După cum poate vă veți fi dat seama despre mine, eu sunt un om credincios, dar nu habotnic. Respectiv cred în Dumnezeu, mă rog, dar nu merg cu regularitate la slujbe și nu pun semnul egal între biserică și Dumnezeu. Ca să fie clar cum stau lucrurile, io-s aia care acum vreo 13 ani a oripilat lumea în curtea Mănăstirii Argeșului, când m-am mirat cu glas tare de multitudinea de tarabe unde se vindeau tot felul obiecte zice-se religioase, multe dintre ele de-un kitsch înfiorător (vă mai amintiți ilustratele alea unde se schimba imaginea când le mișcai într-un anumit fel? Chinezești cred că erau, în mare vogă prin anii '80. Eh, inclusiv din astea aveau. Cu Arsenie Boca 🫣). Și nu doar că m-am mirat, ci am și bombănit ”ce-i cu toate astea? Iisus a alungat negustorii din templu...”, de mă țistuia taică-meu, panicat că-l fac de râs sau ceva 🙄.
Duminica trecută l-am însoțit pe omul meu la slujba religioasă, în biserica unde este cantor. Nu merg de regulă, nu am răbdare și nici nu-mi stă în obicei, dar o fac de fiecare dată când susține vreun concert sau are o piesă de teatru ori un musical cu și pentru copii. Sunt minunați piticii, nu încetează să mă surprindă 🙂.
De data asta, au pus în scenă musicalul ”Daniel în groapa cu lei”. Atât de bine au jucat și cântat ăia mici, iar piesa a fost adaptată pentru ei - de exemplu, ca să le dea ceva de cântat și celor cinci lei 😀, omul meu a făcut o modificare introducând primele versuri din ”The Lion Sleeps Tonight” și au cântat, acompaniați de el la pian.
Nu știu dacă vă amintiți, în decembrie vă povesteam despre spectacolul de Crăciun, în care am făcut referire și la un băiețel care l-a interpretat pe Iosif; puștiul acela mi-a intrat la suflet prin talent, carismă și vocea foarte frumoasă pe care o are. În piesa de duminica trecută, fratele lui (mai mic cu vreo 3 ani) l-a interpretat pe Daniel și dat fiind rolul principal, a avut și două solo-uri.
Doamne, cum a putut cânta și el, ăsta mai mic. Ce voce melodioasă, ce-a mers la inimă... 🙂. După ce s-a încheiat piesa, am schimbat o vorbă cu mama lor. Am felicitat-o, i-am mulțumit pentru ce ne dăruiesc băieții ei (le-aș fi spus lor personal, dar sunt sfioși, se țineau departe de adulți 😊) și am adăugat: ”sper să-i revăd pe amândoi în piesa de Crăciun”.
”Cum să nu”, mi-a răspuns ea, ”s-au trecut primii pe listă!”.
Aici voiam să ajung, de fapt. Până să-mi urmez omul în Germania, nu știam mai nimic despre biserica evanghelică-luterană. Merg ocazional la slujbe (de Crăciun, de Paști sau când sunt evenimente adiacente, precum duminica trecută), ocazional stau de vorbă cu preoții sau cu membri ai parohiei și mi-am făcut idee. Are multe puncte comune cu ceea ce cunosc eu din religia ortodoxă (ca un exemplu, la fiecare slujbă se rostesc Crezul și Tatăl Nostru și predica se întemeiază pe Biblia pe care o cunoaștem și noi), dar îi consider mult mai... cum să spun, mai puțin îndoctrinați, mai deschiși la minte, mai înclinați să accepte binefacerile științei, pe care nu o văd ca pe un rival așa cum fac alte biserici (am fost eu însămi la o slujbă la care preotul, în încheiere, a menționat că Dumnezeu a îngăduit omenirii cunoașterea) și de asemenea, mai puțin aroganți: niciodată n-am auzit preoții spunând că ”religia noastră este cea mai bună”, cum l-am auzit pe un preot ortodox; și-am vorbit cu mai mulți...
