duminică, 16 februarie 2020

Oscar 2020 - decolteuri supraburicate și cepe ambulante


Bună ziua, petuniilor. Ce mai faceți, pițigoilor? 🙄
(Nu intrați în panică. Doar v-am prevenit că așa o să se întâmple. Ăsta se poate numi efectul săptămânii care tocmai se încheie și care-a fost pe cât de bogată în experiențe, pe atât de epuizantă). 

Despre ce și cum la Paris, în articolul următor. Astăzi, chiar dacă mai târziu decât ar trebui, forfecăm cu simț de răspundere ținutele de la Oscar. 

La categoria ”Pune-mi-aș ochelarii invers să mi-i pun... ”

Doi elefanți/ au fost mâncați/ de doamna în rochie roșie... 🎶🎶


Nu știu cine e cetățeana, dar cu siguranță nu a mâncat broccoli și spanac fiert la cină. Fratele meu alb - sau roșu, mai bine zis - dacă arăți așa, îmbraci o rochie neagră, cu o croială de natură să lase impresia că ai mâncat numai un elefant și-un sfert, nu doi. 

Doamnă, vă pică un, mă scuzați, sân

Nici pe dumneaei nu o cunosc, dar îi recomand să-și țină bine sânul stâng. Pare că-i iminent să-l scape, nu de alta.


Despre o postură nefericită nu prea poate fi vorba, având în vedere că umerii sunt la același nivel. Așadar, chiar îi pică un sân. Sau poate și-o fi pus silicon numai în cel drept și pentru stângul n-a mai avut fonduri. Oricum ar fi, într-o astfel de situație pui un sutien cu o cupă sănătoasă, care să mascheze problema și în niciun caz nu porți o rochie cu decolteu supraburicat (adică până la buric, mă refer. Observați șpagatul lexical, mulțumesc foarte mult).
Nici nu-mi vine să mai zic nimic despre tatuaje, care se potrivesc la o ținută de seară precum un arici într-un magazin de baloane. Dar e frumix? E! Cu stil, nu așa oricum.

Lasagna se mănâncă, nu se îmbracă

N-am zis-o eu, criticii de modă au zis-o. Cică volanele sau orice-or-fi chestiile alea din părți seamănă cu o lasagna. Personal mi se pare că aduc mai degrabă cu niște macaroane tunse scurt.


Cârcotașă mai e lumea, dom'le. Păi tot e bine că-i lasagna și nu tăiței subțiri, iaca.... 🤔 Oricum, eu notez și faptul că mănușile alea de piele se potrivesc precum antemenționatul arici la baloane.

Nici verzele nu-s bune de îmbrăcat

Nu știu ce-a pățit Saoirse Ronan, ea de obicei dă dovadă de mult bun gust, dar de data asta a vărzuit-o magistral.


De unde să-ncep? Asocierea de culori e nefericită. Materialul fustei e posac, bătrânicios și deprima(n)t. Volanele din talie vor să-și ia câmpii. Concluzionând, o rochie care te aduce-n pragul depresiei.
(Am vrut să invoc din nou ariciul, dar a mormăit ceva din care-am înțeles doar ”burnout” și ”Sindicatul Aricilor de la Hollywood”).

Suflecată pân' la brâu, ducea rochia la râu... 

Alta despre care nu am idee cine e, dar poate facem cunoștință după ce se-ntoarce de la râu.


Mă rog, tehnic vorbind nu e ”pân' la brâu”, dar suflecată cu siguranță dă impresia că este, iar partea de sus pare mai degrabă un top în care te duci la sala de fitness. Și negrul ăla de la poale e degeaba, sau înrăutățește situația, fiindcă face să pară că rochia e mai scurtă decât în realitate.
Acum că mă gândesc, ajuns la concluzia că e una din cele mai insipide ținute pe care le-am văzut la ediția de anul acesta a Oscarurilor. Și zicând asta iau în calcul și coafura. Serios, per total tanti asta pare să aibă personalitatea unei cepe umplute.

La categoria ”Să mai vedem și ceva frumos, că de verze ne-am aricit”... 

De departe, una dintre cele mai strălucitoare apariții. Cu bonus pentru reciclarea ținutei (stânga - 2014, Cannes, dreapta - 2020, Oscar).


Jane Fonda trebuie să fi stabilit un nou trend cu ocazia asta, apropo de reciclare. Și frățiuer, cum se menține femeia....

Charlize Theron, pe care-am forfecat-o de-atâtea ori, pare să-și fi băgat mințile-n superbu-i cap.


Mbine, adevăru-i că nu e chiar cea mai reușită ținută a ei, dar cu siguranță e un progres în comparație cu precedentele apariții pe covorul roșu. Îmi place rochia și apreciez că a revenit la blond (părul brunet n-o avantaja deloc, fiindcă-i înăsprea vizibil trăsăturile).

Încă o Jane Doe, adică una pe care nu o cunosc, dar mi-au plăcut și rochia, și accesoriile.


De ce mă uit, de ce-mi place mai mult. Cred că e una dintre puținele rochii pe care le-aș purta și eu (și pe cea a lui Jane Fonda, evident).

Continuăm cu Brie Larson, care de data asta a dovedit multă inspirație în alegerea ținutei.


Un miiiic minus pentru decolteul cam prea adânc pentru gustul meu, dar asta e o chestiune pur subiectivă. De altfel, a primit aprecieri unanime din partea criticilor de modă. Păcat numai de degetul ăla care-i scapă slobod din sanda 😏

Scarlett Johansson nu-mi place în mod deosebit ca femeie și n-am văzut-o în niciun film, dar de știut să se îmbrace, cu siguranță știe.


În încheiere, țin să vă asigur că v-aș fi arătat-o și pe Gwyneth Paltrow, ea mereu mă face să-mi cadă ochelarii, dar cred că a mâncat niște ciuperci care-au înviat în stomacul ei și-a rămas acasă pentru a le preda primele noțiuni de yoga sau ceva. Zic asta pentru că nu pare să fi fost prezentă la Oscaruri duminica trecută.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Am ras cu lacrimi... �� Ai un umor nativ, jucaus si inteligent.
Laura

Greta spunea...

Mă bucur tare mult că ți-a plăcut, Laura :) Adevărul e că și pe mine mă amuză să scriu cronicuțe de-astea :)

Anonim spunea...

degetelul alunecat din sandalute si eu l-am remarcat din prima :)))) e deosebit! de asta nu port eu sandalute cu baretute si toc in aceasi incaltare :)))mi-e ca alunec din ele. (ma rog, e irelevant ca nu as avea unde sa le port si ca nici nu detin vreun exemplar, total irelevant)
Cris

Greta spunea...

Nici eu nu am sandale în genul ălora. Între noi fie vorba, mi se par adevărate instrumente de tortură :)))