O întâmplare cu un român

Încerc să scriu cât mai succint, că de azi dimineață încă nu mi-au trecut nervii. 

Compania unde prestez are contracte de servicii cu mai mulți distribuitori, printre care și UPS, care e responsabil pentru livrările noastre în străinătate. Treaba se desfășoară cât se poate de simplu - mașina vine seara, între orele 17:00 și 17:30 (interval orar stipulat inclusiv contractual), curierul scanează pachetele, le încarcă și la revedere, drum bun. Coletele ajung într-un centru logistic din regiune, urmând ca de acolo să fie trimise la aeroportul din Nürnberg, de unde sunt direcționate spre țările de destinație.

Aseară trecuse binișor de ora 17:30 și mașina UPS nu venise încă. Aspect neobișnuit, dar na, se poate întâmpla. La ora 18 se încheiase ziua mea de lucru și mai zăbovisem câteva minute ca să trimit un raport. Când colo, telefon de la poartă, a venit UPS. Era ora 18:07.

Mno, eram în afara programului și toți colegii plecaseră oricum, dar cobor totuși la rampele de încărcare. Curierul începuse să scaneze pachetele și le ”stivuia” pe rând în mașină, în timp ce vorbea la telefon (cu handsfree).

Îl salut și, pentru că nu sunt genul care să se-ntoarcă și să plece lăsând pe cineva să trudească de unul singur când în mod clar i-ar prinde bine ceva ajutor, m-apuc să-i dau pachetele la mână. 

- Da, frate, am înțeles. Ok, hai că te las, a venit o doamnă și e tare drăguță, mă ajută să încarc astea și nu-i frumos să stau la telefon. Mai vorbim, pa.

Eu îl salutasem în germană - și era prima dată când îl vedeam - așa încât nu știa că înțeleg ce spune și am fost cu atât mai impresionată de cât de frumos vorbise. L-am ajutat până a terminat de scanat și încărcat toate coletele, sporovăind în românește în acest timp. Mi-a zis că e din Sibiu, că a venit de anul trecut în Germania, ”ce să fac, doamnă? Mai e de stat în România? Nu mai e!”, s-a scuzat de mai multe ori pentru întârziere (”am avut pană”) și ne-am luat la revedere cu el mulțumindu-mi că l-am ajutat. Apoi ne-am urat reciproc seară bună și eu am plecat, în sfârșit, acasă. Între timp se făcuse 18:45.

Toată seara am avut un sentiment de bine, de ”uite, măi, încă unul de-al nostru care dă din coate pe-aici și muncește din greu”, de-astea. 

Sentimentul de bine s-a evaporat subit de cum ajuns azi dimineață la serviciu. Abia dacă apucasem să mă loghez în sistem, că șefa aia mare sună să mă întrebe ”ce-a fost aseară cu UPS”.

Mă uit împăiată. Ce să fie, uite așa-și-așa... și relatez povestea de mai sus.

- Ei spun altceva, zice și-mi forwardează un mail trimis de centrul regional UPS. 

Am citit de mai multe ori, gândindu-mă că am înțeles greșit. Dar nu, înțelesesem foarte bine. Cei de la UPS se rățoiau la noi, ofensați nevoie mare. ”Curierul nostru a sosit punctual la sediul dumneavoastră, dar nu a fost așteptat de nimeni. A trebuit să încarce singur toate pachetele și ca urmare a acestui fapt, a ajuns cu întârziere înapoi la centru. Acest lucru a perturbat fluxul normal al activității noastre, deoarece coletele nu au mai putut fi trimise aseară la Nürnberg, ceea ce are drept consecință....”.

... etc etc etc, ne informau detaliat ce probleme fuseseră pricinuite de întârzierea curierului și încheiau ritos cu solicitarea ”de urgență a unei verificări interne, prin care să elucidați cauza acestei situații” șamd, la naiba, că parcă era un text scris de ”Mustăciosul”.

Să recapitulăm, așadar. Curierul cel amabil, care depășise cu 37 de minute ora limită, le povestise șefilor săi că el a ajuns punctual, dar nu l-a ajutat nimeni la încărcare. 

Asta-n condițiile în care practic ziua mea de lucru se încheiase și absolut nimic nu m-ar fi putut obliga să-l ajut. 

Am făcut-o pentru că am vrut.

El a mințit în absolut toate privințele, tot pentru că a vrut.

Versiunea mea a fost confirmată de evidența strictă a vehiculelor care intră pe domeniul companiei și pe care, din fericire, o ține portarul. El notase corect, că mașina UPS a venit la 18:07, deci semnificativ peste ora limită.

Cu asta, ”cauza a fost elucidată”, ca să-i citez p-ăia cu limba lor de lemn cu tot. 

Până la cap și la coadă e un fleac, veți spune - și sunt de acord cu voi. Dar nu-i așa că e un fleac al naibii de grăitor?