Pe tărâm american (XVIII): fabulosul Las Vegas - partea a II-a

O prietenă tocmai m-a dojenit pentru leapșa de ieri - cică e sinistră și al'dată s-o previn dacă am de gând să mai public d-astea - drept pentru care, deși nu-i împărtășesc opinia, am zis să scriu azi ceva mai colorat. Ce dacă au trecut aproape doi ani de-atunci (adevăru-i că nici în cele mai pesimiste scenarii nu mi-aș fi imaginat că o să mă lungesc atât de mult cu serialul american, dar așa s-a nimerit. Ba am zis să nu scriu numai despre asta, ba nu-mi venea să m-apuc fiindcă aproape fiecare articol era lung și cu multe poze, ba n-aveam starea de spirit potrivită... de ce, de ne-ce, uite că abia acum am ajuns la penultimul episod - iar pe ultimul chiar îl scriu în săptămânile următoare, că altminteri serios c-o fac de oaie). 

Unde rămăseserăm, așadar?  Da, în Las Vegas, by all means. În articolul precedent am trecut în revistă hotelurile pe care le-am vizitat, iar în cel de azi va fi vorba în principal despre experiența șederii la hotelul Bellagio și, în măsura în care-mi mai aduc aminte, despre spectacolul Cirque du Soleil la care am fost (la MGM Grand). 

Auziserăm despre Bellagio - în definitiv, e suficient să te fi uitat la ”Ocean's Eleven” ca să ai idee despre locația asta - dar în zorii abia mijiți ai unei zile în care ne treziserăm la 3 și jumătate dimineața (sau noaptea, depinde cum pui problema) nu eram pregătiți pentru experiența de care urma să avem parte.

Cât timp s-a ocupat jupânul de formalitățile de check-in, eu am stat numai cu ochii pe sus. Și cum să nu fi făcut asta? Ceea ce se vede în imagine e tavanul lobby-ului, decorat cu peste 2.000 de flori din sticlă de diferite culori, într-un ansamblu intitulat Fiori di Como. Jocul de umbre și nuanțe creează un efect unic, perceput de la nivelul solului în mod diferit, în funcție de momentul zilei.

E-adevărat că n-am stat într-un ”suite” (vise, taică, vise), dar nu ne putem plânge de camera pe care-am avut-o. Era mobilată simplu și de aceea n-am făcut poze în interior. Patul era foarte confortabil, așa că după un duș cu gel de lavandă m-am înfășurat în halatul alb, pufos și cu sigla Bellagio și-am moțăit două-trei ore în răcoarea confortabilă a camerei. Și, mă rog.... nu doar am moțăit, dar what happens in Vegas stays in Vegas 🙃

După-amiază ne-am plimbat prin grădina botanică a hotelului, ale cărei decorațiuni se schimbă în funcție de sezon și care mi s-au părut de-o frumusețe nepământeană. Am petrecut ceva timp admirându-le și ascultând muzica de operă din fundal. 

Fotografiile nu reușesc să redea splendoarea locului, așa încât am făcut puține, preferând să filmăm.

Intrarea în grădină

Cum spuneam, formatul video redă mai bine realitatea:

Umbrelele de mai jos sunt realizate în întregime din flori. Sute de mii, milioane, mărunte-mărunte, într-o perfectă îmbinare.

Da, sunt exact atât de desăvârșite pe cât par 🙂 

Nu știu ce-aș mai putea adăuga, în afară de ceea ce spun imaginile. Îți dădeau lacrimile de atâta frumusețe. Și muzica nu făcea decât să completeze un tablou oricum extraordinar...

Ok, lămâile alea sunt artificiale, dar de mare efect, trebuie s-admitem. 

A doua zi dimineață ne-am permis ceea ce ar putea părea o extravaganță, dar numai la prima vedere: am luat micul-dejun la Bellagio, al cărui bufet este renumit. De ce spun că ar putea părea extravagant - nu avuseserăm mic-dejun inclus în prețul de cazare, iar aici costa vreo 60 de dolari pentru amândoi. Poate părea mult, dar de fapt era foarte avantajos pentru că aici era bufet, altfel spus mâncai cât puteai, iar cafeaua și răcoritoarele erau incluse. Or la o terasă cam tot la banii ăștia ajungeai, însă numai pentru două porții de mâncare, două cafele și două răcoritoare (cu refill inclus, cum e moda americană, dar orișicât). 

