Salată de weekend (XXXVI)

Păcatele mele cele mari și grele, de când n-am mai făcut o salată... de anul trecut din noiembrie, dacă vreți să știți (da' nu cred că vreți). Și cum în izolare mănâncă omu' numa' prostii, iaca uitasem complet de asta.

Nu c-aș avea cine știe ce ingrediente fabuloase, la drept vorbind. Vă interesează că aseară am înfăptuit clătite? No, vedeți. Mă gândeam eu că nu. 

În fine, asta avem, asta mâncăm. Luați d-aici. 

1) Raportez un eșec major în ceea ce privește demersul de a-l introduce pe onorabilul în universul lui Harry Potter. Așa un Muggle, dom'le, ț-ț-ț. În primul rând a refuzat să citească, spunând că n-are răbdare. Dar hai să ne uităm la primul film, zice. Oooo, cu deosebită plăcere. În format 4K Ultra HD, de puteai număra și firele din barba lu' Dumbledore dacă ți-ai fi pus mintea. Nu mai zic de calitatea sound-ului, o încântare pur și simplu. 

Hmm. Încântare pentru mine, că pentru el în niciun caz. După jumătate de oră a abandonat. Că nu-i pentru el, că ”refuză lumea asta”, că e pentru copii de cel mult zece ani. Pffff. Am încercat să-i spun că primele 3 filme sunt oarecum mai... copilărești, dar deloc lipsite de farmec și oricum, dacă nu citești povestea nu ai nici pe departe aceeași plăcere de-a vedea filmele, de-a asocia cu un chip toate personajele despre care ai citit și de-a vedea cum a fost transpus universul din carte în imagini. 

Evident, am vorbit la pereți. 

- N-ai să primești scrisoarea de la Hogwarts, i-am adus la cunoștință, îmbufnată.

N-a părut tocmai afectat 🙄

Am terminat filmul singură, cu un zâmbet agățat permanent pe mutră. Pentru că eu, după cum știți, mi-am primit anul trecut scrisoarea. 

2) Vineri ne-am conferențiat pe Skype toți cei de la serviciu, în ceea ce-ar fi trebuit să fie ”weekly meeting”. În mod normal, la ședințele astea discutăm problemele specifice, ni se aduc la cunoștință diferite schimbări, discutăm despre ”update-uri și implementări”, ce mai - debordăm de importanță. 

Eh, vineri a fost altfel, de-aia ziceam că ”ar fi trebuit să fie”. Mai precis, primele cinci minute ne-am chestionat dacă suntem bine (și eram cu toții. De creveți nu s-a interesat nimeni, lucru deloc frumos de altfel). 

Următoarele 15 minute ni le-am petrecut dezbătând cu aprindere spinoasa chestiune a făinii. ”Aveți făină?” ”Nu se găsește făină”. ”Eu mai am o pungă”. ”Eu am căutat în 3 supermarketuri, dar nu am găsit” (o fugi făina de tine, mi-am zis eu). ”Ce faceți dacă nu mai găsiți făină?”.

Neajungând la nicio concluzie, ne-am petrecut următoarele 5 minute discutând (vorbă să fie) despre chestiuni de serviciu. Am încheiat repede, că nimeni nu avea chef de asemenea trivialități 🙄

În continuare nu știu cum devine cazul cu făina (între timp nu mai am nici eu, după clătitele de ieri).

3) Izolarea continuă, dar nu ne plictisim. Ba avem și invitați permanenți, mulțumită colecției mele de suflet.

Nu serios, cum s-ar putea pune problema de plictiseală în asemenea condiții? 🙂 

Așa. Voi ce mai citiți? Apropo, aici a nins de dimineață, ceea ce mi se pare foarte potrivit în situația actuală.

Vă îmbrățișez pe toți, virtual se acceptă și nici măcar nu trebuie să-mi pun mască pentru asta. Dacă tot trebuie să trecem cu toții prin așa ceva, cred că suntem norocoși că se întâmplă într-o epocă în care avem acces la tehnologie, în care putem să-i vedem pe cei dragi oricând și să vorbim cu ei, putem să ne informăm la zi (reversul fiind pericolul de dezinformare, dar asta ține de discernământul fiecăruia), avem mii de cărți și filme, avem muzică și ne putem îmbărbăta de la distanță.

Să învățăm să apreciem ceea ce avem și să ne uităm mai bine în jur. Chiar dacă e un clișeu, fericirea se află cel mai adesea mai aproape decât am fi crezut.

Aveți grijă de voi și de sufletul vostru. Când asta va fi trecut, veți avea nevoie de el.

Fiți bine.