Începutul noului an, între Strauss și Tarantino

La mulți ani și bine v-am regăsit în 2019! 🙂🙂🙂 Toată lumea bine, da? Și toată lumea în pijamale, bănuiesc. Bine, asta e o presupunere destul de hazardată, dar nu cred că e prea departe de adevăr, totuși. Și n-ar fi deloc rău să fie așa. Pijamalele sunt deosebit de prietenoase, în mod special după noaptea de Revelion...

... adică mă rog, nu că noi am fi dat în greu cu petrecerea. Nu suntem genul, după cum știți. Vremea a fost amabilă, așa că ne-am plimbat prin centru (Doamne, splendid oraș e Hamburg!), ne-am uitat la artificii (date de persoane private și nu de primărie, care de vreo doi ani nu se mai implică în organizare, nemaidorind să-și asume răspunderea unui eventual bucluc), am băut dintr-o șampanie (nu prea mult, că am mai avut din ea și azi, la concert) și la ora 2 dormeam deja. 

Dovada șampaniei

De fapt, s-ar putea spune că în ceea ce mă privește, Concertul de Anul Nou deține o pondere cel puțin egală cu noaptea de Revelion. Am grijă să mă trezesc din vreme, să am cafeaua pregătită (plus ”ceva bun” alături) și la ora 11:15 sunt moț în fața televizorului. Este una dintre cele mai importante ”întâlniri” ale mele, de la care fac tot ce-mi stă în putință să nu lipsesc. 

Anul acesta, concertul a fost dirijat de Christian Thielemann, aflat pentru prima dată în această nobilă postură. Eram destul de sceptică. Thielemann este un muzician îndeobște serios și sobru, considerat la ora actuală a fi cel mai bun dirijor de Wagner din lume - or, asemenea profil îmi părea oarecum incompatibil cu misiunea Concertului de Anul Nou, unde ca dirijor, care dă ”nota generală” a evenimentului, e de dorit să ieși din ”scorțoșenie”, ba chiar să fii oarecum ludic. 

Concertul mi-a plăcut (nici prea-prea, nici foarte-foarte; Thielemann a fost cam plin de el, chiar dacă din punct de vedere tehnic a dirijat foarte precis), dar baletul a fost superb, mi-a mers la suflet! Mi-am dat seama cât de dor mi-e să merg la un spectacol de balet. Ei, sper să am ocazia în viitorul apropiat 🙂

Că ziceam mai sus de ceva bun - în timpul concertului am mâncat o gogoașă Berliner (tradiționale de Anul Nou) și am băut șampanie. Ocazie cu care ne-am amintit de Tarantino în ”Four Rooms”, care, după ce mâncase o gogoașă, a luat o gură zdravănă de șampanie Cristal. Bine, a noastră nu era Cristal. Orișicât.

Tot la acest capitol, mă laud că am intuit cine va dirija anul viitor. M-am bucurat pentru Andris Nelsons, cred că merită această onoare și nu va dezamăgi.

Altminteri, n-am făcut azi nimic deosebit. Am dormit (da, iar), am socializat cu omul și am răsfoit niște cărți. Doamne, câtă nevoie a(vea)m de odihna asta. 

Acestea fiind spuse, pe cai, boieri! Și dacă nu sunt cai... vorba bancului, pe curând 😃