All I want for Christmas... 🙂

 ... I already have 💚.

Trăiesc, cu imensă recunoștință, încă un Crăciun care mi-a dăruit tot ceea ce mi-aș fi putut dori, și încă ceva pe deasupra 😊. 

Pe 24 am fost, ca de obicei, la piesa de teatru a copiilor și apoi la cele două slujbe tradiționale: cea de la ora 17:00 și cea de la ora 23:00. Piesa a ieșit senzațional și a fost la fel de emoționant ca în fiecare an să urmăresc micii în acțiune, recitându-și pe de rost rolurile și cântând. 
(Partea cu învățatul pe de rost, aveam să aflu, reprezintă mai degrabă o excepție; niște părinți povesteau cum în alte parohii copiii citesc de pe foi. Aici nu s-a pus niciodată problema și a ieșit de fiecare dată foarte bine - atât datorită conștiinciozității copiilor, cât și repetițiilor începute din octombrie și părinților, care au lucrat cu copiii acasă). 

Pentru piesa tradițională (Krippenspiel în germană, respectiv nativity play în engleză) există o varietate de scenarii și versiuni; în versiunea de anul acesta, bunăoară, Steaua din Betleem a avut propriul său rol și cumva, povestea e urmărită din perspectiva ei ⭐. Îmi aduc aminte de o versiune din perspectiva lui Iosif, o alta în care apărea și Irod, o alta din perspectiva celor trei magi și așa mai departe. 
Sunt mereu curioasă și, ulterior, impresionată de performanța copiilor; inocența și bucuria lor reprezintă adevăratul Crăciun, nu marketingul atotprezent (a cărui relevanță nu o neg, însă).

Cu emoție și bucurie am cântat, alături de comunitate, cântecul de Crăciun care îmi este cel mai aproape de suflet: ”Hört der Engel helle Lieder” (”Ascultați cântecul pur al îngerilor”) 🧡.

Ca de fiecare dată, mi-au dat lacrimile când intonam refrenul ”Glooo-ooooo-ooooo-ooooo-oooooria, in excelsis Deo!” în acompaniamentul de orgă al omului meu, care este totul pentru mine. 
Și de data asta, la slujbă am cântat cu toții și ”Silent Night” 😊, care sună la fel de emoționant și în germană, dacă mă-ntrebați pe mine.

”Stille Nacht! Heilige Nacht!
Alles schläft, einsam wacht
nur das traute hoch heilige Paar.
Holder Knabe im lockigen Haar,
schlaf in himmlischer Ruh',
schlaf in himmlischer Ruh'!”

La capătul unui an care n-a fost ușor, sunt imens de recunoscătoare pentru că-l încheiem cu bine și pentru tot ceea ce ni s-a dăruit. 

Suntem bine, împreună și sănătoși. 
Am primit cadouri frumoase (eu inclusiv un Panettone absolut delicios 😋, de la una dintre echipele mobile cu care am lucrat foarte mult anul ăsta). 
Sub brad s-a adunat o cantitate absolut indecentă de dulciuri, printre care și-o ciocolată albă cu alune caramelizate - pe care am băut-o, vorba maestrului Mălăele 😀. 

De alaltăieri încoace, pendulez între ”Secretul Secretelor” a lui Dan Brown (nu vă imaginați cât am așteptat zilele astea, ca să m-apuc în tihnă de ea) și Netflix. Deocamdată cu ”Emily in Paris”, după care am în plan cel mai recent film din seria ”Knives out” și apoi mai văd ce mă inspiră. 

Banal, ar spune unii. 
De neprețuit, spun eu. Îți mulțumesc, Doamne! 🙏

Gând de Recunoștință 💚

Crăciunul acesta este exact așa cum mi l-am dorit. Cu odihnă, lenevit pe canapea (de unde mă ridic doar ocazional, ca de pildă pentru a scrie textul ăsta fiindcă laptop nu mai am demult, nu că mi-ar trebui), mâncat diverse bunătăți nu neapărat tradiționale (exceptând salata de Boeuf, la care nu renunțăm, cu toată activitatea migăloasă pe care o presupune), în căsuța noastră decorată festiv și mai presus de toate acestea, cu omul meu.

În Ajun am fost ca de obicei la piesa de teatru jucată de copii, precum și la cele două slujbe (la ora 17:00 și la ora 23:00). Piesa a fost ceva mai lungă anul ăsta, iar micii s-au descurcat excelent; fiecare își știa perfect rolul și cântecele pe de rost, aspect cu atât mai impresionant cu cât a fost destul de mult text de învățat. Expresivi, implicați, o adevărată bucurie să-i privești. De data asta, pentru mine a fost un  pic și personal: încă de la prima slujbă de Crăciun a omului meu aici (în 2018), remarcasem o fetiță. Avea undeva între 4 și 5 ani atunci și interpreta pe unul dintre îngeri, cam singurul rol pe care i-l poți da unui copil atât de mic. La vremea respectivă m-a înduioșat nu doar faptul că era extraordinar de frumușică, dar și că - plictisită, probabil, adică să nu uităm ce vârstă avea și îngerii nu prea au în general roluri lungi - se juca absentă cu propria fustiță, într-un gest de-o drăgălășenie cu totul aparte. M-a topit de la prima vedere și de-atunci mereu întreb ce mai face L.
Am revăzut-o în fiecare an, în piesele de Crăciun și nu numai, fiindcă a rămas o prezență constantă în corul de copii. La un moment dat prin octombrie, povestindu-mi despre organizarea piesei de teatru, omul îmi zice ”ah, uite ceva ce probabil o să-ți placă: anul ăsta, L. va fi Fecioara Maria”.
Nu pot să vă spun cu câtă nerăbdare am așteptat piesa ❤️. Maria este unul dintre rolurile principale și aproape că nu există fetiță care nu și l-ar dori. Vine însă și cu provocări pe măsură, iar mica de L. s-a dovedit foarte conștiincioasă. Nu a lipsit de la nicio repetiție, a învățat perfect textul, s-a pregătit.
Aproape mi-au dat lacrimile când am văzut-o pe scenă. A crescut, dar și-a păstrat dulceața și pentru mine tot ghindoaca mititică a rămas, care își vântura fustița. M-am simțit ca un fel de cloșcă urmărind-o cât de bine juca și cânta. Cu adevărat, copiii sunt cel mai mare miracol 🙂.

Cele două slujbe au fost impresionante. Îmi place mult și mă impresionează predica evanghelică-luterană (care oricum are multe puncte comune cu ceea ce cunosc eu din religia ortodoxă, ca de exemplu la fiecare slujbă se rostesc Crezul și Tatăl Nostru), dar dincolo de asta, îmi plac foarte mult cântecele de Crăciun. Nu le știu pe de rost, dar mi-am însușit binișor melodiile și mi se umple sufletul de bucurie să le cânt alături de întreaga comunitate (se distribuie întotdeauna pliante cu programul slujbei și versurile cântecelor). E greu de descris, dar am avut un sentiment înălțător de prea-plin, de asimilare și integrare, și în principal, de recunoștință.

