46. I did it my way 🎉

Încă un pas spre Level 50, cum foarte mișto mi-a zis o prietenă. De reținut expresia asta, posibil să mă salveze de la un potențial midlife crisis la un moment dat 😀. 
La drept vorbind, aș fi crezut că o să mă confrunt astăzi cu treaba asta (dat fiind că sunt în a-doua-jumătate-către), dar constat că nu se întâmplă. Ba cumva chiar dimpotrivă, iar asta i-o datorez, în mod oarecum surprinzător, lui... Frank Sinatra. 

Ascultam zilele trecute una dintre melodiile mele preferate, ”My Way”. Și chiar dacă (e de sperat că 😁) nu e încă momentul să ”face the final curtain”, realizez că mă regăsesc mult în mesajul piesei. 

”I've lived a life that's full
I traveled each and every highway
And more, much more
I did it, I did it my way”.

Din toate punctele de vedere, mă aflu într-un loc bun. Mă simt binecuvântată, foarte norocoasă și foarte recunoscătoare. 

N-am urmat ”planurile familiei” care se făcuseră pentru mine, ba pe la 20-și-ceva de ani am scandalizat juma' de clan când mi-am luat propriile hotărâri de viață. Niște decenii mai târziu, aceste hotărâri se dovedesc în continuare corecte și-mi mulțumesc mereu mie însămi că am avut curajul să le iau. 
Mi s-au ”prezis” eșecuri pe toată linia, nu ești capabilă, nu poți și n-ai să fii în stare să. 
N-am dat greș. Sunt capabilă, pot și sunt în stare să.
Și de câte ori mi-e greu, mi-aduc aminte câte eșecuri mi s-au prezis și câți de ”nu ești în stare să” mi-am auzit. 
Și cum le-am contrazis pe toate astea. 
I did Ok, and I did it my way.

Ieri mi-am ascultat omul interpretând sonata ”Waldstein” de Beethoven, în cadrul unui recital. Simțeam că-mi iese inima din piept de drag, mândrie și recunoștință pentru tot ceea ce ni s-a dăruit. 

Astăzi mergem s-o ascultăm, pentru prima dată live, pe Martha Argerich, probabil cea mai mare pianistă contemporană.
Dar mai întâi ne oprim pentru masă la un restaurant grecesc unde-am mai fost de câteva ori și s-a dovedit la fel de bun de fiecare dată. 

Îmi doresc din tot sufletul un nou an bun și îngăduitor cu visele mele, în care să fim sănătoși, eu și toți cei dragi mie. Să mă regăsesc și să fiu mai bună cu mine, că merit. Cheers to me! 🥂

Prosit 2026! 🐷🍀🍄

La mulți ani și bine v-am regăsit în 2026! 🙂 Sper că ați trecut în noul an cum și cu cine v-ați dorit și de dragul vostru sper că, spre deosebire de mine, n-a trebuit să lucrați astăzi 😀.

Revelionul nostru a fost așa cum îl anticipaserăm - liniștit. La miezul nopții am avut surpriza că (în premieră de când locuim aici) tocmai vecinii de pe strada noastră au pus la cale artificii, și s-au întrebuințat serios. Ba au și numărat ultimele zece secunde, așa că am trecut împreună în 2026. După care am băut Prosecco și ne-am uitat din balcon la artificii, care au fost neașteptat de spectaculoase. 
(Paranteză: spre deosebire de anii anteriori, de data asta în Hamburg s-au organizat oficial jocuri de artificii. Dar afară ploua mărunt, cum se întâmplă de obicei în decembrie și chiar nu aveam niciun chef să ne vânturăm de Revelion prin metrouri, fiindcă de mașină oricum nu s-ar fi pus problema. Am stat acasă fără nici cel mai mic regret). 

A doua zi ne-am trezit puțin după ora 9 și ne-am organizat pentru ritualul nostru consacrat din prima zi a noului an. La 10:15 a început slujba transmisă în direct de la Frauenkirche (Biserica Fecioarei Maria) din Dresda și imediat după aceea, desigur, Concertul de Anul Nou de la Viena ❤️. 

Am tot citit controversele iscate pe marginea concertului și bineînțeles că am și eu o părere pe subiect (că doar nu se poate nuntă fără slută, vorba ceea 😀). Dar despre asta voi scrie într-un articol separat. Astăzi vreau să scriu doar despre cât de mult ne-a plăcut. A fost splendid, demult nu mai văzuserăm așa ceva. Nu-l știam pe Yannick Nézet-Séguin decât din auzite, dar omul este extraordinar. Atâta entuziasm, energie bună, carismă, spirit ludic, naturalețe, joie de vivre... 
Într-un interviu recent, spusese că pentru el acest concert este un vis devenit realitate; când era copil, obișnuia să dirijeze din fața televizorului. Ieri și-a trăit visul cu atât de multă bucurie, încât nu puteai să nu te emoționezi pentru el.

Din punct de vedere tehnic a fost impecabil, aspect deloc surprinzător dacă ne gândim la experiența lui. Remarcabil mi s-a părut și faptul că a dirijat pe de rost (ceea ce nu e mereu cazul; dirijori consacrați precum Riccardo Muti, Christian Thielemann sau Franz Welser-Möst au dirijat de pe partituri, ceea ce a răpit, desigur, din comunicarea și interacțiunea cu orchestra). 
”Un dirijor trebuie să aibă partitura în cap, nu capul în partitură”, spunea la un moment dat Herbert von Karajan și mare dreptate avea. 

După cum probabil știți 😀😀😀, din punct de vedere muzical inima mea îi aparține lui Zubin pentru totdeauna și urmăresc acest concert an după an, de când aveam 16 ani. Iar de când am avut imensul privilegiu de-a fi prezentă în sală la minunăția asta de concert, știu și cum se resimt emoția și energia chiar de la firul ierbii. 

Și totuși. Nu am mai văzut până acum așa veselie și interacțiune cu publicul. A transmis publicului toată fericirea lui, a fost un vulcan de bucurie și de optimism, exact ce avem nevoie la început de an. Am remarcat și comuniunea cu orchestra; era suficient să te uiți la instrumentiști și să-i vezi pe toți zâmbind. 

Repertoriul mi s-a părut bine ales, ieșind din tiparele tradiționaliste (bunăoară, piesele scrise de compozitoare) și interpretarea a fost senzațională. Atât de mult ne-a plăcut ce-a făcut la ”Københavns Jernbane-Damp-Galop” (când a făcut pe impiegatul), că am aplaudat amândoi în fața televizorului. Eu nu avusesem idee că există atât de multe instrumente și accesorii, ca să zic așa, de percuție (para-instrumente li se spune), a fost un spectacol în sine doar să urmăresc percuționiștii la lucru 🤭.

Discursul dinaintea valsului ”Dunărea Albastră” a fost, de asemenea, foarte adecvat contextului internațional, când pacea pare mai îndepărtată decât oricând.
”Pacea vine din bunătate și bunătatea, din pace”, a spus Nézet-Séguin - și cu asta, a zis practic totul. 

Niciodată n-am mai văzut publicul de la Concertul de Anul Nou ridicându-se în picioare înainte de finalul concertului. Absolut niciodată. Nici măcar la Herbert von Karajan, că tot îl pomenisem mai sus. Nici măcar la Zubin. A fost o reacție fără precedent a publicului, care spune enorm. 

”Sunt foarte curioasă ce-o să facă la Radetzky”, i-am împărtășit jupânului. Iar ce-a făcut a fost atât de neașteptat și de frumos, cum n-aș fi crezut posibil. 
Știu că părerile sunt împărțite inclusiv în privința asta, dar mie mi s-a părut fabulos faptul că a coborât printre spectatori, dirijându-i. Practic, a făcut fiecare om din sală să se simtă parte din orchestră. 

Mi-ar fi plăcut foarte mult să trăiesc asemenea experiență din Golden Hall de la Musikverein. A fost finalul perfect pentru un concert minunat, plin de viață, exuberanță și optimism. 

Referitor la dirijorul de anul viitor, m-am înșelat din nou și vom avea ocazia de-a vedea un alt dirijor aflat pentru prima dată în această onorantă ipostază: Tugan Sokhiev. Hotărât lucru, trebuie să-mi schimb abordarea când încerc să ghicesc dirijorul, în sensul că va trebui să includ în estimare și un dirijor din generația mai nouă. 

După concert am stat vreo două ore la taclale cu profesorul Langdon (altfel spus, am continuat să citesc ”Secretul Secretelor”; am parcurs două treimi și până acum este o poveste excelentă, sper ca Dan Brown să n-o dea în bară pe final, cum a făcut cu ”Origini”). După aceea am terminat cel de-al treilea film din seria ”Knives Out” (am avut parțial dreptate referitor la whodunnit, dar numai parțial) și am încheiat ziua en fanfare cu trei episoade din dragul de Lucică 😃. 

Acestea fiind spuse, vă doresc un an de care să vă amintiți a fi fost unul dintre cei mai buni ai vieții voastre 🙂.

2026, te rog, fii bun...

Un an bun și blând să avem 😊

A mai trecut un an din noi, vorba cântecului 🙂. 

Despre 2025 am zis deja cam tot ce-am avut de zis. Îl închei cu sufletul plin de recunoștință, chiar dacă nu a fost un an ușor. 

Vom întâmpina anul nou în Balconia 😀 și e foarte bine așa. Duși demult sunt anii când mă duceam la petreceri de Revelion, petreceri pentru care-mi făcusem planul încă din octombrie-noiembrie. Cine nu avea un plan în decembrie, o invitație, ar fi putut la fel de bine să se ascundă sub o piatră. 

Câtă presiune, îmi spun acum, amintindu-mi de vremurile acelea. Și cât de bine mă simt în seara asta fără nicio invitație, doar cu omul meu, îmbrăcată cu un tricou cu Mickey Mouse, pantaloni cu buline și un halat roz cu oi. 

Aștept anul 2026 cu speranța că va fi mai bun, mai prielnic și mai îngăduitor. Și de asemenea, sper să scriu mai mult și mai pe pozitiv 😊. 

Ceea ce vă doresc și vouă 🙂 Vă mulțumesc pentru încă un an în care mi-ați fost aproape și vă doresc să aveți parte de sănătate, noroc și dorințe împlinite 🍀.

Urmând tradiția pe care mi-am făcut-o în ultimii ani, încerc să ghicesc dirijorul Concertului de Anul Nou de la Viena din 2027. Am mai spus-o, din punctul meu de vedere nimeni nu merită onoarea asta mai mult decât Semyon Bychkov și nu înțeleg de ce este ocolit; cred însă că următorul este fie Gustavo Dudamel, fie Andris Nelsons. Și dacă nu e Bychkov, sper să fie Dudamel. 

O noapte frumoasă, dragii mei și să ne recitim cu bine în anul ce stă să vină 🤗.

2025. Mă bucur că se încheie

Peste câteva zile omenirea își ia rămas-bun de la un an despre care, deși din fericire îl încheiem cu bine, personal doar îmi doresc să se încheie o dată. 

Din ce-am tot citit și auzit pe la alții, nu sunt singura care simte așa. Circula recent și un meme care spunea ceva de genul ”după 2025, intri în noul an cu maximă precauție, tiptil-tiptil, ținându-ți respirația și călcând pe vârfuri”. 
Eh, cam pe-acolo sunt și eu. 

A fost un an cu mult, mult stres. 
Cu sufletul la gură.
Cu teamă. 
Cu așteptat vești pe linie medicală. 

Mulțumim Lui Dumnezeu, toate veștile au fost bune. Sunt recunoscătoare până la Ceruri. 

Urmele au rămas. Personal, nu știu dacă o să mai scap vreodată de frică. Mă resimt și acum, e aproape ca și cum aș fi uitat ce înseamnă să respir liber și să fiu relaxată.

Am călătorit în două țări noi - Polonia și Emiratele Arabe Unite, marcând și cea dintâi călătorie a noastră în Asia. A fost deopotrivă interesant și instructiv și nu e total exclus să mai revenim în Emirate într-o bună zi. 
Am citit puțin, pentru că am avut multe perioade în care fie nu m-am putut concentra, fie nu am găsit nicio bucurie sau evadare în lectură. 
Am scris puțin pe blog, pentru că nu am avut resursele interioare necesare. A fost, de altfel, și primul an în care am făcut o pauză, fiindcă nu mă mai puteam aduna. 
Am muncit.
Nu prea am ascultat nici muzică. În principal din aceleași motive pentru care nu am citit mult și nu am prea scris. 
Pe Zubin nu l-am revăzut nici anul ăsta. În iunie s-au împlinit doi ani de la ultimul lui concert la care am fost (pentru concertul din martie, la care aveam bilete, și-a anulat prezența cu doar câteva zile înainte; la fel s-a întâmplat și cu un concert anterior, unde a fost înlocuit de Gustavo Dudamel). Păstrez o speranță, dar nu mai vreau să anticipez. Dacă se va întâmpla, o să scriu, cu sufletul plin de bucurie și de drag. 

2025 a fost un an destul de apăsător, la capătul căruia sunt  obosită, însă imens de recunoscătoare că se încheie cu bine. 
Și pentru asta, 2025, eu îți mulțumesc.

2026... te rog din suflet, fii bun cu noi. 

Borna 45

Și pornit-am ieri pe a doua jumătate spre 50. 

Îmi dau seama că poate sună deprimant, deși nu asta mi-e intenția, dar personal consider aspectul pe undeva șocant: cum vine asta, nu aveam ieri 20 de ani?
Nu, și bine că nu aveam 😀. Mă-ncearcă pe undeva nostalgia tinereții, dar pentru nimic în lume nu-mi doresc să mă întorc la anii ăia. Nu-i aproape nimic frumos de retrăit. 

E bine la 45. 
Cu omul meu, în casa noastră, cu rostul meu și cu prea-plin sufletesc. 
Cu telefoane și mesaje de la oameni dragi (inclusiv de la Musiu Șarl; nu ne ratăm aniversările în niciun an, deși au trecut atâția ani de când nu ne-am mai văzut. E un sentiment aparte să vezi că ai însemnat, totuși, ceva, pentru cel mai mișto șef pe care l-ai avut vreodată 🙂). 
Cu un minitort de căpșuni cu mascarpone (cumpărat, silvuple. Sunt femeie serioasă, îmi recunosc limitele 😀). 
Cu o cină la un restaurant grecesc, urmată de o scurtă plimbare prin centru. La un moment dat nimeriserăm pe niște străduțe pe care nu le cunoșteam; și ce dacă, am zis, mergem înainte, nimerim noi la metrou pân' la urmă. ”Cât de fain e pe aici! Îți dai seama că-n orașul ăsta suntem acasă?” 😊 Iubesc zona centrală a Hamburgului și-mi reamintesc, iar și iar, cât de mult mi-am dorit să trăiesc într-un oraș mare. 

Nu vin după o perioadă ușoară și încă simt că respir cu frâna de mână trasă, dar ieri, plimbându-ne pe străzile din centru, simțeam că mi se inundă sufletul de recunoștință pentru tot ceea ce ni s-a dăruit.

Fără legătură cu subiectul postării, să v-o arăt pe tovarășa care dădea târcoale adineauri în fața blocului.

Ziceți și voi dacă nu e o drăgălășenie 🧡. 

