luni, 29 octombrie 2012

De-a dura printre clisee


O mai veche cunostinta de-a mea, respectiv Dr. House, spunea, printre altele, ca "exista un motiv pentru care cliseele sunt clisee". Nimic mai adevarat, ba eu as merge mai departe de-atat si as spune ca exista chiar mai multe motive: majoritatea fac parte din categoria ".... ce din coada au sa sune", sunt "la indemana" si iti vin repede pe limba, te scot din incurcatura cand nu stii ce sa spui si ai, vorba aia, spatiu de umplut.... si exemplele ar putea continua.

Dar toate acestea nu le fac sa fie mai putin enervante, ba dimpotriva. Unora dintre ele le-am fost si eu "victima", in special in scris; am avut ceva de luptat cu mine insami ca sa ma dezbar de  exprimari gen "cutare chestie frizeaza absurdul", sau "in definitiv si la urma urmei" (not proud of me ca le-am tinut agatate de mine ani in sir). Am scapat de ele, din cate stiu nu le-au luat altele locul si nu-mi ramane decat sa sper ca suma lor nu e constanta, precum a viciilor :D

Dar cu o anume sensibilitate tot am ramas in ceea ce le priveste. Urmeaza o trecere in revista a celor mai frecvente, sau, ma rog - a celor pe care le-am intalnit eu cel mai frecvent.

- "ploua bacovian" - oh yess, asta e din ciclul "sa suspinam adanc si sa fim sensibili". Tot ce e apasator, monoton, si mohorat (tocmai am descris ploaia tipica de toamna) trebuie musai sa fie "bacovian". De ce nu auzim niciodata ca ploua stanescian? E atat de frumoasa ploaia in "luna lui Marte" din poezia lui Nichita Stanescu...

- "ceata londoneza" - evident, cum altfel? La Londra e mai tot timpul ceata, deci expresia s-a impus cumva de la sine. Pana si Toma spunea ca "o ceata ca asta n-a mai fost de ieri!". Expresia s-a impamantenit ca atare si-am remarcat nu o data ca aceia care-o folosesc sunt foarte mandri de sine; adica nu-i de colo, domn'le, sa stii ca la Londra e ceata sapte zile pe saptamana!

- "atmosfera incendiara" - e de-ajuns sa urmaresti cateva buletine de stiri, ca sa ajungi la concluzia ca pompierii constituie una dintre cele mai solicitate categorii profesionale. Ma rog, cel putin daca te uiti in gura reporterilor de teren, patrunsi de importanta faptul ca se afla "la fata locului". Una-doua, e atmosfera incendiara - fie ca vorbim de nu-stiu-ce mare derby, sau de o petrecere campeneasca unde se desfasoara Adi Minune, ori eventual de o seara in "Bambu" (sic). Ce-ar mai fi de zis? "Hidrant.  Ajutaj 16 mm.  In caz de nevoie, spargeti geamul".

- "a trece de la agonie la extaz" - sarmanul Irving Stone. Cred ca niciodata nu s-a pomenit un caz mai flagrant de incalcare a legii copyright-ului. Toata lumea face du-te vino intre agonie si extaz, de parca ar juca sotron si neuitand sa dea ochii peste cap cu negraita intelepciune in tot acest timp.

- "nunta secolului" - (tot ma intreb de ce se pronunta atat de usor chestia asta cand din secolul curent au mai ramas "doar" vreo 88 de ani. In definitiv, poate-n 2050 se nunteste lumea in spatiu). Dincolo de asta insa, functie de cat de proeminent e cuplul de just married si de cat de neinspirati sunt comentatorii, se tuflesc si etichetele: "cea mai spectaculoasa nunta a anului", "cea mai stralucitoare nunta din ultimii ani" sau, baldabac, "nunta secolului". De exemplu, anul trecut isi tuguiau unii buzele ca nunta lui Borcea cu a sa Alina e "nunta secolului". Mare le-a fost norocul Principesei Charlene de Monaco si Ducesei Catherine de Cambridge ca n-au auzit de nunta secolului a lui Borcea.  Ar fi plans cu sughituri amandoua :D

 Voi ce expresii cliseistice intalniti cel mai adesea?

