V-am mai povestit că de ceva vreme citesc biografia lui Beethoven - mai corect şi mai real spus, mă lupt cu ea. Cu ruşine mărturisesc, lupta asta durează de luni de zile. Nu că m-ar scuza aspectul, dar este o carte grea - în germană, cu abundenţă de informaţii, în care uneori îmi prind urechile (bunăoară cele care fac referire la chestiuni de specialitate, care probabil şi-n româneşte ar fi greu de înţeles pentru profana care sunt) şi, uneori, destul de aridă.
Am perioade când cititul merge strună şi perioade (supărător de frecvente) când nu se leagă. Încerc să citesc o pagină, constat că n-am reţinut nimic din ea şi-atunci abandonez, în aşteptarea stării de spirit optime. Doar că aşteptarea asta e cam lungă uneori. Ei, şi de-abia aici vine dilema mea.
Ce mi-ar plăcea de fapt să fac este ca, atunci când n-am chef de Beethoven, să citesc o altă carte. Una mai facilă, mai nostimă, mai colorată şi mai jucăuşă. Eventual şi cu poze :)) (glumesc... cred :D). Numai că nu-mi dau voie să fac asta. De ce? De bleagă, bănuiesc. Mă tem să nu-l las pe Beethoven înfipt de-a binelea, cu toate că mi-am tot făcut adnotări din ce-am citit până acum şi prin urmare aş putea reînnoda oricând firul.
Pe de altă parte, o mică abatere de la ceea ce deja a devenit rutină cu siguranţă nu mi-ar prinde rău. Impunându-mi să nu citesc nimic altceva până nu-l dau gata pe el nu pare să fie strategia câştigătoare. Asta cu atât mai mult cu cât din raftul bibliotecii îmi surâd ademenitor Bridget Jones şi o carte despre care v-am povestit deja, "Agatha Christie's Secret Notebooks". Vai, ce m-aş înfige în ele... Mă simt ca o femeie la dietă, care salivează în faţa unei cofetării :))
Voi cum citiţi astfel de cărţi grele? Le parcurgeţi integral, sau mai citiţi şi altceva în paralel?
Postări
6 comentarii:
Am incercat si eu "cititul cu forta" dar mi-am dat seama ca ma cam intristeaza impunerea si ca n-am nici o bucurie daca ma fortez. La mine a fost valabil si pentru carti in limba olandeza, dar si pentru carti in limba romana. Asa ca ori am citit in paralel cartea grea cu una mai usurica, ori am renuntat la cea grea :). Desi sunt multe chestii unde impig limitele pana nu mai pot, am si placeri - cum e cititul - unde pastrez limitele in zona aia care-mi da bucurie. Cam asa fac eu... :)
Exact, Thea, despre asta e vorba: nu găsesc nicio bucurie în citit dacă-mi impun asta.
Probabil că asta va fi soluţia pe care-o voi adopta şi eu - respectiv, să citesc în paralel o carte mai uşoară. Mă gândesc la asta pentru că pe Beethoven în ruptul capului nu l-aş părăsi....
O carte nu se citeste obligatoriu. Am cunostinte, care obisnuiau sa faca asta, adica sa traga de o carte luni si luni si luni de zile, doar pentru "am inceput-o, nu pot s-o las neterminata". Pai nu, nu s-o lasi neterminata, dar poate nu esti in dispozitia necesara.
Eu citesc cel mai bine carti solicitante, daca sunt in vacanta, sau in calatorii lungi (de pe un continent pe altul). De aceea, ti-as recomanda sa-l lasi pe Beethoven deoparte si sa citesti ceva ce-ti vine pofta sa citesti, acum. Beethoven se va relua, catunci cand mental te vei simti pregatita pentru o astfel de experienta. Si-atunci o sa-ti faca placere cititul.
Mda, Carmen, am mai reflectat la asta şi cred că ai dreptate. Nu-mi place deloc ideea, dar cuget că asta trebuie să-l fac: să-l pun pe Beethoven pe hold, până va veni vremea lui. Mă chinui de luni de zile cu el, iar fără plăcerea cititului... care-i sensul?
Mi s-a întâmplat la fel cu "Muntele Vrăjit", pe care l-am început - şi abandonat - de 2 ori, pentru ca la a treia încercare să meargă... ca vrăjit ;))
Am să-l ţin, totuşi, la îndemână, în timp ce-o s-o citesc pe Bridget :D Îmi face bine cumva să-l am sub ochi. Şi dacă nu-mi mai impun să-l citesc, poate-poate.... :)
Mie asa mi s-a intamplat cu Kafka, numai ca eu am renuntat. am luat o carte de short stories, ca am zis ca e mai usurica. nu am reusit. am abandonat-o, poate voi mai incerca o data peste ceva vreme. o sa razi, dar la fel mi s-a intamplat acum multi ani cu Domnisoara Cristina a lui Eliade. nu e deloc grea, dar nu puteam trece de primele 5 pagini. peste ani buni, am citit-o in 2 ore.. Poate e vb de dispozitie, no idea.
Cris
Nici eu n-am reuşit să-l "dovedesc" pe Kafka. Nu încă. Poate într-o zi... Eliade mi-a plăcut, dar interesant e că mi-a plăcut mult mai mult după ce-am citit "Romanul adolescentului miop", decât înainte de-a fi citit cartea asta.
Am o săptămână liberă începând de mâine, poate exact de liniştea asta a(ve)am nevoie pentru Beethoven, cine ştie. Până una-alta, aseară am răsfoit nişte romane de Jules Verne citite în adolescenţă, fain sentiment am avut! :))
Trimiteți un comentariu