Pe scurt, despre noua constelație de colegi

După ce-ai petrecut mai bine de 8 ani din viață într-o echipă - care, chiar dacă a trecut prin destule schimbări, fundamental nu s-a schimbat foarte mult de-a lungul anilor - e destul de provocator s-o iei de la capăt cu oameni noi, într-un mediu nou. Mai ales pentru un om căruia nu-i plac schimbările, cum sunt eu. Dar uneori n-ai de ales, deci intri-n horă și-ți adaptezi pasul din mers. Te mai împiedici, te mai calcă unii pe picior, îi mai calci și tu până prinzi ritmul... dar în cele din urmă deprinzi pasul și te integrezi în joc. Mă rog, de multe ori ajunge să-ți și placă, eu încă nu pot spune că am atins nivelul ăsta, dar am abia cinci săptămâni aici și n-au intrat zilele-n sac.

Drept pentru care m-am gândit să vă povestesc oarece despre noua mea echipă. Sărind direct la concluzie, purced prin a spune că-n viața viețișoarelor mele n-am pomenit un cuib de viespi de genul ăsta. Adevăr grăiesc, fosta șefă și Insipida Somnoroasă jucau în liga mică, prin comparație. Sau ce zic eu, la pitici. 

Blajina înțepătoare

Paradoxală descriere, nu? Dar cam așa stau lucrurile. Tipa e-n mare parte ok și nu pare să aibă vreo problemă cu mine deocamdată - ba din contra, aș spune - dar aruncă frecvent săgeți către două colege care nu sunt nemțoaice și vorbesc destul de ezitant germana. Nu prea e ședință fără să facă vreo aluzie la asta (și ne ședințim des, pot să spun). 

Sunt niște atacuri cam de două parale, dacă mă-ntrebați pe mine. Fetele or face ele greșeli, dar calitatea muncii lor nu are de suferit din cauza asta. Ok, n-ar fi probabil în stare să citească Schiller în original, dar de aici și până la apostrofări de tipul ”nu mai vorbiți între voi în engleză sau franceză, trebuie să vă îmbunătățiți germana, nu este admisibil să nu vorbiți cursiv” e un șpagat destul de mare. Părerea mea.

Dropia intrigantă

Nici asta nu are o problemă cu mine - dimpotrivă, mă ajută când nu știu una și alta, are umor și per total e simpatică - dar am sentimentul că umblu pe sârmă în ce-o privește. 

Mai întâi, de unde porecla - tipa se că are ceva ”personal issues” pe partea care ține de aspectul fizic, întrucât umblă pe tocuri de 10-12 care-i dau un aer cel puțin caraghios, mai ales că statura nu o avantajează. De când am văzut-o prima dată m-am gândit la o dropie - probabil din cauza mersului, că nu-ți reușește mereu să pășești normal când ești pe picioroange. Vineri a apărut ȘI cu un decolteu amețitor (”ca la șantan”, cum ar fi zis Rodica Ojog-Brașoveanu), ȘI cu gene false atât de groase, negre și dese încât aveai impresia că zboară două muște uriașe din ochii ei de fiecare dată când clipea. A, și-ai fi zis că făcuseră și baie-n tuș, muștele. Vă imaginați voi.

Eh, tipa asta are o problemă cu Blajina și cu timpul alocat de aceasta muncii. Nu că ar privi-o în mod direct chestiunea, dar se pare că totuși o preocupă intens. Mi-a arătat un uriaș tabel în Excel, unde notează cu religiozitate absolut toate intervalele de timp în care Blajina nu muncește. 

Oameni buni, nu vă pot descrie în ce fel e tabelul ăla. Repet: absolut toate intervalele sunt notate, ora și minutul, însoțite și de comentarii. 

Ceva cam de felul ăsta:

13:32 - 13:40 - pauză de țigară

14:43 - 14: 51 - uitat pe telefon. 

15:48 - 15:56 - sporovăit cu Icsculeasca. 

Completează tabelul în fiecare zi. E absolut scary, vă zic. Psycho. Nu m-am putut abține și-am întrebat-o dacă are și pentru mine un astfel de tabel. Cică nu. Mă rog.

Și, aspect oribil dar în fond deloc surprinzător, pare amică foarte bună cu Blajina, la modul că merg la film împreună, hahaha și hihihi. Ceea ce n-o împiedică să completeze conștiincioasă tabelul, deși parol nu înțeleg ce vrea să demonstreze cu asta.  Adică eu una, dacă aș fi în locul șefului și-ar veni la mine cu minunăția de tabel, m-aș întreba când mai are ea timp să lucreze, de vreme ce principala ei preocupare este să-i țină celeilalte evidența.

