Nu-mi doresc să fiu șefă

Concluzia din titlu nu e tocmai de dată recentă, adică nu e ca și cum m-ar fi trăsnit vreo revelație (mai ales că mai am un pic până la 40 de ani, când nu mai ai loc să te-nvârți de revelații, dau toate năvală peste tine, se bulucesc, se-mping în față, ceva de speriat, nu alta). E vorba doar despre faptul că șefa a lipsit aproape trei săptămâni și am înlocuit-o, ca și-n perioada noiembrie-decembrie - când mi-am făcut nervii zarzavat de dat la rațe.

Dincolo de stresul inerent, am cugetat la postura asta - sau mai bine-zis, la mine în postura asta - și mi-am dat seama că nu e ceea ce-mi doresc să fac. 

1) Nu-mi place să hărțuiesc oamenii.

”Productivitate, Greta, randament, săptămâna asta suntem cu două procente în urmă față de săptămâna trecută, productivitate, eficiență, randament” (asta fiind șefa cea mare. Deja am alergie la cuvântul productivitate, care apropo, în germană e Produktivität).

În realitate oamenii erau frânți de oboseală, dar pe monitor nu se vedea asta, ci numai nerușinatele alea de două procente. 

2) ”Motivează echipa, au slăbit ritmul, pune presiune!”. 

Vorba unei prietene, da-mi-aș pumni în cap să-mi dau. La momentul respectiv, oamenii erau după două săptămâni cu program de nouă ore, în care nu avuseseră liber decât o zi, respectiv duminică. Iar înainte de astea două săptămâni tot program de nouă ore avuseseră (de aproape două luni), însă cu weekend liber. Muncă exclusiv fizică, ore după ore în picioare, la împachetat sau încărcat camioanele. Erau străvezii de oboseală, îi simțeai cum ”trag” de ei să nu cedeze, stăteau pe energizante și Cola, de-mi venea să-i bat când îi vedeam ce bagă-n ei. ”Altfel nu facem față”, ziceau și tot ei mă consolau ”lasă că rezistăm”.

Și cucoana îmi zicea mie să ”pun presiune”. Câtă presiune să mai pun? Să le bag perfuzii cu Red Bull? Să le spun să muncească și mai aprig, pentru că mâine, oh wait, vor avea la fel de mult de lucru, la fel și poimâine și răspoimâine? Nici măcar de motivație financiară nu se punea problema, salariile lor sunt mici și conceptul de bonus de performanță nu e-n vocabularul managerilor noștri. 

Cu toate astea, am reușit să dăm totul la linie, cu felicitări din partea clientului și cu procent foarte bun. Ah, mă scuzați, Produktivität 🙄 

3) Urăsc să critic.

A fost nevoie s-o fac de câteva ori și de fiecare dată m-am simțit ca naiba, deși problema era la ei, nu la mine. Însă nu-mi place să cert, să fac observație, să ”disciplinez”. A, da, să știți că și cuvântul Disziplin îmi place. Neasemuit de mult îmi place.... așa, cam la fel de mult ca Produktivität. 

4) Detest să comunic decizii tâmpite ale conducerii. 

”Greta, adună oamenii și spune-le că săptămâna asta și cealaltă nu vor avea liber, adică vor lucra șase zile”. 

”Greta, comunică echipei faptul că anul ăsta nu se mai poate lua liber în contul orelor suplimentare, ci abia din ianuarie încolo”.

No shit? Și lasă-mă să ghicesc, te pomenești că vrei să-i și motivez cu ocazia asta 😏

Cum ziceam, am reușit să mă achit foarte bine de sarcină, dar nu-mi doresc să fac asta pe termen lung. Oamenii par să țină la mine și, lăsând un pic modestia la o parte... n-au fost prea încântați când s-a întors șefa de drept și eu am renunțat la atribuțiile ei 🙃

Dincolo de asta însă, nu cred că voi aplica pentru vreo funcție de conducere prea curând. Mă simt foarte bine în pătrățica mea (tradus în limba română, sunt un fel de coordonator de procese logistice), unde nu trebuie să ”motivez”, nici să ”pun presiune”, nici să comunic tâmpenii...

Produktivität.

Disziplin. 

Mă duc să caut un Ibuprofen...