Pentru că tot e mâine aniversarea companiei Deciem (se împlinesc șase ani de la înființare), m-am gândit să public astăzi partea a treia - și ultima - a serialului despre uimitoarele lor produse.
(Da, știu că sună ca și cum le-aș face reclamă. Nu, nu mă plătește nimeni să scriu asta. Aș vrea eu - și eventual plata să fie un voucher nelimitat la produsele din gama The Ordinary. Mda, și când m-am trezit era dimineață, vorba ceea).
Dacă în primul episod v-am povestit cât de îndărătnică am fost în privința lor la început și în doilea despre produsele pe care le folosesc cel mai frecvent (atât în rutina de dimineață, cât și în cea de seară), azi vă voi prezenta un exfoliant și trei uleiuri.
(Aha, uleiuri. ”Dacă ți-aș fi zis la început să pui ulei pe față....”, râde azi prietena care m-a ”inițiat”. ”... te-aș fi scalpat”, am asigurat-o eu cu amabilitate).
Primul din stânga este, după cum poate ați ghicit, exfoliantul (de aia l-am pus cumva separat de celelalte trei). Este un produs care solicită un pic de atenție suplimentară: se folosește nu mai des de o dată la 2-3 săptămâni, numai pe tenul curățat și perfect uscat, se lasă cel mult 10 minute să acționeze și se îndepărtează cu mare grijă (pentru a nu pătrunde în ochi). Eu mă clătesc întâi din abundență, apoi folosesc și discheta umezită cu apă. După ce se curăță bine fața, se aplică Matrixyl și NMF, pentru hidratare sporită.
Dacă sună cineva la ușă în timp ce sunteți cu maglavaisul pe față, e mai bine să nu deschideți. Nu de alta, dar e posibil ca persoana să creadă că dați probe la ”Twilight”.
(habar n-am de ce, omisesem să mă dau și pe nas. Apropo, nu recunosc faptul că eu sunt în poza de mai sus..... așa să știți 🙈).
Aici puteți citi mai multe despre acest produs, pe numele său AHA 30% + BHA 2%, de care eu sunt foarte mulțumită. Curăță foarte bine fața și mi se pare că intensifică și mai mult efectul celorlalte produse pe care le folosesc. Un amănunt important, de care e bine să țineți seama dacă vă hotărâți să-l încercați: a doua zi trebuie să folosiți din belșug o cremă cu SPF. Eu mă peeling-uiesc doar sâmbăta, pentru că știu că duminica nu trebuie să ies, de regulă, din casă.
De asemenea, nu e indicat să-l folosiți dacă știți că urmează niște zile în care vă veți expune mult la soare.
Cu titlu de amuzament, eu și prietena l-am folosit pentru prima dată simultan.
- Hai să ne vampirim împreună, madam.
- Hai. Dacă am vreo reacție ciudată...
- Știu, mă deznozi cu bătaia.
Zece minute mai târziu:
- Ți-a picat fața?
- Nu încă. Ție?
- Nici mie. Parcă pișcă puțin.
- Da, și pe mine, dar nimic grav.
- Selfie or it didn't happen.
Până la cap și la coadă a fost o experiență mișto, girls_wanna_have_fun
gen, chiar dacă suntem la aproape 2.000 de kilometri una de alta. Drept
pentru care am decis că suntem ca-n ”Sex and the City” - eu fiind
Carrie, iar prietena - Miranda.
Trecând acum la ”trio-ul” de uleiuri, cel dintâi este Squalane. Îl dau seara, combinând 2-3 picături din el cu NMF. Efectul este de ten deosebit de luminos și catifelat. Pfiu, ce drag mi-i de mine 🙄
În altă seară mă dau cu Alpha Lipoic, pe care de asemenea îl combin cu NMF. Acesta e de fapt un acid, dar are consistența unui ulei, de-asta l-am băgat la grămadă cu celelalte. Este un antioxidant puternic, prin urmare nu trebuie folosit nici el prea des (cel mult de două ori pe săptămână). În primă fază l-am aplicat simplu, fără nicio combinație, ca să văd cum reacționez la el. Observând că n-am nicio problemă, am început să-l amestec - ba cu NMF, ba cu uleiul de Marula, despre care vă zic mai jos.