Sunt recunoscătoare și nu-mi doresc nimic în plus față de ceea ce am acum. Îți mulțumesc, Doamne! 

Bine-ai venit, 2025! 🐷🍀🍄

La mulți ani, oamenii mei și bine v-am regăsit în noul an! Sper că ați petrecut Revelionul așa cum și cu cine v-ați dorit și vă doresc să aveți parte de un an fabulos 🙂🤗.
Și de asemenea, vă doresc să nu fi început munca de astăzi (ca mine. La drept vorbind, e și o parte bună în asta - fiind încă foarte  liniște, am timp să mă ocup de niște chestiuni al căror deadline e undeva spre sfârșitul lunii și pentru care cu greu îmi voi găsi timp după ce se pornește balamucul. Ăsta ar fi ca un fel de silver lining, dar adevăru-i că tare greu te smulgi din odihnă imediat după 1 ianuarie...).

Revenind la ce spuneam, noi am petrecut ca pensionarii și a fost foarte bine. Nu ne-am fi dorit altceva.

Astăzi am schimbat câteva impresii referitoare la programele unora dintre cele mai cunoscute posturi germane de televiziune.
- Vai, cât de frumos a fost pe ARD, au cântat live Alphaville și Thomas Anders de la “Modern Talking”, awww ❤️🥹.
- Pff, pe ARD n-a fost nimic ca lumea, când am dat erau niște moșnegi cu ceva șlagăre învechite… 😒.
Presupun că m-ați identificat în dialogul de mai sus, nu? Ce vasăzică diferența dintre generații, prieteni. Vedeți, asta voiam să spun când am zis de pensionari. Și vă informez că ne-am și zbânțuit nițel pe ”You're my heart, you're my soul”, ca să fie treaba treabă 😀.

Ieri am urmărit ca de obicei Concertul de Anul Nou și nu știu cum să spun asta fără să par o snoabă elitistă, dar mi s-a părut... ok. Atât. N-a avut sclipire, n-a avut nimic ieșit din comun, deși repertoriul a fost foarte bine ales, iar interpretarea - cum altfel decât fabuloasă. Dar nu știu... am văzut atâtea concerte vieneze extraordinare și mi se pare că acum a lipsit ceva. Nici Riccardo Muti nu mai e tânăr, ieri a fost pentru a șaptea oară când a dirijat acest concert și chiar dacă dispune de resurse impresionante, până la urmă tot om e și el.

Știu că sunt subiectivă, dar pentru mine imaginea de mai jos reprezintă expresia cea mai fidelă a fericirii care ar trebui să se regăsească în acest concert devenit legendar.

Este un screenshot din filmarea concertului din 2015 și, cum spuneam - admit că sunt subiectivă, dar vă dau cuvântul meu că simt fericirea în fiecare milimetru din acest instantaneu, în fiecare bit.

În altă ordine de idei, de data asta m-am înșelat total în privința dirijorului de anul viitor. Însă à la bonne heure, cum ar spune francezii - canadianul Yannick Nézet-Séguin își va face debutul la pupitrul unuia dintre cele mai cunoscute evenimente muzicale din întreaga lume. 

Mă bucur pentru el și-mi pare bine că Filarmonica s-a scuturat un pic de opțiunile convenționale și a încredințat misiunea unui dirijor dintr-o generație mai tânără. Chiar dacă e un concert clasic, un suflu nou este întotdeauna de apreciat.

Dar nu vă pot spune ce-a ieșit pe pagina de Facebook a Filarmonicii, la postarea unde s-a anunțat cine va fi următorul dirijor. Administratorul paginii cred că s-a ales cu febră musculară la mână de la câte comentarii a șters (și bine-a făcut). Efectiv a plouat cu jigniri și mitocănii la adresa lui Nézet-Séguin, din cauză că e homosexual (nu știusem asta până acum, și-n definitiv de ce-ar fi trebuit să știu? E viața personală a omului, pentru numele lui Belzebut). N-am idee ce legătură are cu muzica lui sau cu parcursul profesional (în prezent este dirijorul a trei orchestre: dirijor-şef ales pe viaţă al Orchestrei Metropolitane din Montreal, director muzical al Operei Metropolitane din New York şi director muzical al Orchestrei din Philadelphia). Din toate aceste realizări, de-așa ceva s-au găsit să se lege? De orientarea lui sexuală? De fapt, nu știu de ce mă mai mir.
Alții aveau o problemă cu faptul că nu a fost aleasă o femeie dirijor. Am văzut întrebarea repetată cel puțin de câteva zeci de ori. Și tot de-atâtea ori li s-a explicat: o condiție esențială pentru ca un dirijor să fie invitat să dirijeze concertul de Anul Nou este să aibă o colaborare constantă de minimum zece ani cu orchestra Filarmonicii vieneze. Iar momentan nu există nicio dirijoare care să îndeplinească acest criteriu. Și cu asta basta, atât de simplu e.
Cum spuneam, chestia asta s-a repetat de zeci de ori. Credeți c-au înțeles? Dădeau ”like” răspunsului în care li se explica motivul și câteva comentarii mai jos îi vedeai din nou cu aceeași întrebare: ”why not a female conductor?” 🤦‍♀️

În fine. Până la urmă, tot ceea ce contează în cazul de față este muzica și bucuria pe care aceasta o aduce oamenilor. Asta e ceea ce rămâne.

Așadar, 2025 🙂 Te rog să fii blând cu noi și îngăduitor cu visele noastre. Și sper că vei fi nu bun, ci excelent.

Este ceea ce vă doresc și vouă. Sper ca la finalul lui decembrie să puteți spune că tocmai încheiați unul dintre cei mai buni ani ai vieții voastre 🙂.
Prin urmare, în 2025 s-o pornim!

Să credem în visele noastre 🙂

Exact în urmă cu zece ani la ora asta, îmi tremura sufletul de emoție și atâta bucurie aveam în inimă, încât mă gândeam c-o să-mi iasă din piept.
Îmi trăiam unul dintre cele mai mari vise. Mă aflam la Concertul de Anul Nou de la Viena (reprezentația de pe 31 decembrie), dirijat de nimeni altul decât dragul meu Zubin Mehta.

A trecut un deceniu de-atunci, dar nu am uitat absolut nimic din seara aceea. A fost o minune de care aveam nevoie și pe care mi-o dorisem cu atâta intensitate, încât simțeam că-mi arde inima.
Și dincolo de asta, pentru mine a fost dovada că uneori, visele devin realitate. Fie și cele foarte îndrăznețe.

Cu gândul acesta îmi iau rămas bun de la 2024 și mă pregătesc să-l întâmpin pe 2025.

Și pentru că am vorbit despre concert, ia să urmez tradiția de câțiva ani și să încerc să ghicesc cine va fi dirijorul din 2026. După cum am mai spus și-n alți ani, din punctul meu de vedere nimeni nu merită onoarea asta mai mult decât Semyon Bychkov; cred însă că următorul este fie Gustavo Dudamel, fie Andris Nelsons. Personal, sper să fie cel dintâi. Vedem mâine.

Visele se împlinesc 🙂. Să avem speranță. Să credem.
Fie ca anul 2025 să ne fie prielnic, bun și îngăduitor cu visele noastre.

Vă îmbrățișez, dragii mei și vă mulțumesc pentru încă un an în care mi-ați fost aproape ❤️.

2024. Putea fi mai bine, dar a fost bine

Am stat și m-am gândit cum să scriu textul ăsta, mai precis ce să-i spun lui 2024. Practic, n-am ceva anume să-i reproșez. Privind retrospectiv a fost un an destul de bun, dar având în vedere melasa depresivă în care mă împleticesc de vreo două luni, nu-mi pare rău că se încheie peste câteva zile.

