luni, 21 iulie 2014

"Il capo dei capi" (2007)


Weekendul acesta am urmărit pe nerăsuflate o miniserie italiană care m-a tulburat aşa cum demult nu mi s-a mai întâmplat s-o facă vreun film.

Realizată în anul 2007 şi alcătuită din şase episoade a câte 100 de minute, miniseria "Il capo dei capi" prezintă ascensiunea şi prăbuşirea unuia dintre cei mai siniştri mafioţi contemporani - sicilianul Salvatore "Toto" Riina, aflat din 1993 într-un penitenciar din apropiere de Milano, unde-şi execută pedeapsa cu închisoare pe viaţă.

Dincolo de acţiunea filmului şi de realizare în sine, această producţie este în primul rând un documentar. Povestea respectă în procent covârşitor realitatea, prezentând lucrurile aşa cum s-au întâmplat, nedramatizând şi necosmetizând. De aceea este cu atât mai dur de urmărit.

Cine este Salvatore Riina?

Născut în 1930 în satul Corleone din Sicilia, povestea lui Riina a început în 1943, anul în care şi-a văzut fratele şi tatăl murind în timp ce acesta din urmă încerca să dezamorseze o bombă pe care intenţiona apoi s-o valorifice. Familia era foarte săracă, iar tragedia petrecută l-a îndârjit pe Toto, pe-atunci în vârstă de 13 ani. Şi-a început "cariera" asemeni multora dintre viitorii capi ai Mafiei, prin a intra "ucenic" la unul dintre mafioţii locali. A început în forţă, dacă se poate spune aşa, omorându-l pe fiul unui arendaş din sat care-i înşela grosolan la cântar, faptă pentru care a executat o pedeapsă de şase ani de închisoare. A ieşit de-acolo mai educat - luase diploma de clasa a V-a elementară - şi mai hotărât ca oricând să-şi realizeze planurile de mărire. 

Planuri care i-au reuşit, iar drumul lui spre structurile superioare ale Cosei Nostra a fost nu presărat, ci pur şi simplu pavat cu trupurile victimelor sale (se estimează că a omorât personal circa 40 de oameni şi a comandat uciderea a câteva sute). El este cel care-a orchestrat cele două mari războaie ale Mafiei (anii '70, respectiv '80), în cadrul cărora a eliminat pe mulţi dintre capii familiilor rivale (printre care Stefano Bontade, Salvatore Inzerillo sau Gaetano Badalamenti), asigurându-şi astfel supremaţia.

Salvatore Riina în 1993, anul încarcerării

Foarte mulţi dintre cei omorâţi de el, sau din ordinul lui, s-au situat de cealaltă parte a baricadei. Poliţişti, gărzi de corp, avocaţi, procurori, judecători. Multora nu li se mai ştie numele, au rămas nişte eroi anonimi într-un război practic niciodată încheiat. Alţii, care au luptat în linia întâi, sunt comemoraţi şi-n ziua de azi ca exponenţi ai luptei antimafie. Povestea a doi dintre ei m-a impresionat în mod deosebit. Este vorba despre judecătorii Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino, ambii asasinaţi în anul 1992 în atentate cu bombă, la interval de numai două luni unul de celălalt.

Judecătorii Falcone (stânga) şi Borsellino

Ambii şi-au dedicat viaţa - la propriu, în cele din urmă - luptei cu Mafia. Lor li se datorează ceea ce va rămâne în istorie drept "Procesul Maxi", desfăşurat între anii 1986-1987, la finalul căruia 360 de mafioţi au fost condamnaţi la închisoare. A fost un demers de un curaj nebunesc, bazat în mare parte pe mărturia lui Tomasso Buscetta, primul mafiot sicilian devenit informator şi care a acceptat să stea de vorbă numai cu Falcone, întrucât acesta a fost singurul magistrat care l-a tratat cu respect.

Giovanni Falcone a murit pe 23 mai 1992, într-un atentat comandat de Toto Riina, în care a fost dinamitată autostrada pe care judecătorul se întorcea la Palermo. S-au folosit 500 de kilograme de explozibil, iar impactul a fost atât de puternic, încât explozia a fost percepută şi de către seismografe. Un act de supremă sfidare la adresa statului, sărbătorit cu şampanie de către Riina şi clica lui.

Ce-a mai rămas după atentatul asupra judecătorului Falcone

Nici două luni mai târziu, pe 19 iulie 1992, a fost asasinat şi Paolo Borsellino, într-un atentat cu maşină-capcană. Asupra morţii acestuia planează, însă, anumite semne de întrebare. Astfel, unele voci acuză serviciile secrete italiene de implicare în moartea lui Borsellino. Cu numai câteva luni mai devreme, Borsellino solicitase oficial interzicerea accesului maşinilor pe strada unde locuia mama lui (unde a avut loc atentatul), tocmai pentru a preveni incidente cu automobile-capcană. Solicitarea lui a fost ignorată. Aspect foarte ciudat, dacă ne gândim la poziţia lui Borsellino şi la recenta moarte a lui Falcone. De asemenea, o agendă roşie, în care judecătorul nota foarte multe observaţii şi constatări personale, a dispărut după atentat şi nu s-a mai găsit niciodată. Nu în ultimul rând, doi dintre foştii colegi ai lui Borsellino povestesc despre cum acesta, prăbuşit moral, le-a spus cu numai câteva zile înainte de-a muri: "un bun prieten m-a trădat". 

Adevărul despre moartea lui Borselino nu se cunoaşte nici în ziua de astăzi. În semn de omagiu pentru el şi Giovanni Falcone, aeroportul din Palermo se numeşte "Falcone-Borsellino", iar revista Times le-a dedicat un amplu material. 

Toate acestea sunt prezentate cu fidelitate în producţia "Il capo dei capi". În afară de cei doi judecători despre care am vorbit, au mai fost mulţi alţi eroi: generalul Dalla Chiesa, Pio La Tore, Terranova, Cassara, Montana, Chinnici şi atâţia alţii. Moartea lor n-a fost, cu siguranţă, în zadar. Însă opinia mea despre acest aspect o voi detalia într-un alt articol.

Revenind la film, vi-l recomand dacă doriţi să vizionaţi una dintre cele mai dure lecţii de istorie. Este foarte bine realizat şi singurul punct unde, să zicem, păcătuieşte, este muzica. E prea banală, dacă mă gândesc la efectul muzicii compuse de Ennio Morricone pentru serialul "Caracatiţa", de pildă. Ceva asemănător ar fi fost necesar şi aici. Chiar şi aşa însă, rămâne una dintre cele mai valoroase şi autentice ecranizări ale istoriei Mafiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu