Street Food Festival în Bayreuth

Weekend-ul trecut am fost la un eveniment numit ”Street Foot Festival” care, așa cum îi spune și numele, se referă la produse alimentare oferite într-un spațiu public, distribuite de furnizori care produc mâncarea în standuri mobile (de obicei dube sau camionete). 

Motivele pentru care am ajuns acolo au fost deopotrivă subiective - venise jupânul pentru două zile acasă, iar prezentarea evenimentului pe Facebook ne incitase deopotrivă curiozitatea și pofta - dar și obiective: eu am lucrat câteva ore duminică, deci am declarat grevă și n-am gătit :D 

Evenimentul a fost organizat într-un spațiu larg și primul miros pe care l-am simțit de cum ne-am apropiat de locație a fost cel de migdale glazurate. Nț, nu asta vrem, o să tot avem parte de migdale până după Crăciun. Am dat mai întâi un ocol de recunoaștere și ne-am hotărât pentru niște hot dogs ”în stil american” (cu un fel de sos și cu bucățele de ceapă), urmați de câte-un sandviș cu fâșii de costiță de porc. Sărmanul colesterol cred că a căpătat o migrenă doar cât am scris chestia asta :))) 

Hot dogs n-au fost însă deloc grozavi. Cam sleiți și nu din cale-afară de apetisanți. Sandvișurile au fost acceptabile,  deși nu atât de gustoase pe cât am fi crezut, judecând după numărul de oameni care stăteau la rând pentru ele.

După ce le-am mâncat am băut o cafea și ne-am continuat periplul. Foamea era potolită, rămăsese numai curiozitatea. Am remarcat că foarte bine se vindeau clătitele, precum și donuts. Dar nu mai puteam mânca nimic, așa că ne-am rezumat la cafea.

La standul de produse vegane (mașina portocalie) era pustiu. Space, the final frontier, cum s-ar zice :))) Nu mă surprinde, nemții devorează ditamai pulpa de porc la o masă, ce să facă ei cu mâncăruri subțirele pe bază de soia și verdețuri?

Un mesaj postat la un alt stand ne anunța că a nu mânca niciun sandviș nu reprezintă o rezolvare :D

Mă rog, din punctul lor de vedere cu siguranță că așa stăteau lucrurile :))) Zic asta raportându-mă la faptul că sandvișurile nu erau tocmai ieftine.

De departe cel mai interesant stand mi s-a părut unul profilat pe dulciuri americane (câinele care urinează pe roată era din ceramică :)) ).

Mi-am ales două ciocolate Hershey's, în timp ce de la un casetofon se auzea melodia ”In the Ghetto” a lui Elvis. Mi s-a părut un detaliu de atmosferă foarte interesant. Unde mai pui că este una dintre piesele mele preferate din repertoriul lui. Cu ocazia asta mi-am amintit că-l iubesc (și pe el, da :D).

Concluzionând, a fost o experiență interesantă, dar deloc memorabilă. N-a fost nici pe departe ceea ce știam de pe Youtube că înseamnă Street Food.

Bayreuth - cultură și istorie pe schele

După cum vă spuneam în precedenta postare, săptămâna trecută mi-am petrecut câteva zile plimbându-mă cu o prietenă prin Bayreuth, orașul unde locuiesc de aproape opt ani (paranteză: mi se pare incredibil că a trecut atâta timp de când am emigrat). Ne-am frăsunit pe străzi, am sfidat căldura la adăpostul unor parcuri umbroase, am contemplat flori superbe al căror nume nu-l cunoșteam și ne-am zgâit pe dinafară la câteva clădiri istorice. De ce numai pe dinafară? Pentru că-s în renovare. De ani de zile, și mai durează încă vreo câțiva ani până vor fi din nou accesibile publicului. 

