miercuri, 30 mai 2012

So long, Dr. House :)


And so it is.... s-a terminat unul dintre cele mai reusite seriale americane. Pentru mine, deocamdata cel mai bun pe care l-am vazut vreodata.

Am stat sa reflectez nitel pana sa ma apuc de scris postul asta, pe care-l pritocesc de altfel de cateva zile. Cea mai mare retinere a mea porneste din convingerea ca nu pot spune nimic original si ca orice-as spune a fost spus deja, foarte probabil de mai multe ori. Pana la urma insa, a invins tentatia de a ma da si eu, ca milioane de atatia altii, cu parerea. Macar faptul ca e a mea si numai a mea o face un unicat :D

In primul rand, "Dr. House" a fost un serial despre oameni. Nu despre doctori, nu despre viata intr-un spital, nu despre conflictele aparute in cadrul unei echipe in halat alb. Toate acestea au fost doar pretextul. A fost un serial despre fiecare dintre ei si fiecare episod a pus in scena, dincolo de "enigma" de ordin medical, cel putin o problema de ordin emotional a vreunuia, fie el doctor, pacient sau House insusi. Cine l-a vazut ca o versiune revazuta si adaugita a "Spitalului de urgenta", a fost dezamagit.

Pentru mine a fost dragoste de la primele replici (daca-mi amintesc bine, episodul-pilot a inceput cu o haraiala intre House si Cuddy, care in timp se va dovedi absolut banala si la ordinea zilei, pe motiv ca el chiulea sistematic de la orele obligatorii de clinica). Gregory House mi s-a lipit instantaneu de suflet, pentru ca din punctul meu de vedere avea toate ingredientele necesare: inteligenta uluitoare, umor inteligent si aproape nelipsit (chiar daca uneori costumat in sarcasm), personalitate extrem de bine conturata si, peste astea, acel quelque chose care n-are nevoie nici de traducere, nici de explicatii.

Sigur ca n-au lipsit cliseele, dar serialul a reusit sa pastreze reteta initiala (aceea de-a aborda boala din perspectiva unor detectivi care, inarmati cu doar cateva indicii - simptomele, in cazul de fata - reusesc pana la urma sa identifice criminalul), si asta pastrandu-si aerul original si oarecum exotic. Tiparul a fost mentinut fara a deveni obositor, datorita unor viraje atipice precum "casting-ul" pentru alegerea unei noi echipe, idila lui Wilson cu Amber si moartea acesteia, stagiul lui House la dezintoxicare, mariajul lui cu o imigranta pentru a o ajuta sa-si obtina dreptul de sedere in SUA etc. 

Finalul m-a dezamagit intr-o oarecare masura, dar tind sa cred ca oricum ar fi fost, tot m-ar fi dezamagit - pentru simplul motiv ca era finalul :)) Simpatic insa momentul in care Wilson, vorbind cu patos la funeraliile lui House, primeste un sms de la.... House, cu un text atat de made-in-House: "shut up, you idiot". A detensionat atmosfera posomorata care dominase episodul pana atunci. 

Nu pot spune ca mi s-a parut extrem de inedit faptul ca House si-a inscenat moartea pentru a-i putea fi alaturi lui Wilson care urma sa moara de cancer, dar de apreciat felul in care scenaristul a stiut sa-i zugraveasca adevaratul caracter: un prieten adevarat, dispus sa-si arunce in aer intreaga viata de dragul omului care-i era cel mai apropiat dintre toti.

In loc de incheiere (care, vorba lui House, "is pathetic"), cateva mostre de umor house-ian :) 

1) House: Perseverance does not equal worthiness. Next time you want to get my attention, wear something fun. Low-riding jeans are hot. 

2) House: (picking up phone) House's house of whining, state your complain

3) House: Cuddy thinks it’s idiopathic. “Cuddy” and “idiop” being the relevant parts of that sentence
Dr. Chase: Well I’d say TB, but Cuddy’s already ruled it out. 
House: And you’d be just as big an idiop as her. 

4) Dr. Eric Foreman: I think your argument is specious
Dr. Gregory House: I think your tie is ugly

5) Cameron: You want me to tell a man whose wife is about to die that she may have cheated on him?
House: No, I want you to be polite and let her die. 

6) House: Why do they bother putting age restrictions on these things, when all you have to do is click yes i am 18. I mean a 17 year old could figure that out

7)House: He did, however, get hit by a bullet. Just mentioning...
Dr. Cameron: He was shot?  
House: No – somebody threw it at him.

.... somebody stop me :)))

Personal, simt ca serialul acesta mi-a daruit foarte multe. Nu doar ca am avut parte de un divertisment de calitate si de durata, dar pe langa asta am descoperit in Hugh Laurie un artist complet, pe care-l admir; ii ascult muzica, i-am citit cartea (despre care o sa va povestesc in curand, e absolut savuroasa), abia astept sa apara filmul la care am inteles ca lucreaza acum.

Citandu-l pe House cand si-a luat ramas-bun de la Dr. Chase, it was fun :)

              luni, 28 mai 2012

              Cum ajung unii la scrisorile de sertar (III)


              Eheei, dragii babei (vorba sa fie, ca a ramas mai putin de o luna pana imbatranesc inca un an), s-a depus praful atat pe aici, cat si (mai ales) pe sectiunea "cum a mai ajuns lumea pe blog". Nu-i mai putin adevarat ca-n ultimele luni mi-au venit cititori de pe Google urmand niste motoare de cautare cel putin interesante.... 

              - mi-au disparut din persoane interesate pe blogger - pentru a facilita procesul de cautare a acestora, te rugam sa ne dai semnalmentele lor, o descriere a hainelor pe care le purtau in momentul in care au disparut de pe blogger.com precum si ultimul site vizitat inainte de disparitie.

              - lebada neagra se omoara - se solicita interventia serviciului de consiliere psihologica a lebedelor.

              - sef nedreptatit - exista cu adevarat asa ceva? As vrea sa-l cunosc pe angajatul care l-a nedreptatit, poate-mi impartaseste metoda.  Sau poate deja-si face planuri pentru un best seller.

              - frecatul la munca - daca se freaca orice altceva decat menta, nu cred ca vreau sa stiu care este ceva-ul in cauza.

              - expresia a avea pene pe spate - are vreo legatura cu lebada neagra de mai sus?

              - ce faci cu un barbat care are o relatie paralela - il ajuti sa traseze o relatie perpendiculara pe un plan. Inclinat, neaparat. 

              - de ce exista sefii de schimb - pentru ca, asa cum zoologia ne invata, si parazitii au rostul lor.

              - fata de la miezul noptii ce varsta are? - daca e minora, ai imbulinat-o.

              - Nu cred ca sentimentele pot fi schimbate... cu atat mai putin oamenii... insa situatiile da - situatiile reclama excesul de profunzime care conduce la discriminarea lor si sustin ca nu pot fi schimbate decat in interval de 30 de zile. 

              - greta frunza - nu sunt deloc sigura de felul in care-ar trebui sa interpretez chestia asta, dar sper ca macar frunza e de nufar. 

              - ce inseamna cercul aparut la bord - depinde. Poate insemna c-ai sa pici examenul auto pentru necunoasterea bordului (apropo, oare se mai tine cont de chestia asta?). Sau, daca cercul e rosu, poate insemna ca mergi cu frana de mana trasa, in care caz am dubii ca nimeresti sa iesi singur(a) din giratoriu. Despre ce mijloc de transport vorbim, de fapt?

              filmul pariu cu viata sara bate palma tot filmul  datimi  tot  filmul - amice, you're on drugs. Balaurul din bucatarie l-ai vazut?

              - moartea cu furculita - cutitul a ruginit de necaz, vazandu-se detronat.

              - feizbucul carmen crnariu feizbucl iei lui carmen canaru - daca nu-mi faci si-un desen, tot degeaba. Oricum insa, cetateana Carmen este somata sa dea like la pagina de facebook a canarului. 

