O dezbatere morală

În timp ce ne uitam la miniseria "Il capo dei capi", despre care vă povesteam ieri, am avut câteva divergenţe de opinii cu jupânul. Am încheiat vizionarea fără să ajungem la vreo concluzie. Sau mai bine-zis, fiecare a rămas neclintit la părerea lui, dumnealui găsind de cuviinţă să sublinieze faptul că e una dintre clasicele diferenţe de gândire dintre un bărbat şi o femeie.

O fi având dreptate, nu zic nu. Dar eu nu pot vedea lucrurile în acelaşi fel şi nu pot decât să fiu recunoscătoare sorţii că m-am măritat cu un muzician şi nu cu un poliţist, judecător sau procuror. Da, pe tema asta ne-am contrazis: eroismul celor care-au fost de partea legii (atât poliţişti, cât şi judecători şi procurori) şi riscurile, de multe ori mortale, asumate de ei, deşi aveau familie. Părinţi, soţie, deseori şi copii. 

Mai jos încerc să rezum, cât mai obiectiv posibil, punctul de vedere al fiecăruia dintre noi.

Poziţia mea:

- în momentul în care ai soţie şi copii, obligaţia ta este în primul rând faţă de ei. Să-i protejezi, să le oferi o viaţă într-un climat cât mai liniştit, să fii acolo, cu şi pentru ei;

- am convingerea că orice soţie din lume ar prefera un soţ banal şi viu, decât unul erou şi mort. Similar în ceea ce priveşte copiii. Dictonul "du-te iar la luptă, pentru ţară mori" e de pe vremea lui Ştefan cel Mare. La propriu şi la figurat;

- deşi judecătorul Giovanni Falcone era de altă părere (voi reveni mai jos asupra acestui aspect), eu cred că Mafia nu va cunoaşte niciodată un sfârşit. Este adevărat, azi nu se mai întâmplă ceea ce se întâmpla în anii '70-'80-'90; dar nici vorbă să se fi terminat. Atentate mafiote şi reglări de conturi au loc şi-n prezent. Să ne gândim numai la America de Sud...

- nu de puţine ori, membrii familiilor celor incomozi deveneau ei înşişi ţinte şi, în curând, victime. S-au înregistrat numeroase cazuri când soţiile şi fiicele au fost răpite şi violate, feciorii omorâţi... Cât mai conta, în astfel de situaţie, eroismul şi neînfricarea soţului, respectiv tatălui?

Poziţia lui:

- numai mulţumită faptului că oamenii ăştia au făcut ce-au făcut, nu se mai întâmplă în ziua de azi ororile de pe vremea aceea;

- tocmai pentru că datoria lor era faţă de familie, voiau să le ofere copiilor o lume în care să crească fără frică, fără a fi expuşi la droguri, fără arme;

- niciunul dintre ei n-a urmărit să fie erou, doar şi-a făcut fiecare datoria, cât a putut mai bine;

- atâta timp cât au existat oameni ca Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino, ce drept avem noi să comentăm de pe margine?

- riscul era implicit, erau conştienţi la ce sunt expuşi atât ei, cât şi familiile lor;

- ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi fost ei, unde s-ar fi ajuns?

Cuvintele lui Falcone îi dau dreptate. Judecătorul spunea la un moment dat: "Cel care tace şi ţine capul plecat, moare de fiecare dată când face acest lucru. Cel care vorbeşte şi îşi ţine capul sus, moare o singură dată". 

Şi tot Giovanni Falcone era de părere că "Mafia a fost creată de om şi, asemeni tuturor fenomenelor făcute de mâna omului, a avut un început, o evoluţie şi va avea şi un sfârşit". Dar după 22 de ani de la moartea lui, acest lucru nu s-a întâmplat. Şi cine ştie când... sau dacă.

După cum spuneam, n-am ajuns la niciun compromis. Probabil avem amândoi dreptate: eu în felul meu (femeiesc) şi el într-al lui...