Iată, acesta este cântecul meu cel mai de suflet 🧡. Se numește ”Hört der Engel helle Lieder” (”Ascultați cântecul pur al îngerilor”) și provine din Franța secolului al XVIII-lea. Refrenul îmi face pielea de găină și aproape-mi dau lacrimile de fiecare dată când intonez ”Glooo-ooooo-ooooo-ooooo-oooooria, in excelsis Deo!”, în acompaniamentul de orgă al omului care este totul pentru mine.



Mă uit în jur și realizez o dată în plus că pentru mine, acesta este Crăciunul perfect. Nu-mi doresc absolut nimic în plus față de ceea ce am acum și mi-e sufletul plin de recunoștință. Mulțumesc, Doamne!

Anul ăsta am cumpărat pentru prima dată o coroniță de Advent.

În fiecare dintre cele 4 duminici premergătoare Crăciunului, se aprinde câte o lumânare. Prima reprezintă Speranța, a doua Dragostea, a treia Bucuria și cea de-a patra Pacea). Cuvântul Advent  provine din cuvântul latin “adventus”, care înseamnă “venirea”. E o tradiție catolică și protestantă, dar este frumoasă și de mult îmi doream una.

A venit și Moș Crăciun, care printre altele mi-a adus ceva foarte drag mie.

Dincolo de bucuria de a-mi îmbogăți exclusivista mea colecție, am scuturat din cap a neîncredere: cum e posibil să nu fi știut (eu!) că a fost lansat un nou Blu-Ray cu dragul meu Zubin? Da' chiar c-am fost depresivă în ultima vreme 🤨.

Așa. Acum tocmai dat drumul Blu Ray-ul cu Concertul de Anul Nou din 2015 (cel la care am fost 😍). Mă pregătesc să intru în atmosferă, vă dați seama 😀 și ce mod mai nimerit de-a face asta decât evocând unul dintre cele mai mari vise care au devenit realitate?

Sper că sunteți bine și că vă este cald în suflet în aceste zile. Vă îmbrățișez strâns pe fiecare în parte. Voi, cei care-mi sunteți aproape, sunteți un cadou minunat pentru mine, și vă sunt foarte recunoscătoare 🥰.

Să (încercăm să) ne relaxăm

Demersul de a mă detașa de ceea ce se întâmplă în România este cu atât mai dificil cu cât situația a evoluat în felul în care a făcut-o. Nimeni nu știe ce va fi și tot ceea ce putem face e să așteptăm. Iar asta se dovedește uneori al naibii de complicat.
Îmi propun totuși să perseverez în demersul de a-mi ocupa mintea cu altceva și de-a nu mă mai gândi la situația din țară. Oricât am specula, oricum suntem prea mici - a se citi, prea neînsemnați - pentru a ști ce se întâmplă în culise de fapt. Când va veni momentul vom vota din nou cu cine-o fi să fie și que sera, sera.

Schimbând așadar subiectul, ieri am fost la Piața de Crăciun. Pentru prima dată anul acesta, dar nu și ultima. Asta întrucât am pus ochii pe mai multe chestii bune de mâncat pe care vrem să le testăm și e nevoie de sesiuni repetate, ca să zic așa 😀.

Cu minore excepții, decorațiunile din Hamburg sunt aceleași în fiecare an. Și totuși de fiecare dată mi se par tot mai frumoase.

Vremea a fost acceptabilă - în sensul că n-a plouat, ceea ce pentru luna decembrie în Hamburg este mare scofală, vă spun. Drept pentru care era atât de aglomerat, încât realmente nu puteai să avansezi un pas fără să dai din coate, la propriu. Nu aveai răgaz să stai să te uiți la una-alta, că te lua valul mulțimii. Pentru un moment-două chiar m-am gândit cum ar fi dacă un nebun ar scoate un cuțit și-ar începe să atace la nimereală. În privința asta n-ai cum să te aperi. Altfel, nimic de zis, piețele (că sunt mai multe în centru) sunt bine protejate, în sensul că accesul mașinilor era blocat de bariere și am văzut mulți polițiști. Mai mult decât atât nu văd ce s-ar putea face pentru protecția mulțimilor.

Ne-am hotărât destul de repede ce voiam să mâncăm. Omul meu a rămas fidel preferinței lui din anii anteriori - Dresdner Handbrot, o plăcintă saxonă cu brânză topită în aluat cald și cu șuncă sau ciuperci, iar eu am mers pe stilul clasic: vreau un cârnat prăjit, am decretat. Mă luase de cap aroma de grătar. L-am împrietenit cu niște ciuperci coapte cu sos de usturoi și, desigur, o cană de Glühwein. Orgasm caloric și mai multe nu. Dar am mai avut loc și pentru o clătită cu Nutella și cireșe.

Am ”plimbat” bucatele pe una dintre cele mai cunoscute artere din Hamburg - Mönckebergstraße. Aveam un zâmbet până la urechi. Mi-am adus aminte de primul Crăciun făcut aici, în 2018, când omul era în perioada de probă și-mi doream din tot sufletul să iasă bine și să mă pot muta în splendoarea asta de oraș.

Ne-am adus aminte și de primul nostru Crăciun împreună, în 2005. Ajunul ne-a găsit în Köln, iar de Crăciun eram în Elveția, unde omul meu avea treburi. N-au fost neapărat niște zile ușoare atunci, dar cu siguranță rămân printre cele mai frumoase zile din viața mea.

Până la Crăciun a rămas un pic mai mult de două săptămâni. Eu zic să încercăm să ne relaxăm, să răsuflăm un pic și să lăsăm în urmă stresul ultimelor săptămâni, cel puțin până după Anul Nou. Avem nevoie de un răgaz.

Adevăratul Crăciun este acela al copiilor

Mă tot frăsuneam și nu știam ce, sau despre ce să scriu astăzi. Convenționalele urări mi se păreau banale, însă nu era vorba numai despre asta; chiar dacă am încheiat pregătirile și ne-am decorat locuința, personal nu mă simțeam tocmai în spiritul Crăciunului.

Dar în seara asta am fost la tradiționala piesă de teatru pusă în scenă la biserică de către corul de copii dirijat de omul meu. În germană i se spune Krippenspiel și este nelipsită la slujba de Crăciun. Merg în fiecare an și sunt de fiecare dată foarte impresionată de cei mici, însă anul ăsta am fost, parcă mai mult decât oricând, sub vraja lor.

