Acasă la Amadeus

Mai fusesem de două ori la Salzburg, în urmă cu 11, respectiv 10 ani, în ambele dăţi în excursii organizate de agenţii şi văzusem casa din Getreidegasse 9, unde s-a născut Mozart. Dar nu ajunsesem să o vizitez, nefiind niciodată timp alocat pentru aşa ceva. Şi nici colegii din grup nu păreau dornici de asemenea experienţă, prin urmare i-am aruncat doar o privire casei şi-am plecat. Asta e problema când călătoreşti în grup: trebuie să te conformezi opţiunii majorităţii. Rămăsesem cu dorinţa de-a vizita această casă, dorinţă care mi s-a îndeplinit în acest concediu. 

Înainte de-a vă povesti ce-am văzut pe acolo trebuie să spun că în Salzburg mai există o casă, în care a locuit Mozart între anii 1773-1778. Cele două locuinţe se pot vizita fiecare în parte, sau cu un bilet comun în valoare de 17 euro. Aşa am procedat şi eu (zic "eu" pentru că omul le vizitase pe amândouă în urmă cu nişte ani, drept pentru care m-am dus singură). 

Saving the best for last, o să încep cu sfârşitul - casa unde a locuit nu mi s-a părut mare lucru, din punct de vedere al impactului emoţional mă refer. Existau diferite obiecte din perioada respectivă, dintre care cel mai mult mi-a plăcut un clavecin la care Mozart a susţinut diferite concerte, însă nu pot spune că m-ar fi impresionat în rest. 

Cu adevărat emoţionată am fost însă vizitând casa unde s-a născut. Nu era permisă fotografierea, dar am reuşit totuşi să pozez bucătăria:

Plimbându-mă dintr-o cameră în alta, mă gândeam la tot ceea ce am citit despre Mozart până acum. Nu se mai păstraseră prea multe piese de mobilier din vremea respectivă, dar nu le-am simţit neapărat lipsa; deşi sună clişeistic, spiritul lui Amadeus era peste tot. Zâmbeam imaginându-mi ce şi-ar zice el, vanitos cum era, dacă m-ar vedea ce emoţionată sunt.

M-au trecut toţi fiorii când am intrat într-o cameră luminoasă, cu podeaua din lemn şi în care mai exista doar o sobă din teracotă, iar pe un perete scria: "În această încăpere s-a născut Wolfgang Amadeus Mozart". Mi se face pielea de găină şi acum, scriind. Acolo am zăbovit cel mai mult din toată vizita, cu toate că mare lucru nu era de văzut, după cum vă spuneam. Dar era de simţit. Şi era minunat. 

Am mai văzut diferite obiecte cu semnificaţie istorică - de pildă vioara pe care a cântat când era copil, diferite obiecte care i-au aparţinut (articole de toaletă, trusa de medicamente pe care o lua în fiecare călătorie, o pană de scris şi călimara de cerneală), scrisori, afişe de concert, partituri etc. Am citit, deşi aflasem mai demult, despre condiţiile dificile de călătorie din acele vremuri, în trăsuri neîncălzite (ceea ce i-a cauzat probleme cu rinichii, probabil pe fondul unei răceli impropriu tratate). Am ieşit de-acolo îndrăgindu-l şi mai mult, după ce în sfârşit văzusem locul unde a început povestea lui. 

(Uşor) snoabă cum mă ştiţi de-acum că sunt, n-am rezistat ispitei de-a bea o cafea despre care-mi place să spun că am servit-o la el acasă:

Din magazinul de suveniruri nu mi-am cumpărat nimic. Cu riscul de-a părea Gică Contra aflat în căutarea nodului din papură, trebuie să spun că totul era mult prea comercial după părerea mea şi prea puţine obiecte de acolo aveau de-a face efectiv cu Mozart. Brelocuri, degetare, pernuţe şi brichete cu note muzicale, pixuri în formă de pană... şi astea ar mai fi cum ar mai fi, dar altele chiar erau exagerate. I mean.... parfum Mozart? De unde şi până unde? Tricouri pe care scrie "I love Mozart"? Oh, please. 

Nu lipseau, bineînţeles, bomboanele Mozart, care arătau absolut ispititor, dar care nu m-au tentat (explic mai jos motivul).

Kitsch-ul absolut era, în opinia mea, raţa Mozart. Asta adică:

Erau zeci de raţe, de diferite mărimi. Sunt confecţionate din latex şi constituie, se pare, un adevărat hit printre turişti. Bunăoară, există şi raţe Strauss, raţe Franz Josef şi raţe Sisi. O jucărie de-asta costă 9,80 euro. Oh, please (din nou). Mozart s-ar lua cu mâinile de cap dacă ar vedea.
(Nemaivorbind de faptul că vioara nu era tocmai reprezentativă fiind vorba de Mozart, d'ohhhh). 

Se mai găseau, desigur, zeci de CD-uri şi DVD-uri - pe care ori le avem, ori le putem găsi oricând pe amazon, precum şi cărţi. Dintre ele, una mi-a atras atenţia; este vorba despre o antologie de scrisori, despre care însă vreau să mă mai documentez puţin şi pe care, de asemenea, o pot comanda pe amazon; nu ţineam deloc să plătesc adaosul inevitabil într-un museum shop.

Ne-am plimbat prin oraş, am vizitat Domul şi am văzut cea mai veche brutărie din Salzburg (de unde, pentru un euro, am cumpărat o chiflă coaptă chiar sub ochii noştri - divină!).  

Domul din Salzburg

Domul (interior)

Prin oraş

Cea mai bună chiflă, de la cea mai veche brutărie din Salzburg

De asemenea, am vizitat şi o cetate unde am urcat cu funicularul, dar despre asta vă povestesc într-un alt post. Ar ieşi un text mult prea lung şi cu prea multe poze. Despre cetatea asta e vorba:

În finalul acestei postări, o consideraţie despre celebrele dulciuri austriece: bomboanele Mozart şi tortul Sacher. Le-am încercat (nu acum, ci cu altă ocazie) şi nu mi-au plăcut. Deloc. Bomboanele sunt cu fistic şi marţipan şi sunt prea dulci pentru gustul meu. Unde mai pui că mie nu-mi place marţipanul. Cât despre tortul Sacher, ei bine, nu este prea dulce, ci este înfiorător de dulce. Şi cam uscat, aşa. Nu pot în ruptul capului să pricep cum de-au făcut austriecii din el prăjitura lor naţională. Operă de artă în materie de marketing, presupun :))