Sfârfâlică, vedea-te-aș mănuși!

Aveam de făcut ieri o treabă pentru care îmi trebuia aprobarea lui Musiu Șarl. Nimic extraordinar, doar o sarcină de rutină legată de o bază de date, care însă trebuia îndeplinită și care, cu cât e mai mult amânată, cu atât devine mai stufoasă și mai enervantă. Pe de altă parte, nici actualizarea prematură nu e neapărat de dorit; dar aveam ceva timp la dispoziție și-am zis, hai s-o rezolv și să mi-o iau de pe cap, cel puțin pentru perioada imediat următoare.

Pun treaba pe roate, parcurg etapele preliminare, dau mail. Spre surpriza mea însă, Musiu Șarl zice neah, mai așteptăm, e prea devreme acum. Hm, era și nu era, adică n-ar fi fost musai o problemă s-o fac ieri, și cu cât trece mai mult timp și se adună mai multe date, cu atât mai mult o să am de lucru. ”Am mai actualizat-o și altădată când era în stadiul ăsta”, am încercat eu să-l conving, și chiar așa era; cu alte ocazii și-a dat consimțământul fără să comenteze. Acuma însă s-a sucit, habar n-am de ce, deci nu.

În timp ce vorbeam la telefon, se nimerise să apară și adjunctul lui (Sfârfâlică, vă amintiți de el) pe la mine. Ce-a zis șefu', se interesă el, faci baza aia de date azi?
- N-o fac, răspund cu năduf, cică să mai așteptăm vreo două-trei săptămâni. Na, ce să zic, bună treabă. Până atunci o să se aglomereze și-o să stau o groază de ea. N-are decât să vină să m-ajute. Sau poate vine și-o face el, dacă tot i-a cășunat să mai amânăm.
Sfârfâlică dă din cap a pagubă și mărșăluiește agale în biroul lui, eu continuu să lucrez, peste vreo oră sună telefonul. Sfârfâlică. Pe un ton grav și oficial, sau cum să spun, foarte grav și oficial, îmi zice următoarele:
- Greta, trebuie să-ți spun ceva. Felul în care te-ai exprimat mai devreme la adresa șefului este inacceptabil. Așa ceva nu se admite în această companie și este de datoria mea să te informez că, pentru ceea ce ai spus, vei primi un avertisment.
Avertismentul ăsta (Abmahnung, cum i se spune)  e o măsură disciplinară foarte dură. Se înregistrează ca atare în dosarul tău personal de la Resurse Umane și-ți rămâne tinichea de coadă toată viața. Dacă primești două avertismente, ești pe-o gheață extrem de subțire: al treilea avertisment înseamnă concediere. Sunt cam ce-ar fi cartonașele galbene la fotbal, deci. Ca să fie ”prescris” un astfel de avertisment, trebuie să treacă un an (și la dosar îți rămâne oricum, doar că după intervalul ăsta de timp nu se mai ia în calcul, apropo de ce povesteam de concediere).

Așa stând lucrurile, mi s-au muiat genunchii și-am văzut negru în fața ochilor. Prin minte mi s-a derulat rapid ce spusesem mai devreme - la naiba, n-am zis nimic grav, în tot cazul nimic compromițător, oare ce-o fi înțeles ăsta, ce-o fi spus mai departe?!! Sfârfâlică vorbea în continuare, dar eu nu-l mai auzeam: mă treceau transpirațiile, mă străbăteau valuri de căldură, aveam senzația că se învârte totul cu mine.
De undeva, parcă de la mare distanță, îl aud:
- Greta...? Greta....? Mai ești acolo?
Tonul se schimbase, era acum mai blând și chiar îngrijorat.
- Sunt, răspund cu voce stinsă.
Nu găseam nimic de zis, voiam să mă justific, să explic, dar îmi simțeam creierii goliți.
- .... deci cred că acum chiar trebuie să-ți dau cafeaua aia pe care ți-o promit de-atâta vreme, zice Sfârfâlică, printre hohote de râs.

Mda. Iote-așa m-a băgat tânărul Sfârfâlică în boalele cele mari. Da, făcuse mișto de mine. 

- Nu pot să cred c-ai fost în stare de așa ceva, mă rățoiesc eu. Cincizeci de cafele și tot mi-ești dator. 

- Hahaha, te-am enervat?

- Dacă m-ai enervat?! M-ai.... de toate! Șocat, speriat, panicat, enervat. Să mă ocolești de la o sută de metri de-acuma.

- Bun, deci am reușit. Dac-ai ști de când mă străduiesc să te enervez.

După treaba asta, am avut toată ziua un sentiment nasol. Adică simpla menționare a cuvântului ”Abmahnung” a fost de natură să-mi ciufulească serios karma, zen-ul și feng shui-ul, cum e melodia aia simpatică a celor de la Taxi. 

Azi a venit iar pe la mine, cu un aer jumătate satisfăcut, jumătate spășit. Unde mi-e cafeaua, mă interesez.

- Ah, păi ce cafea, că n-am avut inimă să te chinui mai mult și-am cedat repede.

- Zi mai bine că te-ai speriat că mă găsești leșinată pe sub cutii. 

M-am distrat ieri, nu? Cel mai interesant a fost să aflu că Musiu Șarl fusese la curent cu isprava, iar Sfârfâlică pusese telefonul pe speaker. Că doar nu era să se distreze de unul singur, n'est–ce pas? Și poate că sadicul de el ar mai fi ținut-o așa, dar cică văzând că eu nu mai spun nimic, Musiu Șarl a băgat-o pe mânecă gândindu-se că am luat-o în serios și-i făcea semne să termine bâlciul. 

Ok, momentan e 1-0. Dar nu se știe cum se ivește vreo ocazie să achit polița și-atunci, vorba lui Lăpușneanu, pre mulți am să popesc și eu :D