Cu o durată de aproximativ jumătate de oră, piesa aceasta - al cărei subiect este nașterea Lui Iisus și sosirea păstorilor și a magilor la ieslea din Betleem - reprezintă unul dintre evenimentele esențiale ale acestei mari sărbători. Copiii se pregătesc săptămâni în șir, de fapt repetițiile încep de prin octombrie. Rolurile se împart cu atenție, urmărindu-se nu numai să alegi bine interpreții, ci și să nu rănești orgolii; în fond, nu pot fi decât o singură Maria și un singur Iosif, iar tu ai în cor 22-23 de copii, mulți dintre ei dorindu-și rolurile principale. Cumva se reușește de fiecare dată ca toți copiii să fie mulțumiți de rolurile pe care le-au primit, întorcându-se cu entuziasm în piesă și anul următor.

Îi priveam în seara asta și simțeam că nu mai pot de dragul lor. Am avut tot timpul un zâmbet pe față și m-au încărcat cu enorm de mult bine. Vârsta medie a grupului este de 7-8 ani, aș spune (cea mai mică e o ghindoacă blondă absolut adorabilă, în vârstă de 5 ani, care azi a avut rolul unui înger și cel mai mai mare este un băiat de 12 ani, pe care-l știu din anii anteriori și de care efectiv sunt îndrăgostită; astăzi l-a interpretat pe Iosif. Este un puști superb, cu o voce joasă, talentat și deosebit de expresiv. Mi-a intrat la suflet. Nu mai am demult nostalgia ”dacă aș fi avut și eu copii...”, dar dacă mi-ar fi fost dat, aș fi fost foarte fericită cu un asemenea băiețel).
Toți își învățaseră foarte bine rolul, erau implicați și serioși, asumându-și fiecare cu responsabilitate treaba pe care o avea de făcut. Au jucat splendid. Era minunat să-i privești cât sunt de atenți, cât de mult le place ceea ce fac și, mai ales, cât de atenți sunt unul la altul și cum se susțin reciproc. A uitat unul dintre povestitori (trei la număr) să intre? Colega de alături îi dă un ghiont. Una dintre fetițe e-n reverie și nu se dă la o parte ca să facă loc magilor? Colegul e pe fază: o apucă mai mult sau mai puțin discret (😀) de mânecă și-o trage după el. Erau pur și simplu adorabil de spontani și deopotrivă atenți și implicați.

O mențiune specială pentru felul în care a fost integrată o fetiță care are o formă de retard psihic, dar care altminteri este foarte zglobie și conștiincioasă. Anul trecut nu a participat la piesă pentru că era bolnavă. Își dorea mult să joace. Sfătuindu-se cu o colegă de-a lui, omul meu a hotărât să-i dea un rol activ, ca să simtă cu adevărat că joacă în piesă, dar în același timp să nu-i pună probleme de natură să o streseze. Ea a fost îngerul care spune ”bucurați-vă, Iisus s-a născut!” (fraza fusese ceva mai lungă, de fapt) și s-a descurcat excelent.
M-am bucurat pentru ea. Încă și mai mult m-am bucurat văzând cum o tratează ceilalți copii: foarte ocrotitori, foarte atenți cu ea - dacă rămânea în urmă la vreuna din intrările sau ieșirile de pe scenă era mereu vreun coleg s-o călăuzească și s-o ajute, în timp ce cântau cu toții cei de lângă ea erau atenți să-i lase un pic mai mult spațiu personal (este important pentru ea, din ce mi-am dat seama) și în ansamblu erau foarte grijulii, păstrând în același timp o atitudine echilibrată și astfel nelăsând nicio clipă impresia că fetița ar fi neajutorată.
Am fost foarte, foarte impresionată să asist la asta. Acești copii au toate șansele să devină niște oameni de toată isprava.

Atât de multă puritate, inocență și emoție autentică au dăruit copiii în seara asta, că mi s-a umplut sufletul de bucurie.
Acesta, mi-am spus, este adevăratul Crăciun. Fără brizbrizuri comerciale, fără fraze seci și convenționale, fără conformisme doar pentru că trebuie.
Crăciunul este bucurie pură, este speranță, este împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu omenirii.
Crăciunul este în ochii fiecăruia dintre copiii care au jucat astăzi în piesa de teatru despre nașterea Lui Iisus.

Mi-e sufletul plin de recunoștință pentru omul meu, pentru tot ceea ce ni s-a dăruit și pentru tot ceea ce trăim.

Să aveți un Crăciun cu tihnă și bucurie, dragilor 🙂.

Cele mai răspândite tradiții de Crăciun sunt provenite din Germania

Sunt deja mulți ani de când încerc să-mi ”reabilitez” Crăciunul, compensând pentru ceea ce nu am avut în alte vremuri; dacă mă gândesc la ce spunea Octavian Paler (”ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată”), nu știu în ce măsură mi-a reușit asta. Ce știu este că nu mă voi opri din a încerca să găsesc ceea ce în copilărie nu știam că am căutat. În spiritul acesta, cu bucurie țin cont de tradiții; deși, după cum se va vedea, nu chiar de toate.
Dar știați pentru cât de multe dintre ele avem să le mulțumim nemților?

Coronița de Advent

Nu auzisem despre asta până să emigrez și mi se pare un obicei foarte frumos. Este alcătuită din 4 lumânări care se aprind pe rând în fiecare duminică începând cu luna decembrie (perioadă numită Advent). Aprinderea lor succesivă simbolizează apropierea nașterii Lui Iisus și victoria luminii asupra întunericului (din acest motiv se aprind de obicei fie în zori, fie la lăsarea serii, pe întuneric).
Fiecare lumânare are semnificația ei religioasă. Prima este lumânarea profetului (anunțându-se sosirea Lui Iisus), a doua este a Betleem-ului, cea de a treia lumânare este a păstorilor și cea din urmă este a îngerilor.

Este un obicei frumos, provenit de la Biserica Evanghelică și preluat între timp și de Biserica Catolică din spațiul european. Se pare că tradiția coroniței de Advent s-ar fi născut chiar în Hamburg, în secolul al XIX-lea 🙂.
Noi nu ne-am luat și nu știu exact de ce. Tot îmi spun că anul viitor iau și mereu mă iau cu altele. Poate nu mai uit, fiindcă mi se pare un simbol îmbucurător și dătător de speranță.

Târgul de Crăciun

Nu știam că e tradiție germană (provenită, se pare, din Evul Mediu, cel dintâi târg de Crăciun fiind organizat la Dresda în anul 1434). Deci le putem mulțumi nemților, pe care de altfel mulți îi consideră seci și anoști, pentru acest obicei între timp răspândit în întreaga lume.
De prisos să spun că nu-l ratăm în niciun an.
Pentru mine, primul Târg de Crăciun a fost în 2005, la Köln.

