Vise

O săptămână de concediu, care - spuf! - aproape s-a dus ca şi cum n-ar fi fost. N-aveam ce pretenţii să emit, nu recuperezi în câteva zile oboseala acumulată de vreo jumătate de an. Nici măcar pe cea fizică, nemaivorbind de cea psihică. Am dormit măcar, şi-am încercat să mă destind făcând apel la mijloacele consacrate, cele despre care ştiu că mă ajută să mă recompun: seriale, citit şi Zubin. Apropo de citit, a mers Beethoven ca uns :)) şi încă merge. Poate exact de asta aveam nevoie: un pic de răgaz, creier aerisit, netrezit cu alarma telefonului. Fiecare dintre metodele menţionate şi-a făcut treaba, sunt oarecum mai remontată, dar mental vorbind.... încă ridic pietre de moară. 

Şi, cu toate că realitatea imediată nu e tocmai promiţătoare în sensul ăsta, nu mă pot abţine să visez.

La asta:

Şi la asta:

Iar alteori visez cum stau pe balcon, confortabil instalată la o măsuţă şi scriu. Ceva.... cam de felul ăsta:

Habar n-am când vor deveni realitate. Sau... dacă.