Au trecut 12 ani de când am călătorit pentru prima dată în Italia. Și-am început în forță - cu unul dintre cele mai deosebite orașe de pe Pământ.
Probabil singurul oraș care nu poate fi, niciodată, confundat.
(Nu vă uitați la mine, cât eram de tânără... Uitați-vă la ea, cât era de frumoasă).
Îmi aduc aminte uluirea noastră, în fața unei asemenea frumuseți. Când ”vaporetto” a făcut un viraj și a intrat pe Grand Canal, nu ne-am putut reprima exclamațiile de admirație. Era mai frumos decât orice imaginație, niște culori mai puternice decât în orice tablou, era ca și cum asistam la împlinirea unui vis pe care nici nu știuserăm că-l avem.
Cântecele care răzbăteau de pe gondole, inconfundabilul și irepetabilul miros al apei. Parcă eram niște personaje de roman; eu cu siguranță mă simțeam ca fiind pe altă lume.
Un prieten apropiat de-al nostru lucra pe-atunci într-un magazin de măști de lângă piața San Marco. Și dacă nu ne-am dat atunci în petec, apoi nici că ne-am mai dat vreodată.
Am vizitat Palatul Dogilor și insula Murano, ne-am plimbat zece ore pe zi și am urmărit un meșter la lucru, realizând bijuterii din sticlă de Murano. Îmi aduc aminte că mi se părea atât de.... autentic totul. Desigur, n-au lipsit clișeele (cum ar fi, să hrănim porumbeii în piața San Marco), dar totul era atât de real, de veritabil, încât nu aveam deloc senzația că am face ”tourist things”.
Acestea sunt primele amintiri pe care le evoc ori de câte ori mă gândesc la Veneția: incredibila paletă de culori care ni s-a perindat fața ochilor de-a lungul călătoriei pe Grand Canal asemeni unui caleidoscop și acel ”Vai, Doamne...”, pe care l-am șoptit fără să-mi dau seama, când am ajuns în Piazza San Marco și mi s-au împăienjenit ochii de emoția frumuseții care mi se dezvăluia.
Iar după lăsarea serii... Ce pictor mai desăvârșit decât nopțile venețiene vă puteți imagina?
Acum, când Italia traversează una dintre cele mai tragice perioade din epoca modernă, gândurile mele se-ntorc iar și iar către prima mea întâlnire cu ea.
Nu vreau să mă gândesc la plaga imensă care mușcă acum din ea. Mi se face inima ghem. Îmi impun să mă gândesc numai la cât e de minunată și la cât de mult mă voi bucura s-o regăsesc.
Italia, ci incontreremo di nuovo... într-o bună zi ne vom revedea. Nu vei mai fi aceeași, dar vei fi tot tu. La fel de frumoasă, de plină de culoare, de autentică.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu