Mă întorceam de la serviciu în seara asta și, ca de obicei, vorbeam cu jupânul la telefon. Cum i-a fost fiecăruia ziua, ce-am făcut, ce-am dres. I-am povestit, pe ton egal și monoton, banalitățile de la birou și, pentru prima dată, am realizat pe deplin un lucru și am spus cu glas tare ceea ce simt de vreun an încoace: la serviciu, totul s-a schimbat - și nu în bine. Deși sună cam melodramatic și nu neg faptul că e foarte posibil să exagerez întrucâtva, am un sentiment de zădărnicie, de ”it's over", de.... ”ne-am destrămat”.
Recitesc textele mele de-acum câțiva ani (cele cu tag-ul ”muncă”) și-mi dau târcoale amintirile și părerile de rău. Ce vremuri faine au fost alea, în ciuda unor specimene precum Insipida Somnoroasă, Alergătorul Isteric, Plodul Incurabil sau Diavolul Tasmanian. Ce energie aveam, cât de motivată eram... și cât de suculent povesteam despre toate astea 🙂
Sunt pe un post bunicel, munca e incomparabil mai ușoară, programul de lucru mult mai ”uman”, performanța mi-e recunoscută și totuși... ceva lipsește. Atmosfera de echipă, de unitate, de ”trebuie să-i dăm de cap, la naiba”, munca pe brânci, încordarea, scrâșnitul din dinți, dar și satisfacția de-a fi rezolvat la timp toate problemele, glumele, râsul în hohote până ne dureau coastele, epuizarea, dar și sentimentul de ”we did it!”, felul în care ne ajutam și ne susțineam reciproc....
... nimic n-a mai rămas din toate astea. Echipa de atunci s-a înjumătățit, iar cei care-au rămas s-au răspândit, în bună parte, la alte sedii și nu mai colaborăm decât extrem de rar. Ne mai vedem uneori, mai schimbăm o vorbă, mai telefonăm, ne mai aducem aminte de ”cum era atunci”, dar nu s-a mai păstrat nimic din acele timpuri. Sau noi n-am mai păstrat.
- Care crezi că-i explicația? l-am întrebat, mai mult retoric, pe unul dintre ei de curând.
- Nu știu să ”pun degetul” exact pe problemă. Dar cred că a luat cu el ceva din noi când a plecat.
La Musiu Șarl se referea.
- Exagerezi, i-am zis. Nu neg, și eu îi simt enorm lipsa, dar nu i-aș pune în cârcă destrămarea unei echipe atât de mișto cum am fost noi, chiar dacă eram împrăștiați în cinci departamente diferite.
- Da, poate nu e vorba numai de asta. Dar un fapt e cert - a fost ultimul șef adevărat pe care l-am avut.
Aici nu l-am putut contrazice. Actuala ”șefime” e caracterizată în mare parte de o competență....
discutabilă, ca să fiu drăguță, iar din punct de vedere al spiritului și al leadership-ului... ”lemne, bune de pus pe foc”, vorba lui Mihăilescu-Brăila. Nu e de mirare că ne-am blazat și am devenit niște roboți. Ne facem treaba pentru care suntem plătiți, avem grijă să atingem obiectivele impuse, dar o facem pentru că trebuie - nu pentru că ne implicăm, ca odinioară. Nu mai e nimeni care să ne țină laolaltă.
Nu prea știu dacă am reușit să pun în cuvinte ceea ce simt, ceea ce simțim mulți dintre noi de altminteri. Poate e doar o etapă cât se poate de normală, habar n-am. Însă am puternica bănuială că n-o să-mi pară rău când oi pleca din firmă. Nu mai e nimic de regretat. Am pus suflet, am fost unghie și carne pentru oamenii de aici, însă mi-au cam secat resursele în ceea ce privește job-ul ăsta. Cred că se apropie momentul să privesc spre alte zări. Senzația de ”time to say goodbye” devine tot mai pregnantă.