🖤 Anul acesta va rămâne cel în care mi-am luat rămas-bun de la bunica mea, al cărei centenar îl sărbătoriserăm în primăvară. Sper că și-a găsit liniștea și că s-a reunit cu bunicul, care-o aștepta acolo de două decenii. 

🧳 Am fost pentru prima dată la Barcelona, am descoperit o nouă țară (Malta) și ne-am îndeplinit mai vechea dorință de-a vizita și cealaltă parte a Siciliei. Ne-am bucurat de tot ceea ce am văzut, vizitat și experimentat, deși unele dintre concluziile pe care le-am tras ar putea sugera contrariul. În viitor, nu mai vrem să mergem în vacanță în mijlocul verii decât dacă e-n scop clar de-a sta la plajă (Grecia, de exemplu), iar în ceea ce privește Sicilia, ne-a plăcut incomparabil mai mult partea văzută cu doi ani în urmă. Hotărât lucru, să mergi în explorări în toiul verii nu e pentru noi. Și cum nu suntem genul care să mergem undeva 2-3 săptămâni doar ca să stăm ca niște fleici la soare (cum ar spune Hercule Poirot), probabil concediile de iulie-august se vor rări, în favoarea celor de septembrie sau poate chiar octombrie.

🎼 Pe Zubin nu l-am revăzut în acest an. Sper că se va întâmpla în primăvara lui 2025, la un concert din Berlin pentru care ne-am luat bilete. Îmi este foarte dor de emoția benefică și de energia pozitivă date de muzica lui, audiată în spațiu și timp real. Însă până atunci mă bucur să aflu vești bune despre el și să citesc despre concertele pe care tocmai le-a susținut (la Los Angeles, bunăoară). 

🚂 Pe plantație e-n linii mari ok, deși cred că ar fi fost loc de mult mai bine. Not great, not terrible, văd că iar mă-ntorc la vorba asta, că o mai folosisem nu demult. Înghit și mergem mai departe. Sper ca anul viitor să fie mai blând inclusiv pe partea asta. 

✒️ În plan personal am citit mai mult și de asemenea, am scris mai mult pe blog. Faptul că am fost mai disciplinată în ceea ce privește acest ultim aspect nu poate decât să mă bucure. Mi-aș dori să spun că tendința va continua, dar să nu punem căruța înaintea cailor. Eu mă voi strădui, în orice caz. 

După cum spuneam la început nu închei anul 2024 într-o formă psihică prea înălțătoare, dar sunt liniștită și recunoscătoare pentru tot ceea ce am realizat și ceea ce mi-a dăruit. 

2025, cred că tu știi deja ce-mi umblă prin cap de-o bucată de vreme încoace. Te rog să fii bun cu noi și să mă ajuți să găsesc ceea ce-mi doresc.

Prosit 2024! 🐷🍀🍄

La mulți ani și bine v-am regăsit! Toată lumea fresh-bonbon și cu un nețărmurit chef de muncă începând de mâine, da? 😁

Glumesc, să nu dați tare. Sper că ați trecut cu bine în noul an și vă doresc să aveți un 2024 blând și generos cu visele voastre 🙂.

Noi tocmai am revenit acasă, scurtându-ne mini-sejurul la Berlin cu o jumătate de zi (planul inițial fusese să plecăm mâine foarte devreme și eu să mă opresc direct la birou). Nu s-a întâmplat nimic rău, dar pur și simplu nu aveam niciun motiv să mai rămânem.

Berlin a fost, ca de obicei, o idee excelentă. Sâmbătă am petrecut o seară foarte plăcută cu Andreea, soțul ei și fetița lor și pentru că vremea a fost bună ne-am plimbat mult și bine, eu căscând ochii extaziată la fiecare tramvai (parcă v-am mai zis că am un fix cu tramvaiele, pe care le ador și care la Hamburg nu există).
Duminică am reluat plimbarea bifând și câteva stații cu tramvaiul, me happy, yey 🚋. Ne-am dus pe jos până la Poarta Brandenburg, dar numai ca să constatăm că nu ne putem apropia de ea fiindcă se amenaja scena pentru concertul de la miezul nopții. Trebuie să fi fost nasol pentru oamenii care se aflau aici pentru prima dată, dar asta e...
Am cumpărat 6 Donuts de la Dunkin' Donuts, fiind hotărâți să muncim cu râvnă. Am și o dovadă a străduințelor mele, după cum se va vedea 😀.

Ne-a cam surprins faptul că orașul nu mai părea să fie aproape deloc decorat festiv. Am dat o raită printr-unul din târgurile de Crăciun rămase (aflat imediat lângă Universitatea Humboldt), deși ne-a cam mirat faptul că se percepea o taxă de intrare de 2 euro. Aveau multe bunătăți, dar atât de consistent fusese micul dejun, că n-am avut ”loc” pentru absolut nimic.
Am cinat la un restaurant indian situat în apropierea hotelului și mâncarea a fost delicioasă, după care ne-am rostogolit binișor spre cazare. Ne tot gândiserăm și răzgândiserăm ce să facem: mergem sau nu în centru la miezul nopții? Dar auziserăm din mai multe surse lucruri îngrijorătoare despre ce urma să fie pe străzi (mă refer la petarde și pocnitori), așa că până la urmă am zis să nu riscăm. A fost o decizie bună - și de la fereastra camerei de hotel aflate la etajul 6, unde eram cazați, am văzut artificii spectaculoase, probabil mult mai bine decât le-am fi văzut din stradă. Și-n tot cazul, fără riscuri.

Bun, am zis eu. Donuts avem, șampanie avem, Revelion e - mă simt ca personajul Chester Rush, interpretat de Tarantino în ”Four Rooms”. Păi dacă tot mă simt, hai să consemnez 😀.
(Paranteză: n-am avut șampanie Cristal precum Chester, că deh... dar am avut Moët & Chandon. Și dacă mai e cineva care n-a văzut ”Four Rooms”, nu-mi ajung cuvintele să-i recomand filmul. E atât de ”tarantinesc”, încât e pur și simplu savuros).

Aceia dintre voi care l-au văzut vor înțelege imediat poza de mai jos, dar am făcut un colaj care include și sursa de inspirație, pentru un plus de farmec 😄.

”When you're drinking champagne, you're drinking champagne. When you're drinking Cristal, you say you're drinking Cristal” 🤣🤣🤣. A se înlocui Cristal cu Moët.
Dar ce dacă nu aveam Cristal, nici Chester Rush n-avea bluză cu pinguin 😀.

Ne-am mai uitat un pic la televizor, am mai sporovăit și cred că era undeva spre două noaptea când dormeam amândoi.

Astăzi ne-am urmat programul consacrat de 1 ianuarie (care a inclus, bineînțeles, Concertul de Anul Nou) și-apoi am reflectat ce facem în restul zilei. Mergem la plimbare? Neah, era înnorat și nu mai aveam energie să luăm la picior orașul adormit. Să mergem la saună sau la piscină? Am fi mers, dar două aspecte ne-au încurcat planul:
- nu aveam nici halat, nici papuci (după știința mea, un hotel care oferă acces la saună și piscină oferă și aceste accesorii, mai ales că aici se percepeau 20 de euro de persoană pentru asta).
Ce ofereau de 20 de euro? Un prosop pentru cei care mergeau la saună. Noi aveam doar costumele de baie și, pentru că citiserăm pe site cât costă accesul, nici nu ne-a trecut prin cap că de banii ăștia nu primim măcar papuci. Pe cuvântul meu că nu suntem niște oameni pretențioși, dar acum chiar am fost luați prin surprindere.
- Șezlongurile de la piscină erau toate ”ocupate” cu prosoape, ale căror posesori erau fie în apă, fie aiurea; cert e că oricum n-ai fi avut unde să-ți pui efectele personale.
Eu nu fac saună, în alte condiții aș fi înotat, așa că omul nu s-a mai dus nici el la saună cum avusese de gând.

