Şi, ce faci tu toată ziua la serviciu?

Teoretic, să vorbesc despre asta ar trebui să fie cel mai uşor lucru din lume, doar este ceea ce fac 8-9 ore pe zi, timp de cinci, ba uneori chiar şase zile pe săptămână. Cunosc toate dedesubturile şi toate chichiţele, practic nu există problemă pe care să nu o pot soluţiona - chiar dacă pentru asta e nevoie câteodată să apelez la Help Desk, demers care poate fi atât de aventuros, încât se concretizează într-o postare pe blog :D. Cu toate astea, constat că-mi vine cam greu să pun în cuvinte ceea ce prestez eu la serviciu, poate inclusiv ca urmare-a faptului că (şi-acum vă rog să mă credeţi că nu-s vreun Răducioiu, "como se dice la voi in Romania". Nu, nu) - îmi vine greu să transpun în limba maternă ceea ce n-am învăţat să fac decât în germană. 

Însă tocmai pentru că e un demers oarecum dificil pentru mine, îmi pare cu atât mai interesant. Invitaţia lansată de Tomata cu Scufiţă în articolul ei de astăzi mi-a ridicat imediat mingea la fileu. Da, vreau să scriu despre asta! Mai ales că, sunt conştientă, uneori mă exprim atât de alambicat când vorbesc despre serviciu, încât unii ar putea avea senzaţia că trimit rachete în spaţiu sau ceva asemănător :))

Aşadar, după cum am mai povestit pe aici, eu lucrez în logistică, într-o companie cu vreo 770 de angajaţi, parte a unui concern. Noi nu producem nimic, în schimb comercializăm - exclusiv online - ceea ce produc alţii. Întreaga activitate este structurată în patru secţii imense - primirea mărfii, pregătirea comenzilor (preluate anterior de Call Center, care funcţionează în alt sediu), expediere şi retur.

Eu lucrez la expediere (cu permisiunea voastră, am să folosesc termenul englezesc de "shipping", care-mi pare mult mai expresiv), într-un departament separat, unde se corectează, la propriu, comenzile cu probleme. Asta înseamnă: colete incomplete, neconcordanţe în factură, cod de bare incorect pe etichetă, plus încă vreo două-trei situaţii posibile, care apar însă mai rar (cum ar fi, că un client a comandat atât de multe lucruri încât nu încap în cea mai mare cutie pe care o avem disponibilă, aşa încât comanda trebuie să fie "împărţită", ceea ce presupune ca dintr-o factură să obţin două sau trei, în funcţie de câte cutii sunt necesare. Un alt exemplu ar fi suspiciunea de fraudă, semnalată ca atare de Call Center, în care caz comanda se anulează, respectând anumite protocoale).

Cam 50% din munca mea se desfăşoară pe calculator; fiecare articol este scanat şi, în funcţie de problema pe care o am, comand ceea ce lipseşte, corectez eroarea de facturare sau din codul de bare, stornez, printez etichete de retur şamd. Restul de 50% presupune "mânuirea" propriu-zisă a coletelor - deschide-le, rezolvă problema, sigilează-le şi dă-le drumul pe bandă, spre rampa de încărcare. 

Pus aşa în cuvinte sună complicat, dar nu e. Sau mă rog, mie nu mi se pare. Îmi place munca asta, e ca un fel de puzzle sau cub Rubik pe care trebuie să-l rezolv. În fiecare zi pot apărea probleme noi, pe care nu le-am mai întâlnit, deşi în patru ani de când lucrez în departamentul ăsta, mi-au trecut prin mână zeci de mii de colete. Responsabilitatea este, desigur, mare - dacă se întâmplă vreo greşeală de-a lungul "lanţului" care începe de la primirea mărfii, eu o pot corecta. Dacă însă greşesc eu, ura şi la gară; sunt ultima "staţie" în care se opreşte pachetul înainte de-a ajunge la client.

Stresul este direct proporţional cu volumul de muncă. În perioadele de vârf (înainte de Crăciun, sau când au loc acţiuni masive de reducere a preţurilor), vin coletele de zici că le-a adus apa. Am avut şi câteva sute pe zi, senzaţia mea fiind că mă lupt cu balaurul din poveste, căruia îi tai un cap şi-i cresc două-n loc. Reuşeam să trimit 300 de pachete, până a doua zi mai veneau 400 :)) Alteori, ca zilele astea de pildă, e linişte: mai mult de 150 de colete pe zi n-am. Nu ştiu cât durează până la următorul val, dar savurez :))

Când este foarte mult de lucru, primesc ajutor - Musiu Şarl deleagă 2-3 oameni care să lucreze cu mine. Sigur, trebuie să fiu atentă şi la ei ca să nu greşească, să le arăt ce să facă dacă se împotmolesc, să răspund la telefon şi să mai muncesc şi eu oarece :)) Şi nu ştiu cum se întâmplă, dar exact atunci sună mai îndrăcit telefonul, un şef de tură are o problemă cu un colet pe care trebuie să i-o rezolv imediat, sistemul dă erori, Musiu Şarl vrea ceva cum altfel decât urgent, oamenii mei au nelămuriri şi nu pot avansa cu munca până nu le explic ce şi cum, zici că-s în mijlocul taifunului :))

Cam asta fac eu :) Sper că n-a fost prea stufoasă povestea. Şi-mi place serviciul, cu tot stresul pe care-l presupune câteodată. Sigur, nu-mi propun să fac asta până la pensie, dar munca în logistică poate fi foarte interesantă :)