Munca. Frecat de menta. Labilitate (inca) discutabila

Constat, cu deosebita neplacere, ca iar am devenit o chiulangioaica. De unde abia ma obisnuisem sa scriu (putin) mai des, vad ca am inceput din nou sa-mi dau in petic. Apropo, n-am inteles niciodata de unde vine expresia asta. Ii cunosc semnificatia, dar nu pricep ce-a stat la baza ei si ce rol a jucat peticul in poveste. Dupa cum la fel nu inteleg nici originile zicalei "colac peste pupaza". De ce colac, domn'le, si mai ales, de ce pupaza?!

In fine. Sambata am mimat cu succes harnicia deosebita (in traducere libera, am dat cu aspiratorul si-am sters praful), fapt care m-a obosit destul de mult, asa ca duminica m-am odihnit. Odihnit, adica m-am invartit de colo-colo fara vreo tinta anume si n-am reusit sa fac nimic din ce mi-am propus (aici intra si scrisul pe blog).

Prin urmare, luni m-am trezit la o ora foarte nerusinata cu o profunda senzatie de nemultumire si frustrare. Ma rog, in ceea ce priveste ora de trezire, i-as zice mai degraba desfranata, dar tinand cont ca am ajuns sa ma trezesc inainte ca alarma telefonului sa-mi treaca prin urechi si prin creier, tind sa cred ca unica desfranata sunt eu. Pe parcursul zilei, frustrarea mi s-a acutizat pana la starea de "solicit 4521261653 de farfurii pe care sa le sparg de pereti, dupa ce mai intai am rupt 3 saci de box in bataie" cand am aflat ca seful s-a transferat la un alt sediu al firmei, in alta localitate, lasandu-l pe adjunctul sau stapan pe campul de lupta. Pe, de-acum fostul sef, il placeam foarte mult si-mi inspira o anume siguranta. 

E genul de om care te face sa te simti bine in prezenta lui inca din primul moment si care a reusit sa-si pastreze calmul si in perioadele foarte aglomerate, cand prestam in draci ore suplimentare la cerere (vorba nemuritorului Toma, la cererea sefului) si reflectam la ideea de a-mi lua patul si filtrul de cafea la serviciu. Pe de alta parte, cam in aceeasi perioada l-am vazut pe adjunct aproape isteric si hartuindu-ne pe toti cu un devotament demn de cauze mai bune. La chestia asta adaugandu-se inca vreo cateva din categoria "multe si marunte", am primit vestea plecarii sefului cu aceeasi placere cu care as fi incasat un ghiont in coaste de la Mike Tyson.

Asta a fost luni. Marti insa, am avut o surpriza placuta. La serviciu, zic. Sper din tot sufletul sa capete contururi mai concrete si sa dureze. Cand o sa fiu ceva mai sigura pe mine in privinta asta, o sa va povestesc. Pana una-alta, am ajuns la concluzia ca, foarte probabil, sunt labila. Pai la ce alta concluzie as fi putut ajunge, din moment ce luni ma vizitau niste ganduri deosebit de razboinice la adresa noului sef, iar marti m-am pomenit reflectand, blajina, ca "in definitiv, omul nu e chiar atat de rau".

All things considered, ma duc sa-mi calc hainele pentru maine (nu reusesc neam sa ma mobilizez in weekend si sa calc pentru toata saptamana). Ca veni vorba, oare cum ar trebui sa ma imbrac de fapt, tinand cont ca plec pe 6 (sase) grade Celsius si ma intorc pe 27-28?