Am gătit, și am dovezi

(No bine, vedeți, de-aia n-am postat toată săptămâna trecută. Fost-am ocupată să gătesc).

Glumesc, dar numai în parte. De gătit chiar am gătit, în cadrul evenimentului de cooking de care vă spuneam (sau de care mă plângeam, mai bine zis). Și spre surpriza mea, a fost fain - cum nu m-aș fi așteptat să fie.
În treacăt fie zis, nu eram singura care nu avea niciun chef de chestia asta. Cum însă a refuza ieșea din discuție dacă nu aveai un motiv întemeiat (și niciunul n-avea), am zis că asta e... mergem cu zero așteptări și ce-o fi, o fi. Și așa cum se întâmplă de obicei, când n-ai așteptări e mai bine decât ai fi anticipat.

Restaurantul era unul specializat în astfel de evenimente, deci oamenii știau foarte bine ce au de făcut. După un scurt instructaj referitor la reguli și măsuri de protecție, ne-au împărțit - prin tragere la sorți - în grupe de câte 5 persoane și apoi ni s-a explicat ce avem de făcut.
Taci că m-am aranjat, am cugetat eu, observând în ce echipă am nimerit. După ce că sunt la fel de îndemânatică la cratiță ca o curcă pe schiuri, o să mă vadă toată șefimea în acțiune, săriți 🤯.
Da, toată. Asta întrucât din echipa mea făceau parte: o colegă de birou, șefa mea directă, șefa de divizie (deci șefa celeilalte și evident și a mea) și COO-ul, care era șeful ambelor de mai sus, deci și al meu și basically era șeful tuturor celor care ne adunaserăm acolo. Mno, superb sau ce?

Fiecare echipă urma să prepare câte trei feluri și a primit 3 cutii în care se aflau rețeta pentru ceea ce urma să pregătească, precum și ingredientele, gata măsurate și cântărite. Rețeta era scrisă foarte simplist, idiotensicher cum zic nemții 😂. Păi așa să tot gătești, am cugetat eu cu glas tare, înainte să purcedem la prima treabă: Panna cotta.

Admirați dexteritatea, concentrarea, abnegația, implicarea 🤓. Care este, vorba unui clasic în viață 🙈.

În continuare, echipa noastră a avut de manufacturat o salată, prilej să-mi fac idee cum e un cuțit profesional. Cred c-aș fi putut tăia și tablă zincată cu el, dacă mi-aș fi pus mintea. Cu aceeași neasemuită dexteritate pe care ați avut prilejul să o contemplați mai sus, am tăiat legumele (mai puțin ceapa, că aș fi lăcrimat pe acolo de-ar fi crezut lumea că-s impresionată de arta gătitului) și am scobit rodiile ca să le scot semințele.

Ultimul fel gătit de noi a fost o cremă de curmale în care nu m-am mai implicat, că eram ocupată să împart salata în castronele. Ăstimp, celelalte echipe munceau de asemenea cu râvnă. S-au mai pregătit risotto cu ciuperci și andive, legume sotate, pui la cuptor, cartofi copți, sufleu de zmeură, crumble de nuci și un fel de pâine rece cu migdale și nuci, care-a mers la fix cu crema noastră de curmale. La final, desigur, am mâncat împreună tot ceea ce pregătiserăm. Băuturile au fost din partea casei și mi-am permis o jumătate de pahar de vin roșu, pentru că de ce nu.

A fost o experiență interesantă, și cred că așa ceva poate funcționa doar dacă membrii echipei se plac unul pe altul. Se poate concluziona că ne plăcem suficient încât să putem bucătări împreună, ceea ce nu e puțin lucru. Pentru mine a fost și un prilej de socializare cu superiorii, care de altfel sunt oameni foarte cool inclusiv din punct de vedere social. COO-ul s-a arătat foarte vrednic, a curățat conștiincios legumele și s-a implicat activ la prepararea sosului, noi amuzându-ne că e una din foarte puținele ocazii când putem să-i trasăm noi sarcini și nu invers, ca de obicei...

”Cum merge, ladies”, s-a interesat un coleg de la altă echipă, ”vă pricepeți la gătit la fel de bine ca la vagoane, hihihi?”.
Noi: 😒😒😒.
”Oi fi tu simpatic de felul tău, dar când faci glume de-astea asigură-te mai întâi că ladies nu au în mână un cuțit profesional...”.

Colegul s-a îndepărtat degrabă 😀.

Acestea fiind zise, nu-i exclus să gătesc din nou, într-un orizont de timp previzibil. Dacă am ingredientele gata pregătite 😇.