marți, 16 februarie 2016

Vă place luna februarie?


Dintotdeauna mi s-a părut că luna februarie e așa, relativ cenușie din toate punctele de vedere și oarecum lipsită de personalitate. Un fel de nici cal, nici măgar. Afară e frig, ziua e încă scurtă, nu avem nicio sărbătoare importantă (personal, nu pun la socoteală Valentine's Day), până la concediu mai sunt niște pogoane bune de timp, dar a trecut suficient de mult de la sărbători ca să te simți obosit și cam fără vlagă... N-are niciun chelcășoz și una peste alta, abia aștept să treacă. Mai ales că, începând de anul trecut, o voi asocia pentru totdeauna cu plecarea mamei în veșnicie. 

Și totuși, dacă e s-o iau la bani mărunți (pe ea, pe luna februarie), concluzionez că o pot lega de multe amintiri. Unele frumoase, altele importante, altele și una și alta. Bunăoară, în februarie:

- 1998: am fost la olimpiada de limba română, etapa județeană (nu m-am calificat pentru faza națională, deși făcusem o lucrare foarte bună. Cel puțin așa mi-a zis dirigintele, unul dintre cei mai buni profesori din județ, care o citise. În același timp însă, ”ai omis aia, aia și ailaltă și ai pierdut puncte serioase. Nț nț, măi Greto”). Când îl enervam, folosea vocativul, pe care știa că nu-l sufăr :))

- 2002: am suferit o intervenție chirurgicală. Nimic grav, dar important. M-am recuperat neașteptat de repede și ușor.

-  2006 - m-am mutat cu jupânul într-o garsonieră, primul nostru ”acasă”. O să-mi amintesc mereu de seara în care ne-am dus, cu tramvaiul, să ne cumpărăm câteva obiecte strict necesare: farfurii, două căni de cafea, pahare, bureți și detergent de vase, parcă și niște cratițe mititele. Cât de frumoase sunt amintirile astea, acum că mă gândesc :) Cu tacâmurile am ieșit pe minus o bucată de vreme (adică era o problemă dacă aveam musafiri la masă, că n-aveam prea multe și-n niciun caz din același set), dar problema asta s-a rezolvat la cununia civilă. Am primit trei seturi identice de 24 de tacâmuri fiecare :))))

- 2008 - am făcut o excursie de câteva zile la Veneția (foto-document mai jos :D). Și am purces să învăț germana, mai exact am început cursul de limbă. 


- 2011 - am început actualul serviciu. Nu-mi vine-a crede că au trecut cinci ani de-atunci. 

- 2013 - mi-am împlinit visul de a-l întâlni pe dragul meu Zubin și de-a obține un autograf pe cartea lui :) 

- 2015 - mami... 

Cum spuneam, în ansamblu februarie nu pare să fi fost o lună banală. Dar tot nu mă dau în vânt după ea. Luna mea preferată e martie, că veni vorba; mi se pare că toate se dezmorțesc, afară e mai cald, natura se trezește din nou la viață, apar zambilele și freziile (pe care le iubesc). 

Voi cum vă împăcați cu februarie? Aveți o lună preferată?

10 comentarii:

  1. Mie nu-mi place primavara (cu exceptia celei din 1992, cind eram indragostita rau de tot si parca pluteam). In rest, in ordinea preferintelor: vara, iarna si toamna.
    Jual

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și la mine toamna e pe ultimul loc. Îmi plac mult culorile ei, dar dincolo de asta, mi se pare deprimantă în multe privințe: ziua e mai scurtă, plouă mărunt și monoton, e tot mai frig... Pentru mine, vine mereu cu o melancolie de care m-aș lipsi cu mare plăcere.

      Ștergere
  2. mie imi place februarie, deja simt ca se mareste ziua!
    In plus e mereu luna scurta si vine ziua de salariu mai repede :))) e si ziua mea, etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, remarc și eu dimineața că e tot mai lumină când plec la serviciu :) Fain sentiment.
      La mulți ani frumoși, retroactiv sau anticipat :) Să ai parte de sănătate și de vise împlinite.

      Ștergere
  3. cam asa cum spui o percep si eu, martie imi place si mie din acelasi motiv ca se dezmorteste tot, in trecut nu-mi placea ca mi se accentuau pistruii. acum nu prea mai am si as vrea...(doina)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu pe unde citisem la un moment dat că un obraz cu pistrui e precum un cer cu stele. Mi-a plăcut mult analogia :)

      Ștergere
  4. Cred ca decembrie a fost mereu luna mea preferata, magia, gandul de zapada etc. Dar si martie, pt ca se incalzeste, multitudinea de flori peste tot ma incanta :)
    Ah am vazut zambile si lalele in ghiveci aici, trebuie sa le am!!!
    Cris

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu visez la liliac și lăcrămioare (Doamne, pentru mine nu există un parfum mai frumos decât al lor), însă nu găsesc pe nicăieri...

      Ștergere
  5. nu pot sa zic nici ca-mi place nici ca nu...imi placa ca urmeaza martie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asta mi-o face și mie mai simpatică :)

      Ștergere