              - Stiu ca este posibil sa ur - nu mai aveai pasta-n pix? Sa ur... ce? Urmeze? Urineze? Urce? Asta-i din ciclul "poveste cu final neasteptat".
               

              luni, 21 mai 2012

              Zile tihnite


              Am petrecut niste zile incredibil de frumoase si de pline, alaturi de o persoana foarte importanta si foarte draga.  Pe care n-o mai vazusem de opt ani si pe care nu stiu cand am s-o revad.  Si de care deja mi-e dor, desi n-au trecut decat vreo 3 ore de cand ne-am luat "la revedere".

              Mi-a fost atat de bine cu ea, atat de cald, atat de luminos, incat n-am cuvinte sa descriu.

              Come back soon, Auntie.

              duminică, 13 mai 2012

              Zece ani de la examenul de licenta


              M-a lovit revelatia asta zilele trecute si de-atunci am tot reflectat si mi-am adus aminte de toridele zile de mai-iunie 2002, cand transpiram de doua ori - o data in caldura de-afara si o data in cea provocata de apropierea examenului de licenta. 

              Retrospectiv, cred ca a fost si va ramane cel mai dificil si provocator examen din viata mea. In primul rand, realizarea tezei a constituit o munca titanica. Nu aveam calculator pe atunci, asa incat am scris toata lucrarea de mana - sute de coli A4 scrise, date la corectat, rescrise, re-date la corectat, scrise din nou pentru varianta finala (care urma sa fie data "la cules") si zeci de tabele si diagrame desenate cu ajutorul riglei. Studiul de caz a fost o cercetare media, pentru ilustrarea careia a fost nevoie de numeroase grafice, ale caror rezultate au fost introduse (la "Concluzii") in vreo 10 tabele.

              In viata mea n-am muncit mai mult ca atunci. La un moment dat imi aparuse un fel de iritatie extinsa la mana dreapta - degetele si toata partea superioara a palmei erau permanent inrosite si fierbinti, iar bratul durea pana la cot. Puneam comprese reci si continuam sa scriu. 

              Sentimentul pe care l-am avut in momentul in care am ridicat lucrarea de la copertat a fost coplesitor. Comandasem coperti negre, iar titlul era scris cu litere aurii. In anii urmatori mi-am pus semnatura pe sute de texte (si poate ca o sa mai am ocazia), dar nicio alta semnatura nu va avea o insemnatate mai mare in inima mea.

              In paralel, pregateam examenul scris. Sintetizasem toata materia (circa 2.000 de pagini de bibliografie) pe foi si invatam, cel putin in ultimele 3 saptamani inainte de examen, cate 8-10 ore pe zi. Aspiratiile mele se modificau pe masura ce se apropia examenul: daca initial mormaiam blazata "nu vreau decat sa-l iau, nu conteaza nota", dupa cateva luni ajunsesem la "macar media 8 sa scot", iar in ultimele 2-3 saptamani, invatand efectiv ca o posedata, strangeam din dinti: "dupa atata munca, vreau media 9".

              Poate era pueril din partea mea ca ma interesa nota, insa cred c-a fost ultima oara cand m-a preocupat aspectul asta. Ba nu, mint, si la examenul de germana m-a interesat extrem de mult :D

              Dupa examenul scris eram ca-n transa. Stiam ca am avut o prestatie onorabila, dar nu puteam anticipa cum se traduce asta conform baremului de corectare (care se afisase afara in timp ce noi eram in examen si pe care am refuzat cu hotarare sa-l parcurg). Bunica-mea mi-a dat telefon in seara aia sa ma chestioneze ce-am facut si "tu la cat te apreciezi?", intrebare la care mi-au venit in minte vreo cinci posibile raspunsuri, toate la fel de neortodoxe :D

              Doua zile si multi nervi intinsi mai tarziu, am aflat si notele  - ma situam intre 8 si 9, ceea ce nu era rau, dar nici fenomenal de bine.  Media 9 depindea in mod direct de sustinerea lucrarii si-aveam ceva emotii si pentru partea asta, la care n-au lipsit surprizele si stresul.