Later edit: la modul cel mai serios va rog: daca, citindu-ma (fapt pentru care va multumesc) se intampla sa remarcati ca anumite expresii se repeta, va rog sa ma trageti de maneca. Visul meu este sa scriu o carte intr-o zi, iar ce fac acum se numeste inclusiv exercitiu literar. Si urate-mi sunt automatismele de exprimare, parol... 

duminică, 21 octombrie 2012

Extraterestrii sunt printre noi. Eu cunosc doi


(Avertisment: este posibil ca acest post sa contina urme de sarcasm.)
Asa, domnule, ca pe ambalajele unor produse alimentare.  Sa n-avem vorbe mai tarziu.

De fapt, acum ca ma gandesc, poate-ar fi trebuit sa includ inca un avertisment: orice asemanare cu persoane sau fapte reale NU este absolut deloc intamplatoare. In aceeasi nota, sper sa fie niste exemple (sau exemplare) cu desavarsire izolate, mai bine zis sa fie unice. 

"Asta cine mai e?"

La serviciu, intr-o pauza. Ca de obicei, se formasera "bisericute" si ne adunaseram vreo zece insi pe doua banci, consumand apatici un lichid fierbinte, obtinut de la automat si innobilat cu titulatura de "cafea". Din una in alta, am ajuns sa vorbim despre filme si actori. O colega vazuse de curand "Merchant of Venice" si era entuziasmata. Iar cum zeii mei in materie de actorie incep si se termina cu Al Pacino, atat mi-a trebuit. Am inceput sa sporovaim despre filmul respectiv, despre rolul femonenal pe care l-a facut Pacino, despre alte filme ale lui, ea m-a intrebat ce i-as recomanda sa vada, in discutie s-au mai antrenat si altii si da-i.

Aceasta conversatie a fost intrerupta de o alta colega, care pana atunci fusese intens preocupata de butonatul unor sms-uri.
- Despre ce vorbiti?
- Despre Al Pacino, i-a raspuns cineva.
Pauza. Figura total contrariata a colegei.
- Asta cine mai e?
- ....................................................................

"Habar n-am!"

Zilele trecute lucram (cu aprindere, evident, cum altfel) :D impreuna cu o colega - alta decat Insipida Somnoroasa. De cele mai multe ori nu bag de seama numele clientilor ale caror pachete le prelucram, insa acum unul dintre ei mi-a atras atentia si, amuzata, i-am aratat si colegei eticheta pe care scria: "Herr Dr. Richard Wagner". 
M-a privit opac. 
- Nu e tare chestia asta? ma hlizesc eu. 
Privirea ei devine si mai opaca.
- Vreau sa spun, ca tipul a comandat la noi.... desi e mort de vreo suta si ceva de ani. 
Din opaca, privirea ei a devenit ingrijorata. Probabil deja se gandea sa strige dupa ajutor. 
-...  de nume ziceam, oftez eu. Richard Wagner... compozitorul.
-......  habar n-am!

Si asta-n conditiile in care femeia e nemtoaica, iar o data pe an, timp de o luna (in august) nu exista buletin de stiri care sa nu anunte ceva despre Festivalul Wagner de la Bayreuth. 

Nu pot decat sa concluzionez ca exista viata si pe alte planete. Acolo unde trebuie sa fi trait fetele astea, care-n secolul XXI, cu acces la toate mediile de informare, n-au auzit de Al Pacino si de Richard Wagner.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Simfonie de toamna


Felul in care arata aceasta tara in luna octombrie imi confirma inca o data ca toamna este anotimpul care scoate la iveala ceea ce e mai frumos in Germania si o pune cu adevarat in valoare. Fiecare coltisor, fiecare pom e o opera de arta in sine...