Postări
6 comentarii:
Greta, iti doresc sa-tinfie limpezi planurile. Am invatat citeva chestii anul asta de pe AskAManager - intii ca atunci cind noi ne asteptam la ceva de la sefi e mai probabil ca nu se va intimpla, doi ca serviciul e ceva unde sintem platiti sa prestam o activitate si nu sa ne implinim visele. Nu e usor, eu ma definesc prin munca si atunci cind asta nu merge (sint plictisita, nu am suficient de munca, nu imi vede nimeni rezultatele) nu mi-e bine. Asa ca acum incerc constant sa-mi amintesc ca n-am inventat eu roata si ca daca sefii nu tin cont de sugestiile mele e ok sa ma mut la urmatorul proiect.
Am citit in mai multe locuri anul asta ca serviciul e doar munca si pasiunile se implinesc in afara lui, dar finantate din banii pentru cele 8 ore de munca. Asa ca am revizuit cv-ul dupa ideile din AAM, am scris o scrisoare de intentie si m-am dus la interviuri. Sint trei saptamini de cind am schimbat postul, raminind la aceeasi companie dar urcind un grup pe scara profesionala (cu o marire de salariu super) si cu atributii complet noi. Asa ca acum nu mai apuca sa ma plictisesc, sint prea ocupata sa dau de capat sistemelor noi si sa invat din mers (ca nici locul nou nu e perfect, lipseste trainingul).
A, nu stiu cit de ,ult sens are ce scriu, darnmai voiam sa spun si ca nu trebuie sa fii indatorata companiei actuale. Ai intors ce ti-a oferit. Iar cu oamenii poate tii legatura mai bine din afara, cind e mai usor sa identifici toate motivele de risu-plinsu.
Asa ca asigura-te ca Musiu Sarl e dispus sa-ti dea o recomandare si vezi de planurile cu orasul mare si vibrant. Succes!!!
Eu m-am ales de cateva luni cu pozitia de "technical lead" pentru un proiect extrem de greu, riscant si scump ca naiba. Cand am semnat acum o luna o factura de 890.000 euro, nu am dormit pentru cateva nopti.
Partea tehnica este absolut uimitore. Imi place de mor. Si nenea seful de la studiourile Fox, de exemplu, ne-a zis ca daca ne iese avem sansa sa primim un Oscar tehnic. Deci muncim de ne sar capacele.
Partea de management insa ma face sa am nopti intregi nedormite si acum 2 saptamani cand eram in USA si aveam cate 2 conferinte telefonice pe noapte (in plus fata de munca de pe zi) ma gandeam ca in curand voi ceda si fizic si psihic. Am de coordonat o echipa aflata pe 3 continente. Cu un partener fiind Statul Chinez. Si un coleg fiul actionarului majoritar de la firma (una dintre cele mai bogate familii din tara, bogat de nivelul Tiriac adica). Sa spun ca situatia politica e delicata, ar fi o subestimare de poveste.
La un moment dat s-a intamplat ceva foarte urat si pentru cateva ore mi-am varsat tot oful la director. Care director m-a sfatuit parinteste sa "grow a thicker skin". I-am zis ca eu cred ca in faptul ca imi pasa, sta mare parte din puterea mea. Si ca atunci cand vede ca nu imi mai pasa ar trebui sa ma concedieze.
Noi nu facem munca repetitiva. Sunt chestii noi. Inventate de noi. Proiectul de acum de exemplu ar fi primul produs de genul asta de pe piata. Daca nu esti dedicat muncii pe care o faci, nu vei face niciodata nimic mai mult decat sa reproduci aceleasi vechi idei.
Deci da, ar trebui sa ma concedieze cand nu imi mai pasa.
Dar ma indoiesc ca voi sta vreodata la acelasi job daca as vede ca nu imi mai pasa. Eu nu vad munca drept o chestie unde stai 8 ore ca sa faci bani pentru implinit visuri. Pntru mine munca este o pasiune. Si vreau sa ramana asa.
