duminică, 18 august 2019

Câteva constatări despre oameni


Postarea aceasta nu e ”salată de weekend” și la drept vorbind, nu se încadrează în nota obișnuită a unui text publicat duminică seara (care ar trebui să fie mai colorat și mai zglobiu). E un post cu niște cugetări - și e realist, deci mai subțire cu optimismul. 

1) V-am mai zis și cu alte ocazii, ”se întâmplă și la ei” și eu una, câini cu covrigi în coadă n-am văzut pe aici. Revin cu precizarea asta pentru că nu puțini sunt cei care consideră că ”noi, ăștia din diaspora” suntem cam aroganți și dăm impresia că aici curge lapte și miere, că de fapt și aici sunt disfuncționalități, dar nu vrem să recunoaștem șamd. Mă cam enervează chestiunea, mai ales că, din ce-am citit inclusiv pe Facebook, se întâmplă tot mai des. Sunt ultima persoană care să se laude la modul agresiv cu felul în care funcționează lucrurile în Germania; în același timp, sunt ultima persoană dispusă să ascundă sub covor mizerii românești, în numele faptului că ”și la alții”. Știți voi, sistemul de la grădiniță, ”doamnaaaaaa, da' și Ionel a fost obraznic, nu numa' Gigel!”. Grrr, detest chestia asta. 
Așadar. Vineri după-amiaza am plecat la 16:30 de la serviciu și am ajuns acasă la ora 19. Aha, două ore și jumătate mai târziu.
În mod normal am nevoie de o oră.
În mod anormal, metroul ușor se defectase fix în stație, nu mai putea porni și ”se aștepta” să fie adus un dispozitiv de tractare, care să-l scoată de pe șine. Asta am aflat după vreo 20 de minute și după ceva insistențe la mecanicul care se baricadase în cabină, de unde scosese o singură dată capul pe fereastră și lătrase scurt: ”ce vreți? Trenul nu poate pleca!” și ridicase geamul. 
Evident, circulația pe întreg tronsonul a fost pusă pe butuci, având în vedere că din stația respectivă nu se mai putea pleca. Oamenii au început să se agite, o femeie urla ”să ni se aducă mașini!”, de parcă eram în pustiu, nu în al doilea cel mai mare oraș german. 
Sigur că nu eram deloc fericită cu situația și cu lipsa de comunicare. Măcar să fi știut cu aproximație cât urma să dureze povestea, dacă aveau un astfel de dispozitiv de tractare la depoul aflat la numai câteva stații depărtare sau nu. 
Neavând niciun reper și neprimind nicio informație, m-am hotărât pentru autobuz, deși stația nu era tocmai aproape. Circa 40 de minute mai târziu am ajuns la gară, pentru a afla că și metroul pe care urma să-l iau de acolo spre casă avea întârziere (din alte motive, neelucidate, neexistând niciun punct comun cu linia care era blocată). Așa că am mai atârnat și pe-acolo vreo 20 de minute până a venit trenul, iar la ora 19 eram, în fine, acasă. 
Două ore și jumătate de întârziere, 90 de minute din viața mea pierdute aiurea (zic 90 pentru că 60 de minute aș fi fost oricum pe drum). De o lună și jumătate, de când merg zilnic cu metroul, tot descopăr disfuncționalități, tot apar ”deranjamente”, defecțiuni... și nu pare să se schimbe nimic. Asta deși, după cum cu surprindere am aflat, sistemul public de transport din Hamburg este cel mai scump din Germania. 
Acestea fiind zise, trag nădejde că cei care au o problemă cu diaspora sunt satisfăcuți. Iată, și aici mai apar probleme. Câini cu Brezel în coadă tot n-am găsit.