Ne-am întors în cameră, am mai stat, ne-am mai învârtit, eu am mai băut o cafea și pe la patru am hotărât: haidem acasă. Ceea ce am și făcut, scutind astfel un trezit la 5 dimineața și balamucul care e foarte posibil să fie mâine pe autostradă.

Hotelul a fost în ansamblu ok (dacă facem abstracție de povestea de la saună / piscină, precum și de faptul că sonorul televizorului era setat la maximum 30, ceea ce-a fost destul de enervant pe durata concertului, că nu s-a auzit deloc grozav). Per total, a fost o experiență interesantă și o binevenită abatere de la cotidian. Este foarte posibil să repetăm figura și-n anii următori (dar cu siguranță o să fim mai circumspecți în ceea ce privește eventualele oferte de wellness).

Acestea fiind spuse, pe cai și în 2024 să pornim! 🙂

În prag de An Nou

 ... și numai cât am închis ochii și ”spuf!” se duse anul.

Așa am senzația; cu toate că în multe privințe nu a fost un an ușor, a trecut foarte repede - și de fapt, nu e deloc rău că s-a întâmplat așa. Sper să-i facă loc unui 2024 mai bun și mai blând.

Îl vom întâmpina oarecum diferit de data asta, mai exact de la Berlin. A fost ideea omului și mă las dusă de val. Au fost ani când aș fi înnebunit de bucurie la ideea de-a ”merge undeva” de Revelion, dar acum n-aș fi avut absolut nimic împotrivă să stăm acasă. Poate am îmbătrânit, poate pentru că mă simt epuizată din cam toate punctele de vedere, poate e doar una dintre dorințele care se împlinesc prea târziu. Sau poate toate trei la un loc.

Nu ne-am creat așteptări, nu ne-am făcut niciun plan, doar suntem curioși cum va fi. Hotelul pare foarte drăguț, are și piscină, așa că am cotrobăit după costumul de baie, în ideea că poate mă bălăcesc. Nu știm nici măcar dacă vom merge la Poarta Brandenburg sau vom petrece Revelionul în camera de hotel. Depinde în primul rând de vreme și de ”vibe”, așa că nu anticipăm. Ne vom întâlni cu Andreea (alias Tomata cu scufiță), soțul ei și fetița lor și ne vom plimba prin capitala țării noastre adoptive. Sper că schimbarea de decor ne va face amândurora bine.

A mai rămas puțin 🙂.

Poate mai revin până trecem în noul an, dar dacă nu, vă urez de pe acum să pășiți în 2024 alături de cine vă e drag și fie ca noul început să ne fie tuturor prielnic 🙂.

Vă îmbrățișez și vă mulțumesc pentru că-mi sunteți 🤗.

2023. Așa și așa

Am sentimente amestecate referitoare la anul care se va încheia peste câteva zile. Privind obiectiv, a fost un an ok, din care nu au lipsit experiențele inedite și călătoriile, am citit cărți interesante și am ascultat muzică bună.

🌎 Am revăzut Veneția, am vizitat Padova, insulele Murano și Burano, am ajuns pentru prima dată în Portugalia, am făcut cunoștință cu Oceanul Atlantic și ne-am ținut de mână în cel mai vestic punct al Europei continentale.

🎶 L-am revăzut pe Zubin într-un concert și am schimbat câteva cuvinte și cu soția lui; ar fi trebuit să fie două concerte, însă pe al doilea l-a contramandat și astfel l-am văzut, pentru prima dată live, pe Gustavo Dudamel.

🏃‍♀️ Ne-am apucat de sport și mergem, în medie, de 2-3 ori pe săptămână. Uneori este o experiență agreabilă, alteori tragem de noi. Nu știu să spun dacă ne place, aș zice că mai degrabă nu, dar nu ne lăsăm.

💁‍♀️ Am reluat terapia. Mă ajută mult. Încă nu sunt acolo unde aș vrea să fiu. Dar dacă aș fi fost, n-aș mai fi avut nevoie de terapie.
Tot la capitolul ăsta, am început să meditez. Nici în privința asta nu sunt unde aș vrea să mă aflu.

🚂 La serviciu a fost banal. Continuu să învăț în fiecare zi, fac progrese, acumulez, rezolv tot felul de dude, am mici satisfacții din categoria ”știu câte bolțuri sunt într-un boghiu de tip Y25, deci dacă un atelier vrea să mă păcălească la facturare spunându-mi că a schimbat 32 de bolțuri, îl trăznesc de toți pereții pentru că știu că sunt numai 20” 💪. N-o fi ceva ieșit din comun, dar pentru orgoliu (și nu numai) contează. Că alte bucurii acolo oricum nu prea am. Un ghiont încasat în primăvară, pentru care mi-au fost necesare câteva săptămâni să mă adun. Pe fondul problemelor cauzate de actualul context internațional branșa noastră se luptă din greu, deci n-aș putea spune că perspectivele sunt din cale-afară de trandafirii.

Cu toate aceste realizări însă, anul ăsta mi-a cam stat în gât. Nu mă simt în stare să detaliez, dar a fost suficient de serios încât să mă reapuc de terapie. Un indiciu în acest sens este cât de puțin am scris pe blog. Aproape că nu-mi vine să cred. Atât de puțin...
Am încercat să scriu mai des, credeți-mă că am încercat. N-am putut. N-a mers.
Încă nu sunt bine. Sper să ajung să fiu.

2023, ai fost pe cât de ok s-a putut. Dacă eu n-am fost și nu sunt bine, cel puțin am făcut niște pași pentru a fi, și pentru asta îți mulțumesc.

2024, te rog să fii bun cu noi... Să fim bine și eu să găsesc ceea ce caut.

Prosit 2023! 🐷🍀🍄

Bine v-am găsit și noul an să vă fie bun, prielnic, plin de noroc, roade și belșug, precum coșul purcelului din imaginea de mai jos 🙂.

Toată lumea bine, da? Ați petrecut, ați ciocnit, ați dormit? Noi am fost, ca-n mare parte din ultimii ani, pașnici. Ne-am uitat din nou la ”Four Rooms” (cât se poate de tematic 😀 și highly recommended, în cazul în care mai e cineva care nu știe bijuteria asta a lui Tarantino, de pe vremea când încă făcea filme, nu parodii ciudate), iar după miezul nopții - marcat de niște artificii neașteptat de reușite pe care le-am urmărit din balcon - am descoperit pe RTL un top al celor mai bune hit-uri de petrecere, cu interpretări înregistrate pentru Revelion (așadar, foarte recente).
Și astfel, printre alții, i-am revăzut aseară cântând pe: Snap, Los del Rio cu ce altceva decât ”Macarena” (da, bătrâneii ăia doi încă mai pot cânta), 2 Unlimited (doar solista mai era, dar a cântat ”No Limit” de-au zburat 30 de ani într-o secundă), Anita Ward cu ”Ring My Bell”, Haiducii cu ”Dragostea din tei” 😁, Loona cu ”Bailando” și ”Mamboleo”, Backstreet Boys (da, chiar ei, the real boys! Toți 5 ❤️) cu ”I want it that way”, Mel C. feat. Alex Christensen cu ”Around the world”, Ottawan cu ”DISCO” și cea mai plăcută, pentru mine, surpriză: Dr. Alban în persoană, cu ”Sing Hallelujah!” ❤️. Mi s-a topit sufletul de drag și nostalgie, aș fi fost în stare să îmbrățișez televizorul. Și-am dansat prin cameră exact pe stilul ”dance like no one is watching” 😀.
A fost pe cât de neașteptat, pe atât de minunat. Un semn bun pentru anul nou sosit, și nu singurul.