N-o să uit niciodată ce-am mâncat acolo. Nu mai vrusesem clătite (mâncasem în destule locuri până atunci; brace yourselves pentru ultimul articol, care va fi numai despre chestii americane bune de mâncat) și aveam chef să încerc altceva. 

După un pic de omletă cu șuncă, am dat peste ceva-ul pe care nu-l pot uita - cremă de grâu cu piersici caramelizate. Doamne, că mi-a plouat în gură și m-am pomenit înghițind în sec numai cât am scris chestia asta. A fost atât de bună, cum n-aș fi putut să-mi imaginez. Zece castronele mi-aș fi dorit să pot mânca. 

După absolut minunatul mic-dejun am ieșit să ne bucurăm de spectacolul celebrei fântâni muzicale, emblema hotelului Bellagio. 

În filmulețul de mai jos puteți asculta imnul Statelor Unite ale Americii. A urmat ”Time to say goodbye”, dar pe acela nu l-am mai filmat, preferând să ne bucurăm pe deplin de moment.

Și despre acest water show auziserăm, însă realitatea a depășit imaginația noastră. 

Vorbind despre închipuiri surclasate, aici se încadrează și spectacolul Cirque du Soleil. Trebuie să mărturisesc faptul că, inițial, mă-ncercaseră niște păreri de rău - pasămite în pachetul turistic pe care-l aveam era inclus, după cum vă spuneam în articolul precedent, și un spectacol la MGM Grand, în funcție de ce era-n program în seara respectivă. Dacă am fi venit în săptămâna următoare, am fi putut avea parte de un show de magie al nimeni altuia decât David Copperfield, bunăoară. Pe moment mi-a părut rău, dar experiența de care am avut parte a șters regretele fără urmă. 

Nu avem niciun fel de imagini, nici fotografii și nici video. Înainte de începerea spectacolului am fost avertizați cu insistență în privința riscului de-a distrage atenția acrobaților (ceea ce s-ar putea termina cu o tragedie). Așa că singurele amintiri sunt cele pe care le-au înregistrat ochii și sufletul nostru, ceea ce le face cu atât mai valoroase. 

Spectacolul la care am fost se numește KÀ și a fost... dramatic. 90 de minute de sfidare a pericolului, de îmbinare perfectă a firului narativ cu elemente de acrobație, de riscuri care omului de rând i se păreau nebunești, de efecte speciale din categoria ”seeing is believing”. Un aspect interesant și provocator deopotrivă: există și o etapă de ”pre-show”,  cu artiștii prezenți în afara sălii de spectacol, fie salutându-te enigmatic, fie angajați în niște salturi spectaculoase... Totul e din cale-afară de incitant, stârnește curiozitatea, te face să-ți pui întrebări referitor la ceea ce urmează să vezi. Povestea în sine, muzica, efectele speciale, machiajul artiștilor, elementele acrobatice (unele dintre ele foarte riscante, ca de pildă cele pe planșa verticală), sincronizarea absolut perfectă, faptul că actorii se mișcau practic prin toată sala și nu doar pe scenă - toate astea te transpun în altă lume. Bizar, fascinant și înspăimântător, toate cumva în același timp. 

Dacă aveți ocazia să mergeți la un spectacol Cirque du Soleil, n-o ratați. Foarte probabil vă va reseta concepția despre show, în general. 

Cam așa a fost pentru noi în Las Vegas. Ne-au rămas încă multe de vizitat, dar când să le fi făcut pe toate în două zile? Nici nu cred că ne mai întoarcem vreodată acolo, însă acum avem idee despre ceea ce înseamnă Las Vegas și-am avut parte de o experiență pe cât de ”condensată”, pe atât de savuroasă.