2) Ceea ce la început a fost o mișcare deopotrivă deosebit de curajoasă și de utilă (curățând societatea de nemernici) tinde tot mai mult să se transforme într-o adevărată porcărie. Mă refer aici la #metoo.
Pasămite nouă femei au afirmat, sus și tare și cu mâna pe corazon, că la sfârșitul anilor '80 au fost hărțuite sexual de către tenorul  Placido Domingo. Că le-ar fi ”atins indecent”, cică.
Adicătelea, și-au adus aminte de teribila traumă după treizeci de ani. Vă dați seama ce intens traumatizate au fost? Și le-a trăznit pe toate nouă o dată revelația asta… Miracole se-ntâmplă, csf, ncsf 🤥
Din păcate au fost luate-n serios, așa că o mulțime de spectacole pe care le avea Domingo în SUA au fost anulate. Dincolo de publicitatea negativă și de pierderea enormă de capital de imagine, mi se pare revoltător cum imediat ce sughit niște muieri - după 30 (!!!) de ani - că le-a făcut și le-a dres, sunt crezute fără doar și poate. Pentru că nimeni nu are curaj să cerceteze mai adânc atunci când e vorba de #metoo. Nu care cumva să fie acuzați de lipsă de solidaritate…
Nu s-a întrebat nimeni de ce le-au trebuit ălora 3 decenii și cum de le-a pocnit pe toate o dată amintirea ”traumei”. Nici prezumție de nevinovăție, nici nimic. Nu, ei au anulat imediat concertele, pe motiv de ”conduită profesională”. 
Bleah. 

3) Văd tot mai des - pe același Facebook de care ziceam mai sus, asta e, sunt mai sociabilă online decât offline - oameni exprimându-și convingerea că un cuplu căsătorit și fără copii nu reprezintă o familie. Nici măcar nu-s din ăia cu Cpf, altă sinistroșenie, brrr. Nu, sunt oameni care NU au votat la porcăria aia de referendum de anul trecut. Dar ei consideră totuși că un bărbat însurat are ”doar nevastă”, nu familie. Și viceversa.
În contextul ăsta, mi-am amintit de ceva de demult.
Sunt aproape patru ani de când am întrerupt orice legătură cu o fostă prietenă care se autoinvitase la mine de Revelion pentru că nu avea cu cine să-l petreacă (și mi-a zis asta în față, că doar la ce sunt buni prietenii, dacă nu să le spui fără ocolișuri că intenționezi să-i folosești în lipsă de alternative mai promițătoare). Faptul că pentru mine urmau să fie primele sărbători de iarnă de când murise maică-mea nu a contat în ecuația ei. În fine, au fost mai mulți factori care au contribuit la decizia mea de-a întrerupe relațiile, decizie pe care n-am regretat-o nicio secundă. Însă cel mai important argument a fost răspunsul ei la o întrebare de-a mea privind eventuale soluții locale, adică prietene din București la care-ar fi putut merge la petrecere (și cărora nu le murise mama în anul ăla). 
- N-am cum să fac Revelionul cu X sau Y, ele au copii, au familie!
(Asta pe un ton scandalizat, adică fah proasto care ești tu proastă, nu vezi evidența?)
A... ha. Deci eu dacă nu am copii, nu am familie. Că asta te îndreptățește în capul tău să te autoinviți la mine, trece pe plan secund. Dar cum, cum poți să zici unui om că dacă nu are copii nu are familie? Cât de prost, sau de rău la suflet, sau de amândouă să fii? Cât?
Altminteri, mâine aniversăm 12 ani de când omul meu a devenit familia mea și eu familia lui. Pentru că da, suntem o familie. Fără copiii care n-au fost să fie.  Așa, numai noi doi.

11 comentarii:

Unknown spunea...

La multi ani! Bineinteles ca sunteti o familie. Doua jumatati ale aceluiasi intreg, fiecare martorul de zi cu zi al vietii celuilalt. Mergeti prin viata alaturi, va sustineti, va completati. Aniversare frumoasa si multi, multi ani buni si luminosi sa aveti impreuna!
Irina




ineinteles ca suntetio familie

ama spunea...

1) asta si la mine e la fel vai normal tu esti in franta ce te intereseaza la noi totul merge anapoda dar tie ce iti pasa la tine totul e perfect :) yeah right.. de problemele de transport nici nu ma apuc sa povestesc ca doar ce azi dimineata era o pana electrica si nu era tren si am asteptat 30de min sa vina totusi un tren si sa putem sa ne miscam..

