La castelul Linderhof

Postările despre săptămâna de concediu petrecută în Austria şi sudul Bavariei se apropie de sfârşit. Mai am să vă povestesc despre unul dintre cele mai frumoase castele pe care le-am văzut până acum, precum şi despre concertul de la München, care pentru mine a fost nu doar cel de-al şaselea concert dirijat de Zubin la care am avut fericirea şi norocul de-a fi prezentă, ci şi o retrăire a emoţiilor de anul trecut. Dar despre asta, în articolul dedicat. 

Calculaserăm din vreme că, în drumul nostru din sudul landului spre Bayreuth, avem timp suficient să vizităm un castel construit de regele Ludovic al II-lea al Bavariei. Mai rămânea să ne hotărâm care. Puteam alege între Linderhof şi Neuschwanstein; ambele presupuneau o abatere nesemnificativă de la traseu, dar pentru amândouă n-ar fi fost când. Stăteam pe gânduri, reflectam, ne suceam.

Ceea ce ne-a hotărât a fost opinia uneia dintre cititoarele blogului, care-mi este şi Friend pe Facebook şi care vizitase în această vară castelul Linderhof. Pozele făcute de ea dezvăluiau un loc fabulos. Linderhof să fie de data asta, am decis. 

Construit în interval de numai nouă ani şi unicul dintre cele trei castele construite de Ludovic al II-lea a cărui construcţie s-a finalizat în timpul vieţii acestuia, castelul Linderhof este relativ mic, dar încântător. Îl ajută foarte mult şi amplasarea (într-o vale absolut spectaculoasă), dar dincolo de asta e un castel elegant, inspirat în mare parte de palatul de la Versailles şi foarte modern pentru epoca respectivă - avea sistem de încălzire centrală, apă caldă şi un artificiu tehnic ingenios, despre care urmează să dau detalii. 

Nu era permisă fotografierea în castel, un aspect pe care nu l-am înţeles. Şi când spun că nu l-am înţeles, mă refer la faptul că-n magazinul muzeului nu se găsea niciun pliant cu imagini din castel. Păi dacă n-ai de vânzare, de ce nu mă laşi să fac poze? În sfârşit...

Vă spuneam că, pentru decorarea acestui castel, regele a luat ca model celebrul Versailles (nu că ar fi fost singurul, de altfel; palatul Schönnbrunn de la Viena tot după modelul Versailles a fost construit, iar acolo asemănările sunt şi mai evidente). Astfel, există sala oglinzilor, unde Ludovic al II-lea petrecea foarte mult timp, în special noaptea - trebuie spus că era genul care dormea ziua şi stătea de veghe în timpul nopţii. Într-o încăpere luminată exclusiv de lumânări, efectul oglinzilor trebuie să fi fost extraordinar. 

Dormitorul este neaşteptat de mare (comparat cu sala de audienţe, care e de două ori mai mică), însă motivul e că ideea fusese să funcţioneze şi pentru primirea oamenilor în audienţă - fapt care însă nu s-a întâmplat niciodată. Opulenţa a fost cuvântul de ordine; toate decoraţiunile interioare sunt aurite, pentru întreg palatul estimându-se că s-au folosit în total aproximativ cinci kilograme de aur. 

Dormitorul (imagine de pe Wikipedia)

Artificiul tehnic de care pomeneam mai sus se referă la masa din sufragerie. Sufrageria era foarte mică şi-n mod normal nu prea era loc pentru masă acolo. Dar regele trebuia să mănânce undeva, aşa că se pusese la punct un lift mecanic, prin care masa era ridicată din bucătărie şi coborâtă înapoi după aceea, prin podea. Deloc întâmplător, sistemul fusese numit "aşterne-te masă".

Sufrageria (imagine de pe Wikipedia)

Dacă n-am putut face fotografii în interior, în exterior n-au existat restricţii. Şi cum vremea a fost de partea noastră, am profitat. 

Grădini, după modelul celor de la Versailles

După un scurt urcuş pe un traseu superb, am ajuns la ceea ce se numeşte "Grota lui Venus". Aceasta este o peşteră cu stalactite artificiale şi un lac amenajat, unde erau recreate scene din opera "Tannhäuser" de Wagner (compozitor pe care Ludovic al II-lea l-a admirat foarte mult şi pe care l-a sprijinit decisiv în carieră; între altele, i-a construit o operă numai pentru el, la Bayreuth). Grota a fost construită în doi ani, iar aici se desfăşurau spectacole şi se cânta muzică de Wagner.

Următoarele imagini surprind urcuşul până la grotă.

Este un loc cu adevărat fermecător şi e de înţeles de ce era preferatul regelui Ludovic al II-lea. Şi am sentimentul că toamna scoate cu adevărat la iveală tot ceea ce are mai frumos regiunea aceasta.