              Primul coleg scapat din furcile caudine a adus o veste care ne-a electrocutat pe toti: "intreaba din teorie!". Am inlemnit, numai asta ne mai lipsea. Sigur ca fiecare lucrare de licenta includea 2-3 capitole teoretice, insa nu astea erau importante, ci studiul de caz - unica parte cu adevarat originala a tezei. Stiam, desigur, ce puncte atinsesem in partea teoretica, dar sa reproduc definitii si clasificari nu eram in stare. La naiba, bibliografia folosita se intindea pe vreo 2 pagini....

              In fine, am zis, cu Dumnezeu inainte. Comisia era formata din 3 profesori care, de cum am luat loc, m-au intrebat foarte interesati: "de la ce vine numele de Greta?"
              Hmmm. Nu pot spune ca ma asteptam la asta :)) "De la Greta Garbo", am grait, ceea ce nu era decat partial adevarat. Numa' ce-i vad ca se lumineaza: "serios? Pai, domnisoara, aici ati nimerit intr-un fan-club Greta Garbo!", m-a anuntat presedintele comisiei. "Ce filme cu Garbo ati vazut?", continua el, vizibil interesat.

              In urmatoarele minute ne-am intretinut pe tema. Foarte relaxant pentru mine, de altminteri :D si-am regretat cand au schimbat subiectul: "ei, si-acum sa vorbim un pic despre lucrarea dumneavoastra...". Eu nu voiam deloc sa vorbesc despre ea, ma simteam excelent vorbind despre Gosta Berling si Ninotchka :)) La nelipsitele intrebari teoretice am bajbait mai mult sau mai putin gratios ("puneti punctul pe 'i', domnisoara!" - l-as fi pus, domn'le, daca as fi fost in stare :D). In ce priveste studiul de caz, nu m-au lasat sa vorbesc decat foarte putin despre el, ceea ce m-a frustrat destul de mult.

              Am asteptat notele tremurand de nervi, si nu doar eu. Toti eram incordati si furiosi, pentru niciunul dintre noi sustinerea nu decursese asa cum ne asteptaseram, ne si vedeam cu mediile finale masacrate. Vreo ora mai tarziu, s-au afisat rezultatele. Previzibil, ne-am bulucit cu totii la avizier si, dupa ce-am dat din coate si m-au calcat vreo trei colegi pe picioare, am urmarit cu degetul nota de la teza din dreptul numelui meu. Luasem zece. 

              Am iesit nauca din inghesuiala si m-am regasit cu alte doua colege, care aratau la fel de buimacite si epuizate ca mine. Ne-am uitat una la alta si ne-am intrebat din priviri: "Cat?" Da, si ele luasera aceeasi nota. In clipa urmatoare ne-am imbratisat toate trei, plangand. N-am sa uit niciodata momentul ala. Dupa cum n-am sa-l uit nici pe unul dintre profesorii din comisie, care ne privea impresionat de la o oarecare distanta. "Bravo, copii", ne-a spus. "Sincere felicitari". 

              Niciodata berea n-a avut gust mai bun ca-n seara aia :D

              Voi ce amintiri pastrati de la diversele examene sustinute de-a lungul timpului?

              duminică, 6 mai 2012

              Cand cauti purici si gasesti vaci


              Daca treaba merge bine, trebuie sa schimbam ceva.  Cel putin asta pare sa fie principiul dupa care se conduc managerii nostri luminati din birouri, adica "aia de sus", cum li se spune de catre oamenii din depozit (care inseamna " aia de jos"). 

              De vreo saptamana incoace noi, "aia de jos" adica, suntem more or less capiati, urmare a introducerii unor soft-uri noi, zice-se menite sa "fluidizeze munca" (dar vai) si despre care deocamdata se pot spune urmatoarele:

              1) Sunt foarte complicat de folosit, in sensul ca etapele sunt intortocheate, e nevoie sa-ti scrii pe hartie ca la scoala ce pasi trebuie urmati ca sa faci chestia X, bineinteles ca pentru chestia Y e necesar sa faci altceva care tine in mod direct de felul in care ai facut X, dar asta o sa-ti notezi cand ajungi la ea, in ipoteza ca nu gresesti ceva la X, ca daca da, iti da eroare si trebuie sa iei totul de la inceput. 