Cu adevărat a început noul an când au răsunat primele acorduri ale inconfundabilei muzici de la Musikverein: Concertul de Anul Nou de la Viena. Mi-a plăcut foarte mult, deși Franz Welser-Möst  nu se regăsește printre dirijorii mei preferați. Corul de copii (băieți și fete) m-a emoționat, iar baletul a fost, ca întotdeauna, un recital de grație, frumusețe și bun-gust.

Am avut (din nou) dreptate în ceea ce privește dirijorul din 2024: ieri spusesem că va fi  Gustavo Dudamel sau Christian Thielemann. Personal l-aș fi preferat pe primul, dar la următoarea ediție onoarea îi revine lui Thielemann. Data trecută (în 2019) mi s-a părut cam prea scorțos și chiar arogant pe alocuri, dar cine știe, poate era inclusiv din cauza emoțiilor, fiind atunci pentru prima oară în această onorantă ipostază.

Așa, spuneam de semne bune. Au fost câteva, dătătoare de speranță:

🍰 Pentru zilele astea, am comandat un tort la o cofetărie din oraș. Decât 'jde feluri de prăjituri, mai bine un tort cinstit, ne-am zis - și la fel am procedat și de Crăciun. În ambele dăți am comandat un tort micuț, de aproximativ 8 felii, suficient pentru noi doi; săptămâna trecută fusese unul de ciocolată, iar pentru Revelion am ales unul cu frișcă & mandarine. Am mers vineri să-l ridicăm. ”Să nu vă mirați”, a spus doamna dându-mi cutia, ”de data aceasta a fost o neînțelegere și a ieșit mai mare, dar nu trebuie să plătiți nimic în plus”.
Nu ne-am supărat deloc, muncim cu râvnă la el (ceea ce nu e prea greu, delicios, ușor și pufos fiind).

🎙Faptul că am intrat în noul an dansând, însă nu numai asta. Una dintre melodiile preferate ale mamei a fost ”No Limit”. Am mai povestit pe aici că, pe vremea când conduceam și se întâmpla să o ascult, invariabil zâmbeam, aruncam o privire spre cer și răsuceam butonul de volum aproape de maxim: ”tare, să se audă până sus la tine...”. Faptul că am dat peste cântecul acesta aseară, interpretat chiar de Anita Doth, mi-a încălzit sufletul. Mama e aici, cu mine. Am privit poza ei din bibliotecă și știu că a ascultat și ea piesa, din lumea din care mă veghează de aproape 8 ani.

🌹Uitându-mă ieri pe una dintre postările de pe contul de Facebook ale Filarmonicii din Viena care se referea la pregătirile pentru concert, am observat imediat că florile sunt asemănătoare cu cele pe care le cumpăraserăm și noi vineri. Pentru conformitate:

”Florile de la Viena parcă-s cele din poza ta”, mi-a scris o prietenă în timpul concertului și nu vă pot spune ce mult m-am bucurat că a mai remarcat cineva asta, având astfel confirmarea că nu mi s-a părut.

🧲 Este bine cunoscut faptul că, la fiecare ediție a Concertului de Anul Nou, organizatorii ”ascund” printre flori diferite obiecte, reprezentând simboluri ale norocului: o potcoavă, un purcel, o ciupercuță... și dacă ești pe fază când se dau cadre apropiate cu aranjamentele florale, poți să le vezi. Evident, trebuie să fii atent și să nu ratezi niciun cadru, fiindcă niciodată nu știi când apar... Nu mi se mai întâmplase până acum să găsesc unul în timpul concertului; am urmărit concertul din 2015 al lui Zubin de nenumărate ori pe calculator, până am găsit purcelul 🥰 și am făcut un print screen - așa, pentru mine:

Și astăzi, pentru prima dată, am văzut în direct un astfel de simbol: potcoava aurie, ascunsă între flori 🙂. Am vrut să fac o poză cu telefonul, dar secvența a fost prea scurtă.
Poate că sunt subiectivă, dar eu sper din tot sufletul că toate acestea înseamnă că ”semne bune anul are” și că vom avea un an blând și binevoitor cu noi.

2023, te rog, fii bun...

Să (ne) fie bine

După 3 ani de pandemie și unul de război și având în vedere cum a fost 2022 în general, sper că noul an va fi unul banal, chiar plictisitor dacă așa consideră și mai presus de toate, bun cu noi. Este ceea ce vă doresc și vouă.

Voi trece în 2023 cu omul meu de mână și pentru asta mi-e sufletul plin de recunoștință. Suntem. Ne avem.

Nu vreau să treacă acest an fără a vă mulțumi că mi-ați rămas alături chiar dacă am scris puțin. Nu îmi și nu vă mai promit nimic în acest sens, dar sper din tot sufletul că veți rămâne. 

În încheiere, îmi păstrez obiceiul de-a încerca să ghicesc cine va dirija Concertul de Anul Nou în 2024. Sunt în continuare de părere că nimeni nu merită mai mult această onoare decât Semyon Bychkov și nu reușesc să-mi dau seama de ce este trecut cu vederea (e un invitat frecvent la Musikverein și a dirijat inclusiv Summer Night Concert, așa că sigur nu ar refuza asemenea ofertă). Cine știe, poate totuși... dar dacă nu, anticipez că va fi ori Gustavo Dudamel, ori Christian Thielemann.

Vă doresc să fiți sănătoși, să-i aveți pe cei dragi aproape, să vă meargă toate din plin și să aveți multe, multe motive de-a zâmbi 🙂.

O noapte frumoasă, oamenii mei, oriunde v-ați afla. Să ne recitim cu bine în anul ce stă să vină 🙂.

Amintiri cu un ceas și o zi superbă

Aproape în fiecare an, pe final de decembrie, îmi aduc aminte de o anume zi în care am fost foarte fericită și retrăiesc emoțiile și bucuria de atunci.

30 decembrie 2005. Tocmai petrecusem cel dintâi Crăciun cu omul meu și între timp ajunseserăm în Elveția - el se afla acolo în interes profesional, eu eram în concediu. După câteva zile petrecute în stațiuni montane (Flims, Fiesch, Grächen, Interlaken și Beatenberg), am făcut o excursie de o zi la Berna.

Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri. Ziua era splendidă - cer senin, soare și temperaturi confortabile - iar eu eram în al nouălea cer. Eram cu omul despre care știam că este sufletul meu pereche și mă aflam într-una din cele mai frumoase țări. Mie în general nu-mi place muntele, prefer marea la orice oră; dar Alpii Elvețieni sunt altceva, niciodată și nicăieri n-am văzut peisaje mai grandioase.

Dădeam pe dinafară de bucurie, așa-mi amintesc despre acea zi.

Berna este un oraș foarte frumos și deosebit de impresionant pentru mine atunci, când nu eram atât de plimbată prin alte țări. Mi-au plăcut simplitatea, ordinea și curățenia ei - toate acestea cu atât mai remarcabile, mă gândeam eu, cu cât este capitala unei țări atât de bogate.

Aveam în minte un obiectiv clar: voiam să-mi iau ceas de mână. De când mă știu am fost fan al acestui accesoriu, efectiv mă simt pierdută și debusolată dacă nu am ceas. Nu mai rețin ce se întâmplase cu cel pe care-l avusesem înainte, dar de ceva timp nu mai aveam și-i simțeam lipsa.

L-am găsit și-a fost dragoste la prima vedere. Nu am cuvinte să vă spun ce-a ajuns să însemne pentru mine acest ceas, în principal datorită contextului în care mi l-am cumpărat. 