Si pentru ca e genul de situatie cand imaginile valoreaza infinit mai mult decat cuvintele, iata un fragment din simfonia de culori de care am parte saptamanile astea :)









... poate exista, oare, un pictor mai inzestrat decat natura?

vineri, 19 octombrie 2012

Leapsa de weekend


Prin preumblarile mele pe coclaurii virtuali, am dat peste ceea ce autorul numeste o "leapsa de duminica" si, de vreme ce-mi place acest gen de subiect, mi-am permis sa o preiau - dat fiind faptul ca era "la liber" (ceea ce mi se pare foarte fain si de bun-simt la o leapsa; nu gasesc nemaipomenit ca o leapsa sa fie data numai anumitor persoane, ba chiar imi pare ceva de gradinita, gen "ei pot sa joace, tu nu joci!"). Ma rog, chestie de optica. 

(Intrucat maine e sambata, am rebotezat leapsa). Asadar, let's shoot.
 
1. Cu cat ai contribuit procentual la cursul vietii tale de pana acum?
Hmmm... as zice un 70%. Restul il pun pe seama sortii. Cu toate cele bune si mai putin bune pe care (mi) le-a adus. Retrospectiv, cred ca ar fi fost de dorit sa fi contribuit mai mult. As fi fost mai multumita de mine insami, cred. Sau poate ca as fi facut niste alegeri mai neinspirate decat a facut viata pentru mine (iata un subiect de dezbatere interesant, musai sa scriu un post pe tema asta).

 2. De ce crezi ca lucrurile care te fac pe tine fericit nu ii fac pe toţi ceilalti la fel de fericiti?
Pentru ca oamenii sunt diferiti, iar gusturile si preferintele lor, inca si mai diferite. 

3. Exista vreun lucru inutil in jurul tău pe care este cazul să il arunci?
Stati sa ma uit. Sau mai bine nu ma mai uit. Primul obiect pe care mi-au cazut ochii este sifonierul. In care se gasesc foarte multe lucruri devenite inutile. Pe care ar fi cazul, dar nu ma indur sa le dau (nici macar nu s-ar pune problema de aruncat, ci de dat mai departe, dar nici asta nu ma invrednicesc sa fac. Si nu din sentimentalism, spun asta in apararea mea, cat mai ales din lenea de a le sorta).

4. Ce este mai rau, să plece un prieten de langa tine sau sa pierzi prietenia cuiva care traieste aproape de tine?
Pierderea unei prietenii mi se pare ceva foarte trist - si oricum, daca se intampla asta, e echivalent cu plecarea persoanei respective. De langa tine si din viata ta. Asa ca prefer sa plece oriunde a decis ca-i va fi bine in lumea asta, fie si-n Papua Noua Guinee, dar sa ne bem din cand in cand cafeaua la o sueta pe Skype.

5. Ce ai face diferit dacă ai sti sigur ca nu te va judeca nimeni pentru ce faci?
As pune zilnic laxative in cafeaua unei anumite colege. Glumesc :D (sau nu, parca era vorba ca nu ma judeca nimeni). Liniste acolo-n spate :P

Conform principiului meu referitor la lepse, o dau mai departe la toata lumea care-o vrea, pe blogul propriu sau prin intermediul formularului de comentarii - si daca o preluati, ma intereseaza in special punctul 5 :)))

luni, 15 octombrie 2012

Lunea nici iarba nu creste...


... dar cresc nervii.  Ai mei.  Si cresc ca buruienile, adica multi si pe unde (ma) apuca.

Saptamana trecuta, prima dupa concediu, n-a fost tocmai usoara. Ore suplimentare, mult de munca, apeluri telefonice frecvente si ai caror autori conjuga acelasi verb ("de ce nu s-a facut X?" - eventual editia revazuta si adaugita, respectiv  "ar putea cineva sa-mi explice de ce nu s-a facut X?"), imprimante care se strica, departament tehnic care intreaba la telefon "de ce nu merg imprimantele?", team leader pisalog fiindca asta e treaba lui: sa fie pisalog, colegi care consuma batoane cu foarte mult mac (metaforic vorbind; in traducere libera, dorm pe ei).

