Odiseea imposibilei Greta și a produselor cosmetice din gama The Ordinary (I)

Inițial mă gândisem ca această postare să fie tot din categoria ”post de pițipoancă”, dar ulterior am reflectat că, având în vedere subiectul despre care voi scrie, nu se încadrează aici. Tura asta nu sunt pițipoancă, sunt doar o femeie. Una foarte încăpățânată, după cum se va vedea (însă îmi asum chestia asta și-mi torn cuvenita găleată de cenușă în cosițe).

Despre felul în care-mi îngrijesc eu tenul am mai scris. Până anul trecut, aveam o rutină cât se poate de simplă: demachiant, loțiune tonică și cremă hidratantă (seara), loțiune tonică și cremă de zi + cremă de ochi (dimineața). Ocazional un ser de hidratare, în weekend câte un gomaj. Foloseam fie produse de la Nivea, fie de la Dr. Pierre Ricaud (o firmă franțuzească, nimic extravagant, dar au produse bunicele și la prețuri accesibile). Pielea arăta ok, adică-n tot cazul nu rău, dar nici extraordinar. Îmi asumasem asta și nu vedeam nicio altă posibilitate; adică-n niciun caz nu eram dispusă la a da 70-80 de euro pe o singură cremă de la Shiseido, spre exemplu.

Enter în scenă prietena mea, R. (de profesie chimist, ceea ce reprezintă un aspect salutar în problemă), care folosea de câteva luni produsele din gama Ordinary, realizate de compania Deciem. Era mai mult decât entuziasmată de rezultate, de felul în care i se schimbase aspectul tenului, precum și de faptul că aveau prețuri foarte accesibile. Și-a tăbărât pe mine să le adopt și eu.

Secretul, dacă există unul, constă în felul în care sunt combinate - ce pui dimineața, ce pui seara și-n asociere cu ce, le pui în straturi separate sau le amesteci? Simpla idee îmi pricinuia dureri de cap. 

Perseverența și răbdarea prietenei au fost puse la grea încercare.

Eu: ”De ce sunt ATÂT de ieftine? Mi se pare dubios.”

Ea: ”Foarte simplu, așa se întâmplă și-n industria medicamentelor. Substanțele în sine sunt de fapt foarte ieftine, formularea lor de asemenea. Restul e marketing pur”.

Eu: ”Aha, și ăștia-s mai proști sau cum? Ei nu știu cu marketingul, cu de-astea?”

Ea: ”Industria cosmetică e, în mare parte, un scam. Brandon (n.r., întemeietorul companiei) știa asta foarte bine și și-a propus să demonteze acest lucru, formulând produsele cât mai simplist - pentru a le face accesibile ca preț și potrivite oricărui tip de ten. Intenția lui a fost să ajungă la un public educat”. 

Eu: ”Ete ce să spun, unde era bunul samaritean”.

Ea: ”Ca să-nțelegi - la produsele astea nu se poate face reclamă. Efectiv nu există strategie de marketing pentru ele. Despre o cremă antirid poți spune că-ți șterge zece ani de pe chip sau alte aiureli de genul ăsta. Dar ce reclamă poți face la Niacinamidă cu zinc?”.

Este și motivul, mi-a mai explicat ea, pentru care omul și-a intitulat compania ”Abnormal Beauty Company”. Abnormal, s-a reținut, da? Nu prea e normal, dacă e să recunoaștem, să obții rezultate fabuloase la prețuri de dumping.

Dar credeți că m-am lăsat?

Eu: ”Nu stau eu, dom'le, să combin patruj' de picături din sticluța asta cu douăj' de picături din cealaltă și cu crema nuș'care”.

Ea: ”Combinațiile sunt simple - de fapt, și foarte logice - și te asist eu, te-nvăț cum să le amesteci, când să dai și cu ce etc”.

Eu: ”Ce să povestim. Care-i treaba cu combinațiile astea, hai?”.

Ea: ”Sunt multe aspecte. De pildă, se obțin efecte mai bune daca se folosesc separat peptide, vitamina C și acizi direcți”.

(E chimistă, cum vă ziceam. Și tocmai de asta abordarea ei a fost în primul rând una științifică, pornind din curiozitate și a studiat pe îndelete ingredientele, a estimat efectele și a cântărit critic toată povestea). 

Eu: ”Ce face????????? Te omor. Ce crezi tu că înțeleg eu din polologhia asta? Care-s peptidele?”.

*

Ea: ”Sunt mai mult decât încântată de rezultate, aspectul feței s-a îmbunătățit enorm, porii sunt curați, ridurile s-au mai estompat, hidratarea nu mai e o problemă”.

Eu: ”Hidratarea nu e o problemă nici la mine, thank you very much. Cred că de fapt te entuziasmezi tu prea ușor. Nu există așa ceva, ieftin și eficient”.

I-am argumentat cu niște produse cosmetice porcesc de scumpe (un kit pentru o lună costa circa 2.000 de dolari) pe care le folosisem eu - gratuit, din fericire - când făcusem parte dintr-un trial, prin anul 2003. Ce-i drept, tenul meu arăta incredibil, dar iată, măcăneam eu acum, eficiența vine la pachet cu niște costuri pe măsură.

Ea: ”Nu neapărat” și a reluat neobosită expunerea anti-marketing de mai sus.

Episodul patrusutedouăzecișipatru. 

Eu: ”Am tenul gras, orice produs nou îl poate dezechilibra, chiar n-am niciun chef să lucească de la sebum. Sau să se usuce și să-mi simt fața ca pergamentul”.

Ea: ”Nu se va întâmpla asta, nu în combinațiile pe care o să ți le indic eu”.

Eu: ”Băi, n-am de ce să risc, am găsit o rutină care mi se potrivește, cu produse care nici ele nu costă o avere, chiar nu văd de ce să schimb ceva care funcționează”.

Ea: ”Nu înțeleg de ce nu ești dispusă măcar să-ncerci. Este ieftin și nu riști, practic, nimic - tot ce ți se va întâmpla va fi să ai o revelație și să te-ntrebi de ce te cerți cu mine de săptămâni în șir, în loc să le fi comandat deja”. 

Long story short (de fapt, e long deja), am făcut prima comandă numai ca să scap de gura ei. Nu înainte de-a o amenința cu toate caznele iadului în cazul în care ceva nu merge bine. 

”Dacă-mi pică fața, te omor”, i-am comunicat - și i-am repetat-o de circa douăsutedouăzecișitreidemii de ori. Îi face plăcere să-mi reamintească asta, cu sadism.  Adică nu că n-aș merita-o, mă rog... 🙄

După două luni de când începusem, bombănind aprig, să folosesc produsele Ordinary....

În imaginea de mai sus eram abia trezită din somn și nu aveam niciun fel de machiaj (mă dădusem la repezeală doar cu un gloss, că am buzele foarte deschise la culoare). În rest, nimic altceva decât produsele din rutina dimineții. 

Azi - la un an de când am început să le folosesc - fața mea arată mult mai bine decât în fotografie. ”Ai întinerit cu zece ani”, mi-au zis niște cunoștințe din Piatra Neamț, când m-au revăzut. Mda. Unde era găleata aia de cenușă de care vorbeam la început? 

Articolul acesta ar fi trebuit să fie despre rutina zilnică, însă m-am lungiiiit cu introducerea până când am realizat că a devenit un articol în sine. Urmează, așadar, o postare mai specifică. Dar nu puteam să vă povestesc despre toate produsele fără să menționez și scepticismul de care am dat dovadă. Ok, ăsta a fost un eufemism.

Produsele sunt disponibile și în România și promit să revin zilele următoare cu articolul detaliat despre ce folosesc eu și în ce combinații. Ah, dar că mi-am adus aminte: prietena susține că am fost ”imposibilă”. Eu cred că exagerează, totuși... sau nu? 🤔