Vitex 🐮

Individa e aia care m-a învățat pe mine în primele zile și din cauza căreia aproape că intrasem în depresie. Porecla i se potrivește cel mai bine, scurt și la obiect. Am tot mai puternic impresia că muierea e xenofobă - are un comportament aproape disprețuitor față de mine și de celelalte două colege străine (una e elvețiancă, cealaltă franțuzoaică). De exemplu, elvețiencei îi tot bate apropouri că Elveția a furat aurul Germaniei. Cum ar veni, ce glumă glumeață 🙄 Colega a ripostat că și dacă ar fi așa, iote că plătește ea păcatele înaintașilor, muncind pentru nemți. 

Vitex e singura de acolo care mă vede ca sarea-n ochi și piperu-n cafea. Dacă o întreb ceva, pot vedea cum își pungește gura a scârbă încă dinainte să termin propoziția. Mă ia la-ntrebări că nu m-am ocupat de chestii de care nu mi-a zis să mă ocup, dar susține vehement că ea mi-a zis și era important și săriiiiți. Eu mă panichez că am dat rasol. Când mă uit pe mail, am mesaje de la fete: ”e nebună, nu ți-a zis așa ceva, am fi auzit și noi!”. Pfiu.

Lunea trecută m-a flituit așa de urât, că marți s-au mirat colegele c-am mai venit la serviciu. Mă rog, nu cedez eu atât de ușor, dar cucoana depășise serios limitele. Am început să comunic cu ea numai pe mail, deși lucrăm nu doar în aceeași încăpere, ci și la aceeași masă. Vă puteți imagina ceva mai ridicol de-atât? Măcar în felul ăsta n-o mai scârbesc cu vocea mea 🙄

Vineri s-a luat iar de colega elvețiancă, în mod repetat și atât de brutal încât atât șeful, cât și vreo doi colegi i-au zis răspicat să înceteze. ”Nu-mi menajați sentimentele”, s-a smiorcăit ea, ”doar v-am zis că mi-e calul bolnav!”. 😏

Da, are cal și da, animalul are momentan o problemă de sănătate. N-am priceput de ce asta ar fi un argument pentru a-și trata colegele cu nesimțire.

Eficientul arogant

Ăsta e un individ care nu muncește aproape deloc, dar care vorbește în fiecare pauză numai despre chestiuni de serviciu, ca să dea impresia că se opintește din greu pe altarul firmei. Cuvântul lui preferat este ”delegare”, că practic doar asta face: deleagă, adică pasează toată munca altora.

Mai am doi colegi relativ low profile - un inginer și-un customer supervisor, care sunt pașnici, normali (până la proba contrarie, dar să rămânem optimiști), colega din Elveția și cea din Franța. Dar despre aceștia nu e mare lucru de spus, pentru că sunt oameni cu toți boii acasă și, vorba nemților, cu toate ceștile-n dulap.

Și, desigur, mai e și...

... Șeful.

E un personaj interesant. Dacă aș fi scris despre el acum câteva zile, ar fi fost în cu totul alți termeni - unii nu tocmai amabili. Omul părea de-o pasivitate desăvârșită, genul ”see no evil, hear no evil” în ceea ce privește relațiile de serviciu și eu mă-ntrebam cum naiba de nu vede cât de tensionată e atmosfera în birou. Și dacă vede, de ce nu face nimic și cam cât mai are de gând s-aștepte înainte de-a întreprinde ceva. Până când trei angajate fac o cădere nervoasă și-i răstoarnă lu' Vitex masa-n cap?

Spre surprinderea noastră, vineri ne-a chemat pe mine și pe colega din Elveția în biroul lui (franțuzoaica e-n concediu). Noi credeam că vrea să discutăm pe marginea unui proiect care se derulează acum și la care lucrăm amândouă. Dar nu. 

”Știu ce vă face X (n.r., adică Vitex). Asta nu va mai continua așa. Stiu ce v-a zis fiecăreia dintre voi. Va urma o discuție cu ea săptămâna viitoare. V-am chemat aici ca să vă spun că eu sunt unicul vostru șef. Nici ea, nici altcineva nu are de ce să vă ia la rost. Sunteți foarte capabile, sunt foarte mulțumit de voi amândouă și nu intenționez să vă pierd pe niciuna din cauza ei”.

Nu ne venea să credem, dar în discuție - care-a durat mai bine de-o oră - s-a dovedit că-ntr-adevăr fusese pe fază și observase ce se întâmplase. Personal, mă bucur de feedback-ul primit (care-a fost mai detaliat, în sensul bun, dar nu despre asta vreau să scriu), însă aștept să văd ce rezultate vor fi. 

(N-aș suferi din cale-afară dacă ar dispărea Vitex, dar să nu exagerăm cu optimismul, totuși). 

Cam asta e trupa actuală. Nu prea mă plictisesc cu ei, după cum se poate constata. Să vedem dacă nu cumva mă pricopsesc și eu cu vreun tabel 👀