Nici saptamana asta n-a inceput glorios. (Tot) multa munca, (tot) telefoane, imprimantele cica au fost reparate ("teoretic ar trebui sa mearga...." - o sa evaluam maine raportul intre teorie si practica), boss-ul nu se dezminte, iar colegii mananca in continuare din batoanele cu mac. 

Cam de pe la inceputul lui mai avem o colega despre care nu v-am povestit pana acum, pentru ca nu prea era nimic de povestit. O tipa draguta, dar cam nesarata; genul de persoana pe care o uiti imediat ce i-ai intors spatele, chiar daca pana atunci ati stat de vorba si chiar v-ati amuzat impreuna. Acum ca ma gandesc, poate exact din motivul asta n-am scris despre ea inca; o uitam de indata ce incheiam ziua de munca. 
Da' azi m-a enervat. 

Ca sa respectam adevarul istoric, trebuie sa mentionez ca tipa asta (s-o numim provizoriu Insipida Somnoroasa, pana-mi vine vreo idee mai buna) a primit, in iunie, un post in departament pe care mi l-as fi dorit eu. Nu comentez decizia team leader-ului in ce ma priveste; din anumite motive a avut dreptate sa nu ma aleaga pe mine. Dar n-a masurat cu aceeasi masura alegand-o pe ea, si spun asta cu maxima obiectivitate. Fie si numai daca ne gandim ca pe mine ma testase mai mult sau mai putin vizibil timp de luni de zile pentru acest post, iar ea l-a primit fara niciun test, la nici doua luni de cand ajunsese in departament.

Ma rog. A fost cea mai amara pastila din ultimii ani si inca o simt in gat (mai pregnant de cate ori o vad pe Insipida scarpinandu-se in cap in fata unei probleme pe care eu as sti s-o solutionez si-n somn), dar am zis ca asta e, invat din experienta. Si de la ea, for that matter. Numai ca de la ea nu am ce invata si asta ma frustreaza si mai tare. 

Se misca in reluare prin departament (la faza asta imi aminteste foarte bine de Miorlaita Puturoasa), ii este mai tot timpul somn, per total are un aspect dezlanat si, de la o vreme, a luat un aer autoritar de sefa, care nu se justifica deloc (first, pentru ca avem sefa directa, care oricum se ocupa de toate cele si second, pentru ca intrebarile ei sunt oricum retorice). Evita sa raspunda la telefon cand vede ca e derivatia team leader-ului si-mi zice mie sa raspund; pe de alta parte, tot ea mi-a spus candva ca "ma tot grabesc sa raspund la telefon", motiv pentru care ma tin cat mai departe de antementionatul instrument de comunicare, ca sa nu-mi aud vorbe). 

Azi m-a scos din sarite. Pentru zilele de maine si poimaine e nevoie de cineva care sa lucreze schimbul doi (schimb care s-a eliminat in departamentul nostru, de prin septembrie). Mie nu mi-a placut niciodata schimbul doi si n-am facut un secret din asta. Pe de alta parte, Insipida s-a impipotat mereu ca ei ii place schimbul 2, ca vaaai ce pacat ca nu mai facem, ca daca va fi candva nevoie ea se va oferi mereu din proprie initiativa, si ta-ta-ta si tu-tu-tu.

Booon. Azi: cine se ofera voluntar pentru maine si poimaine? S-a instaurat tacerea, pe principiul "ala eu, ala eu, ala eu, nu toti odata" :D Si numa' ce graieste Insipida: "aaaa.... eu as prefera sa fac doar schimbul 1". Moment in care yours truly a ramas singura optiune deoarece: 1) sefa nu presteaza schimbul doi fiindca cei din conducere sunt aprioric scutiti de asta, 2) avand functia pe care-o are, Insipida are un regim mai aparte decat restul prostimii si 3) Alergatorul Isteric nu mai e la noi, ci a fost transferat la alta sectie (asta da veste, ha? Am pastrat-o la sfarsit :D).
Revenind: "pai cum, nu ziceai tu ca-ti place in schimbul 2?", intreb. "Aaaa, daaa..... dar maine si poimaine prefer sa lucrez dimineata", a rostit ea molatec. Asadar schimbul doi ii place, pana cand ajunge in situatia de a-l face (rima involuntara, de la nervi mi se trage). Deci ma asteapta doua zile de venit acasa dupa miezul noptii. De-a dreptul mirobolant. 