Cel dintâi Crăciun cu omul meu. Cana în formă de cizmuliță o am și-n ziua de azi 🙂.

Bradul împodobit

Este o tradiție ceva mai recentă decât cea a târgului (are ”doar” vreo patru secole), creștinii germani fiind cei dintâi care au împodobit un brad la ei în casă. Mulți atribuie acest obicei chiar lui Martin Luther. 

Despre brăduțul nostru v-am mai povestit. L-am cumpărat în 2009, într-o perioadă în care ne mergea greu din punct de vedere financiar și de-atunci ne-a înfrumusețat fiecare Crăciun. N-am renunța la el nici în ruptul capului, chiar dacă ”pierde” ace la fiecare despachetare. Ne-a adus bucurie când ne era greu și nici nu ne trece prin cap să luăm altul, doar pentru că acum putem. După 14 ani, arată încă foarte bine și ne e tare drag.

(Nu, deocamdată n-a venit Moșul. Micul cadou de sub brad a fost primit de jupân într-o acțiune de la serviciu și nu l-a deschis încă).

Calendarul de Advent

(Din moment ce tradiția Adventului a pornit din Germania, era normal ca tot nemții să fie ”responsabili” și pentru tradiționalul calendar).
Mi-am cumpărat o singură dată în urmă cu trei ani, că nu mai puteam de curiozitate. Am povestit atunci pe larg ce și cum.

În caz că vă-ntrebați, nu mi-am cumpărat niciun produs de acolo în mărime normală. De fapt, nu mi-am mai cumpărat niciun produs Clinique. Tot la Nivea și Ordinary am rămas.

Moș Crăciun

Despre el chiar nu aveam idee că e preluat tot din cultura germană. Se pare că trebuie să-i mulțumim unui autor de benzi desenate pe nume Thomas Nast care, lucrând la Harper's Weekly în timpul războiului civil din Statele Unite, s-a gândit că oamenii ar avea nevoie de o infuzie de optimism în perioada Crăciunului. Așa că a imaginat un omuleț bondoc, venit pentru a le aduce cadouri soldaților aflați pe front.

Coperta Harper's Weekly, ediția din 3 ianuarie 1863

Mulți sunt de părere că Moș Crăciun - așa cum este el asimilat în credința populară - ar fi de fapt o invenție a gigantului Coca-Cola, dar realitatea este că primele advertoriale cu această tematică au apărut abia în anii 1930.

Beteala

Nici despre originile ei nu avusesem habar, însă a fost inventată la Nürnberg în anul 1610, de către un om al cărui nume nu se cunoaște. Nu era (numai) argintie, ci era chiar lucrată din argint, motiv pentru care doar oamenii foarte bogați și-o puteau permite.
Argintul oxida repede și de aceea s-au experimentat diferite aliaje cu plumb, aramă sau cositor, însă toate făceau ca beteala să fie foarte grea și periculoasă pentru sănătate.

Globurile din pomul de Crăciun

La început, brazii erau împodobiți cu fructe uscate, acadele și fursecuri (primul brad înălțat într-o piață publică, la Strasbourg în anul 1605, a fost împodobit numai cu mere roșii 🍎🍎🍎). Aproximativ în aceeași perioadă, Hans Greiner - patronul unei sticlării din landul Thüringen de astăzi - a creat primele ghirlande și figurine din sticlă, menite să decoreze bradul de Crăciun.

Singura problemă este că, vrând să le dea ornamentelor un aspect argintiu și strălucitor, Greiner a folosit o soluție de mercur pentru a le umple. Problema aceasta a fost rezolvată (tot) de către un neamț, chimistul Justus von Liebig, care a inventat o soluție de nitrat de argint, având același efect dar fără a fi periculoasă.

Cadourile dăruite pe 24 decembrie, în loc de 6 decembrie

Pe 6 decembrie, nemții îl sărbătoresc și ei pe Saint Nicholas. Numai că Martin Luther a fost preocupat de ”imixtiunea” sfinților catolici în tradițiile Bisericii Evanghelice și drept urmare în 1535 a modificat această tradiție, amânând astfel dăruitul de cadouri până pe 24 decembrie - data considerată a fi Ajunul Nașterii Lui Iisus.
A creat și un personaj nou pentru această ocazie - Christkind, un înger care în seara respectivă le aduce daruri copiilor cuminți.

Nu știu voi, dar mie, scriind toate acestea, mi s-a făcut o mare poftă de vin fiert 😀.

Recunoștință și Speranță

Poate că titlul este banal - de fapt nu ”poate”, sigur e - dar pentru acest Crăciun nu am găsit altul mai potrivit.

Ne uităm spre cer, căutând stelele; oare pe care dintre ele or fi cei dragi plecați, călători în alte lumi? Nu avem de unde să știm. Sperăm că sunt acolo, undeva.
Împachetăm cadourile, o treabă pe care mulți o găsesc anevoioasă; suntem recunoscători că avem pentru cine împacheta.
Dăm zor să terminăm curățenia și mâncarea; sperăm să iasă toate gustoase și să nu se taie maioneza pentru salata de Boeuf, suntem recunoscători că avem o casă în care să facem curat, ingrediente din care să gătim și, mai presus de toate, suntem recunoscători că vom sta la masă cu oamenii pe care-i iubim.
Suntem recunoscători că am găsit cadouri sub brad; valoarea lor cea mai mare este faptul că s-a gândit cineva la noi și la ce ne-ar plăcea sau trebui.
Anul acesta, sperăm că vom sărbători Crăciunul viitor sub semnul piesei de mai jos. 

În ceea ce mă privește, mi-e sufletul de asemeni plin de recunoștință.
- În Ajun am fost la biserică, mi-am ascultat omul interpretând la orgă piese tradiționale de Crăciun și am cântat alături de comunitate;
- Ne-am decorat locuința;

- Amândoi am găsit diverse sub pom. Ca niciodată, am fost fix într-un gând în ceea ce privește întâlnirea cu Moș Crăciun. Eu am primit un parfum (”My Way”, de la Giorgio Armani) și șosete termo. El a primit un parfum (”Cool Water”, de la Davidoff) și șosete termo 🙃. Bine, el a mai primit și o bluză de corp termo. Dar similitudinea rămâne, ca dovadă că great minds think alike 😁;

- Desigur, Moș Crăciun este la post; 

Mulțumesc și sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am primit. Sper și mă rog să rămânem sănătoși, iar în lume să fie pace. Este ceea ce vă doresc și vouă. Nimic nu e mai important pe lume decât sănătatea și pacea. Orice se poate face și realiza, dacă le avem pe acestea; nimic nu este posibil, sau nu are rost, dacă nu le avem pe ele.

