Cercel(ul) și cârnatul

Știți ce zicea un ministru de finanțe din vremea lui Napoleon Bonaparte? Că oamenilor poți să le mărești impozitele fără să te sinchisești câtă vreme aceștia plâng sau cârtesc, dar dacă ajung să râdă, e semn că situația e îngrijorătoare și trebuie să plafonezi impozitele. 

Ei, cam pe-acolo cred că ajungem și noi cu toate reglementările, regulile, interdicțiile, obligațiile, recomandările și toți dracii pictați și puricii încolonați pe care-i visează autoritățile române în ceea ce privește pandemia. Ne-am supus, ne-am lamentat, ne-am enervat, am comentat, am pufnit plini de nervi, ne-am deprimat, acum cred că am ajuns în stadiul în care nu mai putem decât să râdem. A lehamite, ce-i drept, dar tot râs se numește și ăsta. 

Păi dar cum altfel. Ați văzut cea mai recentă declarație a stimatului Streinu-Cercel referitoare la petrecerea sărbătorilor de Crăciun? E un șirag de nestemate, numai bune să-i dai cu ele-n scăfârlia aia pe care, din ce se vede, o are doar ca să nu-i plouă-n gât. 

Grăiește adânc mai sus-menționatul: 

”Sfatul meu e să stea fiecare la casa lui, să se viziteze virtual, pe Skype, pe Zoom, pe Facebook, dar să nu fie împreună. Dacă sunt totuși împreună am un sfat: la masă să nu mănânce împreună, să mănânce pe rând. Iar dacă totuși se așează la masă împreună, să țină o mască în dreptul nasului și doar gura să fie eliberată. E o măsură suplimentară, pentru că noi nu știm dacă persoana din fața noastră este sau nu infectată, dacă este sau nu în perioada de incubație, chiar dacă și-a făcut un test rapid și a ieșit negativ”.

Mă-ntreb unde-avea el masca atunci când a ouat chestia asta. Pe creier, cel mai probabil. Și ce, virusul nu intră decât prin nas? Tot e bine că nu-i claustrofob, adevăru-i că mă ținea o grijă 🙄 Vorba aia, dacă e să-l iei... îl iei și gata. Intră pe unde-apucă, păcatele mele că vorbesc și prostii acuma.

Nu serios, deci eu încerc să-mi imaginez cum s-ar transpune în practică recomandarea ăstuia. Cu o mână îmi țin masca pe nas (că nu văd cum aș putea s-o fixez fără să mi se aburească ochelarii la fiecare câteva minute - ceea ce, purtând-o normal, reușesc să fac), în timp ce cu mâna cealaltă mânuiesc cârnatul de porc? Da' nu mai bine-mi bag niște plastilină în nas? Sau îmi prind nasul cu o clamă de-aia gen clește. Pe cuvânt, Cercel ăsta n-are pic de creativitate. 

Știți că eu sunt pro respectarea regulilor și restricțiilor și I put my money where my mouth is: nu ies decât la supermarket (cel mult de 2 ori pe săptămână), port corect masca, mă spăl des pe mâini, nu m-am dus anul ăsta în România ca să nu risc să-i îmbolnăvesc pe cei dragi - iar înainte de-acest al doilea lockdown mă duceam în oraș cam de 2 ori pe lună, cel mult. În rest, acasă. Lucrez, iar pentru timpul liber îmi găsesc eu felurite îndeletniciri, chiar dacă mi-e dor de libertatea dinainte când mă preumblam unde și când aveam chef. Dar fac ceea ce-mi spun autoritățile să fac, fără să comentez. Și, din postura unei persoane care ia în serios situația și respectă regulile, propunerea lui Streinu-Cercel mi se pare pur și simplu o bătaie de joc. Nici mai mult, nici mai puțin.

Revenind, eu tot nu m-am prins cum să mănânc cârnați respectând înțeleptele sfaturi cerceliene. Și mi-a amorțit mâna de când îmi tot țin masca pe nas. Asta ca să nu mai vorbesc de minunăția cu ”mâncați pe rând”. Păi dacă se respectă numărul de persoane specificat, pot mânca împreună oamenii. Pesemne că nu-i destul că trebuie să mănânce ținându-și masca pe nas, mai trebuie și să creeze culoare. Sau ar putea să mănânce câte unul, singur. Na, poate și să stea-n capul mesei dacă vrea neapărat. Până se termină masa, numa' bine e Revelionul și-o iau de la capăt.

Și se mai miră că nu-i mai ia nimeni în serios.