Insipida a inceput sa ma calce pe sistem de-asa maniera, ca nici nu ma pot bucura pe deplin ca am scapat de Alergatorul Isteric. 
Nu pretind ca-s 100% obiectiva in ce-o priveste pe copila asta, dar nici departe de realitate nu sunt.

Acestea fiind zise, ma duc sa deschid o bere. O merit. Hai noroc daca ati decis si voi ca meritati una, dar sper ca aveti motive mai bune decat mine :D

joi, 11 octombrie 2012

Cum ajung unii la scrisorile de sertar (IV)


Sa tot fie vreo patru luni de la ultima trecere in revista a motoarelor de cautare care conduc la bloguletul aici de fata. Trecandu-le in revista, am ajuns (din nou) la concluzia ca pe multi i-a tunat Google si i-am adunat eu... :D

- raspunsuri elegante la intrebarea cand faceti un copil? - bag seama ca mai sunt si altii hartuiti cu interogatoriul asta, nu numai eu. Recomand varianta de raspuns "inca n-am aflat cum se face". Ii va linisti pe toti intrebaretii si nu va faceti griji, n-o sa se apuce nimeni sa va explice :D

- niciodata sa nu zici niciodata mintean - ultimul cuvant l-am cautat pe dexonline. Cica inseamna "haina barbateasca scurta, cu sau fara maneci, din dimie, de obicei impodobita cu gaitane, folosita in portul popular".  Deci da.  Care este.  N-o sa zic niciodata mintean.

-
cum se fac liniute bastonase - cu migala si rabdare :P Da' tu de ce nu stii, n-ai absolvit clasa intai?

- eseu despre greta mica - ei, da, asta ar putea fi interesant, la o adica. Greta a fost un copchil destul de cuminte, dar ca fiecare, isi are si ea nestematele ei. Despre una dintre ele am povestit mai demult aici: http://scrisori-de-sertar.blogspot.de/2011/02/sapte-teribile-secrete-ale-mele.html

-  care masini ajung cel mai greu in service - alea care sunt cel mai departe de un service. Va rog sa aplaudati sclipirea (mea) de logica, multumesc :D

- ne priveam fix in ochi - hai nu mai spune, si va recitati poezeaua aia cu ochii "senini si goi / Oare n-ar fi mai bine / Sa-i scoatem pe-amandoi?" :)) E clar, am ucis romantismul.

- lamaie cugetari - daca pe langa lamaie as avea ceva tequila si niste sare, mi-ar iesi o Margarita pe cinste. Sa vezi ce intens le cuget dupa aia, ceva de speriat. 

- Casa lui Putin - well, aici nu m-ai nimerit. Nu stiu unde locuieste onorabilul. Ultima oara i-am scris la post restant (si nu mi-a raspuns nici pana-n ziua de azi, daca-l gasesti acasa, te rog sa-i comunici ca sunt deosebit de ofuscata pe chestia asta). 

- fire de tricotat din Rusia - are vreo legatura cu domiciliul stabil al lui Putin? Ia asculta, nu cumva vrei sa-i impletesti ciorapi?

- scrisorile nu ajung - oare asta sa fie motivul pentru care nu mi-a raspuns Putin?

- Un purice si o vaca - sau cand dragostea adevarata nu cunoaste frontiere. Ha! Tocmai am readus la viata romantismul ucis cateva randuri mai sus. 

luni, 8 octombrie 2012

Ar fi nevoie de un Dexter?


Postul acesta nu se vrea a fi atat recenzia unui serial, cat mai degraba un sir de reflectii derivand de la acesta. 