Crăciun binecuvântat, oamenii mei 🙂🎄🙂.

Berlin - prin oraș și la Târgul de Crăciun. Și-o amintire 🙂

A trecut Crăciunul, dar ne bucurăm de atmosfera festivă pentru încă niște zile - și, ca să consemnăm ca atare, m-am gândit să vă povestesc astăzi impresiile noastre de la Berlin, din perioada pre-Crăciun (mai exact de pe 17 și 18 decembrie). Nu de alta, dar de luni încolo revenim pe baricade.

Așadar, Berlin. Am avut noroc de vreme bună (a se citi: nu era foarte frig și nu ploua mărunt, o chestie care-mi asasinează feng shui-ul), așa că vineri după-amiază, înainte de concert, ne-am dus în plimbare până la Alexanderplatz. 

Și ne-a plăcut tare mult ce-am văzut. Decorațiunile sunt simple, dar de mare efect.

Îndreptându-ne spre Alexanderplatz, ne-au încântat copacii împodobiți cu mii de beculețe și-am elaborat puțin pe tema ”cât timp le-o fi luat să monteze toate instalațiile”.

Nu a fost timp vineri seara pentru Târgul de Crăciun, fiindcă ne grăbeam să ajungem la concert 🙂; dar am revenit a doua zi.

Din exterior nu părea foarte mare; asta însă numai în aparență, fapt de care ne-am convins după ce-am intrat și ne-am urcat în Roata Mare.

Târgul de Crăciun, văzut din Roata Mare

La patinoar, muzică veselă, mulți copii și părinți (erau zeci de oameni, chiar dacă nu se văd în imaginea de mai sus; fotografia a fost făcută când tocmai curățaseră gheața, așa se explică faptul că nu era nimeni în momentul respectiv).

Am dat ocol târgului ca să ne facem o idee și, eventual, să ne dăm seama ce-am avea poftă să mâncăm. Cum nu ne era încă foame, ne-am urcat în roată, pentru că de ce nu 🙂; și tare mult ne-a plăcut cum se vedea de sus...

Fiindcă tot nu aveam vreo dispoziție pentru mâncat, ne-a venit cheful de-a ne fotografia la unul dintre automatele instalate în târg. După ce făceai fotografia, dacă erai mulțumit de ea treceai la pasul următor - acela de-a alege imaginea de background și, eventual, un text.
Fotografia era printată apoi și aveai inclusiv opțiunea de a-ți fi trimisă pe mail.

(Da, știu, tourist stuff... dar ne-am amuzat, mai ales că ne-am fotografiat de vreo 15 ori până să ne declarăm cât de cât mulțumiți. Nu reiese din poză, dar eu abia-mi stăpâneam râsul. Ba ieșea unul cu ochii închiși, ba mă holbam eu de parcă văzusem lupul, ba uitam să zâmbim și ieșeam cu niște mutre prea solemne... Bine că nu stătea nimeni la rând în spatele nostru și oricum, erau mai multe automate în târg).

Într-un final, ne-am hotărât ce să mâncăm: un langoși (dumnealui) și un măr copt, în sos de vanilie (eu). ”Vă pun de toate?” m-a întrebat vânzătorul. Ja, bitte! 😀
Și de toate-a pus: stafide, fulgi de migdale, scorțișoară.

Aoleo, că m-apucă amocul numai cât mă uit la poza asta...

Cam așa a fost la Târgul de Crăciun din Berlin și ne-a plăcut. La întoarcere am intrat în magazinul Lindt și am păcătuit exemplar, cumpărând vreo 12 praline (pe care, cu virtute și stoicism, le păstrăm pentru Concertul de Anul Nou de poimâine dimineață).

Aș spune că târgul de aici era mai mare decât cel pe care l-am avut noi la Primăria din Hamburg; și la noi nu aveau măr copt, că dac-ar fi avut cred c-aș fi fost în stare să mă duc în fiecare seară.

Și pentru că tot vorbim de târguri de Crăciun, hai să v-arăt și poza de la prima mea experiență de acest gen - Târgul de Crăciun din Köln. Era iarna anului 2005 și sărbătoream cel dintâi Crăciun cu omul meu. Cana în formă de cizmuliță o am și-n ziua de azi 🙂

Aveam 25 de ani, lumeeeee..... 🙄

Recunoștință și bine în suflet

A mai trecut un Crăciun, am mai pus o cărămidă la proiectul meu personal ”Rescrierea istoriei Crăciunului”.

(Ăsta a fost un subiect intens dezbătut în anii de terapie. Crăciunurile copilăriei și primei tinereți nu mi-au fost prea frumoase. Am avut și unele momente bune, dar per total aș fi foarte recunoscătoare dacă le-aș uita - pe cele mai multe dintre ele, complet.
- Dacă mi-aș putea face o lobotomie, i-am zis odată psiholoagei.
Cum asta nu era posibil, soluția găsită a fost de-a ”reseta” povestea Crăciunului. Încerc, și din fericire de la an la an îmi iese tot mai bine, să-mi dăruiesc Crăciunuri frumoase, pe cât se poate să mă răsfăț și să mă umplu de bine. Asta nu va face să dispară Crăciunurile pe care mi le-aș dori uitate; dar, dacă am noroc, mă voi gândi tot mai puțin la ele și tot mai mult la cele vesele, viu colorate și pline de dragoste, așa cum a fost și cel de anul acesta).

A fost cu de toate de care aveam nevoie.
Cu dragoste și bună-dispoziție.
Cu odihnă.
Cu daruri sub brad.
Cu ”Harry Potter”.
Cu Albă ca Zăpada (de care am aflat întâmplător, în timp ce urmăream - nu râdeți, vă poruncesc - ”Singur Acasă” pe Antena1. Prindem câteva posturi românești, pe un streaming. Evident că mai văzusem ”Singur acasă” de 'jdemii de ori și evident că m-am uitat iar, cu aceeași plăcere. Ba mi se făcuse și poftă de pizza).

Cu trilogia ”Bill Hodges” de Stephen King; am ajuns la ultimul roman și mi se pare o poveste extraordinară și fabulos scrisă. Abia aștept să citesc și alte cărți ale acestui autor, pe care nu înțeleg de ce l-am descoperit așa de târziu.

Și, mai presus de orice, cu omul meu.

Sunt foarte norocoasă și recunoscătoare.

Sper că v-a fost bine zilele astea, că ați avut parte de Sărbători line și cu aromă de portocale și scorțișoară. Pentru că, așa cum Dr. House spunea, există un motiv pentru care clișeele sunt clișee.

