N-oi fi eu prea bătrână la aproape 36 de ani (de fapt 35 de ani, 7 luni, două săptămâni și șase zile), dar sunt plină de fixuri ca pisica de purici. M-am gândit nițel la chestia asta, la început superficial - ”hai că n-or fi așa de multe, ce naiba” - dar pe măsură ce le inventariam, mă scărpinam tot mai intens în cap. Am concluzionat că demersul de-a le reține pe toate presupune un apel susținut la memorie, așa că mai bine le-aș scrie frumos, cu liniuță de la capăt. Nici așa nu-s deloc sigură că n-am să omit vreunul, oricum.
Fixuri de casă
- Ies din casă cu piciorul drept. Dacă nu-s prea buimacă de somn, piciorul drept e primul pe care-l pun pe dușumea când mă dau jos din pat.
- Înainte să plec, verific de zeci de ori dacă am închis robinetele. Mi s-a întâmplat să mă întorc din fața blocului să controlez. Din nou. Nu că n-aș mai fi făcut-o de 37 de ori în ultimul sfert de oră.
- Dacă trebuie să calc ceva, verific, verific și iar verific dacă am scos fierul din priză. Când mă plictisesc (vorba vine), verific din nou.
- Încuiatul ușii e o adevărată saga. Am tras bine ușa? Am încuiat o dată sau de două ori? Da' ia stai așa, am încuiat de fapt? Sigur-sigur?
- În timpul săptămânii, setez alarma telefonului înainte de culcare. Două alarme de fapt, la interval de cinci minute. Estimativ, cam de câte ori credeți că mă uit la telefon să mă asigur că alarmele sunt active, deși asta presupune luminarea ecranului și deci ”săritul” somnului? Vă zic eu, de minimum cinci-șase ori înainte să ațipesc.
- În anotimpul rece: oare am închis ferestrele? Sau le-am lăsat rabatate? Mă-ntorc și verific. Dacă-mi aduc aminte, mă uit încă o dată dacă am scos fierul din priză. Dacă nu-mi aduc aminte, foarte posibil să mă întorc din nou.
- Indiferent cât ar fi de cald afară, eu nu pot dormi neînvelită. Nici măcar un cearșaf nu-mi ajunge - de multe ori e o pătură, chiar și în miezul verii. Asta când nu e pilotă. Sunt foarte friguroasă (motiv pentru care nu mă entuziasmez defel de ”bucuriile iernii”. Să fie la alții, cărora nu le e frig).
- Nu iau niciodată un cuțit din mâna cuiva. Jupânul îmi știe damblaua și pune cuțitul pe masă, dacă trebuie să-l iau eu din varii pricini.
Fixuri de pe stradă/ magazin / whatever
- Am încuiat mașina? Sigur? O dată sau de două ori? De foarte multe ori mă întorc să verific. Nu și la serviciu, însă (adică nici măcar o paranoică incurabilă ca mine nu-și poate imagina că s-ar putea întâmpla ceva cu mașina în intervalul celor nouă ore cât se află în ditamai parcarea companiei). Acasă însă, se schimbă treaba - verific, verific și mai verific încă o dată.
- Apropo de mașină, când o aveam pe cealaltă verificam inclusiv dacă am tras frâna de mână și dacă am stins farurile. Din fericire, mașina actuală face treburile astea automat (frâna de mână se activează oricum în momentul când desprind centura de siguranță, iar farurile se sting când scot cheia din contact).
- La cumpărături. Dacă plătesc cash, nicio problemă. Dacă însă plătesc cu virgulă cardul (nu știu cum altfel să evit cacofonia asta, am încercat diferite formulări, degeaba), mă voi uita de trei-patru ori în portofel până la ieșirea din magazin, să mă asigur că n-am uitat cardul pe tejghea).
- Nu plec de-acasă fără cercei. Mă simt absolut ciudat fără, ca și cum aș fi în pielea goală. Odată, când am plecat în grabă și-am uitat să-mi pun, am intrat în primul magazin de tip Meli Melo și mi-am cumpărat o pereche. Gablonțuri de câțiva euro, dar nu asta conta, ci faptul că, iată, aveam cercei :))
- Nu-mi scot niciodată verigheta, indiferent ce aș face (dacă spăl diverse prin baie sau bucătărie, port oricum mănuși de menaj). Probabil singura ocazie când o voi scoate va fi vreo intervenție chirurgicală, dacă s-o întâmpla (nu știu cum e prin alte părți, aici n-ai voie să intri în sala de operație cu absolut niciun accesoriu).
- Dacă sunt trepte de urcat, sunt foarte mari șanse să le număr. Chiar dacă le urc zilnic. La coborâre nu mă interesează niciodată aspectul ăsta.