Deci, uleiul de Marula se poate folosi fie pe părul umed (ca agent hidratant), fie pe față (eu, cum vă zisei, îl combin o dată pe săptămână cu Alpha Lipoic). Are efect deopotrivă calmant și tonifiant, acționează asupra ridurilor fine și contribuie la estomparea eventualelor cicatrici.
În încheiere - (pentru că probabil v-am amețit complet), iată o trecere în revistă a variantelor mele pentru rutina de seară (am inclus și produsele descrise în articolul precedent):
1) Buffet sau Matrixyl + Granactive Retinoid + NMF
(fiecare din ele aplicat individual, deci în straturi, nu în amestec).
În încheiere - (pentru că probabil v-am amețit complet), iată o trecere în revistă a variantelor mele pentru rutina de seară (am inclus și produsele descrise în articolul precedent):
1) Buffet sau Matrixyl + Granactive Retinoid + NMF
(fiecare din ele aplicat individual, deci în straturi, nu în amestec).
2) (Vitamina C 23% + Acid hialuronic) - în amestec + NMF
3) Alpha Lipoic + NMF
(fiecare din ele aplicat individual, deci în straturi, nu în amestec)
(fiecare din ele aplicat individual, deci în straturi, nu în amestec)
4) (Alpha Lipoic + Marula) - în amestec
5) (Squalane + NMF) - în amestec
6) Exfoliant, urmat de Matrixyl sau Buffet + NMF
(nu mai des de o dată la 2-3 săptămâni).
După cum vedeți, rutina de seară este deosebit de variată. În ziua 7, puteți folosi combinația din ziua 1 sau 2, de exemplu (dacă nu vă exfoliați). Și da, eu le-am avut scrise-n Word, într-un document salvat pe desktop, până când le-am învățat pe de rost.
Gata! Astea sunt toate produsele pe care le folosesc, deocamdată. Zic ”deocamdată” pentru că oamenii lansează periodic noutăți și, fapt evident, nu mai sunt demult sceptică în privința lor. Încă nu folosesc nimic de la ei pentru pielea din jurul ochilor (am o cremă Nivea pentru ochi) și am pus ochii și pe o loțiune tonică, dar pe rând, Greta, pe rând.
Sper că vă este de folos experiența mea cu produsele din gama The Ordinary. Credeți-mă, sunt atât de bune pe cât se spune, ba chiar mai bune. Eu aș zice să le dați o șansă. Îmi dau seama că toate sortimentele și combinațiile pot descuraja la început (și cum să nu vă înțeleg, eu însămi am fost pe cărarea aia!), dar vă dau cuvântul meu că nu e atât de complicat pe cât pare. O să vă mirați de voi, cât de repede vă obișnuiți. Și când veți vedea primele efecte, ehei.... 🙂
M-am străduit să fiu cât se poate de clară în exprimare, dar, dacă aveți nelămuriri, vă stau cu drag la dispoziție, atât cât mă pricep 🙂 Că tot vorbirăm despre asta - undeva pe la jumătatea articolului, m-am demachiat și am decis că-n seara asta am chef de Lipoic + Marula. Adică dacă tot mă trezesc mâine dimineață la 4, măcar s-arăt bine, ce uleiurile mele 😏
2 comentarii:
Mulțumesc ;)
Să știi că mi-am salvat articolele tale într-un word ;)
Acum mă oftic maxim că mi-a venit pachetul cu comanda de la Farmacia Tei și nu am acces la el... Da' și când m-oi înfige în el :D:D:D 18 ani la nivel de epidermă, mămămicămă ;)
Și eu am Word, l-am învățat pe de rost, dar nu-l șterg. Îl las acolo, că nu cere de mâncare :D
Abia aștept să-mi spui cum ți se par maglavaisurile și schimbările care vor apărea :)
Trimiteți un comentariu