A fost cumpărat într-o zi în care eram fericită și m-a însoțit în toate momentele importante ale vieții; doar la nuntă nu l-am purtat, că nu se potrivea ținutei. După 17 ani de purtare aproape zilnică este la fel de frumos și continuă să-mi fie foarte drag.

Îmi doresc să am parte de încă multe zile atât de fericite precum cea din urmă cu 17 ani.

Recunoștință și Speranță

Poate că titlul este banal - de fapt nu ”poate”, sigur e - dar pentru acest Crăciun nu am găsit altul mai potrivit.

Ne uităm spre cer, căutând stelele; oare pe care dintre ele or fi cei dragi plecați, călători în alte lumi? Nu avem de unde să știm. Sperăm că sunt acolo, undeva.
Împachetăm cadourile, o treabă pe care mulți o găsesc anevoioasă; suntem recunoscători că avem pentru cine împacheta.
Dăm zor să terminăm curățenia și mâncarea; sperăm să iasă toate gustoase și să nu se taie maioneza pentru salata de Boeuf, suntem recunoscători că avem o casă în care să facem curat, ingrediente din care să gătim și, mai presus de toate, suntem recunoscători că vom sta la masă cu oamenii pe care-i iubim.
Suntem recunoscători că am găsit cadouri sub brad; valoarea lor cea mai mare este faptul că s-a gândit cineva la noi și la ce ne-ar plăcea sau trebui.
Anul acesta, sperăm că vom sărbători Crăciunul viitor sub semnul piesei de mai jos. 

În ceea ce mă privește, mi-e sufletul de asemeni plin de recunoștință.
- În Ajun am fost la biserică, mi-am ascultat omul interpretând la orgă piese tradiționale de Crăciun și am cântat alături de comunitate;
- Ne-am decorat locuința;

- Amândoi am găsit diverse sub pom. Ca niciodată, am fost fix într-un gând în ceea ce privește întâlnirea cu Moș Crăciun. Eu am primit un parfum (”My Way”, de la Giorgio Armani) și șosete termo. El a primit un parfum (”Cool Water”, de la Davidoff) și șosete termo 🙃. Bine, el a mai primit și o bluză de corp termo. Dar similitudinea rămâne, ca dovadă că great minds think alike 😁;

- Desigur, Moș Crăciun este la post; 

Mulțumesc și sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am primit. Sper și mă rog să rămânem sănătoși, iar în lume să fie pace. Este ceea ce vă doresc și vouă. Nimic nu e mai important pe lume decât sănătatea și pacea. Orice se poate face și realiza, dacă le avem pe acestea; nimic nu este posibil, sau nu are rost, dacă nu le avem pe ele.

Crăciun binecuvântat, oamenii mei 🙂🎄🙂.

Se-ncheie un an nu tocmai ușor

Prea multe de spus nu cred că vor fi despre 2022. A fost un an a cărui apropiată încheiere nu o regret. Pentru mine a fost dominat în bună parte de stres; despre unele apăsări și griji am ales să nu scriu, despre altele am scris pe scurt și, în ansamblu, a fost un an trăit cu teamă în suflet.

Îi sunt imens de recunoscătoare lui 2022 pentru că omul meu este bine. Nimic altceva nu e mai important în ceea ce mă privește. Îmi place să cred că anul acesta am învățat să prețuiesc mai bine micile bucurii.

A fost un an ciudat. Parcă multe nu s-au legat, n-au ieșit, nu s-au potrivit, personal nu prea m-am putut bucura de nimic. Desigur, dacă ne uităm la ce se întâmplă în străinătate, la tragediile din Ucraina și Iran, îmi spun că e ok așa cum e și suntem norocoși așa cum suntem. 

În plan profesional, pot spune că am crescut; am fost plecată în interes de serviciu în Elveția, Belgia și Olanda, am feedback foarte bun de la clienți și de la șefime și am speranțe că în 2023 se vor concretiza mai multe lucruri.

Am călătorit aproape trei săptămâni în Italia, împlinindu-mi vechea dorință de-a vedea Sicilia, Napoli, Coasta Amalfi, insula Capri și Milano.

Pe blog am scris puțin, lamentabil de puțin. Adevărul e că de foarte multe ori nu m-am simțit în stare; tensiunea în care am trăit mare parte din an mă făcea să nu mai am resurse decât pentru a-mi face treaba la serviciu.
Am citit și mai puțin. Cam tot din aceleași motive. Intelectual vorbind, simt că am stagnat.

Pe Zubin nu l-am mai revăzut. Avuseserăm bilete la concertul aniversar al lui Daniel Barenboim de pe 15 noiembrie; și cu câtă nerăbdare îl așteptaserăm... Dar Barenboim a contramandat cu 3 săptămâni înainte, anulându-și de fapt absolut toate angajamentele, din cauza unei afecțiuni neurologice. Concertul fiind în onoarea lui, evident că nu a mai putut avea loc.
Sper să-l mai regăsesc pe Zubin la pupitru. Anul viitor împlinește 87 de ani. L-am văzut în 15 concerte până acum, ceea ce mă încadrează în categoria admiratorilor extrem de norocoși, dar nădăjduiesc să-l mai văd. Cumva, nu știu... am o nostalgie în suflet. Mi-e dor de el, pur și simplu 🙂.
În noiembrie s-au împlinit zece ani de când l-am redescoperit; și câtă bucurie mi-a adus în acest deceniu, de ce experiențe memorabile am avut parte, ce trăiri și emoții mi-a dăruit prin muzica lui, cât mi-a ținut și de bucurie și de amar, cât mi-a îmbogățit sufletul.... Sunt foarte norocoasă și-n același timp, îmi doresc să-l revăd din nou... și din nou... și din nou 🙂.

Sper ca 2023 să fie bun cu noi. Să fim bine și să avem multe motive de-a ne bucura. Să vin cu sufletul plin de bucurie și să vă povestesc ce mi s-a întâmplat frumos.
Și să aducă pacea.

Dă, Doamne, pace...

Dacă alegem un mărțișor pentru astăzi, cred că pe acesta ar trebui să-l purtăm. Orice alte cuvinte sunt de prisos. 

 

Nu vă pot ura o primăvară frumoasă. Nu (mai) poate fi frumoasă, nu primăvara aceasta. Dar poate fi, sper, cu pace. Și asta ne doresc nouă, tuturor.

 

Prosit 2022! 🐷🍀🍄

Bine v-am găsit în 2022 🙂 Toată lumea pregătită să înceapă cu elan și entuziasm un nou an de muncă? 🙄
(Nu, nici eu n-am niciun chef, dar nu-i ca și cum aș avea vreun cuvânt de zis în privința asta).

Sper că ați petrecut cum și cu cine v-ați dorit. Eu n-am fost într-o stare prea glorioasă și n-am avut nicio dispoziție de-a sărbători. M-am culcat pe la 1:30 și m-am trezit pe la 9, așadar cu suficient timp la dispoziție pentru a mă pregăti de concert. Pe care l-am urmărit îmbrăcată în noul meu tricou cu Alba ca Zăpada ❤️.

Nu aveam mari așteptări de la Daniel Barenboim, pentru că nu mi-a plăcut nici în 2009, nici în 2014; fără să fi putut spune de ce, mi s-a părut în cel mai bun caz banal. Ieri mi s-a reconfirmat impresia; a fost foarte pasiv, de multe ori nesincronizat cu orchestra, cu mișcări molatice și inadecvate momentului (de exemplu, la ”Persian March”, percuționiștii loveau în tobe cu toată forța, iar el abia dacă ridicase brațul, într-o mișcare extrem de lentă și lipsită de energie).
”Eu nu înțeleg nimic din ce dirijează el”, a zis jupânul (care, prin natura profesiei, dirijează coruri și pe parcursul studiilor a făcut la rândul lui parte din mai multe coruri, deci a cântat după indicațiile mai multor dirijori, români și nemți deopotrivă). ”E desincronizat. N-aș putea cânta după ce măsură bate omul ăsta. Și din ce văd, nici orchestra nu se ia după el, oamenii cântă ce știu și bine fac”. Ulterior, am citit pe Facebook mai multe opinii similare, așadar nu a fost doar impresia noastră.