Regăsind Crăciunul

Nu știu exact la ce m-am gândit dând acest titlu. Poate la târgul de Crăciun, deschis acum o săptămână și pe care l-am vizitat astăzi. Dar mai probabil la felul în care ne-am decorat locuința, în interior și-n exterior.

Balconul nostru e cel din mijloc /etajul I, cu luminile aurii&roșii. Efectul ne-a depășit așteptările.

Brăduțul (pe care-l avem de 12 ani) și Moș Crăciun și-au reintrat în drepturi.

Anul ăsta am mers și mai departe - am extins atmosfera festivă și-n bucătărie. Inclusiv o mușama tematică e pe drum (nu pun fețe de masă de pânză decât atunci când avem musafiri simandicoși, ceea ce nu s-a întâmplat până acum - ne-au vizitat doar oameni apropiați și normali, care nu au nicio problemă cu mușamaua. Zic asta pentru că am auzit și păreri conform cărora mușamaua e ceva așa... peizan, opinie pe care n-o împărtășesc deloc).

După ce-am terminat de aranjat aseară, m-am uitat în jur și m-am gândit: dacă Dumnezeu m-ar fi întrebat acum câțiva ani ce-mi doresc, i-aș fi arătat sufrageria decorată, bucătăria dichisită, balconul luminat și pe omul meu aranjând instalațiile. 🙂
Cuvintele sunt prea sărace pentru a-mi exprima recunoștința pentru ceea ce ne-a fost dăruit.

Și apoi, astăzi, am fost la Târgul de Crăciun din centru. Se intră cu 2G (geimpft / genesen, adică vaccinat sau vindecat). La intrare prezinți codul QR și actul de identitate și ți se cere să te loghezi pe aplicația Luca (pentru monitorizarea celor prezenți). Zis și făcut, a mers foarte repede.

Am mâncat bunătăți de sezon, pe care nu le mai gustaserăm de 2 ani (anul trecut toate târgurile au fost anulate), ca de exemplu chiflă cu jambon copt sau Dresdner Handbrot, despre care am povestit aici și am băut un excelent vin fiert. După aceea ne-am mai plimbat nițel printre standuri și am ieșit.

Dat fiind actualul context pandemic, am citit foarte multe păreri smiorcăieli potrivit cărora vai mie, nevaccinații sunt discriminați și se pun garduri despărțitoare și tatata și tututu... Ei bine, în Hamburg mi s-a părut foarte decentă organizarea. Da, persoanele nevaccinate / nevindecate nu aveau acces în zona unde se vindea mâncare, fiindcă acolo oamenii stăteau să consume - și evident că-n timpul ăsta nu purtau mască. Însă toate celelalte chioșcuri, unde se vindeau tot felul de obiecte lucrate manual (lumânări, decorațiuni superbe din lemn, articole din piele și cașmir, bijuterii, obiecte din ceramică ș.a.m.d) și alimente preambalate (brânzeturi, prăjituri specifice diferitelor zone geografice, produse din carne afumată etc) erau în afara zonei 2G, așadar accesibile tuturor.

Prin urmare, nu înțeleg plânsetele cu discriminarea. Ei au făcut o alegere - de-a nu se vaccina - și se numește că și-au asumat urmările acesteia. Simplu ca bună ziua (după capul meu, cel puțin...).
În fine, încerc să nu mai elaborez pe tema asta (a ”discriminării nevaccinaților”), că iar m-apucă nervii nervoși.

O săptămână bună să avem, și să găsiți ceva drăguț în ghete mâine dimineață 🙂. Aici ninge ușurel, ceea ce vă doresc și vouă ❄❄❄.

Crăciunul meu e o poveste de drag și de dulceață de cireșe amare 🎄

Anul acesta a fost, după cum știm, cu totul deosebit pentru întreaga planetă - și nu într-un sens pe care ni l-am fi dorit sau imaginat. Este și motivul pentru care parcă simt că urarea ”Crăciun Fericit!” e un pic... idealizată în context. Vă doresc, așadar, să fiți bine și să-i aveți pe cei dragi sănătoși. Dacă am realizat ceva de la ultimul Crăciun încoace, e probabil faptul că prea luăm sănătatea și, per total, viața normală ca pe un bun cuvenit. Acestea sunt, de fapt, niște daruri. Sper ca, atunci când nebunia asta va fi trecut, vom fi învățat să apreciem mai mult ceea ce avem. 

De acest Crăciun, am sufletul plin de recunoștință. Este cel dintâi Crăciun în casa noastră și mi-e bine. Sunt mai acasă ca oricând. Cu omul meu, cu brăduțul nostru pe care-l avem de 11 ani și cu Moș Crăciun (pe care l-am cumpărat la ultima rundă de cumpărături înainte de cel de-al doilea lockdown și care mi-e drag de nu mai pot. E cel-mai-Moș-Crăciun cu putință). 

Nu pot să scriu despre acest Crăciun fără să menționez un cadou pur și simplu fabulos, primit de la o cititoare a blogului aici de față 🙂 Imaginați-vă că a scris o poveste ilustrată despre mine, în care sunt invitată la Hogwarts 🙃 cu scrisoare adusă de bufniță și tot tacâmul. La Hogwarts primesc un premiu pentru cea mai bună salată Boeuf și ajung în postura de... dirijor. În prezența lui Zubin, care ajunge să-mi ia bagheta din mână, după ce voi fi sabotată de niște obrăznicături de creveți 🙈 Poftim situație. Nu lipsesc din scenă Poirot, Agatha Christie și Rodica Ojog-Brașoveanu. Iar Zubin cel din poveste, chiar dacă e pe bună dreptate revoltat de felul în care masacrez muzica, îmi îngăduie să-l divinizez în continuare. Modest, deh 😀

Relatarea mea nu face nici pe departe dreptate povestirii, care este o îmbinare extraordinară de imagine și text și înglobează, practic, tot ceea ce-mi place mie mai mult. Cuvintele sunt prea sărace pentru a-mi exprima mulțumirea 🙂 Am recitit-o și privit-o până am învățat-o pe de rost și nu mă satur de ea. 

 

Astăzi am lenevit, am fost la biserică, m-am dezmățat gastronomic și apoi am început maratonul pe care mi-l doream de luni de zile. 

Ah, și-n caz că vă întrebați referitor la antemenționatul dezmăț...

Dulceața e de cireșe amare, făcută de bunica din România și trimisă într-un pachet acum câteva săptămâni. Iar prăjitura n-am făcut-o eu, dar vă informez că am cumpărat-o cu talent și pricepere 🧐 Săptămâna viitoare cred că mă aventurez să manufacturez și eu oarece în sensul ăsta.