Cam astea-mi vin în minte, la o primă strigare. Dar cu siguranță am uitat câteva. Oricum, sunt în grafic, foarte stabilă emoțional și pe deplin relaxată. Desigur :))
14 comentarii:
Daca trebuie folosit cardul pt plata cumpărăturilor...:)
Dios mio! hai ca esti in regula :) Am cam renuntat la ele in ultima vreme, ca nu am nici timp si nici neuroni sa le mai gandesc.
Mentionez partea dreapta a coprului (fie ca tre sa ies din casa sau sa ma imbrac) si si.. sigur mai sunt, dar nu imi vin in minte, ti-am zis de neuroni, da?
Cris
si eu verific alarma de la telefon seara, dar nu mai mult de 2 ori, ca asa mi-am impus. la fel si cu invelitul vara, trebuie sa ma acopar cu ceva, oricat ar fi de cald, altfel nu pot sa adorm. de obicei folosesc pilota si la fel ca tine, nu suport frigul. iarna sotul meu sta prin casa in pantaloni scurti si tricou, mie imi trebuie pantaloni grosi si bluza cu maneca lunga, altfel sunt sloi de gheata. cand plec de acasa grabita si e intuneric, ma intorc sa vad daca nu am scapat catelul afara si daca sunt toti pisicii, trei la numar. cu robinetele inca nu am treaba, iar de calcat nu calc, de condus, nu conduc... in orice caz, cu totii avem fixuri. pe mine ma mai cearta sotul si o las mai moale cu ele, dar de astea nu am putut scapa.
Hello,
OMG, parca m-ai descris pe mine la fixuri de casa (inafara de faza cu cu cutitul)...si daca platesti cu cardul, da, trebuie sa verifici de cel putin 2-3 ori daca l-ai pus inapoi in portofel.:)...oooffff bine ca mai sunt si altii ca mine; cred ca sunt normalaaaa totusi :))).
You made my day.
Julia
Ca sa vezi! Mai numara cineva trepte, credeam ca numai eu. La inchisul usii ma cunosc si copiii care cind sintem in lift striga in gura mare: ai inchis usa! S-a intimplat de nenumarate ori sa ma intorc de jos, sa verific....
Deci am citit propoziția ta o dată, de două ori.... de mai multe ori și de fiecare dată m-am întrebat de ce nu mi-o fi dat și mie prin cap și de ce m-am legat cu obstinație de formula ”cu ca”. N-am reușit să găsesc un răspuns la asta :)))
Zici că sunt în regulă, Cris? Adevăru-i că eu îmi pun oarece întrebări :))
La îmbrăcat nu țin cont. Dar am impresia că încep întotdeauna din dreapta, fără să-mi fi propus asta. Similar și-n ce privește încălțatul.
Cu neuronii ce-ai făcut, hm?
Ah, asta cu statul prin casă pe timp de iarnă e de poveste, deci am uitat s-o scriu: eu dau caloriferul la maxim (5) și într-un sfert de oră e ca-n saună. Omul dă la 3 și jumătate, ceea ce presupun că pentru multă lume ar fi suficient, dar pentru mine nu și-l boscorodesc: mi-e friiiiig!
Aerisirea e tot cu dichis. Pretind să fiu anunțată dinainte când intenționează să deschidă geamul. Nu de alta, dar ca să am timp să mă înfășor în halat și să mă bag sub pilotă. De unde nu ies până nu închide geamul.
Julia, bine-ai venit în club! :)) Oh, da, și eu mă bucur că nu sunt singură. Și evident că suntem normale! :))
Haha, și eu credeam că-s unicat la faza cu treptele :))))
Pt. Ca nu ne putem gândi întotdeauna la toate si trebuie să acceptam asta :)
Da, așa se pare că stau lucrurile. Dar tot nu-mi vine să cred că nu m-am gândit la formularea ta :)))
Numar trepte - o buna perioada am lucrat la etajul 8 si cum sunt claustrofoba si nu ma urca in lift - am numarat cativa ani treptele pana la etajul 8 si inapoi.
Dupa ce vin de la piata, mai ales vara, numar rosiile, merele, prunele, etc... Intr-o vara se amuza iubitul meu oferindu-mi punga cu cirese la numarat :))
Ma incalt cu piciorul drept primul.
Ca s-o evit p-aia cu fierul de calcat, mi-am factut o regula: nu calc inainte de a pleca din casa :).
Daca ma apuc sa mentionez fixurile cu privire la locul lucrurilor in casa si cum e cu curatenia.... fac un comentariu mai lung decat postul tau :))
Noi sa fim sanatoase!
Faină treaba cu cireșele :)) Și da, o uitasem pe-aia cu liftul, pe care și eu îl evit cât pot, tot din motive de claustrofobie.
Dar la urma-urmei, toate astea sunt parte din farmecul nostru :)) :D
Trimiteți un comentariu