Cum a fost la târg în München

Mă gândisem să comit o salată, dar ultimele săptămâni au fost destul de dificile și obositoare, drept pentru care am dubii că aș nimeri să iau castronul. Ingrediente prea multe n-aveam oricum, dar altminteri sunt bine și lasă că mâncăm data viitoare salată. Azi vă invit la înghețată, că e cald și soare în Hamburg, să nu fie de deochi, ptiu-ptiu.

🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦🍦

Așa. Toată lumea are înghețată, da? Bun, atunci să vă povestesc cu ce m-am îndeletnicit zilele astea.

Miercuri și joi fost-am la München, unde compania la care cu onor prestez a participat, ca expozant, la Transport Logistic - unul dintre cele mai mari târguri din lume pentru logistică, mobilitate, IT și management-ul lanțului de aprovizionare.

Pentru mine a fost prima experiență la acest târg; se organizează la fiecare doi ani, în 2019 nu începusem încă serviciul actual când a avut loc, iar în 2021 a fost anulat din motiv de pandemie. Fusesem foarte curioasă, că-mi tot povestiseră colegii cum e pe acolo. În rezumat: ”va fi extraordinar de mișto, interesant, teribil de obositor și se bea mult”.
- Se ce?!
- Cum ai auzit. Se bea. Când te duci să vizitezi un stand al vreunui client sau colaborator ți se va oferi vin sau ceva de genul ăsta și nu se face să refuzi, îți dai seama.
Ete fleoșc nu se face, mă gândeam eu. Nu i-am luat în serios până când inclusiv șefa mea mi-a spus, serioasă: ”Greta, believe me, you will have to drink!”.

Hait. Dacă mi-a zis chiar ea, o fi ceva aici, am cugetat și am clocit un plan de rezervă: mă preumblu cu un pahar de apă și spun că-i vodcă, sau cu unul de apă minerală în care arunc la impresie artistică o măslină și spun că-i gin. Colegii dădeau din cap îngăduitori și se-ntreceau în a mă asigura că n-o să fie deloc simplu să mă fofilez în felul ăsta.
Numai că ce să vezi, n-a fost cazul. Habar n-am ce-o fi fost acum 4 ani, dar de data asta nu s-a pus problema. Sigur că am avut și noi Prosecco la stand (și mi-am permis câte un pahar pe zi), dar atât. La niciunul dintre standurile pe care le-am vizitat nu s-a creat situația de ”have to drink”, pentru că te întrebau ce vrei: apă, Cola, cafea, poate un vin, un chelcășoz? Evident, yours truly a pendulat între apă și cafea, că nu e tocmai cool să stai pe baricade ore în șir fără combustibil.

De fapt aia a fost problema, că n-am stat. Ca să vă faceți idee - au fost 2.320 de expozanți din 67 de țări și pe parcursul a patru zile (durata totală a târgului) au fost peste 75.000 de vizitatori. Nu ne fixaserăm întâlniri la ore precise, pentru că la un târg de asemenea magnitudine nimic nu merge după plan și practic este imposibil să respecți ora stabilită, așa că se aplică principiul ”văzând și făcând, ne găsim acolo”.

A funcționat. Când nu eram la alte standuri primeam vizite practic fără oprire (de la clienți, companii de transport și atelierele cu care lucrăm), deci am fost într-un permanent tolocănit. Din meeting în meeting, alternam germana cu engleza într-un ritm de mi se-nvârteau creierii ca titirezu' și-mi ziceam că tot e bine că nu discut în termeni tehnici, fiindcă la viteza cu care treceam de la unii la alții, respectiv de la limba lui Goethe la Shakespeare și înapoi, aș fi izbutit un borș de piulițe 😂.

La un moment dat am prins câteva clipe de acalmie și m-am lăsat să cad pe un scaun, ținându-mă bine de-un pahar de Cola. ”Vreau să stau”, mi-am zis, ”și să nu scot un cuvânt timp de cinci minute. Asta vreau. Cinci minute să STAU și să TAC”.
Vezi să nu. Cred că abia băusem vreo două guri.
- Greta, au venit cei de la atelierul X și întreabă de tine.
Cu atelierul respectiv lucrez de vreun an și jumătate, așa că dă-le naibii de 5 minute, mi-am agățat zâmbetul pe moacă și haida cu talent.

Per total a fost foarte fain și constructiv, cu discuții bune și folositoare, feedback-uri pozitive (🙃) și am avut câteva surprize plăcute.