Îmi place, de asemenea, modul în care sunt concepute slujbele duminicale. Se alege din timp o temă (care i se comunică și cantorului, pentru ca acesta să selecteze cântecele care i se par adecvate; există o carte de cântece și fiecare biserică deține un număr de exemplare, care se distribuie participanților la slujbă), preotul își scrie predica pe care o rostește liber și de fiecare dată, în cadrul predicii se fac și referiri la subiectele de actualitate internă și internațională și interes public. Duminica trecută de exemplu, preoteasa a încheiat predica prin a îndemna lumea, în mod subtil, să iasă la vot.
(Da, preoteasă am zis; și ea nu este soția preotului, ci preoteasă cu studii de Teologie și drepturi depline. O altă diferență față de bisericile ortodoxă și catolică este că aici femeile nu sunt marginalizate, ci sunt tratate la egalitate cu bărbații).
Pe lângă asta, biserica evanghelică se implică în mod activ și transparent în sprijinirea celor în nevoie. Există un comitet ales prin vot care se ocupă (și) de asta.
Apreciez mult felul în care sunt integrați copiii - cor (unde se cântă cântecele pentru copii și cei mici se antrenează în jocuri), piese de teatru, musical-uri, grup voluntar de cercetași care au tot felul de activități în aer liber șamd. Nu sunt aduși cu forța, nu se încearcă îndoctrinarea lor, nu sunt amenințați că ”se supără îngerașul” dacă nu fac aia și nu dreg cealaltă.
Un alt aspect pozitiv este că... aici nu se dă șpagă la preoți, dom'le. În România e ceva de groază. Cei mai mulți cer șpagă și dacă vrei să afli ”cât se dă”, ai o neprețuită sursă de informare în ”doamna de la lumânări”. Că e cununie, botez sau înmormântare, se dau bani nefiscalizați preotului și desigur, să nu uităm de ”domnul dascăl” că nu se face, mă-nțelegi... Și mă rog, dacă unii țin musai să dea, asta e; dar există preoți care condiționează actul religios de suma de bani primită, iar asta mi se pare odios de-a dreptul.
Aici s-a reglementat simplu și clar: contribuabilii plătesc impozit bisericii. În mod cât se poate de legal și transparent, adică li se reține din salariu. Sistemul este folosit și de biserica catolică. Dar mulți oameni aleg să părăsească biserica, fiindcă nu vor să mai plătească impozit. Eu nu sunt membru contribuabil și nu știu exact ce consecințe ar avea la o adică, însă ce-i drept nici nu m-a preocupat aspectul.
Dacă ar fi să menționez și ceva care... nu că nu-mi place, dar în care nu mă regăsesc, este faptul că bisericile au construcții foarte moderne, în care personal nu-mi regăsesc deloc latura spirituală. Nu au icoane așa cum le știu din bisericile ortodoxe; de Paști spun și ei ”Hristos a înviat, Adevărat a înviat” (Christus ist auferstanden, Er ist wahrhaftig auferstanden), dar nu au cântarea ”Hristos a înviat din morți” și nu regăsesc sentimentul acela de profundă spiritualitate din biserica ortodoxă... Ar mai fi câteva exemple din categoria asta, dar ține de particularitatea acestei biserici și, oricum, eu Îl regăsesc pe Dumnezeu în suflet.
duminică, 16 iunie 2024
Despre biserica evanghelică-luterană, din experiența personală
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Imi lipseste comunitatea bisericii evanghelice pe care am adoptat-o datorita faptului ca am avut copiii la scoala germana cat am fost in Tara.
Am tot inceput sa iti raspund dar nu stiu de unde sa incep si unde sa termin...
Simt nevoia unei astfel de biserici in viata mea.
Cred cu tarie ca oamenii au nevoie de biserica, dar nu de orice fel de biserica.
Ma bucur pentru copilasii aceia care merg cu drag. Ma bucur si pentru tine, Greta si pentru cei care fac o astfel de institutie sa functioneze in acest fel.
E greu sa te "ocupi" de sufletul oamenilor...
@Anonim, da, te înțeleg bine. Comunitățile evanghelice par să fie mult mai bine sudate și de multe ori se leagă prietenii solide.
@Mmmaria, mare adevăr ai spus. E tare greu să ai grijă de sufletele oamenilor și de asemenea ai dreptate când spui că nu orice biserică e potrivită pentru ceea ce au nevoie oamenii...
Trimiteți un comentariu