Cam așa e Crăciunul meu de anul acesta. Mâine voi continua de unde am rămas (atât în ceea ce privește maratonul, cât și prăjiturile. Să nu uit să arunc și cântarul pe geam, că-mi cauzează la feng shui 🙄).

Crăciun cu bine vă doresc, oamenii mei. Vă îmbrățișez și vă mulțumesc pentru că-mi sunteți 🙂

Salată Boeuf cu pisică de ou

Printre multe altele, Crăciunul reprezintă un duios prilej de aduceri aminte a unor vremuri demult trecute și al unor întâmplări de odinioară, care cu trecerea timpului devin cu atât mai prețioase cu cât realizăm că ele constituie o ancoră și un reper. 

Îmi aduc aminte în mod pregnant de salata Boeuf, a cărei pregătire (a se citi, tocatul legumelor și-a cărnii) revenea cel mai adesea în sarcina mea. Cumva îmi convenea chestia asta,  deși era o muncă absolut distrugătoare de nervi, dar știam că-n rest sunt absolvită de orice alte corvezi gospodărești. Cei mai nesuferiți erau cartofii, iar cel mai mult îmi plăcea să toc morcovi - cât despre castraveți murați, nu exista să nu-mi sară niște stropi usturători în ochi. Dar nu mă lăsam, tocam conștiincioasă și cu simț de răspundere, până când uriașul castron se umplea de cubulețe minuscule de diferite culori. Maioneza o făcea mama și apoi urma partea care-mi plăcea mie cel mai mult: ornatul. 

Nu că mi-aș fi pus imaginația la încercare - în fiecare an salata noastră arăta la fel, dar tocmai ăsta era farmecul ei. ”Salată Boeuf cu pisică de ou” era sloganul nostru, de la care nu ne abăteam niciodată. Habar n-am de unde-a apărut chestia asta, dar de când țin eu minte salata Boeuf în casa noastră, pisica a fost nelipsită. 

În caz că vă-ntrebați cum o făceam. Jumătate de albuș dintr-un ou fiert tare (al cărui gălbenuș intrase la maioneză) era corpul pisicii. Din cealaltă jumătate ”ciopleam”, cu un cuțit subțire și precis, capul, coada și urechile, după care ”înjghebam” pisica. Ieșea ceva cam de felul ăsta: 

(Bine-bine, știu că-n mine nu s-a reîncarnat niciun Michelangelo, dar imaginea este edificatoare. Să nu vă prind chicotind, că vă deznod cu bătaia 🙄).

Restul era simplu. 

Ochii - două boabe de piper;

Nasul - un triunghi tăiat din gogoșar roșu murat sau morcov;

Mustățile - ace de brad. Lesne de înțeles, pisica noastră avea mustăți numai de Crăciun, nu și de Paști 😃

Când am mai crescut, scriam și ”Miau” sub ea, cu boabe de piper. 

Pisica noastră avea un succes nebun, era admirată de toată lumea și mâncam salata ”în jurul ei” cât de mult se putea, ca să n-o stricăm. Iar când devenea inevitabil să fie mâncată, mi-o revendicam pe bună dreptate - în definitiv, cine tocase salata? Rezon!

N-am mai făcut pisica de ou de când am plecat de-acasă. Jupânul nu suportă oul fiert, deci pisica ar fi oricum un no-go. Dar chiar dacă n-ar fi fost vorba de asta, nu știu dacă aș mai fi făcut-o. Pisica de ou era ”trademark Mama” 🙂 și-a rămas undeva în urmă, în suflet și-n amintiri. 

Mi-e dor să ornăm salata Boeuf împreună.

Mi-e dor să vin acasă și să ne amuzăm de ”cum a ieșit pisica”. 

Mi-e dor de tine, mami. 

Prin târg(uri) de Crăciun

(Probabil sunteți curioși referitor la paranghelia de Crăciun organizată de neasemuita mea colegă pe numele ei de scenă Vitex. Voi reveni cu o postare dedicată. În preambul, pot spune că ideea a fost bună și că-n mod sigur ar fi ieșit ceva fain... dacă ar fi fost organizat de o altă persoană). 

Weekend-ul acesta și weekend-ul trecut ne-am preumblat pe la târguri de Crăciun. Le așteptăm în fiecare an cu nerăbdare, ca să ne bucurăm de atmosfera pe care o induc, dar și (în special de asta, dacă e s-o zic p-aia dreaptă) pentru a ne înfrupta din nenumăratele bunătăți pe care numai cu această ocazie le găsim. 

Sâmbăta trecută am fost în Lübeck, ceea ce s-a dovedit o idee cât se poate de proastă - nu de alta, dar o mai avuseseră și alte câteva (zeci de) mii de oameni înaintea noastră, drept pentru care orașul era arhiplin și ne-am învârtit exact o oră după un loc de parcare. Agasați și între timp foarte flămânzi, ne-am dus în centru și am înfulecat la repezeală o friptură în chiflă și niște clătite, ne-am plimbat un pic prin zona pietonală, după care am pornit spre casă. 

N-am poze din Lübeck, în afară de asta care avea o lumină aparte - iar turlele din spate mi-au amintit de Hogwarts 🙂

Ei, dar ieri și azi am fost în Hamburg. În retrospect, ne întrebăm de ce ne-o fi trebuit nouă Lübeck, din moment ce avem la jumătate de oră cu metroul o splendoare de oraș, cu niște târguri de Crăciun absolut senzaționale. Da, la plural. Noi am numărat vreo cinci, dar sunt mai multe, răspândite în tot orașul.

Arhiplin și aici, desigur, însă incomparabil mai frumos. Având în vedere aglomerația, nu am făcut poze de atmosferă fiindcă nu ar fi fost reprezentative.
Iată, cam așa arată zilele astea în orașul meu 🙂 (imaginile sunt de pe site-ul dedicat, adică de aici). 

Nu că-i frumos? Dar să vedeți ce simfonie de arome și gusturi... Ne plimbam și nu știam la ce să ne oprim mai întâi. Adică de fapt eu eram cea nesigură, că jupânul știa foarte bine ce voia, fiindcă mai mâncase și anul trecut și-i plăcuse: Dresdner Handbrot, o plăcintă saxonă cu brânză topită în aluat cald și cu șuncă sau ciuperci. Este foarte gustoasă, dar e bombă calorică, motiv pentru care inițial m-am ținut departe de ea.

Însă acum serios, cât poți să reziști unui asemenea asediu? 

Aici, in the making, așteptându-și rândul la cuptor:

Și prada noastră de ieri: 

Ce pot spune - e ceva pe sistemul ”mănânc. Simt caloriile cum s-adună. Mănânc”. Nu le poți rezista, nu dacă le-ai simțit aroma. Caloriile? Să fie sănătoase, că io nu le deranjez, iaca.... 🙄

După acest efort era cazul, nu-i așa, de-o răsplată. Motiv pentru care m-am recompensat cu o clătită cu banane și Nutella. Războiul caloric continuă, caloriile marchează, Greta pierde. Vinul fiert n-a făcut decât să stingă dezmățul. A, eu mi-am luat și niște castane coapte, pentru că de ce nu. 