Practic, în acest moment, în Bayreuth - un oraș mic, dar cu o istorie foarte bogată și cu un loc aparte în peisajul cultural al Europei, sau de fapt chiar al întregii lumi - nu se poate vizita aproape nimic. Emblematicele sale obiective - casa în care au locuit Richard și Cosima Wagner (construită special pentru compozitor, de către regele Ludovic al II-lea al Bavariei), teatrul Markgräfliches Opernhaus (considerat a fi cea mai frumoasă clădire în stil baroc din Europa) sau Opera Richard Wagner (construită tot special pentru el, cu fonduri donate de același Ludovic al II-lea) - toate acestea sunt în renovare. Și, din ce se pare, tot așa vor fi și-n anii următori. 

Anul 2013 a fost anul internațional Richard Wagner, împlinindu-se 200 de ani de la nașterea acestuia. Pregătirile au demarat în toamna lui 2010 prin acțiuni de renovare ale casei sale, preconizându-se recondiționarea mobilei și construirea unui somptuos muzeu separat. 25 de firme de arhitectură au candidat pentru a obține prestigiosul contract, câștigătorii au fost aleși de un juriu care a deliberat câteva luni și, după câteva declarații de presă extrem de promițătoare, s-au așternut pe treabă.

Treabă pe care n-au terminat-o nici în ziua de azi, deși termenul agreat cu oficialitățile land-ului a expirat acum doi ani. Ba au apărut tot felul de probleme neprevăzute, ba e nevoie de mai mulți bani, stai să aprobe consiliul, ba le-au mai venit niște idei pestrițe... 

Fapt e că în anul internațional Richard Wagner, când orașul a constituit un principal punct de atracție pentru ”wagnerieni” din toată lumea, casa lui nu a putut fi vizitată. Aspect cu atât mai penibil cu cât, și ăsta e un lucru știut de majoritatea, această locuință a fost foarte îndrăgită de Wagner; i-a dat el îmsuși numele (Wahnfried), s-a simțit aici mai bine ca oriunde, a fost foarte prolific din punct de vedere al compoziției, iar toate acestea o fac să fie un obiectiv esențial. Doritorii sunt nevoiți să se consoleze cu niște panouri care, în comparație cu ceea ce se află în muzeu, sunt anoste și enervante.

Dar poate lumea vrea să urce dealul și să vadă Opera Richard Wagner, unde în fiecare an, în luna august, are loc unul dintre cele mai importante evenimente culturale din lume: festivalul Wagner, pentru care biletele sunt cel puțin la fel de scumpe și de greu de obținut ca la concertul de Anul Nou de la Viena. Ok, urcăm și ce vedem? O clădire în mare parte învelită-n hârtie colorată, asta vedem. 

De acord, fațada este reprodusă destul de convingător, dar tot o butaforie rămâne și, ca vizitator, te simți oarecum tras pe sfoară. Ca să fie tacâmul complet, așa stau lucrurile de vreo doi ani, de când se lucrează cu râvnă (vorbă să fie...) la refacerea fațadei. Și da, așa arată inclusiv în timpul festivalului, lucru care mie mi se pare intolerabil.

În ce privește teatrul Markgräfliches Opernhaus, aici nu și-a mai bătut nimeni capul; nu tu panouri, nu tu reproduceri. Sala e pur și simplu transformată într-un șantier care nu lasă nimic la vedere. Cât mai durează? Cel puțin trei ani, răspunde plictisit nenea de la recepție, interesându-se apoi de unde suntem (pasămite ne captase accentul). România, zic eu. București, zice prietena. ”Ah, Bukarest? Adică orașul ăla de pe Dunăre, nu?” Mmmm, nu, pe Dunăre e Budapesta, nu Bukarest. Stai jos, ai nota patru la geografie pe ziua de azi.

Concluzionând, nu prea aș recomanda nimănui să viziteze Bayreuth în următorii ani, decât pentru parcuri și, eventual, o bere cu yours truly :)) Cele mai importante puncte de atracție sunt inaccesibile. În eventualitatea în care v-am făcut curioși, am scris mai demult, detaliat, despre toate aceste clădiri (aici și aici).

