Blocaj psihic, timiditate, trac. Nervi!

Oricât de multe complimente aș primi, nu cred c-o să trăiesc ziua în care să fiu mulțumită de felul în care vorbesc germana. Și primesc destule, credeți-mă. Cu titlu de anecdotă, dar este adevărat, primele complimente le-am auzit de la niște polițiști, la vreo două luni după ce mă apucasem de cursul de limbă. În fine, poate vă povestesc altădată în ce împrejurări s-a întâmplat asta, nu-i important în cazul de față. Ideea este că știu că nivelul la care mă aflu este unul să zicem onorabil, am parte de multe confirmări în sensul ăsta, dar...

... există o singură persoană în fața căreia germana mea se topește, se mucifică și se transformă într-o peltea de corcodușe răscoapte și lipicioase, bleahh. Mi-e foarte clar ce vreau să spun, aceeași frază în conversație cu oricine altceva îmi iese perfect, fără greșeli de exprimare, fără ezitări sau bâlbâieli. În discuție cu omul ăsta, însă.... praful s-alege, în 99% din cazuri.

N-am o explicație clară pentru care se întâmplă asta; nu-i ca și cum aș fi prinsă pe picior greșit, dar cred că sunt intimidată cronic de respectivul și de-aici blocajul ăsta. În caz că vă-ntrebați despre cine e vorba, persoana e Musiu Șarl.

Bună treabă, nu-i așa? Mie-mi spuneți. Și asta mi se întâmplă de când e omul la noi, adică de aproape cinci ani. Efectiv mi se înnoadă limba și mi se lasă o ceață pe creieri când trebuie să comunic cu el (la telefon sau față în față). Bine, acum să nu vă imaginați că rămâne Musiu Șarl nelămurit, de răspuns nimeresc să-i răspund cumva, dar după ce încheiem discuția îmi vine să-mi dau pumni în cap. La naiba, am folosit prepoziția ”an” în loc de ”auf”, slavă Domnului că a înțeles omul ce voiam să zic. La naiba, am zis aia, când era mult mai edificator să fi zis ailaltă. La naiba, i-am spus măcar ceva de la revedere sau i-am închis pur și simplu telefonul în nas??

Adevărul este că omul vorbește exasperant de încet și trebuie să ciulesc mereu urechea să-l aud când comunicăm la telefon. De fapt, ca să respectăm adevărul istoric, rostește un piiiic mai tare doar primele cuvinte, respectiv ”Frau N.” :)) Uneori, mai adaugă și ”vă vorbește șeful dumneavoastră”, dar asta doar când are timp și niscaiva chef de hlizeală. După ce zice ”Frau N” însă, s-a terminat; coboară tonul, de parcă mi-ar spune ceva ultrasecret. În spatele meu clănțăne banda, cineva trece pe-acolo împingând pe roți niște suporturi metalice amarnic zornăitoare, poftim de pricepe ce vrea Musiu Șarl dacă poți.... Inutil să precizez că microfonul e setat pe nivelul maxim, când sunt la telefon cu oricine altcineva mi se pare că-mi străpunge timpanul și creierii :))

Dar asta nu este o explicație care să mă mulțumească, fiindcă mi se întâmplă la fel și când vorbim față în față. Cel mai recent, vineri - a venit pe la mine și, cum face de obicei, a plimbat ochii până a găsit ceva de comentat :)) De fapt, m-a întrebat ce-i cu facturile cutare, care erau puse pe biroul meu, cu un post-it de tip ”în lucru” pe ele. Mi-ar fi trebuit vreo 8-9 cuvinte să răspund la întrebare, inclusiv prepozițiile. I-am răspuns în două propoziții lungi, din care a doua a fost ca explicație la prima.... Emoticon_cu_migrene_și_comprese.

M-am gândit că asta se întâmplă din cauză că mi-e superior și de-aici intimidarea. Nici asta nu e o explicație; nimerindu-se pe la noi Logistik Managerul, a venit la mine să afle diverse chestii punctuale. Să ne-nțelegem, ăsta e șeful lui Musiu Șarl. Iar eu n-am avut absolut niciun stres, i-am explicat clar, șnur ce voia să știe, am și glumit puțin cu omul... Să-mi fi pus Musiu Șarl aceleași întrebări, am mari îndoieli c-aș fi fost în stare să fiu măcar pe jumătate la fel de elocventă.
Sunt convinsă că el realizează faptul că e vorba de un blocaj, pentru că-n scris mă exprim corect, așa cum în vorbirea directă nu reușesc aproape niciodată. Dar asta nu e de natură să mă consoleze.

De curând am fost la jupân la serviciu, într-o împrejurare oarecum mai protocolară (de-aia gen ”dă bine să fie prezentă și soția”). Evident, m-am întreținut cu mai mulți oameni de-acolo și toată lumea mi-a complimentat germana. Pe moment sigur că mi-a făcut plăcere, dar apoi m-am gândit la Musiu Șarl și m-am enervat, iar. N-am cuvinte să vă descriu cât mă agasează situația. Fir-ar să fie, cu el de ce nu reușesc să comunic la fel de bine și de fluent, de ceeeeeeee?!

Off topic: forza Leonardo DiCaprio! Sper să aflu mâine de la radio că l-ai luat, în sfârșit :D