Intoleranţa toleranţilor

Având în vedere titlul, probabil v-aţi dat seama că postarea aceasta reprezintă punctul meu de vedere asupra a ceea ce s-a întâmplat aseară la Copenhaga, unde finala Eurovision a fost câştigată de Conchita Wurst... şi-acum vine partea unde sunt în dubii. Cum să spun: reprezentanta sau reprezentantul Austriei? Reprezentând Austria, poftim. 

Aşa, deci Conchita a câştigat Eurovisionul cu o piesă pe care, dacă ar fi cântat-o din postura a ceea ce este de fapt (un bărbat, adică), s-ar fi ţinut de mână cu România, undeva în zona locurilor 10-15. Melodia a fost în regulă, nimic ieşit din comun şi-n niciun caz n-a fost mai bună decât piesa Olandei sau cea a Suediei. Însă intensa campanie de PR a delegaţiei austriece, pe de o parte şi zelul Europei de-a da dovadă de political correctness, pe de altă parte, au propulsat Austria pe locul întâi.

Conchita e fericit(ă) - iertare pentru parantezele obositoare, scriu aşa pentru că nu mă pot decide la ce gen s-o încadrez, masculin sau feminin -, clipeşte suav din ochii asiduu rimelaţi, îşi duce la buzele intens rujate mânuţa fin manichiurată (numai de nu i s-o zgâria pielicica în barbă) şi îşi exprimă, emoţionat(ă) şi timid(ă) ca o fecioară la primul sărut, entuziasmul. Locul doi a fost adjudecat de Olanda (care, după mine, ar fi meritat să câştige, duetul a fost splendid), iar Suedia a întregit podiumul cu o melodie care, de asemenea, ar fi putut foarte bine să ia trofeul. Dacă solista ar fi purtat barbă.

Nu mi-e prea clar ce mesaj a vrut să transmită Conchita Wurst prin parada grotescă pe care a făcut-o. "Cel mai important câştig este însă pentru societate, ţările din Europa demonstrând prin vot că doresc să evolueze, să privească spre viitor. În această seară am avut un cuvânt important în ceea ce priveşte toleranţa şi diversitatea. Visez la o lume în care nu trebuie să vorbeşti despre sexualitatea ta şi despre mediul din care provii. În această seară am demonstrat că suntem cu toţii parte a unei familii uriaşe şi nu a unor comunităţi separate", a spus ea (?) la conferinţa de presă.

Hai să disecăm. Toleranţă, zice. Faţă de cine? Faţă de transsexuali, nu. Conchita e bărbat în toată legea şi nu rezultă de nicăieri că ar preconiza o operaţie de schimbare de sex. Faţă de travestiţi de asemenea, nu - barba n-ar fi avut ce căuta în cazul ăsta. Şi-atunci, pentru cine? Pentru ideea de-a te costuma ca o paţachină? Oh well. La câte voturi a primit, se poate spune că asta i-a reuşit destul de bine. De altfel, a şi spus într-un interviu că s-a costumat astfel pentru a atrage atenţia şi a se detaşa de restul. Aşa încât partea cu toleranţa s-o povestească altora.

Mai departe. "O lume în care nu trebuie să vorbeşti despre sexualitatea ta". Păi nimeni n-o face, dacă se simte bine în pielea lui şi şi-a asumat ceea ce este (indiferent cum ar fi - heterosexual, homosexual, transsexual şamd). De ce-ar "trebui" să vorbeşti despre sexualitatea ta, dacă n-ai avea un roi de muşte pe căciulă?

În opinia mea, ceea ce-a demonstrat Conchita aseară a fost că poţi câştiga trofeul Eurovision şi fără să ai o piesă fenomenală, şi fără să ai un show incendiar. E suficient să ieşi din comun, să fii excentric şi altfel, oricum s-ar manifesta acest "altfel". Ar fi trebuit să prevedem că se va ajunge aici, încă de la momentul Lordi în 2006 sau Buranovskiye Babushki în 2012. Te face să te întrebi ce-o mai fi urmând în domeniu...

Comparaţiile cu Dana International şi Freddie Mercury

După ce-au obosit să dea cu "huo" în lumea care-o contestă şi să susţină că aceia care n-o plac pe Conchita sunt, de fapt, nişte intoleranţi încuiaţi (altfel spus, singura noastră şansă e s-o aprobăm, altfel am încurcat-o), fanii acesteia au scos din pălărie două comparaţii previzibile. Dana International este un transsexual care-a câştigat Eurovisionul în 1998 cu piesa "Diva". Cine doreşte, poate revedea videoclipul cu evoluţia ei de atunci. Eu cred că nu există comparaţie. Piesa era excelentă (mie-mi place şi-acum), iar Dana nu a urmărit să şocheze. Arată ca o femeie, una chiar foarte frumoasă aş spune, a venit să cânte, a cântat, a luat trofeul şi-a plecat acasă. Fără excentricităţi, fără declaraţii pompoase, fără gesturi ridicole. Simplu şi autentic.
(Apropo de gesturi ridicole, cât de deplasat mi s-a părut un tip din staff-ul Conchitei, care-i săruta mâna după fiecare 12 puncte anunţate...).

Comparaţia cu Freddie Mercury a plecat, bineînţeles, atât de la faptul că era homosexual, cât şi de la videoclipul piesei "I want to break free", în care e costumat în femeie. Diferenţa, subliniată foarte bine de cineva pe Facebook, este că Freddie mai întâi cântă şi abia apoi este homosexual. Dincolo de faptul că a fost şi va fi întotdeauna un gigant, el n-a căutat niciun moment să se impună şocând prin sexualitatea sa (videoclipul de mai sus este, după ştiinţa mea, unicul în care apare îmbrăcat astfel, iar în public nu cred s-o fi făcut vreodată. Şi oricum, piesa e foarte bună). Conchita, pardon că mă repet, n-a avut o melodie extraordinară şi nu s-ar fi putut desprinde de pluton altfel decât a făcut-o. De altminteri, în foarte multe dintre materialele publicate în presă era prezentat(ă) drept "femeia cu barbă". Acesta a fost "pachetul" vândut Europei, şi nu muzica, pachet pe care Europa l-a primit cu entuziasm. De asta părerea mea e că aseară cei care-au câştigat au fost barba şi echipa de PR.

Am scris o groază, deşi părerea mea nu e relevantă. Am simţit nevoia s-o fac, în primul rând pentru a-mi clarifica mie însămi nişte idei. Înainte de-a încheia, ţin să mai fac o precizare. Mi s-a părut de un detestabil prost-gust faptul că sala a huiduit la fiecare anunţare a punctelor acordate Rusiei. Înţeleg, huiduielile nu erau pentru ele, ci pentru Putin şi acţiunile lui, dar chiar şi aşa... fetele alea ce vină aveau să suporte huiduielile? Veniseră să cânte, nu să piloteze avioane de luptă. Foarte urât şi lipsit de fair-play.

Oare cum va arăta şi ce va face pe scenă câştigătorul de anul viitor? Sau... oare ce-o fi? ;))