              2) Sunt, ni s-a zis, foarte scumpe. Nu c-ar fi relevant in context, dar e unul dintre motivele pentru care nu vor renunta la ele. Ce perspectiva roz-bombon :D

              3) Incetinesc simtitor ritmul de lucru (a se revedea punctul 1). Chiar si atunci cand vom invata pe de rost sa le folosim si nu va mai fi nevoie de fituici, tot nu vom putea evita pasul1-pasul2-pasul3-chestia Z depinde de Y, care Y nu-ti arata valorile reale daca ai gresit mai devreme la X samd. 

              4) Dupa cum am constatat si noi, principiile respective sunt usor de aplicat numai in teorie. La fata locului te lovesti de niste chestii practice de care prea-luminatii "de sus" nu au habar, pentru bunul motiv ca n-au coborat niciodata in depozit, sa vada cum se prezinta situatia in fapt. Drept pentru care dau din cap cu intelepciune, sunt imuni la argumente gen "nu merge aia sau ailalta, lucram mai incet ca inainte, randamentul nu va mai fi acelasi" si pasc multumiti de sine ca "circuitul se va fluidiza, daca lucrati disciplinat totul va functiona foarte bine". Maret.

              5) Respectivele soft-uri dau erori nenumarate. Si, iertata fie-mi aroganta de a ma pronunta intr-un domeniu pe care nu-l cunosc, stupide. Ca sa va dau un exemplu, apropo de titlu: ai nevoie sa gasesti un purice intr-o cireada de 1000 de vaci. Introduci in sistem semnalmentele puricelui, iar acesta iti da ca rezultat cele 1000 de vaci. Cu care n-ai ce sa faci (rima e involuntara), pentru ca tie iti trebuie puricele. Si asta e numai un exemplu din cele multe, constatate in doar cateva zile.

              (Later edit: daca stau si ma gandesc, nu-i rau deloc nici asa. Mai trist era daca as fi avut nevoie de o vaca si sistemul mi-ar fi identificat 1000 de purici.  Just kiddin' :D).

              Serios acum. Nu ca sistemul anterior de lucru ar fi functionat ireprosabil. Mai sughita si ala, mai dadeam cinci telefoane la alte departamente, mai trimiteam doua mail-uri de reamintire, in sfarsit, dar grosso modo mergea treaba. Prelucram comenzile intr-un interval rezonabil de timp, clientii erau multumiti. 
              Acum insa, din moment ce procesul de lucru va fi mai lent (aham, se fluidizeaza :D),  nu vreau sa ma gandesc ce fericiti vor fi clientii. 
              De fapt nici nu e treaba mea sa ma gandesc, doar nu fac parte din grupul exclusivist "de sus". Si nu ma gandesc, dar nu pot sa nu ma intreb ce fel de manageri or fi astia si mai ales, de ce.

              vineri, 4 mai 2012

              Act de prezenta


              ... saptamana grea. Ore suplimentare in fiecare zi, variatii absolut naucitoare de temperatura (de la 3 grade la 29 in doar cateva ceasuri), nopti cam agitate si doar partial dormite, niste soft-uri noi care ne pun creierii pe bigudiuri (dar de care team leader-ul e incantat si ni se confeseaza ca-l fac sa se simta ca un copil care a primit o jucarie noua; intotdeauna l-am banuit ca-i nitel dus cu sorcova) si inca vreo cateva meandre ale concretului care m-au cam epuizat lately.

              Dar tragand linie sunt ok, sunt aici si ne citim curand :) 
              Va multumesc ca ramaneti in preajma, chiar daca (iar) trebuie sa sterg praful care se asternuse pe aici.