Transportul public în București. Studiu de caz(uri)

Postarea de astăzi este inspirată de un text de pe un alt blog, mai bine-zis de controversa care s-a iscat acolo pe tema călătoriilor cu transportul public în comun din București. Aha, RATB-ul, drăguțul de el. Subiectul inițial se referea la un tip prins fără bilet și niște controlori ultra zeloși, care l-au bruscat și despre care am înțeles că vor fi în curând disponibili pe piața de muncă :D Pornind de la asta însă, s-a ajuns la o chestiune foarte importantă în opinia mea (și nu numai), respectiv: cum ar trebui procedat dacă omul nu are de unde să-și pună credit pe celebrele carduri? Că bilete de hârtie nu mai sunt de ceva vreme, iar chioșcuri RATB nu se găsesc în orice stație și dacă da, nu-s mereu deschise. Și nu toată lumea are Internet oricând, oriunde. Așadar: ce-ar trebui făcut în situația asta? E-n regulă felul în care procedează Regia Autonomă de Transport București, care nu le asigură oamenilor posibilitatea de-a circula legal?

Personal, am două exemple. Unul ar fi al jupânului care, acum câțiva ani (când încă existau bilete), avea de ajuns într-o duminică undeva în București. S-a dus să-și cumpere bilet. Chioșcul era închis. Nu știa unde e următorul, că nu era un obișnuit al zonei. Așa că a așteptat să vină troleibuzul și l-a întrebat pe șoferul acestuia cum trebuie să procedeze pentru a putea circula legal.

”Luați taxiul”, i-a răspuns gherțoiul în zeflemea și a demarat. 

A mers pe jos, distanța nefiind prea mare. Întrebarea este: RATB l-a tratat corect pe potențialul pasager care voia să-și achite călătoria?

Celălalt exemplu e al meu și l-am mai relatat pe blog. Ajungând anul trecut în București (veneam de la Piatra Neamț, de la înmormântarea mamei), aveam niște ore bune până când trebuia să fiu la aeroport și m-am întâlnit cu două prietene. Ca să ajung în centru, cel mai la îndemână mi-era troleibuzul. Mă duc la chioșc, unde aflu că ”nu se găsesc carduri” și că singura soluție de-a circula legal e să urc și să mă rog de cineva să-mi taxeze pe cardul său o călătorie, eu achitându-i contravaloarea. Am preferat să iau taxiul. 

Din nou, aceeași întrebare: a fost RATB-ul corect față de mine, care nu voiam decât să-mi plătesc călătoria? 

Și-acum voi spicui câteva dintre ”argumentele” celor care, în discuția iscată la postul de care vă spuneam la început, erau de părere că-n ambele situații pe care le-am descris, dar și-n altele asemănătoare, vina le aparține pasagerilor.

- ”dacă nu știai, suntem în secolul XXI, s-a inventat Internet-ul și poți afla tot ce vrei de acolo”;

- ”dacă nu aveai bilet, înseamnă că nu ai plătit, deci transportul nu-ți era permis, că nu e autobuzul tău”;

- ”dacă erai un adult funcțional, te informai dinainte și știai unde e următorul chioșc; ți-a fost lene”;

- ”dacă te duce mintea, încarci în avans călătorii, să ai la nevoie”;

- ”nu aveți etică, nu sunteți civilizați, vreți totul pe de-a moaca, de-aia e România așa cum e”;

- ”nu ți-ai plănuit itinerariul cu câteva zile înainte, nu știi să plătești online, deci furi de la RATB”.

Au mai fost și altele, dar cred că mi-a crescut tensiunea numai cât le-am scris pe astea. Oricum, cireașa de pe tort a fost argumentul final al unuia, care mi-a comunicat că-s o ”putoare hoață”, am încheiat citatul. Exact unde era hoția, din moment ce eu circulasem cu taxiul și nu cu troleibuzul ”pe de-a moaca”, n-am înțeles, da' el să fie sănătos :)) Că vorba aia, deștept a demonstrat deja că e, dă prin gropi și mai multe nu :))

Boon... Eu am încercat să dialoghez și să argumentez. Vin din an în Paști în țară, de ce-ar fi obligația mea să mă ”documentez” dinainte cum să iau un amărât de troleibuz? Că doar nu mă duceam pe Marte și nici în Papua Noua Guinee. Mă duceam în România, într-o capitală a unei țări din Uniunea Europeană, for pete's sake. Mai veneam și de la înmormântare, deci fix la documentarea științifică pe site-ul RATB îmi fusese mintea (not). Sistemul ar trebui să faciliteze oricărui călător accesul la bilet, indiferent că e profesor doctor în fizică nucleară sau tanti Aglaia de la Cuca Măcăii, care crede că Internetul e lucrul diavolului și piei drace. E un serviciu public, frate, ar trebui să fie accesibil tuturor. Și dacă din varii motive de ordin organizatorico-tehnic nu se pot cumpăra bilete, călătoriile trebuie să fie gratuite, cum am aflat ulterior că au fost în exemplul meu, când nu se găsiseră carduri. 

O situație asemănătoare am trăit și eu în Germania, când veneam odată cu trenul acasă, iar în minuscula gară de unde-l luasem nu exista casă de bilete în interior, ci doar un automat care-n ziua aceea nu funcționa (nu accepta nici plata de pe card, nici cash). Știam, și de altfel treaba asta e scrisă la vedere, că deși e obligatoriu să ai bilet, în situații excepționale cum era a mea de exemplu poți urca în tren, dar trebuie să te duci imediat la controlor să-i expui situația. Omul mi-a luat datele de contact și mi-a explicat ce urmează: va face un raport și voi fi anunțată în scris. Dacă se dovedește că automatul era defect, totul bine și frumos. Dacă nu, împreună cu înștiințarea mi se va trimite și amenda. Și am călătorit pe ruta respectivă gratuit cu bilet cumpărat de la conductor. Am primit după o săptămână înștiințarea că da, au verificat, automatul era defect. Îmi mulțumesc pentru sesizare, l-au reparat, speră că voi călători în continuare cu ei. Am detaliat și povestea asta în controversă, gândindu-mă că mă fac mai bine înțeleasă. ”Cele două situații nu se aseamănă, nu ești om cinstit, ești o hoață”, s-a zborșit inteligentul meu interlocutor, dând dovadă de-o logică deosebit de anchilozată :))) 

Pfiu, știu c-am scris mult, dar a fost dintr-o răsuflare, m-am descărcat vijelios :)) Acum întrebarea mea este: voi cum vedeți lucrurile? Cine are dreptate în situația asta? Eu și cei cu păreri asemănătoare cu a mea, ”tabăra adversă” sau RATB-ul? 

(Dacă spune careva că RATB-ul, îmi datorează o cafea și-o felie de tort de ciocolată albă, am zis :D) Pe de altă parte, dacă sunteți de părere că eu sunt pe-alături, chiar vă rog să mi-o spuneți :) În fond, din diversitatea de opinii vine progresul :)

PS: vă conjur, să nu credeți că intenția mea e să ponegresc România. Mai demult, într-un context asemănător, m-am pomenit și cu acuzația asta. Nimic mai departe de adevăr; n-am descris decât fapte reale. 

PPS: postarea inițială e pe blogul lui Zoso, dacă e cineva interesat.