Salată de weekend (XII)

Săptămâna trecută a fost haotică și nici actuala nu pare să se simtă prea bine. Dar, ceea ce se preconiza a fi o salată amăruie, s-a transformat într-o delicatesă, având în vedere ultimul ”ingredient”: un articol pe care tocmai l-am citit mi-a adus aminte de seara în care l-am întâlnit pe regizorul Francis Ford Coppola.

1) Plecând azi de la serviciu, l-am sunat pe om din mașină. Cum ți-a fost ziua până acum, ce-ai mai făcut, ce program ai în continuare, bla-bla. ”Ăăăă.... azi ai de făcut X lucru, nu? Ah, ba nu, că azi e miercuri. Sau stai, e joi, deci ai de făcut Y, nu X. Ba nu, e miercuri. La naiba, nu mai știu, e miercuri sau e joi?”.

Chestia asta e un indicator al nivelului de distracție de care am parte de câteva zile încoace.

2) Prietena Aristița e grafomană, mai nou. Plouă cu mail-uri de la ea, scrie în ritmul în care respiră. Culmea e că nu cu mine are ce are, ci cu un alt departament, care-a comis o operă de artă abstractă (în traducere liberă: nimeni nu înțelege nimic), ale cărei consecințe se răsfrâng în mare parte direct asupra bucătăriei mele. Ergo, Aristița e frustrată, dar în același timp mărinimoasă: are grijă să fiu și eu la fel. Și dacă poate fi ceva mai rău de-atât, de data asta n-are orbul găinii - chiar sunt niște probleme mari. Mă concentrez intens, dorindu-mi să-i cadă Outlook-ul. Până acum nu s-a întâmplat (cum era aia cu puterea gândului...?), dar poate am noroc, cine știe. 

3) Am ochelari noi, sunt pionier. Vestea bună e că valorile cilindrului s-au redus (am astigmatism, că-s o specială și-o deosebită, nu puteam avea doar o miopie banală), drept pentru care foștii, de-acum, ochelari deveniseră prea puternici și deci, deranjanți. 

Reversul e că această veste bună m-a scuturat de câțiva marafeți 😏 V-aș arăta o poză, dar nu-i nimic de văzut: am ales o ramă similară celei pe care-o avusesem înainte și care, aș spune, mi se potrivește cel mai bine. Nici măcar n-am luat în calcul ideea de-a căuta altceva. Îmbătrânesc și nu mai am chef de experimente.

4) Agenția imobiliară care deține complexul de locuințe unde stăm a hotărât că avem nevoie de uși noi. Așa, din senin, un fel de hodoronc-tronc, foaie verde-alună, mie-mi plouă-n beci. Mă rog, am zis, poate schimbă și yala cu ocazia asta (cea pe care o avem mi se pare cam vulnerabilă, în sensul că m-aș simți mult mai în siguranță cu vreuna mai complicată). Dar nu. Au schimbat ușa pentru că aia dinainte nu mai arăta frumos, cică 😕 Acum am o ușă mai albă, mai strălucitoare, dar cu aceeași yală cam prea simplă. Și mai am ceva: pereții scorojiți în jurul ușii, pe interior, de la cum au schimbat tocul.  Va veni cineva să chituiască și să văruiască. La un moment dat. Când o face plopul pere...

5) Ca să-ncheiem într-o notă mai roz, vă las cu un articol care mi-a plăcut foarte, foarte mult. Am mai scris că sunt mare fan al trilogiei ”The Godfather”, dar până azi nu știusem cum de-a ajuns Marlon Brando să joace în ceea ce se poate spune că a fost rolul vieții lui.
http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/caracterul-si-brinza
Acum am înțeles de ce, la conferința informală organizată de Francis Ford Coppola în 2005 la București, cu studenții de la UNATC (la care-am avut marele noroc de-a fi prezentă), ne-a spus, printre multe altele, următorul lucru:
”E un truc. Dacă știi că o întrevedere va fi tensionată, e întotdeauna o idee bună să mănânci. Vă recomand același lucru în situații de genul acesta. Mâncați, va fi o atmosferă foarte relaxantă, pentru că prin hrană se trezesc simțurile, iar conexiunile interpersonale se creează imediat”.
Da, l-am întâlnit pe Coppola în urmă cu 12 ani (povestea e aici), ba am primit și autograf de la el. Vedeți de ce mi-e dor de profesia mea? Și-mi va fi întotdeauna, chiar dacă-mi place și ceea ce-am ajuns să fac între timp...

Așa. Din moment ce-am ajuns la concluzia că azi e joi, printr-o flotare logică rezultă că mâine e vineri. Decât atât, vorba ceea.