Pentru aceia dintre voi care nu urmaresc filmul, personajul principal al serialului "Dexter" este un fel de hibrid intre cavalerul dreptatii si Jack Spintecatorul. De profesie patolog (specializat in analiza petelor de sange) si folosindu-se de functia sa in departamentul de Politie ca de un fel de manta invizibila care-i impiedica pe ceilalti sa-l vada asa cum e-n realitate, Dexter Morgan este, in acelasi timp, criminal in serie - dupa toate criteriile acestei "indeletniciri". Are un ritual pe care-l respecta cu religiozitate, are un tipar de la care face tot posibilul sa nu se abata si mai are si o serie de principii, reunite sub numele de "Codul lui Harry", care-l ajuta sa ramana lucid in timp ce transeaza cadavre, pe care le arunca apoi in ocean. 

De fapt, tocmai problema acestui tipar al lui Dexter ma racaie. Cel mai adesea, el alege criminali care au scapat nepedepsiti pentru faptele lor. Cu meticulozitatea specifica asasinilor in serie, el isi urmareste "subiectul" cu rabdare, ajungand sa-i cunoasca stilul de viata si obiceiurile, iar apoi, dupa ce s-a asigurat ca respectivul este intr-adevar vinovat, loveste. La propriu, nu inainte de a-i explica victimei sale motivul pentru care i se intampla toate acestea. El este justitia... nu divina, termenul ar fi total nepotrivit, hai sa-i spunem "finala".

Si-asa ajungem la intrebarea din titlu. Desigur, in primul moment toata lumea tinde sa respinga aprioric ideea, considerand ca nimeni nu are dreptul sa faca dreptate si legea talionului a intrat demult in ilegalitate. Lucru foarte adevarat, de altfel si nu contesta nimeni asta. Pe de alta parte insa, vorbind de dreptate - in ce masura li se face dreptate victimelor, din moment ce calaii lor scapa nepedepsiti? Daca acestia, vazand ca au scapat, vor lovi din nou? A fost de curand un caz in Romania - criminalul s-a strecurat prin urechile justitiei acum niste ani si recent a ucis iarasi o copila. Nah, nu era mai bine daca s-ar fi ocupat Dexter de el?

(Un caz de genul asta poate servi pe post de contraargument al ideii "sa lasam justitia sa-si faca datoria". A fost lasata. Nu si-a facut-o si a murit inca un om). Moral vorbind, ideea e inspaimantatoare. Etic, asijderea. Dar nici etica, nici morala, nu mai readuc la viata un om care-a murit de mana unuia care-ar fi trebuit sa fie oprit si n-a fost.

N-as vota pentru un Dexter, cred ca pur si simplu mi-ar lipsi curajul. Insa indraznesc sa cred ca exista situatii, locuri si momente in care ar fi necesar.

Other than that, sezonul al saptelea a inceput vijelios. Sper ca scenaristii vor putea mentine ritmul impus de primul episod, care-a fost din categoria "hold on to your hat!".

duminică, 7 octombrie 2012

Cele doua chipuri ale Cannes-ului


Stau si ma intreb cat de posh este sa afirmi senina ca nu prea te-a dat pe spate Cannes si cat de mult suna chestia asta a ceva gen "s-a urcat purceaua in copac".

Anyway. A fost primul oras in care am poposit dupa ce-am descins pe Coasta de Azur si, dand Cezarului ce-i al Cezarului, nu pot sa nu recunosc faptul ca-n multe privinte mi-a placut. Este o locatie foarte luxoasa si exclusivista. Intr-atat, incat nu mi-am gasit locul decat cel mult pe malul marii (care era la fel de nemarginita si de albastra, indiferent daca era vazuta de pe faleza La Croisette sau de pe vreo stanca anonima). Si faptul ca m-am simtit cam stinghera n-a avut de-a face atat cu opulenta locului, cat mai ales cu nasul pe sus al celor de-acolo, in general vorbind.

Orasul este mai mare decat ai fi tentat sa crezi la prima vedere, chiar daca promenada La Croisette este cea care domina, falnica si strajuita de palmieri, asezarea de pe malul marii. 


"Vedeta" promenadei este, cu siguranta, hotelul Intercontinental Carlton. Nu, persoana din fata hotelului nu e vedeta, desi pasii au purtat-o si pe covorul rosu de la Grand Auditorium, unde are loc celebrul festival de film de la Cannes.



De-a lungul promenadei se gasesc numai hoteluri grandioase, vegheate de palmieri care par sa fi imprumutat ceva din maretia cladirilor in fata carora au fost plantati.



In principiu, cel mai bun lucru care se poate face atunci cand vrei sa cuprinzi cat mai mult dintr-un loc unde nu ramai prea multa vreme, este sa faci un tur - cu autobuzul turistic supraetajat sau, cum am facut noi, cu trenuletul. Turul oferit e destul de cuprinzator, ajungand si pe stradutele inguste din orasul vechi si dezvaluind astfel o fateta mai putin cunoscuta si, in acelasi timp, mai calda si mai prietenoasa a Cannes-ului.


Pinocchio se grabea undeva pe tricicleta.


De-o parte si de alta a micilor stradute se afla restaurante, fiecare cu amprenta proprie si meniuri din cele mai diverse, preturile fiind rezonabile - ceea ce nu se poate spune despre localurile din centru.


Petale de flori pe terasa restaurantului si pe mese

In timpul unei croaziere de-o ora, am "urmarit" cu vasul nostru niste ambarcatiuni cu panze, ai caror ocupanti se pregateau pentru o competitie organizata intr-una din zilele urmatoare. Uluitor mi s-a parut faptul ca respectivele barci nu au motor, de maiestria celor care le conduc depinzand echilibrul, directia si viteza lor pe valurile nu tocmai linistite din ziua aceea.



Dupa lasarea serii, iahturile se aliniaza cuminti la debarcader.


Dupa cum spuneam, mi-a placut Cannes, chiar daca nu m-am regasit in el. Istoria lui, bogata in exclusivitati si sclipiri ale diamantelor purtate de numeroasele staruri care-au trecut pe-acolo, il face sa fie putin cam "din alta lume" in ceea ce ma priveste.

(Am ajuns la concluzia ca e foarte posh sa sustii ca nu te-a coplesit maretia Cannes-ului, in conditiile in care ti-au fost necesare cateva minute bune ca sa te prinzi cum se scaneaza cartela de acces pentru a intra in camera de hotel) :D  Ramane intre noi, da?

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Preambul de albastru


Timp de opt zile, am trait visul albastru al Mediteranei. Pe de o parte, mi se pare ca vacanta a trecut neverosimil de repede; pe de alta parte, reflectand la cat de multe am vazut, simtit, mirosit si gustat, realizez ca fiecare zi a fost o aventura in sine si fiecare zona vizitata isi merita povestea ei. 

Va rog sa aveti un pic de rabdare cu mine, pana ma dezmeticesc, despachetez, pun la spalat si - foarte important - descarc poze. Dupa ce am sters balastul (adica pozele nereusite, "miscate" sau mai stiu eu ce), au ramas 633 :D

Vor fi povesti despre luxul unei lumi in care nu m-am putut regasi, la care numai am tras cu ochiul si unde cu siguranta nu apartin, despre culori (verde de palmieri, albastru de cer, turcoaz de Mediterana, auriu de nisip, rosiatic de stanci lovite de valuri, portocaliu de pesti exotici), despre arome (ale supei de peste, ale doradei, ale tartei Grand Marnier, ale inghetatei de iasomie, ale trandafirilor din gradina vilei Rothschild) si-n ultima instanta despre mine, imbratisarea Mediteranei cand mi-am luat la revedere de la ea si ochii mei cat cepele. 

Revin cat ati zice "sardina" (despre care am aflat ca e unul din cei mai benefice alimente, datorita concentratiei de omega-3. Si cand te gandesti ca niciodata n-am bagat-o in seama. Biata sardina).