2) si pe mine ma cam enerveaza treaba asta, in ideea in care de ce te trezesti dupa 30 de ani sa zici ceva doar fiindca e la moda ca sa zic asa.. si dupa ne miram de tot soiul de dive care se trezesc vai m-a atins in mod indecent dar eu urcasem in camera lui de hotel crezand ca o sa imi arate peisajul de la fereastra... *facepalm* disclaimer: bineinteles nu sustin cu nimic abuzul si sunt contra acestor animale care distrug vieti

3) off doamne o chestie mai tampita nu credeam sa aud vreodata (daca nu ai copii nu esti o familie) pe semne nu sunt destul pe facebook ca sa vad asemenea ineptii!

ama spunea...

am uitat sa va doresc La multi ani fericiti impreuna!!!

Petronela spunea...

La mulți ani! Să vă fie buni și blânzi!
"Family isn’t always blood. It’s the people in your life who want you in theirs. The ones who accept you for who you are. The ones who would do anything to see you smile, and who love you no matter what."

Maya spunea...

Intarzierea la metrou este si in zona Nürnberg. Cand lucreaza stii clar de ce. Dar in ultimul an pur si simplu se strica o usa ba altceva si statea. Aici se anunta dar tot era aiurea ca trebuia sa ajung la lucru. Autobuzele au mereu intarzieri si soferii spun ca nu e problema lor ca nu ajung cand scrie. Iar pretul este intre 50-90 euro pe luna. In ianuarie au schimbat tariful si normal trebuia sa platesc cam12 euro in minus dar ei au crescut tariful. Am realizat cand am mers in afara zonei mele ca de fapt gresisera si a trebuit sa ma cert cu ei sa imi dea banii inapoi. Auzi eu trebuia sa ii anunt...dar ei au stiut ca creste. Acum ca folosesc bicicleta macar nu ma enervez.
Legat de familie sunt de acord cu tine. Nu oricine e bun ca parinte sau doreste sau poate fi. E alegerea fiecaruia. Din ce stiu biserica recunoaste ca familie 2oameni casatoriti. La fel si cand mergi sa vizitezi ceva scrie familie sau familie cu copil.

Greta spunea...

Mulțumim, Irina, sper să ne fie așa cum spui! :)
Te îmbrățișez.

Greta spunea...

1) Să-ți spun că azi dimineață am întârziat, DIN NOU? O jumătate de oră, de data asta. Aveam furnicături în corp de cât de nervoasă eram.

2) Nu știu cum se întâmplă - vorbă să fie, că numai întâmplare nu e - dar metoo-urile astea apărute după zeci de ani vizează, fără excepție, staruri de calibru mondial. Te și gândești cât le mai poți lua în serios...

3) Zi și tu, hal de mentalitate. Și asta venind de la oameni instruiți, de la care se pot avea pretenții. Nu înțeleg deloc ce se întâmplă cu oamenii ăia...

Mulțumim mult pentru gândul bun! :)

Greta spunea...

Săru'mâna, Petro! :)
Știu. Ai dreptate. I am lucky to have him. My family :)

Greta spunea...

Și aici se anunță motivul, dar asta nu reprezintă nicio consolare. Oricum, nu zic mai mult decât ”defecțiune tehnică”, iar asta include o paletă foarte largă de posibilități.
Chiar citeam deunăzi un articol despre faptul că se intenționează implementarea unor echipe mobile, care să repare pe loc anumite defecțiuni, prevenind astfel scoaterea metroului. No, hai s-o vedem și pe asta... La 102 euro pe lună, cât plătesc eu, aș avea niscaiva pretenții.
Referitor la familie, noi nu avem copii pentru că eu nu pot, din motive medicale. Fosta prietenă știa asta, și mai știa și cât de mult am suferit cândva. Cu atât mai urât a fost ceea ce a spus...

Maya spunea...

Imi pare rau, nu stiam. La noi e o alegere desi exista posibilitatea sa nu putem. Poate avem noi alte dorinte sau prioritati in viata. Oricum daca se intampla il pastram clar.
Btw unii oameni just don't worth it

Greta spunea...

Ah, nu-ți face griji, sunt bine acum, am făcut pace cu mine în privința asta :) Și da, îți dau dreptate întru totul: unii just don't worth it. Fosta mea prietenă e una dintre aceștia.