duminică, 31 mai 2015

Cum m-am îmbrăcat astăzi (Blog Challenge 14)


Dacă e să trag o concluzie după ce-am parcurs aproape jumătate din ea, pot spune că leapșa-foileton a avut până acum câteva teme așa de anoste, de mai să mă apuce un mare căscat scriind la ele. Nici asta de acum nu e deosebit de stimulativă, dar tot e mai rezonabilă decât ”ce-ai mâncat azi”. Mai exact, se presupune că trebuie să-mi descriu îmbrăcămintea din ziua postării. Adică de azi, cum ar veni. Numai că n-o să fac asta, pentru că aș termina într-un singur rând: n-am ieșit din casă, deci colanți bleumarin și-un tricou portocaliu de casă, the end.

Plictisitor, nu? Mie-mi spuneți. Și nici dacă aș fi descris ținuta din zilele mele obișnuite de serviciu n-ar fi fost cu mult mai interesant: la muncă port blugi și, în funcție de anotimp, tricou, top, un cardigan peste (sau nu) sau o bluză simplă. Niciodată fustă sau cămașă; e un depozit, cu praful și inconvenientele aferente. Cât despre încălțăminte - obligatoriu, așa numiții pantofi de protecție (ca un fel de adidas întărit în față). Sunt recuzită de serviciu (îi primim gratuit, în funcție de mărime) și nu-s din cale-afară de arătoși, dar fără ei nu te lasă nimeni să muncești. Și bine că nu te lasă: s-a întâmplat de vreo câteva ori să lunece un suport metalic de pe rampa specială pe care-l transportam și să-mi vină direct peste degetele de la picioare. Fără încălțămintea specială, fractură scria pe mine. Așa, n-am avut absolut nimic.
Și gata, cu asta s-ar numi că am epuizat și povestea ținutei mele uzuale, de aproape fiecare zi. Ce-i drept, ar fi ieșit un post cu ceva mai multe rânduri, dar tot cam la fel de plictisitor precum ”Critica Rațiunii Pure” ar fi fost. 

Toată polologhia de mai sus a fost de fapt un preambul prin care am dorit să vă lămuresc de ce voi povesti despre ținuta din ziua de vineri. 

Alaltăieri, vineri adică, am fost la München. Și după ce m-am gândit mult (și bine :D), am ales o rochie de mătase cu un imprimeu floral bej cu negru, peste care am purtat un bolero lung din mătase neagră. Pantofi cu toc mediu, cercei aurii cu niște mărunte cristale Swarovski, poșetă aurie. Și ceasul, de care nu mă despart niciodată.

Părul ar fi stat mult mai bine de-atât, dar s-a jucat vântul prin el. 


Arătam cam obosită, știu. Așa și eram. Inclusiv din motivul ăsta nu par din cale-afară de entuziasmată, deși puteți să mă credeți pe cuvânt că mă năpădiseră emoțiile bune, pozitive, calde și prietenoase :))



Prima fotografie e făcută în fața Filarmonicii, a doua - la Operă, în timp ce ne plimbam. Filarmonica a fost destinația noastră.

Poate că ați intuit deja ce-am făcut pe-acolo, nu? :) L-am revăzut, pentru a opta oară, pe Zubin într-un concert :) A fost așa cum știam că o să fie - frumos, emoționant, ca un balsam, un adevărat Spa pentru sufletul meu destul de hărțuit în ultimele luni. Dar despre această experiență, ca de obicei, într-un articol separat :)

7 comentarii:

Anonim spunea...

Imi place tare rochia ta :) si iti vine foarte bine!
Pai eu azi: blugi, camasa din matase cu model halucinant :))) nu stiu sa il descriu. maieu alb dedesubt, pt ca are anchior adanc, si balerini rosii. Lantisorul cu cruciulita la gat, inelul de logodna pe deget, verigheta nu ma incape - damn it. parul legat in coada. Imi place tare sa port rochii si tocuri, dar uneori imi e frig in rochie, e f tare aerul conditionat inauntru, iar tocuri - asta nu e mediul pt asa ceva, as arata ca din alt film :))
Recunosc pantofii de safety, si eu ii port cand merg in warehouse, dar in ultima vreme deloc, ca daca ma ocup de raportare, a devenit munca de birou.
am in plan sa cumpar o camasa alba sa o port cu manecile rasuflate si o bluza cu model de ie :)
Cris

thea spunea...

Imi place de tine, esti eleganta si feminina :)
Si mie imi plac rochiile, mai ales la ocazii speciale; dar fac ce fac si tot cu pantaloni ma imbrac :). Am in diverse modele si din diverse materiale...

La serviciu vin imbracata cam gros... am aceeasi problema ca si Cris, aerul conditionat ma transforma intr-un eschimos :))

Greta spunea...

:)) Cris, consideră-te provocată: voi să știu modelul cămășii! Nu poate fi chiar ATÂT de halucinant :))
Îmi place ținuta ta, sper să vină ziua în care să pot purta și eu cămașă fină sau balerini la serviciu. În traducere liberă, să trec la un nivel superior depozitului :))

Greta spunea...

Două-trei kile în minus nu mi-ar strica, a fost concluzia mea după ce am contemplat pozele :))
Culmea, eu sunt exact invers: aș purta mai degrabă pantaloni ori de câte ori aș avea ocazia, dar nu am pentru situații speciale, așa că la nevoie apelez la rochii :))

Anonim spunea...

uite asa ceva: http://stilvestimentar.ro/reducere/camasa-tunica-multicolora-cu-model-abstract :))) hai ca sper ca am reusit, ca altfel nu stiu cum sa descriu (linii serpuitoare ciudate, cu picatele intre si cu mai multe culori :| )
Apropo de pantaloni: si-a gasit sora mea unii, cred ca mango/zara, largi de sus pana jos, genul care merg cu pantofi cu toc, si 2 linii pe margine gen vipusca. sunt foarte faini de ocazie.
Cris

Greta spunea...

Ai reușit, și arată FOARTE mișto! :) Ador bluzele-tunică, apropo.
Mulțumesc pentru pontul legat de pantaloni, cu prima ocazie arunc un ochi la Zara și la Mango...

Anonim spunea...

cu drag :)
Cris