Hai-hui prin München

Ziua noastră la München a început cu un scărpinat în cap (cu mai multe, de fapt, da' vorba vine). Fiind cazaţi la o pensiune localizată la 100 de kilometri distanţă, şi pe de altă parte având bilete la un concert care urma să înceapă la ora 19:00, era clar că nu ne mai putem întoarce peste zi la pensiune. Şi, din moment ce ne propuseserăm să petrecem o zi întreagă prin oraş, aveam două probleme:

1) Parcarea. Într-un oraş mare în general, şi-n München în special, asta e o chestiune foarte spinoasă. Parcările publice nu sunt mereu libere şi când sunt, nu costă deloc puţin (20-25 de euro pe zi, în medie). Parcări gratuite nu prea există, nu în centru în tot cazul, iar noi trebuia să lăsăm maşina cât mai aproape de Filarmonică (asta pentru că n-aveam de gând să mă frăsunesc o zi întreagă în pantofii cu toc pe care urma să-i port la concert). Complicat, Gogule.

2) Ziua de München s-a nimerit să fie 3 octombrie (de fapt e impropriu spus că s-a nimerit; atunci a avut loc concertul), iar 3 octombrie e Ziua Naţională a Germaniei. Bun, ne-am zis noi, se numeşte deci că mai peste tot e închis, în concluzie ce facem pe-acolo toată ziulica? Ok, mergem la Grădina Englezească (un parc despre care se spune că e mai mare chiar şi decât vestitul Central Park new york-ez), mâncăm ceva şi apoi....?

Ajunşi în centru şi după un pic de research pe net, am constatat că ambele probleme se rezolvaseră de la sine. În primul rând, fiind sărbătoare, nu se percepea taxă de parcare (yey). În al doilea rând, deşi era sărbătoare, Muzeul German era deschis. Problem solved! Haidem la muzeu. 

Muzeul German - imagine de pe Wikipedia

Împărţit în mai multe domenii şi având peste 28.000 de obiecte expuse, se spune că acesta este cel mai mare muzeu tehnico-ştiinţific din lume. Ţin să precizez că, deşi în multe privinţe mi s-a părut foarte interesant ceea ce am văzut acolo, cuget că locaţia trebuie să fie absolut fascinantă mai ales pentru un bărbat şi mai puţin pentru o femeie - afară doar de cazul în care e interesată de evoluţia ştiinţei şi tehnicii în diferite domenii. 

Multe dintre exponate sunt prezentate în mărime naturală. Da, a fost copleşitor să văd un submarin real, lung de vreo 25 de metri şi pe care din motive evidente nu l-am putut fotografia în întregime.

O parte din submarin (secţiune)

Am văzut foarte multe machete de ambarcaţiuni de diferite tipuri (de la pirogi sculptate în trunchiul unui copac la crucişătoare, bombardiere, petroliere, vase de pescuit sau de agrement), precum şi macheta Titanicului, alături de care se găsea o copie a cablogramei primite de telegrafistul vaporului, prin care erau înştiinţaţi, de către un alt vas, de existenţa aisbergului. Asaltat de sutele de telegrame pe care pasagerii le transmiteau, telegrafistul a uitat să-i comunice această informaţie vitală căpitanului. Şi-a adus aminte abia după ce vasul se lovise deja de gheţar, iar naufragiul devenise iminent. 

Macheta unui vas de război

Multe obiecte se găsesc în mărime naturală, iar acolo unde este posibil, ele funcţionează demonstrativ. De la subsol şi până la etajul şase se înalţă o rachetă.

La secţiunea de aviaţie am văzut un Messerschmitt Me 262 (avion de luptă din cel de-al doilea război mondial), un zeppelin, precum şi primul aparat de zbor autopropulsat, inventat de fraţii Wright.

 

Baba şi mitraliera

Departamentul de instrumente muzicale ne-a plăcut foarte mult, mie mai ales pentru că a fost unul dintre puţinele unde am înţeles ceva mai mult :)) Secţiunile motoarelor, explicaţia funcţionării diferitelor tipuri de elice, detalierea modului în care se producea energia.... sorry, not for me, folks. 

(Poza cu mine şi elicopterul a fost ideea soţului, care ulterior nu mai ştia nici el ce-i venise cu asta :D).

Ieşind de la muzeu, am băgat de seamă că apăruse soarele, care dimineaţa se arătase destul de încăpăţânat. Era o zi de toamnă splendidă.

Evident, ni se făcuse foame. Şi tot evident, snoabă cum mă ştiţi de-acum că sunt, voiam neapărat să mănânc la Hofbräuhaus, una dintre cele mai cunoscute berării din târg. Având o capacitate de peste 2000 de locuri, mă gândeam că este imposibil să nu găsim locuri.

Mă gândeam prost. Omisesem un aspect esenţial: Oktoberfest. În berărie nu era absolut niciun loc liber, unii aşteptau pe margine să se elibereze o masă şi era un vacarm de nu puteai să comunici cu nimeni decât urlându-i în ureche. Sună cam stupid, însă nu-mi venea să cred că sunt atât de mulţi oameni pe lume :))

Aşa că am ieşit repejor din haos şi ne-am dus la o berărie învecinată, unde ne-am dedat unui dezmăţ caloric cu pulpă de porc la rotisor, piure şi varză acră. 

Am plecat de-acolo mai mult rostogolindu-ne şi, după o raită prin centru (unde era ultra-hiper aglomerat), ne-am dus în Grădina Englezească. Aici n-am stat prea mult, fiindcă momentul se cam apropia: trebuia să ajungem la maşină, eu să-mi schimb pantofii şi bluza şi să-mi redau înfăţişarea de femeie cumsecade (adică să-mi refac machiajul) şi să ne îndreptăm spre Filarmonică. Păstraserăm şi o oră "tampon", fiindcă ţineam neapărat să beau o cafea înainte. 

După un popas de vreo jumătate de oră pe marginea unei fântâni (asta pentru că pe nicio bancă nu am mai găsit locuri libere) şi după o altă jumătate de oră de plimbat, ne-am îndreptat spre Gasteig, centrul cultural care găzduieşte Filarmonica din München. 

Emoţiile puseseră stăpânire pe mine. Aici mi s-a îndeplinit anul trecut unul din cele mai dragi vise... :)