Eterna manie a persecuției noastre

Este cel de-al treilea an când scriu un post despre Eurovision; bag seama că începe să devină un obicei. Nu mi-am propus asta, dar dacă mă mănâncă tastele să mă exprim.... Și cum să nu se întâmple așa când mă uitam aseară că abia dacă se anunțaseră voturile din primele 20 de țări și canalele Social Media deja dădeau în clocot: ”Făcătură! Sabotaj! Se fură voturile României!”.

Sincer, nu cred că s-a furat nimic și nu ne-a sabotat nimeni. Am primit cât meritam. În primul rând, asta nu era piesă de Eurovision; n-a avut niciun cârlig. Melodie? Lălăită, banală, somnifer. Show, coregrafie, efecte speciale, vreun ceva-cumva care să te ia de ochi? N-avem, mai poftiți pe la noi. Versuri? Aha, aici e aici. Melodia are mesaj, au decretat doct unii. Așa, ce fel de mesaj? Că vai de mine, săracii români sunt nevoiți să muncească pe meleaguri străine, jaleeee. De ce ne-ar vota un continent întreg pentru că ne jelim? Unii trăiesc cu impresia greșită că, dacă filmele cu mesaj social puternic obțin premii la festivale europene, ne putem prezenta oriunde cu teme de-astea, lumea va lăcrima cu empatie și ne va potopi instantaneu cu voturi. Ei ce să vezi, nu s-a întâmplat, pentru că nu mesajul este totul, contează și ”ambalajul” în care îl prezinți. Dincolo de asta însă.... ups, exceptând moldovenii și românii din diaspora, nimeni n-a înțeles ”mesajul” :))) Și nu toți cei care l-au înțeles au fost și impresionați, apropo de faptul că Italia nu ne-a dat niciun punct.

Ăsta a fost unul dintre principalele ”mere ale discordiei” în ceea ce privește piesa României. De ce-au cântat în limba română, se întreabă unii. Taman pentru că unicul criteriu prin care ar fi putut atrage voturi era mesajul, ai fi zis că este esențial ca acest mesaj să ajungă la cât mai mulți (deci să fi cântat în engleză). Cum spuneam mai sus, piesei i-au lipsit toate ingredientele succesului. Măcar să fi impresionat cu tema. Dar cum s-o facă, dacă aproape nimeni n-a înțeles despre ce-i vorba-n propoziție? Limba română nu este una de circulație, pe care s-o știe lumea...

Păi ce, răspunde baricada cealaltă, italienii n-au cântat în limba lor? Și-au primit o grămadă de puncte. Dar că piesa lor a fost una catchy, melodioasă, care-a captivat audiența de la primele note, asta n-au mai băgat de seamă. Erau ocupați să acuze publicul european de sabotaj și, cum altfel, de ”vot geopolitic”. 

Personal, mi-aș fi dorit să câștige Norvegia. Mi-a plăcut mult piesa, un duet foarte reușit după părerea mea, și celor doi le stătea bine împreună, ”umpleau” scena. Dar n-a fost să fie, pentru că Suedia, multiplă laureată a acestui concurs, a venit cu o rețetă infailibilă. O piesă cu zvâc, un solist simpatic foc și cu zâmbetul pe buze, efecte speciale deosebite. Atât a trebuit ca să ducă în Suedia, pentru cea de-a șasea oară, trofeul Eurovision.

Foarte mulți dintre compatrioții noștri nu vor înțelege niciodată asta, ci vor continua să arate cu degetul țările votante și să acuze sabotajul. Mai mare mila, vai, săracii români asupriți.... Te face să te-ntrebi ce-ar mai trebui să spună Germania, care a încheiat seara cu zero puncte. Sau Austria, tot cu zero puncte. Sabotaj la nivel înalt, domn'le, nu așa oricum.

Serios vorbind: penibil. Nu știm și n-o să știm niciodată să pierdem.

Felicitări, Suedia! :)