Câți dintre voi își mai amintesc de ”Moștenirea Familiei Guldenburg”, emblematicul serial al anilor '90? Dacă sunteți născuți după Revoluție, e foarte posibil să nu-l știți pentru că nu s-a difuzat decât o dată (prin primăvara lui '90, if memory serves) și n-a devenit genul de serial-cult care să se bucure de multă publicitate și să vândă suveniruri. Dar pentru noi, aceia care l-am văzut la vremea lui, a reprezentat o experiență extraordinară și de neuitat, ca o poartă deschisă spre o
lume mult mai mare decât ne-am fi putut imagina și mai diferită decât
orice cunoscuserăm până atunci.
Nimic nu semăna cu ceea ce avuseserăm ocazia să experimentăm în anii comunismului, când se difuzau în principal filme rusești și bulgărești. O familie de nobili care arătau cumva... diferit decât ce știam noi, tipologii de frumuseți pe care nu le întâlniserăm încă, oameni mereu îmbrăcați elegant, distinși, care trăiau într-un castel și aveau propria fabrică de bere și cărora, din punct de vedere material, nu le lipsea nimic... dar care totuși nu erau scutiți de probleme, de alt gen decât ceea ce consideram noi în general ca fiind probleme.
All in all, o poveste atât de inedită încât nu avea cum să nu te fascineze și să nu te țină lipit de ecran (în germană, acestui gen de serial cu mare priză la public i se zice ”Straßenfeger”, care s-ar traduce ”curățător de străzi” pentru că la ora când începea nu mai vedeai țipenie de om pe-afară).
Preferații mei erau Nane și Tobias (cu toate că și Sascha, fratele lui Nane, era foarte simpatic) și mi-aduc aminte de-o curiozitate a părinților mei, mari fani ai serialului. Noi având pe vremea aia televizor alb-negru, inevitabil ne scăpau unele detalii, așa încât un serios semn de întrebare era: ce culoare au, dom'le, ochii Carinei di Angeli? Albaștri sau verzi?
Mulți ani mai târziu, când am revăzut serialul în varianta color, am elucidat misterul. Are unii dintre cei mai frumoși ochi albaștri pe care probabil îi va fi creat Mama Natură 🙂
După cum spuneam așadar, povestea familiei Guldenburg este o amintire foarte plăcută din copilăria mea și a jupânului și din acest motiv cu mare plăcere am revăzut serialul acum câtva timp. A fost o experiență agreabilă și l-am înțeles mult mai bine (personal, mă declar îndrăgostită de umorul sec al Herthei). Iar astăzi, ei bine... am vizitat inconfundabilul castel, cunoscut sub numele de Schloss Wotersen și situat la numai 60 de kilometri de Hamburg.
Păi putea yours truly să nu se tragă moț în poză? Mă cam treceau fiorii, în treacăt fie zis.
Nu era deschis publicului (pare-mi-se că se poate vizita doar pe durata festivalului de
muzică clasică din timpul verii - pe care anul ăsta l-am ratat - precum
și în perioada Crăciunului). Dar chiar și numai să te plimbi pe domeniu e fabulos, un adevărat ”down the memory lane”.
Domeniul este foarte mare, incluzând mai multe clădiri (grajduri, locuințele destinate personajului de serviciu, biroul administrativ), o cărare umbroasă, străjuită de copaci înalți, precum și câmpuri de porumb și floarea soarelui și este o plăcere să te plimbi pe acolo, imaginându-ți cum trebuie să fi fost să locuiești în castel de-adevăratelea, să ai propriul cal, să mănânci cu tacâmuri de argint, să ai... probleme de oameni bogați, care-or mai fi și alea....
 | |||
| Administrația |
 |
| În prim-plan, grajduri (credem noi) |
Am mâncat pește bun la un mic restaurant de pe domeniu și ne-am gândit cum ar fi să aibă acolo bere Guldenburg. În definitiv, personajele din film dețineau propria fabrică de bere, așa că ar fi fost chiar de așteptat să aibă. Dar nu aveau. Revin la ce spuneam la începutul articolului - acesta nu a fost un serial-cult, așa încât nu a suscitat mare interes ulterior difuzării. Dacă ar fi fost, cu siguranță s-ar fi rezolvat problema dreptului de autor și s-ar fi produs bere Guldenburg.
După masă ne-am plimbat, ne-am amintit, am evocat și am fredonat melodia de pe generic.
Ajunși acasă, am descoperit că pavilionul de vânătoare care, în film, aparținuse Herthei von Guldenburg, e scos la vânzare. Dar are o clasă de energie cam proastă, motiv pentru care nu suntem interesați, vielen Dank 🙄
Postări
6 comentarii:
Vaai, ce amintiri! Guldemburg-ul a fost descoperit de bucuresteni in 89 (sau poate 88), gratie vecinilor bulgari si a fost un mare hit. Sasha era preferatul prietenei mele, Nane semana foarte bine cu o fosta colega, mie imi placea Thomas. Din cite imi amintesc, TVR-ul a difuzat doar 2 sezoane, am inteles ca erau 3 cu totul, dar deja 2-ul ma dezamagise, nu prea mai aveau mare lucru de povestit.
Nu stiu cum faceam, ca nu stia nimeni bulgara, dar intelegeam, mai, tre' ca eram inteligenti, pentru ca dupa 90, cind am vazut serialul cu traducere româneasca am descoperit ca n-am ratat mare lucru. Si l-am retinut atit de bine incit acum 3 ani, cind eram in vizita la o prietena, l-am uimit pe sotul ei (neamt) cind am recunoscut o actrita (Iris Berben) dupa mai bine de 20 ani!
In alta ordine de idei, pe aceeasi linie, iti recomand un serial mai modern, cu mai mult succes si dintr-o alta epoca - "Downton Abbey". L-am vazut vara asta cap-coada cu fiica-mea si l-am adorat. Din cite iti cunosc gusturile, cred ca ti-ar place.
Jual
In vara '90 am fost la mare cu o prietena si pentru ca nu aveam unde si cum sa vedem serialul, ca pe vremea aia nu erau tv in camere, facusem o intelegere cu proprietara hotelului de la Saturn unde stateam (hotel Beta ), sa ne lase sa vedem a doua zi reluarea care era cam pe la ora 11. Asa ca, dimineata fugeam repede la plaja ca sa ne putem intoarce in timp util sa vedem serialul. Si tin minte ca intr-o zi am gasit usa incuiata si ni s-a spus de la receptie ca doamna e plecata la Constanta cu treaba. Si am fost distruse. Am tras un bocet acolo, pe loc. Mie, in schimb, imi placea diabolicul Achim, care mi se parea si oarecum sexy, asa ras in cap cum era :P Acum ca mi-ai amintit, chiar mi-ar placea sa-l revad
Da, am auzit numai lucruri bune și impresii favorabile despre ”Downton Abbey”, a fost pe Netflix dar văd că l-au scos, din cine știe ce motive... Încerc să-l găsesc, adevărul e că am devenit foarte curioasă în privința lui.
Mi-am adus aminte, citindu-te, că mama se uita la filme nemțești pe PRO7 sau RTL 2, nu știa boabă de germană, dar înțelegea în foarte mare măsură ce se întâmpla acolo :)
Achim era un personaj extrem de interesant, sarea și piperul i se datorau în mare măsură :) În aceeași notă, ce-ar fi fost ”Dallas” fără maleficul - și irezistibilul - J.R. Ewing? :)
Bere Guldenburg am băut in 1991 pe Litoral de dragul serialului. Era la doza.
Wow, habar nu avusesem că a existat în realitate! :) :) :)
Trimiteți un comentariu