Bayreuth - un oras unde-ti doresti sa revii...

... pentru a-l putea cunoaste. Si intelege. Are, intr-adevar, multe de povestit si de aratat...

Ramasesem datoare cu un al doilea post despre orasul Bayreuth, datorie de care n-am uitat, doar ca m-am luat cu altele si-am amanat un pic.

Orasul nu este mare, dar se poate spune ca e foarte cochet si are destul de multe obiective care merita sa fie vizitate. Pe langa muzeele Liszt si Wagner, despre care am scris in precedentul post pe tema, niciun turist nu ar trebui sa rateze teatrul Markgräfliches Opernhaus, aflat in central orasului. 

Este una dintre cele mai frumoase cladiri in stil baroc din Europa, cu interior construit in proportie de 95% din lemn (pe alocuri aurit), singurele obiecte din metal fiind candelabrele. 

 

Teatrul se poate vizita si, daca ajungeti pe aici, in afara de o eventuala bere cu yours truly, nu ratati ocazia de a-l vedea. Pe dinafara nu e ceva iesit din comun, dar interiorul e, pur si simplu, fascinant. Am fost la concert (poze mai jos) si in prima faza nici nu reuseam sa ma conectez la muzica…. Eram prea ocupata sa ma uit - cat mai discret :P - in jur. Asa-ceva n-am mai vazut nicaieri.

(ignorati si voi inventarul viu din poze, multumesc anticipat :D).

Primavara sau toamna, parcurile din Bayreuth sunt un spectacol in sine. Iarna, te simti ca-n “Craiasa Zapezii”. Iar vara, ai senzatia ca te inunda verdele si racoarea.

O cafea excelenta si niste prajituri care se topesc in gura se pot consuma pe terasa parcului Eremitage, unde exista doua castele si in incinta caruia se afla mai multe piscine.

"Cupola" verde e una din locatiile preferate pentru fotografii de nunta.

La anumite interval orare, are loc asa-numitul “joc al apei” (apa tasneste la diferite inaltimi, dureaza cateva minute si e foarte interesant de vazut).

Constructia este incrustata cu pietre semipretioase, iar statuetele sunt placate cu aur. 

Ei, ce parere aveti? V-am convins sa bem o bere impreuna aici, intr-o buna zi? :) Daca da, va promit ca mergem la o berarie privata, infiintata in 1834 (nicio greseala de scriere :D), unde veti simti cu adevarat ce inseamna traditia berii. 

Bayreuth. Orasul lui Wagner si al lui Liszt

Intr-o oarecare masura, titlul e inexact. Si foarte interpretabil. Asta pentru ca in cursul anului acestuia Bayreuth este, intr-o covarsitoare masura, orasul lui Franz Liszt. Este anul lui, se vorbeste frecvent despre el, ii este interpretata muzica si celebrata memoria mult mai mult decat cea a lui Richard Wagner. De ce? Simplu: daca legile firii si ale biologiei ar fi fost altele, pe 22 octombrie Franz Liszt ar fi implinit 200 de ani.

Cu toate acestea, Bayreuth este si va ramane pentru totdeauna orasul amandurora: al lui Richard Wagner si al lui Franz Liszt. Aici au trait, au compus, au cantat si astfel au legat o particica din istoria muzicii de un orasel care, fara ei, ar fi ramas doar unul dintre atat de numeroasele orase frumoase ale Germaniei. 

Si tot aici isi dorm si somnul de veci. In orasul in care-au fost atat de fericiti. In plus, Richard Wagner e in eternitate alaturi de femeia pe care-a iubit-o cel mai mult pe lume: sotia sa, Cosima Wagner. Nascuta Liszt. Da, un fapt mai putin cunoscut, desi n-a incercat nimeni sa faca vreun secret din asta: Richard Wagner a fost ginerele lui Franz Liszt :)

In casa asta a locuit si murit Liszt.

Pentru ca este anul international Liszt, accesul e liber pe toata durata lui 2011 – nu ca te-ar ruina in rest. Era 1,60 euro intrarea. Ridicol de putin pentru a vedea camerele in care a stat, fragmente de jurnal (in franceza), partituri scrise de el, scrisori, fotografii-document, multe obiecte care i-au apartinut si, in general, pentru a-l cunoaste putin mai bine.

Apropo de fotografii, va arat una dintre cele mai interesante ilustratii din muzeu:

(La pian, Liszt. Pe jos, la picioarele lui, contesa Marie d’Agoult – mama copiilor lui Liszt si scriitoare, cunoscuta sub pseudonimul Daniel Stern. In fotoliu, cu tigareta in mana, George Sand. Langa ea, Alexandre Dumas. In plan secund, de la stanga la dreapta: Victor Hugo, Paganini si Rossini. Pe perete se afla un portret al Lordului Byron, iar pe pian – un bust al lui Beethoven). 

Ma fascineaza imaginea. Atat de multe minti luminate la un loc…. Ca o curiozitate, artistul care a pictat tabloul este si cel care a realizat masca mortuara a lui Beethoven, in 1827.

In muzeu nu este permis sa faci poze, dar pentru pictura asta am riscat. Si, marturisesc, nu-mi pare deloc rau.

La cateva zeci de metri distanta se afla casa lui Richard Wagner.

A fost construita special pentru el, de regele Ludovic al II-lea al Bavariei, sub protectia caruia s-a aflat incepand din anul 1864. Deloc intamplator, in fata intrarii principale se afla bustul acestuia din urma.

Momentan este inchisa pentru renovare si restaurare, iar redeschiderea e preconizata abia in 2013. Dar am vizitat-o de doua ori si, ascultand in fundal muzica wagneriana, am contemplat pianul pe care a compus “Lohengrin”. Camerele in care a locuit. Sutele, de data asta, de obiecte personale ramase (muzeul e mult mai mare decat cel al socrului sau). Zeci de costume folosite in operele sale. Sala unde se organizau auditii si concerte private. Fotografii, scrisori, pagini de ziar din presa vremii, afise. Este, cu adevarat, o calatorie in timp.

In spatele casei se afla mormantul lor. Al lui Richard Wagner si al Cosimei. A fost dorinta lui sa fie inhumat in curtea casei careia el insusi i-a dat numele (Wahnfried), unde si-a gasit linistea, unde a fost atat de prolific in ceea ce priveste compozitia si unde a iubit.

La cativa kilometri departare, pe un deal, se afla Opera Richard Wagner. Construita pentru el, pentru a avea unde sa-si tina spectacolele - unele dintre ele (ma refer la cele de opera) presupun decoruri foarte complexe - dupa indicatiile sale exprese (pentru o cat mai buna calitate acustica) si cu fonduri donate integral de acelasi rege Ludovic al II-lea.

Practic vorbind, cladirea este nefunctionala 11 luni pe an. Nu se dau spectacole. Dar in fiecare an, in luna august, intreaga lume e cu ochii pe ce se intampla aici. Se intampla festivalul Richard Wagner, un eveniment de amploare si la fel de exclusivist precum concertul de Anul Nou de la Viena. E un (alt) vis al meu sa ajung acolo.

(Initial, imi propusesem sa vorbesc intr-un singur post despre tot ce inseamna Bayreuth, dar acum realizez ca ar iesi o supa alambicata. Wagner si Liszt merita un material separat. Asadar, in urmatorul post va arat gradini, una din cele mai frumoase cladiri in stil baroc din Europa, parcuri si o terasa superba. Si cine stie, poate ajungem sa bem o bere impreuna pe-aici) :)