Astăzi am recidivat cu o frigăruie de porc, precum și o clătită cu cremă Spekulatius și cireșe. Și cu vin fiert, cum altfel. Doamne, cât e de bun. Mulțumesc zeilor că fost-a inventat.

Iată și niște imagini cu decorațiunile festive din centru. Bag seama că-s mai modeste decât în București. Așa ne trebuie, dacă n-o avem primar pe doamna Firea Sârmă-n-dos (ptiu, ptiu).

A existat și un aspect care m-a cam enervat, dar am decis să nu-l mai includ în text. N-are niciun rost. Îmi pun un punch de prune mai bine 😃 Hai noroc (sau Prost!, cum se spune pe aici) 🍻

Craciun colorat, cu portocale si "Amadeus"

Cu toate ca pe 23 imi facusem 37271713352 de nervi din pricini care n-ar fi meritat nici macar un neuron consumat si eram aproape sigura ca am ratat Craciunul asta din motive de dispozitie sumbra, Mos Craciun (care, o stim cu totii, e.... undeva :) ) a facut o mica minune si mi-a urcat starea de spirit pe Mont Blanc.

In Ajun am fost acasa, intre 4 ochi (sau 8, daca numaram si ochelarii amandurora). Mosul a fost darnic, desi in locul lui eu as fi ridicat din sprancene si as fi pus in sac si o camasa cu maneci luuungi pentru cucoana care, la 30+ de ani, a "comandat" o cana cu Dr. House, un tricou (al doilea) si un PC Game cu antementionatul personaj. Si care le-a si primit pe toate. Cum bine zicea o reclama veche la Petit Danone, e grav, doctore :D Multumesc Mosului nu numai pentru starea de bine de zilele astea, ci si pentru barbatul neverosimil de intelegator cu damblalele muierii, pe care-l am alaturi. 

Pe 25 a trebuit sa plecam (din motive diplomatico-profesionale - ale sotului, nu ale mele, eu fiind in concediu pana luni, concediu care trece mult prea repede, buhuhu). Asa ca ne-am calatorit vreo 500 de kilometri, pana in apropiere de Rostock, in fosta RDG.  Ma gandeam ca poate tot ne alegem cu ceva: aia or avea zapada. Ca la noi doar ploua marunt, de cateva zile. 

N-aveau nici ei. Cu negrait entuziasm, am constatat ca si acolo ploua. Am fost cazati la un castel de vanatoare (stiu cum suna, dar nu va ambalati) si am zis sa mancam si noi, ca oamenii, la cina. Cand ne-am uitat in meniu, ne-a picat fata: specialitati de caprioara, gasca sau rata.  D'ohhh, e castel de vanatoare, ne-am zis, intelepti. Bun, si noi ce mancam, totusi? Mentionez ca, din motive de simpatie pronuntata pentru caprioara, gasca si ratusca, nu mancam niciun preparat din carnea acestor vietuitoare. Asa ca ne-am multumit cu unica posibilitate ramasa - file de somon in susan, cu piure de zarzavat (adica dubios de verde, va traduc eu) si pe pat de morcovi (adica platoul era plin de rondele de morcov fiert, va traduc tot eu). 

Intens coloratul fel de mancare a fost precedat de un aperitiv din partea casei: o feliuta de paine, o lingurita de gem si un jeleu de legume (nicio greseala de scriere). Jeleul era atat de scarbos, incat am suspectat ca e o strategie a bucatarilor: vor sa se asigure ca nu mancam prea mult dupa. A urmat o supa extrem de clara (adica transparenta, a se intelege ca semana cu un ceai), in care pluteau in deriva 3 bucatele de piept de pui. Dupa felul principal - somonul de mai sus si alaiul de morcovi - am zis ca poate desertul o fi mai, cum spunea Virgil Ierunca, manjabil: prajitura calda cu mere si migdale, servita cu inghetata de vanilie. Da' de unde. Dupa prima inghititura, am avut senzatia ca mestec faina. 

Respectivul castel fiind in padure, singura noastra sansa de a nu muri de foame pana dimineata au fost cele cateva portocale pe care le luaseram cu noi, mai mult asa, "ca sa fie".  Si care, in camera de hotel insuficient incalzita si sub cele 2 pilote in care ne infasuraseram, au fost cel mai bun lucru pe care-l mancaseram de multa vreme :D

Seara de Craciun a fost, in ciuda tuturor celor de mai sus, foarte frumoasa. Pentru ca am fost impreuna, pentru ca am facut haz de necaz, pentru ca, pana s-a facut mai cald in camera, ne-am tinut in brate sub pilote, pentru ca am avut portocale si pentru ca, plimbandu-ne cu telecomanda, am dat peste "Amadeus", pe canalul ARTE. Film pe care-l mai vazuseram de vreo 5-6 ori si la care ne-am uitat cu aceeasi fascinatie ca si-n celelalte dati (musai sa va povestesc despre el).

Si mai presus de toate, seara de Craciun a fost frumoasa pentru ca Mos Craciun chiar exista :)

Ganditi-va (mai ales) la voi

Va doresc sa petreceti Craciunul alaturi de persoanele pe care vi le doriti aproape. 

Asa cum vi-l doriti. Sa nu faceti nimic pentru ca "trebuie" sau pentru ca "asa se face" sau pentru ca "dar ce-o sa spuna cutare daca nu facem si nu dregem?". 

Fiti egoisti, fir-ar sa fie. Sau fortati-va sa fiti. V-o doresc si mi-o doresc si mie.

Si mai ales, va doresc un Craciun mai fericit decat al meu. Ceea ce n-ar trebui sa fie prea dificil.

Va imbratisez si va doresc...

... sa va mai simtiti, macar o clipa, copii. Sa-l asteptati cu incredere pe Mos Craciun. Si sa mai credeti, pret de macar o rasuflare, in el si in magia lui. 

Spiritul Craciunului nu este doar un text rasuflat, rostit mecanic de sute de milioane de oameni si scris, pentru ca "da bine", pe sute de milioane de felicitari. Spiritul Craciunului chiar exista. Va doresc sa-l simtiti, sa va imbatati de el. 

Si va mai doresc sa constientizati cu toata fiinta voastra ca sunteti iubiti. Orice om de pe lumea asta este iubit, uneori chiar fara s-o stie. Bucurati-va de dragoste si dati-o inapoi inmiit. 

Un Craciun senin si linistit tuturor :)