Nu-mi place iarna

Probabil sunt în pole position pentru a câștiga medalia de Grinch, dar trebuie să recunosc faptul că nu-mi place iarna în general și zăpada în special. Ok, iarna e Crăciunul, dar asta numai pentru câteva zile, și-n rest ai parte de frig, frig, frig, vânt, ploaie (cum se întâmplă de obicei în partea mea de lume), frig, frig, frig, ninsoare, zăpadă, frig, frig, frig. 

Și uneori (respectiv acuma), pe lângă zăpadă cum n-a mai fost de ani în șir, ai parte și de câte-un bonus, ca de pildă un nepot de văr de-al doilea al unui uragan - ceva subtil, doar un vânticel de 100 km/h, plăpând și inocent, pe nume Elli 🌪️.
Apăi cum să nu-ți placă iarna? 🙄

Apropo. Nu mai pot cu ”ninge ca-n povești”. Vorba unei amice, care-s poveștile alea, în definitiv? Cele mai cunoscute povești cu zăpadă sunt ”Crăiasa Zăpezii” și ”Fetița cu chibrituri” (ambele de Hans Christian Andersen), și-n niciuna dintre ele zăpada n-a fost de bun augur. 

Nu mai vorbesc de faptul că de Crăciun a fost soare și ger, că numai atmosferă crăciunească nu era dacă te uitai afară. S-a apucat de nins pe 2 ianuarie de mă și gândeam, ce-ai păzit, ninsoareo, pân-acuma? Te găsi hărnicia taman când ne întoarcem la serviciu, iar nemții - se știe - sunt niște panseluțe care pun transportul public pe butuci inclusiv pentru trei floace (scuzați 🫢) de zăpadă... 

Or, de o săptămână încoace avem parte de considerabil mai mult decât mai sus-menționatele trei floace. 

Poate m-am ramolit, dar nu văd absolut nimic feeric în treaba asta. Azi am ajuns la serviciu în două ore și jumătate (în loc de o oră), ne-am luat cu toții laptopurile și am plecat acasă. Prognoza anunța că ninsoarea puternică va continua până seara, așa că n-am vrut să riscăm să rămânem atârnați pe-acolo. Am ajuns acasă epuizată și cu o durere de cap care n-a cedat nici la Nurofen, nici la cafea. Feeric, hai? 🤨

Ce-i drept, dacă mă uit afară, e cadrul perfect pentru celebrul cântec al lui Dean Martin:
”Oh, the weather outside is frightful,
But the fire is so delightful
And since we've no place to go
Let it snow, let it snow, let it snow!”

Da, mirobolant, data viitoare poate reușim să let it snow de Crăciun, totuși 😏.

Unde mi-e iarna?

E ceaţă. Ieri a fulguit naiv. Încă nu s-a depus nimic. Dar are timp. E abia 2 decembrie, a doua zi oficială de iarnă. Şi eu deja vreau primăvară.

Nu-mi place iarna. Sunt rea de frig, n-am nevoie decât ca mercurul din termometru să coboare la câteva grade peste zero (nu sub, peste) şi mi se îngălbenesc degetele. Mănuşile nu rezolvă mare lucru, de fapt nu rezolvă nimic. Tot îngheţ, dar cu mănuşi. 

Ziua e scurtă. Dacă plouă, se face imediat polei. Albul, prea multul alb care-o să vină, mă deprimă de fiecare dată. Nu-mi place în mod deosebit nici Crăciunul. Mi-a fost furat, cândva demult. N-am mai reuşit de-atunci să-l regăsesc, deşi mă străduiesc în sensul ăsta. Moş Crăciun, Jingle Bells, parfumul brazilor, globurile, colindele... nu-mi mai spun de mult timp aproape nimic. Sau dacă da, numai pentru puţin timp.

Îmi aduc aminte de-o compunere despre iarnă, pe care am scris-o prin clasele primare. Am fost foarte mândră de expresia "un covor de diamante răspândite pretutindeni", pe care-o ouasem. Învăţătoarea m-a lăudat. Cât de mândră eram... Azi, mă enervează până şi să mă gândesc la chestia asta. Ce naivitate. 

