Un serial foarte bun și un film foarte prost

Sau altfel spus, do and don't.

Mare lucru Netflix la casa omului. Oferta este extrem de bogată, chiar dacă nu le iert faptul că au scos ”Dr. House” și n-au pus nici acum ultimul sezon din ”House of Cards” (care nu că m-ar interesa în mod deosebit - fără Kevin Spacey, e la fel de incitant precum o carte de telefon, dar de văzut tot vreau să-l văd. Fie și numai ca să-l fac franjuri). 

Altminteri însă, numai de bine. Ai de unde alege și se găsește pentru fiecare gust câte ceva. Așa am descoperit eu de exemplu un serial din care-am ajuns să fac binging de câte 4-5 episoade o dată (în weekend). Și nu sunt în niciun caz o persoană răbdătoare - dacă nu m-a prins din primele 20 de minute, sunt toate șansele să nu mai încerc niciodată. 

În cazul serialului despre care vă spun, după 20 de minute am oprit doar ca să-mi pun încă o ceașcă de cafea. ”Stai că aici e ceva”, cum ar veni.

Elementary (2012 - )

L-am descoperit cu totul întâmplător - căutam de fapt un film în care acțiunea să se petreacă la New York. Da, atât de dor mi-e de orașul care nu doarme niciodată. Și cu toate că inițial am fost sceptică în fața combinației - un Sherlock Holmes tânăr, un Dr. Watson care de fapt e femeie - și m-am gândit că o fi o parodie a eroului lui Arthur Conan Doyle, am zis să-ncerc. 

Sunt la cel de-al patrulea sezon acum și încerc să-l consum cu parcimonie. Nu că mi-ar reuși neapărat. 

Rețeta, fie-mi iertat clișeul, e clasică. Personajele principale se regăsesc în fiecare episod (Sherlock, Watson, căpitanul Gregson de la NYPD și detectivul Bell. Ah, și broasca țestoasă Clyde, cum era să uit) și au de soluționat câte o crimă. Banal, ați zice, nu-i așa? Ei bine... da și nu. Adică eu una am văzut suficiente seriale polițiste la viața mea și am citit-o integral pe Agatha Christie, printre mulți alții - drept pentru care nu sunt chiar ușor de impresionat la acest capitol. Dacă am devenit fan ”Elementary”, este în principal ca urmare a doi factori:

1) Scenariul extraordinar de bine scris. Cum spuneam mai sus, sunt la cel patrulea sezon și încă n-am dat peste niciun episod pe care să-l găsesc plictisitor. Acțiunea este foarte elaborată, doza de ”whodunnit” este bine calculată, aspectele de ordin personal se integrează firesc în tablou. 

2) Umorul și personalitatea cu totul deosebită a lui Sherlock. Nu e nimic ieșit din comun să-l găsești dezbrăcat și stând în cap (de fapt, meditează) ori sărind pe o trambulină pentru a-și decongestiona sinusurile - zice el -, în timp ce țestoasa Clyde a fost temporar eliberată din cutie cu scopul de a fi deprinsă cu ”abilități de explorare a spațiului”. Lucy Liu este un Watson mult mai echilibrat decât originalul (care nu făcea decât să-i ridice mingea la fileu lui Holmes), iar chimia dintre ei doi este deopotrivă convingătoare și seducătoare. 

Dacă sunteți amatorii genului, v-aș sfătui să dați o șansă acestui serial. Și e important să nu porniți cu prejudecăți. Nu-l veți regăsi pe vechiul Sherlock Holmes, cel care căuta urmele cu lupa. Dar îndrăznesc să spun că-n versiunea asta mi se pare mult mai agreabil.

Și tot pe Netflix mi-am satisfăcut o curiozitate, deși cred că ieșeam mai câștigată dacă aș fi citit din cartea de telefon pe care am menționat-o la începutul textului. 

”Bird Box” (2018)

Auzisem tangențial despre filmul ăsta, dar în primă fază n-am fost deloc interesată să-l văd (nu-mi place deloc Sandra Bullock, care mi se pare o actriță slabă și la fel de incitantă precum apa plată). Apoi am auzit despre ”challenge”-ul rezultat de aici, care-i îndeamnă pe unii sonați să conducă mașina legați la ochi. (Vă spun, comportamentul ăsta gregar tot o să ne dea de cap). Și-am zis să văd despre ce-i toată isteria.

Începutul a fost destul de interesant, acțiunea desfășurându-se într-o perioadă post-apocaliptică. Un fenomen pe cât de ciudat pe atât de înspăimântător se petrece în toate orașele - oamenii observă niște creaturi terifiante și de îndată ce le văd, se sinucid. Noi ca spectatori nu vedem creaturile cu pricina, dar asta nu are nicio importanță. Recunosc, a fost bine surprins aspectul comportamentului de turmă. Orice om care iese afară și aruncă o privire sau se uită pe geam ia de se aruncă sub roțile unei mașini, sare de la etaj, se împușcă sau își înfige foarfeca în gât. Important e să se sinucidă rapid, care cum poate și cu ce mai are prin ogradă. 

Prin urmare, cheia supraviețuirii este să te descurci fără să vezi absolut nimic din ce se petrece în exterior. Oamenii merg legați la ochi, conduc mașina cu geamurile acoperite și încearcă să se ferească de pericolele reprezentate de ”creaturi”. Singurele ființe care simt prezența nefastă sunt păsările, respectiv doi papagali care încep să se agite în caz de pericol - motiv pentru care sunt luați peste tot, într-o cutie, de unde și titlul filmului. 

Nu vreau să dau spoilere, pentru cazul că ați vrea să vedeți filmul (deși nu vă sfătuiesc - amintiți-vă de cartea de telefon). În afară că mor o mulțime de oameni și Sandra Bullock vâslește vreo oră pentru a ajunge împreună cu doi copii într-o oază a siguranței, nu prea se mai întâmplă nimic. 

Pomenisem de challenge - ei bine, a înnebunit lupu' și mai multe nu. O zurlie de 17 ani din Statele Unite era să provoace o tragedie conducând mașina cu ochii închiși. A pătruns într-o intersecție și a lovit o altă mașină, dar din fericire nimeni nu a fost rănit. Și nu e nici pe departe un caz singular.

Cam așa stau lucrurile. Spune-i unuia că e ”challenge” și se aruncă în prăpastie. Consecințe? Gândit cu propriul cap? Ce-i aia? 

Filmul e interesant cel mult din perspectiva fenomenului social pe care l-a declanșat. Altminteri, mi se pare slab (ideea în sine nu este rea, dar a fost prost ecranizată) și nici prezența lui John Malkovich nu a reușit să-l salveze. Nota slabă de pe imdb.com este pe deplin meritată.

Mă cam strânge-n spate la ideea că mai am doar un sezon de ”Elementary” pe Netflix (de fapt s-au filmat șase, al șaptelea urmând să apară anul acesta, dar deocamdată nu sunt disponibile decât cinci), așa încât vă mulțumesc anticipat pentru eventuale recomandări.