În vârf de Salzburg

Cetatea Hohensalzburg (în germană Festung Hohensalzburg, ceea ce se traduce "Fortăreaţa din Salzburgul de Sus") nu fusese inclusă în programul nostru; de fapt, ca s-o spun pe-aia dreaptă, nici nu ştiusem de existenţa ei până să ajungem în oraşul lui Mozart. Cu atât mai puţin nu ştiam că este unul dintre cele mai mari castele medievale din Europa. Am văzut-o de jos cum tronează semeaţă la înălţime şi ne-am gândit ce frumoasă trebuie să fie panorama.

Cetatea Hohensalzburg (în plan îndepărtat)

Până acolo am urcat cu funicularul (o călătorie de câteva minute, pe durata căreia mie-mi umbla în cap numai cântecul napolitan "Funiculì, Funiculà", pe care-l ştiu în interpretarea lui Pavarotti şi-a fost dragoste la prima audiţie). Un aspect mai puţin cunoscut este faptul că acesta e cel mai vechi funicular din lume, estimându-se că a fost construit în anul 1504. Ajunşi acolo, primul lucru pe care l-am făcut a fost ceea ce ne pusesem în cap de la bun început - fotografii panoramice.

Ne-am mai învârtit pe acolo printre stolurile de turişti asiatici (că mulţi mai sunt, fratele meu...), am făcut multe poze şi după aceea am vizitat cetatea. Cel mai mult ne-a plăcut un mic muzeu al marionetelor.

Familia Mozart: tatăl Leopold, fiul Wolfgang şi fiica Nannerl

Scenă dintr-o operă de Mozart

Cavaleri-suvenir

Muzeul cetăţii a fost de asemenea foarte interesant, dar pentru mine fiind al treilea pe ziua respectivă (după cele două "case Mozart"), nu prea mai eram în dispoziţie contemplativă. Soţului i-a făcut cu siguranţă mai multă plăcere să viziteze sala armelor şi să vadă o colecţie de instrumente muzicale din secolele XIV-XV. Eu n-am fost prea impresionată de numeroasele puşti, pistoale şi baionete, recunosc.

E ceea ce pare, adică un scaun de tortură. Mai fuseseră expuse şi alte instrumente, dar ăsta era cel mai inofensiv, dacă se poate pune problema aşa. Înspăimântător de creativă s-a dovedit omenirea în privinţa asta, din păcate.

La coborâre am dat peste ceea ce se numeşte "Grota iubirii". O inscripţie ne înştiinţa că aceia care se vor săruta în grotă se vor iubi pentru totdeauna.

Evident, omul n-a scăpat de mine până nu ne-am băgat în grotă :)) Ştiu, câteodată sunt foarte femeie :D

Cu aceasta s-a încheiat micul nostru periplu austriac din acest concediu. A fost frumos, am bifat încă un punct de pe "Bucket list", ceea ce înseamnă că am făcut loc pentru alte vise :)

În ziua următoare am fost la München; a fost o zi deosebit de variată, în care-am avut timp pentru plimbare, o incursiune în Muzeul German, o absolut cri-mi-na-lă pulpă de porc cu garnitură de piure şi varză acră, un espresso şi-un concert care mi-a mers direct în suflet. 
Despre toate acestea, dar şi despre un castel ireal de frumos, în postările viitoare :)