luni, 13 iulie 2015

Cum n-o să-mi cumpăr o rochie nouă


Cred că începe să devină simptomatic; de câte ori îmi caut ceva anume de îmbrăcat, nu găsesc. Mi s-a întâmplat cu blugii, mi s-a întâmplat cu o geacă de primăvară, acum recidivez cu o rochie de ocazie. Pasămite mergem la o nuntă peste zece zile și zic, hmm... să mă înnoiesc. Așa c-am petrecut aproape două ceasuri cercetând, probând și punând înapoi pe umerașe. 

Incredibil, frate. Cum poți numi ”rochie de seară” o adunătură din material asemănător cu sacoșele de rafie? (lucios și tare, adică). Sau o chestie care seamănă cu un furou? Mai era și de-un bej rozaliu, deci numa' bine. Altele erau înnobilate cu titulatura ”rochie de dantelă”, deși când puneai mâna pe ele, ai fi jurat că-s făcute din sfoară. Și-n sfârșit, unele aveau multe-multe pietricele și paiete. Foarte multe-multe. Am luat-o repede din loc :))
Singurele care-mi plăceau nu erau rochii de seară, deși se găseau la secțiunea de ținute de ocazie. Ușor lucioase, dar croiala era prea clasică. Îmi plac rochiile simple, dar astea chiar erau prea simple pentru ce-mi trebuie mie.

Nu prea mai am când să caut, joia viitoare plecăm pentru două săptămâni spre România. Concediu, cum ar veni, deși eu nu prea-l văd așa.... Iar nunta e sâmbăta cealaltă, deci poate doar în weekend să mai dau vreo raită. Dar am un backup: rochia pe care-am purtat-o când am fost nașă acum trei ani. Îmi vine încă, lumea de la nunta asta n-o știe, deci foarte probabil asta va fi. Oricum, n-am deloc dispoziție de shopping... poate de-aia nici nu găsesc nimic acceptabil, cine știe. Între noi fie vorba, gândul că mi se potrivește ținuta de acum trei ani e mai mult decât reconfortant :))

PS: nu sunt prea grozav. Mă vizitează tot felul de stări, se duc, iar vin... și parcă mi-am pierdut liniștea.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Ce s-a intamplat cu rochia comandata? sau nu e de ocazie? cand trec prin magazine mereu vad ceva ce mi-ar placea, insa cand ma duc chitita sa cumpar nu gasesc nimic-nimic. E bine ca ai o varianta de rezerva si ce tare ca iti vine rochia :)
Imbratisari multe ca sa iti revina starea de mai bine si de putina liniste, poate reusesti sa iti incarci bateriile in concediu - desi imi imaginez ca mersul acasa iti rascoleste sufletul.
Cris

Greta spunea...

Rochia am trimis-o înapoi; a fost o decepție, în sensul că pe site arăta super, iar în realitate părea făcută dintr-un fel de pânză de sac :)) Iar eu în ea arătam.... ca într-o cuvă din pânză de sac. Practic, mi s-a părut anapoda în toate privințele: și materialul, și croiala.
Mulțumesc tare mult de îmbrățișări, așa mare nevoie am de ele...

Anonim spunea...

Eu am pățit ceva asemănător prin 2011. A vrut fata o rochie roșie pentru o nuntă. Bun. Se face. ...așa am zis inițial, dar nu aveam croitoreasă. Am găsit, m-am dus să o cunosc, nu m-a convins, mai ales că într-o săptămână aveam nevoie de rochie fizică, tivită, spălată, călcată. Și materialul recomandat de ea pentru modelul dorit de mine m-ar fi făcut să cred că-s îmbrăcată cu un furou.

Am mai căutat, zic să merg la magazinul unui designer de-l știam de cu vreo 6 ani înainte. Ghici ce, modele cam neschimbate! :)) Îi zic vânzătoarei că vreau o rochie roșie, da' acu' nu-i musai, care să-mi acopere umerii. Am crezut că m-am făcut înțeleasă, dar ea vine cu materiale lucioase, rochii gen cu un umăr dezgolit. Am zis că arâtam ca un cârnat, caltaboș? Nu știu, modele ciudate răăăău. Iar singura rochie roșie, era din catifea, nu m-a încăput. Cică era S, dar cred că mai avea un XX în față...

Mai găsisem o rochie drăguță, cu paiete gri închis, parcă, fără bretele, nimic, doar la baza bustului. Oricât de urât ar suna, ea arăta bine. Erau, însă, două probleme- prețul de 2000+ lei și necesitatea unei intervenții chirurgicale de vreo 3000 de euro la mine :)))

Am găsit, într-un final, o rochie mai de doamne ajută la Nissa, când îmi murise speranța. Materialul nu este surprinzător, dar măcar culorile mă prind. Și modelul, la o adică.

Eu zic să te duci la cumpărături chitită să-ți iei șosete sau robot de bucătărie, că ai multe șanse de-a te-ntoarce cu vreo rochie! :)) ...am pățit și d-astea. Baftăăăă!

thea spunea...

Poate ai noroc si gasesti chiar in Ro ceva fain. Cans am fost noi nasi, am umblat pana n-am mai putut p-aici dupa o rochie de ocazie; cu chiu, cu vai am gasit o rochie care sa arate decent, sa nu fie lucioasa si nici sa nu aiba 7000 de volane. Am cumparat-o si cand am ajuns in Ro, mi-a parut rau ca n-am avut rabdare...N-am mai facut o alta investitie, dar tot mi-a parut rau :).

In alta ordine de idei, o sa fim cam in aceeasi perioada in Romania :). Sa-ti fie bine iti doresc! :)

Greta spunea...

Hai că m-am distrat pe cinste citindu-ți peripețiile de căutare a rochiei :)) Adevărul e că mi-ar trebui un cuptor cu microunde... :D

Greta spunea...

Nu mai am când în România... ajungem joi seara, vineri e cununia civilă și sâmbătă nunta. Asta e, trebuie să plec de-aici ”rezolvată” :D Cumva.
Mulțumesc din suflet pentru urări, concediu plăcut să aveți!

PS: cunosc problema miilor de volane. Am aprofundat-o intens căutând rochie :))) Care-o fi explicația, oare e vreun soi de trend flamenco pe care nu-l pricep?