duminică, 13 ianuarie 2019

Pe tărâm american (XVII): fabulosul Las Vegas - partea I


Am vrut să dau un titlu ceva mai creativ acestei postări, dar nu mi-a venit nicio idee demnă. Pur și simplu, Las Vegas nu se poate descrie în (alte) cuvinte, așa încât am lăsat doar epitetul aflat pe celebrul semn de la intrarea în oraș, care-i face doar într-o mică măsură dreptate. 

Și chiar dacă a trecut un an și jumătate de când am fost acolo, simpla evocare a acelui loc îmi retrezește pe loc emoțiile. A fost exact cum speram să fie. O amintire extraordinară pentru tot restul vieții.  


Așadar.... Las Vegas 🙂 Un alt vis al meu care a devenit realitate. Aveam idee despre el, văzusem filme și imagini, dar realitatea a fost copleșitoare. Nu există comparație posibilă, nu seamănă cu... nimic. ”E un kitsch”, plescăie lumea bună, plictisită și superioară. În parte, da, este. Dar măcar e un kitsch elaborat, cu deosebită atenție pentru detaliu. Și chiar de bun-gust, fie-mi permisă aparenta antiteză.

Încep prin a spune că noi am avut un pachet turistic la preț redus, care includea următoarele: zbor dus-întors (de la și spre Los Angeles), transport cu shuttle bus de la și spre aeroport, cazare două nopți și un spectacol la MGM Grande, în funcție de ce era-n program în seara respectivă. În cazul nostru, a fost Cirque du Soleil 🙂 Iar hotelul - care putea fi ales, în funcție de locurile disponibile - a fost Bellagio. Da, acela cu fântâna muzicală. Dar despre el, ca și despre spectacol, într-un alt articol. 

Primul lucru pe care l-am observat a fost că inclusiv pe aeroport erau instalate slot-uri. Normal, suntem în Las Vegas, era de așteptat. Poate careva devine milionar, așteptând îmbarcarea. Mda, vezi să nu. 
A doua constatare a fost că aerul era absolut înăbușitor, aproape irespirabil (chiar și în zori de zi). Aveam să descoperim în curând că acela era abia începutul. Pe la prânz, lucrurile se prezentau cam așa:


Dar asta nu ne-a oprit să ieșim la plimbare, imediat după ce ne-am cazat. Am luat micul dejun la o terasă și apoi am pornit în explorare. 
Sau, în fine. Un fel de explorare. De fapt, turismul în Las Vegas presupune în mare parte să treci dintr-un hotel în altul, fiecare lobby fiind un spectacol în sine. Pe stradă nu te poți plimba prea mult, explicația fiind în imaginea de mai sus. În tot cazul, nu în timpul zilei. Oricum, contrastul dintre ”înăuntru” și ”afară” e crunt, ca urmare - sau mai bine-zis, datorită - performantelor instalații de aer condiționat.


Fiecare hotel a fost amenajat în concordanță cu numele său. Tocmai în asta constă, de fapt, nota de spectaculos.


Să fie Paris, oare? Mmm, nu chiar: este hotelul Paris, al cărui lobby a fost amenajat corespunzător (au inclusiv un Moulin Rouge, dar era prea întunecat pentru poze reușite). 

Seara arată, evident, și mai bine: 


Hmm, la New York fuseserăm deja, oare ne-am întors? 


Desigur, este hotelul New York 🙂 Nu lipsesc zgârie-norii (cum ar fi putut?) și nici Chrysler Building.

Și dacă tot am văzut două hoteluri, hai să aruncăm o privire prin interior. Lobby-urile constituie, de fapt, niște uriașe săli de joc. 


Multe aparate au fost inspirate de filme și seriale: ”Breaking Bad”, ”House of Cards” și, în fundal, se vede și un slot cu ”Titanic”. 


”Las Vegas, bitch!”, s-ar putea spune, dacă ne aducem aminte de Jesse din ”Breaking Bad” 😃 Nu mai știu de ce n-am jucat acolo, însă (nu c-am fi avut mai multe șanse decât la oricare altul. Adică zero).

Pe modelul ”what happens in Vegas, stays in Vegas”, să facem și noi ce face toată lumea...


De la sine înțeles că n-aveam ce căuta la Blackjack sau la ruletă. Din ce-mi aduc aminte, am jucat în total 35 de dolari (amândoi, nu separat, că nu eram într-o ureche să dăm pe plută 70 de dolari, totuși). Adică nu i-am jucat, i-am pierdut, chestie din start asumată. N-ai nicio șansă cu mașinăriile alea, sunt făcute în așa fel încât să nu câștigi. 

După acest intermezzo (de amorul artei, putem să spunem că am investit într-o amintire), am ajuns la.... Veneția? 


O fi semănând cu Palatul Dogilor, dar nu era. Și-n mod sigur nu eram la Veneția, ci la Venice Hotel. Iar dacă pe dinafară ne-a plăcut, când am intrat chiar că am rămas fără cuvinte. 


Ceea ce vedeți este... lobby-ul hotelului. Da, cu un râu adevărat, pe care plutesc gondole.


Asta e... piața San Marco. Tot parte din lobby. Remarcați nuanțele diferite ale cerului? E de fapt tavanul, ale cărui culori se schimbă în funcție de momentul zilei, seara ”cerul” fiind complet întunecat. Și cu stele. 

Vedeți, asta spuneam la începutul acestui articol: da, este un kitsch. Sau o butaforie, sau ambele. Dar, după cum rezultă din imagini, e un kitsch extrem de bine pus la punct. Și cel care a proiectat Venice Hotel este un geniu, în opinia mea. 

Am mai vizitat Caesars Palace, Luxor Hotel, Mandalay Bay și Excalibur. Fiecare dintre acestea are particularitățile și șarmul său incontestabil. Dar niciunul nu ne-a impresionat atât de mult din punct de vedere conceptual precum Venice. 

Caesars Palace - lobby
Excalibur Hotel
Luxor Hotel

Ce nu prea am înțeles e de ce la hotelul Luxor era amenajată o expoziție cu artefacte originale provenite de pe ”Titanic”. N-am fost curioși, dar nici sensul nu i l-am înțeles - nu raportat la tematica hotelului, adică. În sfârșit. De-ale americanilor. Mai și costa 32 de dolari de persoană. Oh, please. Altminteri, impresionant - mă-ntreb cum o fi să dormi în piramidă....

Un (alt) aspect inedit a fost că de la hotelul Luxor nu puteai ajunge la Mandalay Bay decât cu un fel de mini-tramvai (chiar așa-i și spune - Mandalay Bay Tram). Pe jos n-ai cum. Chiar ne amuzam că Mandalay e cât se poate de vizibil și deloc departe, dar n-ai cum ajunge pe jos la el.

În încheierea acestui prim articol despre Las Vegas, reiterez faptul că epitetul ”fabulos” i se potrivește pe deplin. Este un loc realmente unic și cred că merită văzut, o dată în viață. Tocmai pentru că nu seamănă cu nimic altceva. Adică unde mai găsești Statuia Libertății, Turnul Eiffel, castelul Regelui Arthur și Palatul Dogilor la un loc? 😃

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu