Blonda la volan, trecut şi continuitate

Geeez, ce titlu, s-ar putea crede mă pregătesc să scriu monografia Muzeului Naţional de Istorie. Or something. O mai ţineţi minte pe şoferiţa blondă? Acum vreo doi ani abia se încumeta să depăşească un amărât de tractor care circula cu maximum 20 km /h, nu parca decât pe stânga şi cu faţa, a trebuit să-l sune pe om ca să-i spună unde găseşte luminile de ceaţă şi alte câteva nestemate din aceeaşi categorie. De una dintre ele şi-a adus aminte azi-dimineaţă şi s-a gândit să v-o povestească şi vouă, că n-are niciun haz să fii blondă şi să nu te ştie lumea. 

Mai pe la începuturile ei şoferistice, blonda noastră avea, printre numeroasele ei idei idei fixe, trei de care se ţinea ca beţivul de gard şi care se refereau la momentul când au sosit, ea şi maşina, la destinaţie. Acestea erau: 1) opreşte motorul, 2) trage frâna de mână şi 3) stinge farurile. Cu vreo 3-4 kilometri înainte de-a ajunge începea să-şi repete aceşti "paşi", îngrozită de perspectiva de-a omite ceva. Toate bune şi frumoase, din fericire nu i s-a întâmplat niciodată să uite vreuna dintre etape. Cât pe-aici să nu-i vină nici ei să creadă că e blondă.

... asta până când s-a întors câteva zeci de metri să verifice dacă nu cumva a uitat să oprească motorul.

În condiţiile în care cheile maşinii se aflau în poşeta ei. Care este.

După ce v-aţi oprit din râs pe socoteala veritabilei blonde, luaţi de vă gândiţi: oare cum se face că şi-a amintit taman azi dimineaţă de întâmplarea de mai sus, petrecută acum mai bine de trei ani? Nu cumva a comis una asemănătoare? 

Păi o fi comis, biata creatură. Că doar nu v-aţi imaginat că i-a trecut blonzenia între timp. Să spunem că e mai sigură pe ea în cea mai mare parte a timpului şi condusul a încetat să fie un motiv de stres; mai trudeşte ea uneori cu parcarea, dar nu foarte des (ceea ce nu înseamnă musai că ar fi devenit mai pricepută în privinţa asta, fiindcă tot cu faţa şi pe stânga preferă să parcheze, ci doar că există sufieciente locuri de parcare pentru blonde). În rest... nu s-a schimbat mare lucru.

Unde rămăseserăm? Aşa, deci după cum vă povesteam, azi-dimineaţă. Blonda urcă demnă şi tacticoasă în maşină, porneşte motorul, reglează temperatura, pune muzică şi.... subit panicată, începe să caute, febrilă, în poşetă. Nu găseşte, înşiră rapid pe scaun tot conţinutul genţii, scormoneşte, bombăneşte agasată, scutură geanta şi ciuleşte urechile aşteptând să audă pe undeva cheia maşinii, clinca-clinca.

Dar cheia nu era şi nu putea fi în poşetă. Pentru că, după cum vă amintiţi, pornise motorul.