Poate e doar ceva de moment, poate pe măsură ce se apropie Crăciunul o să mă simt mai bine. E al nu ştiu câtelea an când îmi propun ca de sărbători să-mi cumpăr o crăciuniţă. N-am făcut-o niciodată. E tot o încercare de-a mea de-a "restaura" ceva compromis. Cred că nici acum n-o să se întâmple.

Şi nu pot să nu mă-ntreb...

... unde-am pierdut iarna copilăriei...?

E frig, mon cher

Luni. Ora 6:45 *.

Ma infofolesc pe indelete, avand ca punct de reper "sa se vada varful nasului si sa disting pe unde calc" si ies. Se ingana ziua cu noaptea. In clipa in care pasesc afara, ma inteapa o mie de ace in fata si alte o mie in nas si gat, dupa cea dintai inspiratie. Deja imi clantanesc dintii.

Masina, din gri, a devenit peste noapte alburie: e acoperita cu un strat grosut de gheata si are un aspect atat de friguros, incat iti trebuie ceva curaj sa patrunzi in ea. Pornesc motorul, dau drumul la caldura, termometrul de bord imi indica -23.0 grade Celsius. Reflectez ca n-am experimentat niciodata un asemenea ger (pana azi, "maxima" mea fusese -16.  De-a dreptul alintatura, cuget acuma).

Mainile deja au inghetat in manusile neputincioase. Insfac voiniceste racleta si ma apuc sa rad geamurile: toate lateralele si luneta (pentru parbriz folosim o copertina). Hmm, nu merge chiar usor, stratul e gros si inghetat bocna.  Incepe sa ma doara bratul (dar degetele ingheata, culmea, tot mai mult). Apuc racleta cu amandoua mainile si da-i si lupta. Pana termin nu-mi mai simt degetele de la maini, iar picioarele au inghetat pana la glezne.

Plec de pe loc, renuntand la ideea de a pune muzica, asa cum obisnuiesc. Mi-e prea frig, efortul de a razui geamurile m-a secat deja de puteri, am senzatia ca respir turturi, numai de muzica nu-mi mai arde. Motorul se incalzeste greu (inclusiv ca urmare-a faptului ca nu merg pe autostrada, deci nu prind viteza prea mare). Strang convulsiv volanul cu mainile inmanusate.  Persista sentimentul absolut stupid ca nu pot tine volanul ca lumea din cauza manusilor, dar in ruptul capului n-as renunta la ele.

Dupa vreo jumatate de ora, motorul incepe timid sa incalzeasca, iar atmosfera din masina devine ceva mai suportabila. Asta aduce insa cu sine inceperea dezghetului. Meu. Care doare. Degetele in care incepe din nou sa circule sangele dor atat de tare, incat ma trezesc gemand in timp ce schimb vitezele. Cum ar zice House: pathetic.

Ora 7:50: am ajuns la serviciu. A iesit soarele. Parchez si reflectez ca s-a incalzit: sunt -22,5 grade. Ce vreti, domn'le? E mai cald decat cand am plecat de-acasa :D 

Ma indrept spre intrare, pasind ca pe oua. Picioarele nu s-au dezghetat. In cei 100 de metri pe care-i am de parcurs, ingheata si mainile la loc. Doua ore mai tarziu, degetele de la maini sunt tot galbene. 

Ora 16:45: gata ziua de munca. Parcurg distanta pana la masina in pas sprinten. Afara e aproape confortabil. Masina nu are nici pic de gheata pe ea. Nicio mirare: sunt -13 grade. In comparatie cu azi dimineata, casca matele de cald, vorba ceea. 

Va rog sa-mi amintiti de asta la vara, cand am sa ma jelesc (tot aici) ca mor de cald si e sufocant si arde soarele si frige samd samd :D

*de la inceputul anului, lucram in alt sistem de schimburi: schimbul 1 de la 8:00 la 16:45 si schimbul 2, de la 12:00 la 20:45.  E mult mai uman asa, chiar daca-ti ramane si mai putin din zi decat inainte. Cel putin, odihna e odihna.