Încă una cu political correctness

Azi vă dau greu, cum s-ar zice (acuma na, e abia marți, mai e un pogon până-n weekend, deci vorbim despre chestiuni sobre și serioase 🫣).

Pasămite una lume - destul de numeroasă, din ce-am observat inclusiv din experiență personală - este de părere că, atunci când vine vorba de jigniri, numai persoana vizată decide dacă a fost sau nu jignită, indiferent ce i-ai spus și / sau care ți-au fost intențiile. Dacă interlocutorul decide că l-ai jignit, apăi așa e și pace bună. Chit că poate nu i-ai spus decât că-i stă bine în puloverul ăsta albastru (aaa, dar de ce numai ăsta albastru? Adică de ce nu i-ai spus și ieri când purta un pulover prăzuliu? Înseamnă că ăla nu ți-a plăcut, se simte jignit! Și interlocutorul, și puloverul. Păi să știm o treabă).

Făcând abstracție că o persoană precum cea din exemplul de mai sus s-ar simți jignită inclusiv când dă laptele-n foc și ar acuza laptele de ofensă și hărțuire psihologică, din punctul meu de vedere treaba asta e scăpată binișor pe arătură. Nu se poate să lași atât de mult la libera apreciere, extrem de subiectivă, a altei persoane. Un echilibru trebuie să existe, iar principiul ”vinovat până la proba contrarie” nu ar trebui să se aplice în absolut nicio împrejurare.

Îmi aduc aminte de fosta firmă, unde o perioadă am ”șefit” (dându-mi seama că nu este nici pe departe o experiență pe care să-mi doresc să o repet vreodată) și unde trebuia să fiu extrem, extrem de atentă la felul în care comunicam. Nu numai ce spuneam, ci și tonul era foarte important. Și vă rog să mă credeți, eram atentă până la paroxism - tocmai pentru că făcusem niște training-uri și citisem niște documente de uz intern care-n esență cam pe ideea asta erau: nu contează ce și cum ai spus, ci cum s-a simțit persoana căreia te adresai. Iar de aici puteau decurge niște consecințe al naibii de serioase pentru tine, ”jignitorul”, ca să zic așa. Pentru că nu aveai nicio pârghie, nimic de care să te poți folosi pentru a te apăra. Frau Schmidt a pus bot și se simte jignită și asta e tot ce contează, punct.

Personal, nu mi se pare deloc în regulă treaba asta - ba din contră, mi se pare că reprezintă calea cea mai scurtă către abuz. Ca angajator, cum ai putea stabili dacă Getuța e îndreptățită să se simtă jignită că a întrebat-o Maricica dacă are un pix roșu? (”Adică ce vrea să insinueze, că eu aș avea pixuri colorate?? La așa ceva s-a ajuns?! Mă simt jignită! Mi-a rănit sentimentele mele, pe persoană fizică!”). Așa simte ea și pace bună, deci cum procedezi? O sancționezi pe Maricica?

Nu am nicio concluzie, alta decât că sfârșitul lumii de la political correctness ni se va trage, prieteni 🙄.