”Prin prezenta notificare vă comunic încetarea contractului meu de muncă prin demisie, nr. personal xxxxx, efectiv de la data de 1 iunie 2019, blablabla”.
This is it. Astăzi mi-am dat demisia. 31 mai va fi ultima mea zi în firmă.
Mă simt destul de bulversată, deși e ceea ce mi-am dorit, pasul normal și firesc pentru a-mi relua viața alături de omul meu în alt oraș, departe de aici. Așadar nu am regrete, dar... o strângere de inimă e, totuși, acolo. Plec dintr-un port care, deși devenise anost, era sigur. Și nu-mi plac schimbările, mi-e teamă de ape necunoscute, mă-ntreb cum o să fie, dacă mai știu să înot....
Încă nu e prea multă lume la curent, dar cei câțiva care au aflat mă privesc galeș. Cred și eu. Unde mai găsești o proastă care să pună interesul firmei, și nu pe-al său propriu, în prim-plan? Unde mai găsești o fraieră care să lucreze din proprie inițiativă 10 ore, că dădea cazanu-n clocot? (fraieră pe care a doua zi o iei de la unșpe metri, autoritar și oțărât: ”cum argumentezi faptul că ai lucrat ieri 10 ore?”). Mda, mirifica mea șefă asta a găsit de cuviință să-mi spună, în perioada de Black Friday când simțeam că vomit de epuizare. E numai una din cele multe și mărunte.
În fine. E prea devreme să mă uit în urmă. Dar emoțional vorbind, deja nu mai sunt în firma aia.
Din multe puncte de vedere, venise oricum timpul să plec. Se anunță vremuri tulburi, s-a schimbat conducerea (iar), unul dintre sedii s-a închis, departamentele se restructurează, lumea e nemulțumită, predomină o nesiguranță generală. În același timp, simt că-n firma asta am obținut tot ce puteam obține. Am pornit de jos, am ajuns cât de sus puteam ajunge, dar... gata. Job-ul (încă) actual nu-mi mai aduce nicio bucurie, entuziasmul din anii trecuți s-a topit cu desăvârșire, am tot mai des senzația că se profită de devotamentul meu (recunoscut) și în ansamblu nu mai sunt deloc motivată.
Așadar, toate argumentele în favoarea schimbării. Dar, uh, sentimentul de ”desprindere”... Și cunosc prea bine motivaționalele alea cu ”dacă nu ești fericit, e semn că a venit momentul să schimbi ceva” șamd, însă la emis maxime profunde se pricepe oricine. Realitatea e un picuț diferită, sau cel puțin de la mine așa se vede.
Inspir adânc. Teama de noi începuturi e prezentă, dar îmi adun curajul și încerc s-o privesc în ochi.
Postări
14 comentarii:
Vânt bun din pupă! ;) Și să ne scrii cu mult entuziasm și bucurie din noul port! Te pup!
Multa bafta Greta!
Bravo! Sa fie intr-un ceas bun!
Jual
oh Greta, mult success! e intradevar o schimbare, dar faptul ca vei fi langa omul tau, merita tot! Vei fi mai mult decat bine, va fi minunat!
Cris
Mulțumesc, Petro, ape liniștite să fie! :)
Săru'mâna, să fie! :)
Mulțumesc, Jual, să fie! :)
E adevărat, Cris, faptul că vom fi iar împreună e cel mai important aspect și abia aștept. Au trecut 3 ani de când stăm separat, gata, nu mai putem.
Sper din tot sufletul să ai dreptate, să ne fie bine în noul loc... Te îmbrățișez! :)
Felicitari Greta, simteam intr-adevar din diferitele posturi ca lucrurile nu mai sunt ca inainte si simteam ca va veni ziua cand vei spune next.
si un motiv in plus este bineinteles reintregirea familiei.. 3 ani mi se pare enorm nu stiu cum ati rezistat dar probabil ca regasirile erau niste momente de care profitati la maxim. impreuna totul va fi mai usor. Mult succes
Îți mulțumesc mult, Ama :) Într-adevăr, 3 ani e mult, e greu, de fiecare dată când plecam de la el (sau el de aici) simțeam că se rupe ceva în mine. A devenit tot mai greu, nu mai vreau, nu mai pot. Chiar a venit timpul să nu mai plece niciunul din noi.
Bafta multa Greta!
Mulțumesc din suflet, Bristena, să fie! :)
Sa fie intr-un ceas bun! Cu siguranta o sa fie bine! :)
Săru'mâna, Thea, ce bine-mi pare să-ți revăd scrisul! :)
Trimiteți un comentariu