🆒 Șeful celui mai mare client al meu (Pandelică, pe care l-ați mai cunoscut și sub pseudonimul ”Dear”) a venit la standul nostru special ca să mă întâlnească personal. Pasămite când am fost la Rotterdam anul trecut, i-am cunoscut numai pe cei doi manageri de transport, cărora eu le mai spun Pic și Poc. Bag seama că feciorii ăștia au cam multe porecle, dar credeți-mă că le merită cu vârf și îndesat.
Discuția a fost agreabilă, omul e mulțumit de felul în care lucrăm și de rezultate, ne-am și amuzat de una-alta pe alocuri. Îmi pare rău că nu lucrez mai mult direct cu el, categoric este mult mai dezghețat decât respectabilii săi colegi, însă nu-i pe alese.

🧓 Nu știu dacă vă mai amintiți de clientul care basically mi-a zis că sunt prea bătrână pentru a ne vorbi la per-tu (m-am indignat aici pe îndelete). Eh, la târg i-am cunoscut pe șefii pitpalacului cu pricina. Și cu ei a fost o discuție bună. Foarte volubili, absolut lipsiți de bețe înfipte-n dos precum angajatul lor, eu i-am luat cu Mr. Cutare și Mrs. Cutare, ”ah, come on, Greta, let's forget the Mr. and Mrs. thing...”. Bine, îmi zisei în sinea mea, poate-i spuneți și lu' Firfirică ăla chestia asta.

🐔🐔🐔 N-am emoticon pentru bibilici, dar să știți că la ele mă refer. La bibilicile noastre de la Contabilitate, mai precis. Habar n-aveam că vin și ele, dar au apărut toate trei bătând din pliscuri și pân' s-apuc să zic două vorbe au dat buzna să mă îmbrățișeze și ce nicetomeetyou și ce happy sunt ele să mă cunoască în sfârșit 🙄.
Am răspuns pe măsură, da-mi tot aminteam cât mă pot enerva cu întrebări stupide și cu o expresie pe care o pasează de la una la alta: ”I don't seem to be able to see in the system...”. Nu vă imaginați ce e la noi în birou când este închidere de lună și bibilicile ne bombardează cu Email-uri că ele don't seem to be able to see aia și ailaltă. Fără a intra în amănunte, hai să spunem că foarte-foarte multe dintre expresiile pe care le folosim sunt interzise minorilor.
Ne gândim să le recomandăm meme-ul ăsta, apropo:

Problema e că nu avem încredere în umorul doamnelor bibilici. Mai exact, suntem încredințați că acesta strălucește prin absență.

🆒 O clientă de-a mea a venit la standul nostru și, pentru că ne știam din call-uri, m-a identificat de cum a dat cu ochii de mine. ”Gretaaa, meine liebeee!” și m-a luat pur și simplu pe sus într-o îmbrățișare. Colegii se uitau de parc-ar fi văzut un măgar pe schiuri. ”Așa reacționează clienții mei când ne vedem”, am conchis eu clipind cu vorba-vine modestie 😀.

Seara am ieșit cu toții la o berărie din centru. Unii dintre noi s-au aventurat la Schweinshaxe (pulpă de porc la proțap) și au luptat cu vitejie, dar din ce-am băgat de seamă nimeni nu a biruit. Și sincer, nu-i pot învinui, ținând cont de faptul că vorbim de un munte, efectiv, de carne. Când eram mai tânără, zi-i acum vreo 8-10 ani, mă mai încumetam și eu la asta. Fuse și se duse.

Singurul regret este că vremea a fost o-ri-bi-lă (a plouat tot timpul foarte tare), motiv pentru care nu am putut viziona exponatele din exterior. Erau multe și superbe, mare păcat. Am apucat să văd numai un vagon construit în 1916, o adevărată bijuterie 🙂, dar câte-ar mai fi fost...

Trăgând linie, a fost frumos, epuizant și foarte, foarte instructiv. Realizez, nu pentru prima dată, că a ajuns să-mi placă branșa feroviară cu adevărat (iată un lucru pe care-n urmă cu 3-4 ani nu l-aș fi crezut posibil). Dar este adevărat că-ți poate plăcea orice domeniu, dacă reușești să-l cunoști. Adică, mă rog. Mai am încă foarte, foarte multe de învățat. Dar ce știu până acum, știu bine și îmi place. Și e o lume relativ mică, în timp ajungi să-i cunoști pe foarte mulți, ceea ce face ca totul să fie cu atât mai interesant.