Să mai spun că a dirijat de pe partituri și nici măcar ”Blue Danube”, o piesă devenită o clasică între clasice, vorba unei prietene, n-o știa pe de rost?
Să ne înțelegem: Barenboim este un pianist foarte bun. Dar ca dirijor, e slab. Inclusiv la mult așteptatul ”Radetzky March” a dat chix; felul în care admonesta publicul și se încrunta pentru că, în entuziasmul momentului, oamenii începuseră să bată prea tare din palme, a fost absolut deplasat. 

Foarte dezamăgitor, așa cum anticipasem că va fi. Și vorbind de anticipație - am avut dreptate, anul viitor concertul va fi dirijat de Franz Welser-Möst. Nici pentru ăsta n-am mari așteptări, că-n 2011 și 2013, când de asemenea a dirijat, mi s-a părut la fel de spumos ca apa plată 🙄.

Ca să închei cu dezamăgirile concertului, mi s-a părut lamentabil felul în care au ”triat” spectatorii: neputând să permită accesul decât a 1.000 de persoane în sală, i-au exclus pe cei care aveau bilete la etaj, la galerii, precum și pe cei care aveau bilet fără loc (în picioare); cu alte cuvinte, i-au păstrat pe cei care plătiseră cele mai scumpe bilete. Gestul mi s-a părut de-o grosolănie impardonabilă. Bine, pricep că numai 1.000 de persoane erau admise, dar în acest caz de ce nu au selectat câte 250 de locuri de la fiecare categorie, pentru a rămâne imparțiali?
E adevărat că cei excluși anul acesta au acces garantat, pe aceleași locuri, anul viitor; nu cred însă că asta-i consolează prea mult și decizia nu face decât să scadă și mai mult șansele celor care participă la tragerea la sorți, de vreme ce vor fi încă și mai puține locuri puse în joc.

Urât, urât, urât.

Ziua a continuat cu lectură și serialul ”Columbo” la care ne uităm din când în când, iar azi am continuat de unde rămăsesem; am terminat seria ”Bill Hodges” de Stephen King și am început un volum de nuvele de același, ”Anotimpuri diferite”. Prima dintre ele este ”Închisoarea Îngerilor”, după care s-a realizat și un film, unanim considerat drept unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată.

Și după asta am urmărit pe Netflix cele două filme ”Sherlock Holmes” avându-i în rolurile principale pe Robert Downey Jr. și Jude Law. Excelente amândouă, vi le recomand dacă nu le-ați văzut. Mi-au plăcut foarte mult și a fost prima dată când Jude Law mi s-a părut a fi și actor, nu doar un zăhărel romanțios.

Concluzionând, se poate spune că 2022 a început cu muzică bună, cărți și filme excelente. (Da, am zis ”muzică bună” pentru că a fost un concert foarte frumos, în ciuda unui dirijor care din punctul meu de vedere n-are ce să caute acolo).

În această notă, pornesc la drum cu gânduri pozitive.

Fie ca 2022 să ne rămână în amintire ca unul dintre cei mai buni ani din viața noastră 🙂 La Mulți Ani, dragii mei, să ne citim cu bine și povești frumoase. 🙂

Cu speranță și trandafiri multicolori, spre 2022

Retrospectiva anului care se încheie peste 3 ore am făcut-o deja, iar pentru 2022 îmi doresc să ne păstrăm sănătoși. De asemenea, îmi mai doresc să fi înțeles ceva din ultimii doi ani și să ne vindecăm noi toți, în toate sensurile posibile.

Îl vom întâmpina, ca de obicei, la Restaurant Sufrageria. Florile colorate, amintindu-mi de Concertul de Anul Nou de la Viena la care am avut imensul noroc de a fi prezentă în sală, ne țin tovărășie și de acest Revelion. 

Păstrându-mi obiceiul, încerc să ghicesc cine va fi dirijorul concertului din 2023 și merg fie pe Gustavo Dudamel, fie pe Franz Welser-Möst. În opinia mea, cel care-ar merita cel mai mult onoarea asta este Semyon Bychkov. Este un invitat frecvent la Musikverein (a dirijat inclusiv celebrul Summer Night Concert), nu reușesc să-mi dau seama de ce e trecut cu vederea.

Vă îmbrățișez, vă mulțumesc pentru că mi-ați rămas aproape chiar dacă am scris atât de puțin anul ăsta și vă doresc să fiți sănătoși și să vă împliniți visele.

O noapte frumoasă, dragilor, oriunde ați fi. Să ne recitim cu bine anul viitor 🙂

2021, un an ca o clipă 🙂

Și parcă numai cât am clipit și-un an întreg s-a petrecut...

Nu-mi aduc aminte de când n-am mai avut senzația atât de acută că un an s-a scurs într-o secundă, fără să fi înțeles mare lucru din el. Este un fapt regretabil, dar deloc surprinzător, având în vedere contextul pe care-l cunoaștem cu toții. Asta nu înseamnă însă că nu mă deconcertează, totuși.

 Ce-am făcut anul ăsta, așadar?

A fost un an liniștit - poate prea liniștit, aș spune, dar inclusiv din punctul ăsta de vedere am fost norocoși. Fără concedii memorabile - am fost doar în România, cu scopul declarat de-a ne vedea părinții. Dar, și fără turbulențe de vreun fel, fapt pentru care suntem foarte recunoscători.

Eu nu prea am făcut nimic în afară de muncă. Am citit puțin, am văzut vreo 2 seriale, am scris mai puțin ca oricând în ultimii (mulți) ani - și din acest punct de vedere, îmi pare foarte rău. Dar nu m-am adunat, nu m-am regăsit... nu ca odinioară, în orice caz. Nu știu exact care a fost motivul - poate pandemia, poate volumul enorm de muncă, poate lipsa de evenimente, poate blazarea, sau poate toate astea la un loc.
Partea proastă e că n-am nicio siguranță că am depășit momentul (sau mai degrabă i-aș spune ”blocajul”).

Așadar, în cea mai mare parte a timpului am muncit. Câte 11-12 ore pe zi uneori, că doar ce să și faci în home office. Abia după ce-am revenit la birou, în august, m-am mai echilibrat oarecum în privința asta. E drept că am acumulat mult și am făcut progrese, îmi dau seama și eu; dar nu e de lăudat faptul că m-am lăsat pe planul țâșpe, doar ca să-mi mulțumesc clienții și superiorii. On the bright side, măcar nu mai trăiesc în stresul de anul trecut - deși sarcinile mele s-au complicat, dar tocmai asta m-a ajutat să dau înainte.

Aș mai nota că l-am revăzut pe Zubin, ceea ce mi-a umplut inima de bucurie. 

Ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă aspect - suntem sănătoși. Ne-am vaccinat, am avut grijă de noi pe cât ne-am priceput și, inclusiv cu mult noroc, am reușit să evităm carcalacul. Ne-am mai dus și pe la diverse controale preventive, toate sunt în parametri - deși m-am uitat cam cruciș când medicul ginecolog a început vreo două fraze cu ”dată fiind vârsta dumneavoastră...” 😒. 

Concluzionând, a fost un an banal, dar cred că a fost bine așa cum a fost, iar pentru asta, 2021, noi îți mulțumim. 🙂

2022, sper să fii bogat în experiențe frumoase și de asemenea, sper să fii anul vindecării omenirii. Te rog, fii bun cu noi... 🙂