Problema este ca atunci cind dai totul ai si asteptari pe masura. Asta in orice domeniu, serviciu, sot, copii, hobby. Nu cred ca toata lumea are puterea sa treaca peste o dezamagire de genul asta: compania pentru care ai jertfit week-end-uri, nopti si viata de familie iti da cu sutul pentru ca a gasit pe altul mai tinar. Sotul pe care l-ai pus pe piedestal se plictiseste de tine. Copilul nu face atitea studii pe care le-ai fi dorit pentru el sau se casatoreste cu cineva pe care tu nu-l aprobi. Poate ca sint situatii caricaturale si nimeni nu trece prin toate astea deodata, in fine, sper. Parerea mea e ca trebuie pastrata o limita ca o linie de egoism, de genul, mai usor cu sacrificiul pe scari pentru ca cimitirele sint pline de oameni de neinlocuit.
Greta, daca ai trage linie dupa calculul avantajelor si dezavantajelor serviciului tau, ai iesi pe plus sau pe minus?
Jual
Are foarte mult sens ceea ce scrii, Paula și pe undeva îți dau dreptate :) Și eu mă definesc prin muncă, o iau cu mine acasă, uneori și dorm cu ea în pat :))) Tocmai de aceea am și așteptări pe măsură de la oamenii de acolo. Evident, cu atât mai mare e dezamăgirea când nu se întâmplă așa cum credeam / nădăjduiam eu. În privința asta nu m-am călit suficient, nu încă.
Tocmai de aceea nu pot vedea serviciul ca fiind exclusiv locul unde câștig bani - dar am momente când o iau și pe linia asta, de obicei după ce sunt dezamăgită grav de ceva sau cineva.
Recomandare de la Musiu Șarl chiar am :) I-am solicitat-o eu, cu vreo două luni înainte să plece și a fost imediat de acord. A scris mult mai frumos decât aș fi îndrăznit să-mi imaginez :) și sper că-mi va fi de folos.
Oh, pe asta cu ”grow a thicker skin” am auzit-o chiar foarte recent, la evaluarea anuală :)))) și din păcate nu pentru prima dată - de unde rezultă că nu reușesc s-o fac, oricât mi s-ar recomanda. Cred că e ceva care ține de felul de-a fi al fiecăruia... iar felul meu e să mă gândesc la problemele de serviciu inclusiv când n-ar trebui, adică în timpul meu liber.
Pe de altă parte, e adevărat că eu nu am genul de serviciu pe care îl ai tu, adică nu pot spune că aș aduce schimbări esențiale, definitorii în domeniu... și-n condițiile astea, lipsind și un lider care să mă inspire, simt că, vorba cântecului, așa-mi vine câteodată... :D
Oh, ce întrebare, Jual.... ce întrebare. Mai ales după ziua de azi, în care nu am avut răgaz nici să-mi iau pauza legală și-am mai stat și peste program - în total, 9,25 ore de muncă practic neîntreruptă. Simt că mă descompun.
Mi-ai dat serios de gândit. Și iar mă-ntorc la oameni. În alte condiții, aș fi fost foarte entuziasmată după o zi ca cea de azi - pentru că le-am scos pe toate la capăt. Dar eu sunt doar obosită și am o atitudine gen ”mna bine, trebuia să le fac, le-am făcut și basta”.
Nu-mi pare rău de nimic, niciun efort n-a fost prea mare, așa simt. Dar acum nu cred c-aș mai face la fel. Nu mai sunt motivată.
În multe privințe, îmi dă cu plus. Am învățat enorm, exact pentru că am muncit mult, uneori ca o posedată. Dar mi-am luat niște ”scatoalce” sufletești cu unii de pe acolo, care mă fac să-mi dau seama că trebuie să am un pic de grijă și de mine, de sufletul meu, altfel nu mă văd bine...
Trimiteți un comentariu