luni, 29 februarie 2016

Surfing sclipicios printre pufi pe covorul roșu


Puteți să mă credeți o cucoană ușor plecată cu sorcova, dar vă dau cuvântul că m-am bucurat de statueta lui Leonardo DiCaprio aproape la fel de mult ca și când aș fi câștigat eu. Prestația din ”The Revenant” poate că n-a fost un recital de artă dramatică, fiindcă rolul nu era de-așa natură, dar se știe ce actor bun e, ce roluri memorabile a făcut și cât de meritat era premiul ăsta. Evident, haters gonna hate... vai, de fapt ursul a câștigat, vai, Leonardo a mâncat ficat crud de bizon. Mă mir că bizonul nu s-a constituit parte civilă într-un proces, să ceară daune. Că doar Leo s-a folosit de ficatul lui ca să câștige Oscarul, nu? Serios, să depășim momentul. DiCaprio merita distincția asta, e părerea mea. Și onorabilii membrii ai Academiei ar fi putut să-l premieze în anii anteriori pentru roluri mai strălucite, în felul ăsta ar fi evitat bâlciul cu ursul și ficatul bizonului. So there.

Prin urmare, sunt entuziasmată și nu pot fi bănuită de acreală cronică. Zic asta în perspectiva forfecării ținutelor de pe covorul roșu. Ca să vă zic drept, atât de multe nu mi-au plăcut, încât o s-ajung să mă suspectez de totală lipsă de bun-gust. Și de orbul tuturor galinaceelor din lume. Hai s-aruncăm împreună o privire, ce ziceți? Sunt curioasă de părerea voastră. Evident, vă împrumut cu mare plăcere foarfeca dacă vă e de trebuință :))

Alicia Vikander

Rochia asta ar fi fost de vis dacă partea de jos ar fi arătat altfel. Asimetria aia strică totul, întrucât croiala bufantă nu e prea inspirată. Mie-mi face impresia de gogoașă neterminată.


Charlize Theron

Am mai spus și cu alte ocazii, o dată cu capul nu-mi plac decolteurile până la buric. Iar rochia asta mai are-n plus și dezavantajul că-i aplatizează sânii femeii, de zici că are două omlete. Cât despre colier, e fix tichia de mărgăritar a chelului...


Altminteri, culoarea e superbă, iar Charlize Theron - una dintre cele mai frumoase femei din lume, în opinia mea. Cu un altfel de decolteu, în ce mă privește ar fi fost din categoria ”nu-mi pot lua ochii de la ea”.

Cate Blanchett

Bag seama că are-un chelcășoz pentru rochiile cu zdrăngănele, că și-acum doi ani a purtat ceva foarte asemănător. Numai că de data asta are și pene, pufi, zulufi... sau ce-or fi alea.


Altfel, văd că tot spre nuanțe pastel trage, iar personal consider că i s-ar potrivi mai bine culorile mai puternice. Știu că a fost foarte elogiată pentru rochia aleasă, îmi asum opinia, sunt Gică Contra sau am gusturi prea peizane :D Nu-mi plac penele și brizbriz-urile, asta e. Nici coafura nu-i reușită, prea banală și nepretențioasă pentru un eveniment de asemenea calibru. 

Jennifer Lawrence

Nu. Asta e, puteți să vă supărați pe mine.... nu-mi place și basta. Prea multă dantelărie jos, prea puțină sus, coafura de școlăriță, treaba asta cu ținutele ”nude cu dantelă neagră” e cu schepsis. 


Kate Winslet

Oh. Ăla e sacul meu de resturi menajere sau ce? 


E adevărat, de cele mai multe ori negrul subțiază. Dar nu când totul e luciossssss și nu cu asemenea croială. Și de coafor n-a mai avut timp, constat. Ah, pardon, e naturală, mă scuzați. La Oscaruri și-a găsit...

Rooney Mara

Nici nu știu de unde să-ncep. Mai bine nu mai încep deloc. Groaznic. Sinistru. Grotesc. Bagă-te sub pat și să nu ieși de-acolo până nu-ți spunem noi.


Naomi Watts

Una dintre puținele prezențe feminine care n-a uitat că vine la cel mai important eveniment cinematografic al anului. 


Frumoasă asociere de culori, potrivite accesoriile, modernă croiala. Nu e ceva care să-mi ia ochii, dar în comparație cu altele, e chiar foarte bine. Măcar nu-mi vine s-o bag sub pat...

Brie Larson

La naiba, chiar trebuia să fie totul atât de încărcat? Culoare puternică, voaluri verticale, cordon cu pietricele sclipicioase. Și coafură stil ”a lins-o vițelul pe cap”. Na bravo... a izbutit o treabă rotundă.


Tot e bine că n-are colier, fix ăla mai lipsea.

Heidi Klum

Primul gând a fost că și-a manufacturat rochia din hârtie igienică. 


Al doilea gând a fost că partea de sus a rochiei amintește la fix de bandajul unui soldat rănit de șrapnelele inamicului. 
Al treilea gând a fost că nu și-a vopsit rădăcinile.
Iar al patrulea gând... sau lasă, mai bine nu mai gândesc atâta :D

Saoirse Ronan

Am lăsat-o special mai la urmă. Nu știu cine e, n-am auzit de ea până acum, dar nu asta contează. Mi-a plăcut rochia. Îndrăzneață dar de bun-gust, culoare frapantă, decolteul a fost salvat în ultima clipă de la a fi până-n buric, iar de cercei m-am îndrăgostit.


Sofia Vergara

Încă o rochie care mi-a plăcut. Decolteu sexy, croială foarte interesantă, culoare potrivită pentru o ținută de ocazie.


Unde mai pui că atât coafura, cât și machiajul sunt foarte reușite și adaptate contextului. Ca să vezi, deci se poate!

Cam atât pe tema rochiilor de la Oscarurile 2016. Pufi, pene, hârtie igienică, sclipici pe alocuri exagerat. Bravo excepțiilor, dar anul ăsta chiar au fost puține. Mă rog, de gustibus nu discutăm, deci voi ce spuneți? :) V-o împrumut pe coana foarfecă sau nu?

Niciun comentariu: