Numai Leonardo DiCaprio să nu te cheme zilele astea. Cred că e cel mai încordat dintre toţi cei nominalizaţi la Oscar, fiindcă la niciuna dintre nominalizările anterioare n-a fost mai aproape de statuetă ca acum. Şi cred că speranţele lui sunt direct proporţionale, deci dacă Matthew Mccaugney îi suflă Oscarul de sub nas, decepţia va fi cu atât mai mare. Mai ales că este favorit la toate casele de pariuri.
Cândva, eram de părere că DiCaprio e doar un "păpuşel", mutră comercială, roluri zaharisite şi atât. De-atunci însă am văzut mai multe filme cu el şi-mi torn virtual un sac de cenuşă în cap. Omul este un actor al naibii de bun. În "Shutter Island" încaltea, a dat recital de ce vrea să însemne arta dramatică. Şi e numai un exemplu. L-am văzut în "The Wolf of Wall Street" şi, dincolo de faptul că filmul e o idee cam prea lung, ce s-a întâmplat acolo a fost one man show. Acţiunea şi personajele există numai pentru a-i ridica mingea la fileu lui DiCaprio şi a-l ajuta să pună în valoare actorul din el. Care e unul foarte, foarte bun. Sper din tot sufletul să se audă numele lui în Kodak Theatre de două ori: o dată când se trec în revistă nominalizările pentru cel mai bun actor în rol principal şi a doua oară după "and the Oscar goes to...".
Apropo de asta. Ce faceţi duminică noaptea, vă uitaţi la Oscaruri? Sau aţi face-o dacă n-ar trebui să vă duceţi a doua zi la serviciu? Eu nu cred c-aş avea răbdare, şi nu din motive de somn. Dar tensiunea de acolo m-ar apăsa. Asta cu atât mai mult cu cât mai întâi se decernează premiile pentru categoriile mai puţin glamour şi abia pe final cele mai importante. Păi nu m-ar ţine nervii, frate :)) Mai ales anul ăsta, când chiar îmi doresc să câştige Leo. Nu mi s-a întâmplat foarte des să "ţin" atât de mult cu vreun actor sau altul, poate doar în 2009, când voiam să câştige Kate Winslet (ceea ce s-a şi întâmplat). Acum sunt convinsă că o să câştige Cate Blanchett, chestiune faţă de care sunt neutră. N-am nicio favorită printre nominalizate.
Concluzionând, noapte albă nu fac (şi să vreau n-aş putea, luni dimineaţă sunt pe baricade), dar de cum fac ochi mă năpustesc la calculator, sperând să citesc în presă că DiCaprio a primit, în sfârşit, ce-i al lui.
Concluzionând, noapte albă nu fac (şi să vreau n-aş putea, luni dimineaţă sunt pe baricade), dar de cum fac ochi mă năpustesc la calculator, sperând să citesc în presă că DiCaprio a primit, în sfârşit, ce-i al lui.